Aosta - vacanță printre giganții Alpilor

Planul pentru vacanța de iarnă de anul acesta a fost atât de făcut și răsfăcut că la un moment dat nici noi nu mai știam unde tre' să mergem. Era rost de ceva Venetia+Dolomiti, dar după o frământare atentă a problemei am lăsat orașul de pe ape pe un weekend dedicat exclusiv lui și Dolomiții pe-o vară viitoare când toate traseele sunt accesibile. Nu știu dacă a  fost neapărat o problemă de logistică, sau doar vream o săptămână numai la zăpadă, cert este că mi-am îndreptat atenția spre o zonă nu atât de turistică, dar mai mult decât ofertantă pentru oricine iubește muntele și iarna: Aosta. Am plecat către Gignod (știu, n-ați auzit de el; nici eu până anul acesta!) chiar în ziua de Sfantu' Valentin, că deh, am schimbat destinația, dar nu și data; nu țineam neapărat să sărbătorim, dar am făcut-o într-în final- de ce nu? -alături de o friptură și o sticlă de vin, după 8 ore de drum, la poalele giganților Alpilor

Brânzeturile franțuzești: una pentru fiecare zi a anului

Vai ce miroase a croasante* pe stradă de la bulangeriile astea, îmi zice mama în timp ce ne plimbam iarna asta prin Paris. Apăi a ce să miroasă dacă nu a croasante?- îi răspund, ar fi culmea să miroasă a altceva în Franța. E drept că Parisul, croasantele, castelele și aroganța francezilor au făcut înconjurul lumii, însă vă zic sincer că eu, încă dinainte să aflu despre toate acestea, știam de cele 365 de brânzeturi, câte una pentru fiecare zi a anului, despre care obișnuia să ne povestească profesoara de franceză în școală generală. Nu aflasem atunci că numărul sortimentelor de brânză este cu mult mai mare în realitate și probabil că nici nu realizam cât de emblematic este acest produs pentru cultura și gastronimia franțuzească. 


Viața la țară: după două luni la Amboise

Vorba vine "viața la țară", că Amboise este mai degrabă un orășel decât un sat chiar dacă la prima vedere nu pare. În plus, "viața la țară" din ziua de astăzi e foarte diferită de cea despre care ne povesteau bunicii și asta nu numai aici la mine, ci mai peste tot în lume. Apa nu se mai scoate din fântână, ci vine pe conductă direct în casă, lemnele trosnesc în șemineu doar de plăcere, iar legumele cresc mai degrabă la supermarchet decât în grădină. C-o fi bine, c-o fi rău nu știu ce să spun, cu siguranță viața bunicilor noștrii nu se mai potrivește cu a noastră, cert este că-mi place "la țară", zău că nu m-aș mai întoarce la bloc.
  

La Chandeleur- de la candele la clătite

Pe data de 2 februarie, francezii sărbătoresc ceea ce se numeşte La Chandeleur, să-i zicem sărbătoarea candelelor, sau sărbătoarea lumânărilor, care, desi este o sărbătoare religioasă, este foarte populară pentru ... clătite. La origine, în epoca romană, era vorba despre o sărbătoare în cinstea zeului Pan; se spune că toată noaptea oamenii parcurgeau străzile Romei cu torțe aprinse în mâini, astfel că în 472 Papa Gelase decide o crestinizeze, înlocuind-o cu o sărbătoare a purificării fecioarei Maria, la 40 de zile după Crăciun. Dar nu despre semnificația religioasă vream să vă povestesc, ci despre clătite.

2015 - anul cel mai potrivit să vizitezi Valea Loarei

În cazul în care nu v-ați făcut încă planurile pentru vacanța de anul acesta, veniți pe Valea Loarei!
 
N-avem munte, n-avem nici mare, dar avem un sezon cultural de excepție, 2015 fiind anul cel mai potrivit să vizitezi această regiune. Iar ca să vă explic de ce, trebuie să ne întoarcem puțin în istorie...
 
25 ianuarie 1515: François I este încoronat rege al Franței în catedrala din Reims. Suveranul are doar 20 de ani dar domnia sa va marca
lumea întreagă, lăsându-i o moștenire emblematică: Castelele de pe Valea Loarei.
 
25 ianuarie 2015: Anul
François I pe Valea Loarei și o serie de evenimente excepționale ce comemorează cei 500 de ani de la încoronarea acestuia. Tot anul Valea Loarei va sărbători această aniversare printr-un sezon cultural spectaculos, ce va permite încă o dată scoterea în evidență a unuia dintre criteriile pentru care această regiune a fost înscrisă pe lista Patrimoniului Mondial de UNESCO: loc important de artă și istorie, peisajul Văii Loarei și mai ales numeroasele sale monumente culturale, ilustrează perfect idealurile Renașterii.  

Cu bicicleta pe malul Loarei în ianuarie

E clar, mi-am luat gândul de la zăpadă aici în Touraine!

Săptămâna trecută îmi trimite Andrei mesaj că afară ninge, el aflându-se destul de aproape de unde locuim. Dau fuga la geam în speranța că se întâmplă și la noi minunea, dar mă întorc dezamăgită, la Amboise doar ploua mocănește. Probabil că pentru mulți dintre voi iarna fără zăpadă nu sună rău, dar pentru mine sună, v-am mai povestit probabil în o mie de rânduri despre cum eu sunt o mare fană a zăpezii. Nu mă înțelegeți greșit, nu m-aș muta mâine la Polul Nord, iar pe când locuiam în București o mai boscorodeam în unele dimineți, dar parcă nici așa, fără un fulg de nea, nu-i bine. Însă asta este, nu-i în puterea noastră să schimbăm clima, așa că nu rămâne decât să ne adaptăm cum putem. Și-apoi primăvara asta în ianuarie are și ea părțile bune, sunt o mulțime de activități pe care le putem decala și ne putem bucura de ele mai devreme. Ca biciclitul de exemplu.



Chamonix-Flégère sau cum m-am plictisit de munte

Acușica se întrevede primăvara (judecând după ghioceii înfloriți la mine în curte) și eu nici măcar n-am terminat de povestit despre vacanța de iarnă de anul trecut, dacă vă vine să credeți. Am scris parțial articolul acesta de ceva vreme, dar fiindcă a venit sezonul cald peste mine n-am mai apucat să-l finalizez și să-l public; parcă mi se părea nu-știu-cum să vă mai povestesc despre zăpadă vara. Dar în caz că nu știați, referitor la vacanța noastră de iarnă savoiardă, mi-a rămas restanță de povestit ultima zi, celebra zi în care mi-a ajuns muntele până-n gât de n-am mai vrut nici împinsă de la spate să-l urc. Cum s-a întâmplat asta? 



Like us on Facebook
Follow us on Twitter
Recomanda prin Google Plus