Mutatul: plăcere sau corvoadă?

Ziua bună! Vă scriu de la Amboise, unde este destul de frig, chiar un pic sub 0° nopțile trecute, asta că tot mă lăudăm că la mine nu-i iarnă niciodată. Fac o pauză de la despachetat să vă zic că ieri dimineață tot gazonul era acoperit cu chiciură, iar trandafirii săracii tremurau degerați. Știți că unii sunt înfloriți? Îmi dau seama acum că habar nu am cum se îngrijesc trandafirii, dar trebuie să mă pun la punct repede că am foarte mulți. Am și liliac, abia aștept să vină primăvara să mă îmbat cu parfumul lui. Și hortensii, și lalele, și narcise, plus niște peri, aluni și un smochin. Și poate mai sunt și altele dar nu le-am descoperit încă. Va fi ceva de muncă în curte, iar noi n-avem momentan nici măcar o greblă să strângem frunzele uscate, noroc că foștii proprietari au fost drăguți și ne-au lăsat curtea curată. Și tot noroc cu niște bocanci mai vechi de munte care mă ajută să înfrunt noroiul. 


Un nou capitol: Amboise

Ne mutăm!
 
Nu ne mutăm din Franța, nu ne mutăm nici măcar de pe Valea Loarei, ci doar din oraș. Ne-am hotărât să dăm Tours pe un orășel mai mic ca Amboise, apartamentul din blocul în care am locuit 3 ani pe o casă pe pe pământ, balconul pe o curte mare și cel mai importat, statul cu chirie pe statul în casa noastră. Cum așa? Păi să vă povestesc... 



Decizia achiziționării unei case lângă Tours vă dați seama că n-a fost una luată așa, de pe o zi pe alta, ci o decizie gândită de foarte multă vreme încoace. Nici eu nici Andrei n-am văzut statul într-un apartament de bloc, oricât de mare sau confortabil ar putea fi, ca pe ceva permanent, iar dorința noastră comună a fost dintotdeauna o casă a noastră, cu ceva grădină în jur. În mintea noastră totul era clar, singura nedumerire fiind când se va înfaptui minunea. Desigur că fiecare dintre noi vede lucrurile în felul său, o casă pe pamânt nu-i pentru oricine, ea implicând multă muncă și timp, cu siguranță sunt destul de mulți oameni care nu-s făcuți pentru "viața la țară". Dar eu, ca om care a crescut în aer liber la curte, n-am putut să-mi închipui vreodată să locuiesc toată viața și mai ales să îmi cresc copiii la bloc. Dar decizia n-a fost bazată exclusiv pe copiii pe care o să-i avem sau nu, ci mai mult pe ceea ce ne dorim noi doi, mai exact spațiu, confort, liniște, aer curat și-o calitate a vieții pe care statul la niciun bloc nu o poate oferi vreodată. 

Cum din Franța n-avem de gând să ne mutăm prea curând și cum regiunea asta, așa cu este ea, fără munți înzăpeziți sau mare de vreun albastru profund, are avantajele ei ca siguranța vieții, locuitori civilizați, venit stabil și o mâna de oameni cunoscuți întotdeauna aproape, anul acesta am considerat că a venit momentul să facem marele pas. Probabil că-i adevărat ce se spune, că vine o zi în viață când simți nevoia de mai multă stabilitate, dar nu cred să existe vreo vârstă anume, cel mai probabil ține de dorințele și aspirațiile fiecăruia dintre noi. 


Casa în care ne mutăm este una cumpărată. Cu ce-am mai pus noi, cu ce ne-a dat și banca, credem c-am făcut o afacere bună. Știu că există foarte mulți oameni, mai ales printre români, care când aud de credit parcă aud de dracu', însă trebuie să știți că aici condițiile oferite de bănci sunt foarte diferite. Intr-o țară ceva mai civilizată și cu o legislație normală, gradele de îndatorare nu depășesc 30 % din venit, astfel că restul de 70% îti ajunge să duci un trai decent; împrumutanții au asigurări de viață solide care permit somnul liniștit noaptea în caz că se întâmplă ceva cu jobul, sănătatea, sau mai grav, cu viața, nu există credite în valute străine care să se deprecieze în timp și cel mai important, piața imobiliară este destul de stabilă ceea ce permite să vinzi la nevoie și să-ți acoperi împrumutul. Desigur că un credit nu-i nicăieri soluția ideală, dar atât timp cât nu câștigi la loto sau nu primești vreo moștenire semnificativă de la vreo mătușă putred de bogată, dar vrei un loc al tău, nu să rămâi toată viața într-un apartament cu chirie, poate fi în final o soluție care ajută.  

Noi n-am plecat pe premiza să o vindem într-o zi, dimpotrivă, vrem să ne-o amenajăm după bunul plac, așa cum am visat dintotdeauna, să ne creem un locușor al nostru în care să trăim cu drag. Contrar obiceiurilor românești, aici sunt mulți oameni care stau toată viața cu chirie fără să aibe vreun stres, dar fiecare dintre noi cunoaște ce-i mai bine pentru el, iar deciziile trebuie luate întotdeauna personal, nu după ce face unul și altul.    


Am ales Amboise din mai multe considerente, primul și cel mai important fiind că prețurile caselor în localitățile de lângă Tours sunt mult mai avantajoase decât prețurile caselor din oraș, dar desigur că nu toți suntem dispuși să dăm orașul pe o localitate mai mică. Firește că sunt mai mulți factori care intră în joc, vârsta, jobul, îndeletnicirile de care putem sau nu putem să ne lipsim și de ce nu, poate chiar felul nostru, al fiecăruia, de a fi. Însă vă zic sincer că eu prefer viața într-un loc mai liniștit, unde aglomerația, pericolul, stresul și implicit rata de moarte a neuronilor mei sunt mai mici decât vreo metropolă. E drept că avem norocul ca jobul să nu ne lege de oraș, dar într-un final probabil că și asta este o chestie de alegere: ne trăim viața în funcție de job sau alegem jobul în funcție de viața pe care ne-o dorim? Eu aș merge pe a doua variantă. Și totuși Amboise nu-i vreun loc pustiu sau vreunul în care nu se întâmplă nimic. În ciuda faptului că este mai mic ca suprafață, este viu, turistic și animat în orice anotimp. În plus, împreună cu toată această Vale a Loarei, formează o regiune destul de bogată natural și cultural, astfel că dacă ai o mașină la îndemână nu te plictisești prea tare.  

Întâmplarea, sau poate destinul, au făcut ca la Amboise să găsim Casa. Știți voi, sau poate că vă închipuiți, Casa aceea pe care atunci c
ând o vizitezi știi din prima că se află acolo pentru tine. Așa a fost cu această casă... A fost suficient s-o vedem o dată ca să știm că nu mai vrem să căutăm alta; era perfectă, de parcă ar fi fost construită acolo special pentru noi. Ne-au plăcut strada și casele din jur, un cartier ce pare foarte curat și civilizat; ne-a plăcut și curtea mare, exact așa cum o visam. Totul, atât în exterior cât și în interior, pare că a fost gândit și aranjat cu gust, însă cel mai tare, recunosc, m-a impresionat șemineul din camera de zi. Nu știu dacă v-am spus vreodată despre cât de mult îmi doresc un șemineu, să stau iarna cu un pahar de vin în mână și să aud lemnele troznind, dar n-aș fi conceput să ne luăm o casă fără. Noroc că în zonă mai toate au unul.


Și uite așa de azi dăm pagina și începem un nou capitol al poveștii noastre franțuzești, un nou capitol al vieții, numit generic Amboise. Un capitol despre care habar n-avem ce va aduce, dar sperăm că va fi numai de bine. 

Nu știu despre voi, dar eu cred că sunt locuri și oameni pe care atunci când îi vezi prima dată știi. Știi că sunt pentru tine, iar tu pentru ei. Și mai cred în anumite coincidențe, numite destin, în situații spre care ajungem așa, pur și simplu, fără să plănuim, dar care  în final ni se potrivesc ca o mănușă. Spun asta pentru că uneori mi se pare imprevizibilă viața și pe unde ne poartă ea. Pe unde nici nu bănuim. Mă gândesc și mi se pare ciudat că locul asta al nostru în care să trăim cu drag se află atât de departe de locurile de baștină, pe un tărâm aparent străin, tocmai aici, la umbra castelelor Loarei. Cine ar fi crezut? Nimeni, sau cel puțin eu nici atât. 

Dar uite că de azi înainte îngroș și eu rândurile celor care privesc castelul Amboise zi de zi pe fereastră, iar în momentele de liniște aud Loara cum își duce indolentă apele tulburi la vale, exact prin spatele curții mele. Acum chiar că locuiesc la malul Loarei!



Amboise: ia Târgul de Crăciun de unde nu-i!

Nu știu dacă vă mai amintiți vreunii dintre voi, dintre cei care erați pe aici și acum doi ani, despre cum v-am povestitTârgul de Crăciun din Amboise se ține într-un tunel de-al castelului, idee care de altfel mie mi s-a părut super originală și super potrivită cu toată regiunea asta a Loarei. 


Vă invit la un choucroute!

În Tours a dat frigul și vremea mohorâtă, ca peste tot de altfel, așa că s-au cam dus activitățile de weekend în natură sau vizitele pe la castele. Or fi ele deschise și iarna, dar grădinile-s tare pustii în anotimpul rece, ca să nu mai zic că pe zilele astea scurte parcă nici nu-ți vine să pleci din oraș. Mai potrivite sunt acum ieșirile "la interior" și nici astea prea departe de casă, un vin fiert în oraș sau o cină la un restaurant parcă marg mai bine în decembrie decât umblatul hai hui. Voi ce ziceți, nu-i așa că am dreptate? Ei bine, cam așa s-a întâmplat sâmbăta trecută... Ne gândeam inițial să plecăm la Angers, un orășel simpatic trecut nevizitat, la vreo oră de Tours, dar văzând timpul de afară am zis mai bine s-o lăsăm pe altădată, o dată mai caldă eventual și să mergem mai degrabă la un choucroute alsacian, că nu degeaba avem un restaurant cu specific tradițional în ușa casei.  


Câine mic responsabilități mari

Am văzut de curând o "chestie" pe internet, nu mai știu exact unde, care zicea că un câine nu e doar pentru Crăciun. "Chestia" este cât se poate de adevărată și actuală, asta că tot vin sărbătorile de iarnă, iar un cățeluș pufos ar "da" foarte bine sub brad. "Chestia" este totodată și cât se poate de tristă gândindu-ne că sunt oameni, care cu greu pot fi numiți oameni, care-și iau un câine înainte sau fără să se gândească la responsabilitățile pe care acesta le implică. Sunt sigură că multora le trece prin minte că un câine mic implică mai puțină atenție, mai puțin timp, mai puține obligații ceea ce este adevărat doar parțial, nu întru totul. Cum așa? Păi hai să vedem...

 
Responsabilitatea nr.1: Timpul
 
Un câine, fie că e de talie mare, medie sau mic, are nevoie de timp petrecut cu tine. Are nevoie de atenție, de socializare, are nevoie să te joci cu el, într-un cuvânt să-l bagi în seamă. În plus față de asta, orice câine, indiferent de mărime, trebuie scos afară și asta nu numai pentru a-și face nevoile așa cum cred unii stăpâni înguști la minte, ci și pentru a se plimba în aer liber, a alerga, a adulmeca mirosuri, a socializa cu alți câini. Dacă ești o persoană ocupată până peste cap, sau mai rău, una care-și petrece timpul mai mult la job decât acasă (ceea ce nu este ok oricum!) mai bine las-o baltă, nu este momentul pentru un animăluț în viața ta. Un câine care stă în majoritatea timpului singur acasă va fi foarte neîmplinit, așa că nici tu, nici el nu veți fi fericiți. 


 Responsabilitatea nr.2: Educația
 
Te înșeli dacă crezi că un câine mic este mai ușor de educat. De exemplu câinii din rasa yorkshire terrier, ca Azorel al nostru, sunt recunoscuți pentru trăsături de caracter ca independența, încăpățânarea, hotărârea sau șiretenia, așa că dacă nu te ocupi de educația lui de mic ai toate șansele să nu te înțelegi cu el mai târziu. Nu-i de glumit cu acest aspect, foarte multe abandonuri se datorează faptului că stăpânii nu se ocupă de educația câinilor atunci când trebuie, iar mai târziu se miră că aceștia nu-i ascultă. Poate că un câine mic nu are nevoie chiar de dresaj, dar are nevoie de o instruire în ceea ce privește lucrurile simple ca lătratul, rosul lucrurilor prin casă, sau interacțiunea cu oameni sau animale, deprinderi pentru care trebuie să investești răbdare și timp. În plus, chiar și un câine mic are nevoie de stabilirea unui program zilnic ordonat de "pipi și caca" -asta în cazul în care nu locuiți la curte să-i deschideți ușa- pentru a evita accidentele neplăcute în casă.

Responsabilitatea nr. 3: Dragostea și afecțiunea
 

Orice câine, indiferent de talie, va cerși dragostea și afecțiunea stăpânilor, așa că deschideți-vă inima și fiți pregătiți să le-o oferiți. Trebuie să fii chiar insensibil ca atunci când animalultul tău vine și pune capul pe tine să nu îl mângâi. Eu personal l-aș mânca pe Azorel. Pe de altă parte nu e bine nici să-l răsfeți excesiv așa cum am făcut eu, recunosc. Ți se va urca în cap și nu îl vei mai da vreodată jos de acolo.


Responsabilitatea nr. 4: Banii
 
Luați în considerare că un câine costă, și nu e de glumă cu asta. Să zicem că poate nu-l cumperi ci îl adopți, deci nu plătești la început, însă vizitele la veterinar, vaccinurile, mâncarea zilnică, jucăriile, zgarda, lesa, patul, cușca și alte lucruri diverse nu sunt chiar gratuite, dar sunt total necesare chiar dacă optați pentru un câine mic. Dacă nu sunteți dispuși sau n-aveți posibilitatea momentan, atunci mai așteptați.
 
Responsabilitatea nr. 5:  Menținerea sănătății și a protecției
  
Că  tot fusei la doctor cu Azorel săptămâna trecută, aflați că veterinarul nu este chiar ieftin. Cu toate acestea vizitele la cabinet sunt obligatorii și trebuie să devină o obișnuință pentru fiecare stăpân de animale, iar pentru sănătatea lui și a voastră de la vaccinările periodice e bine să nu vă eschivați. Îl iubești, îl vaccinezi- era un afiș la cabinetul unde merg eu. Nu toți stăpânii au educația aceasta și nici legislația nu este peste tot foarte precisă în acest domeniu, dar trebuie să înțelegem cu toții că menținerea sănătății animalului de companie este o responsabilitate importantă pentru el, pentru noi și pentru cei din jur. Schema de vaccinare este stabilită de medicul veterinar, în funcție de rasă, greutate, vârstă și legislația țării în care locuiți, vaccinurile se fac mai des în primul an, până ce câinele este imunizat, după se reduc la o singură dată pe an (eu în luna cu pricina primesc o înștiințare acasă precum că trebuie să mă prezint la vaccinat), iar acestea sunt notate împreună cu toate celelalte detalii ce țin de sănătatea câinelui vostru în carnetul de sănătate al animalului. În afară de vaccinuri, câinele mai are nevoie de medicație periodică pentru prevenirea infestărilor cu paraziți interni (viermi), sau externi (purici, căpușe), foarte periculoși atât pentru el cât și pentru noi. Nu uitați că e mai bine să prevenim decât să tratăm. În plus, în cazul oricărui animal, pot apărea oricând probleme de sănătate spontane, accidente care vor necesita deplasări la veterinar (răceli, infecții, răni etc). Doar n-o să-ți lași prietenul să sufere ca să faci altceva cu timpul sau cu banii! O altă responsabilitate a ta ca stăpân este și asigurarea protecției animalului tău: o incintă sigură în care să stea, dacă stai la casă ai grijă să nu iasă în stradă sau să ai găuri prin gard, plimbările trebuie să se facă în lesă și de ce nu, un medalion cu numărul tău de telefon la gâtul câinelui ar putea fi de folos. 


Responsabilitatea nr. 6:  Întreținerea și toaletarea 
 
Când îți iei un câine gândește-te și la blana lui! Câinii cu blană lungă necesită o îngrijire mai atentă decât cei cu blană periuță. Un câine ca Azorel de exemplu necesită un tuns la fiecare trei luni, periere aproape zilnică și spălare cam la 1-2 săptămâni (asta dacă nu se tăvălește pe undeva!). În afară de acestea, orice câine are nevoie de tăierea frecventă a unghiilor (se încolăcesc și-l pot rănii), curățarea urechilor, a ochilor, a dinților etc. O toaletare completă se poate face acasă, dacă te simți în stare, sau la saloanele speciale pentru animale. Eu îl toaletez și acasă și la salon în funcție de timp, bani și dispoziție, dar de 2-3 ori pe an prefer să-l las pe mâna profesioniștilor. 

Responsabilitatea nr. 7: Vacanțele
  
Înainte să-ți iei un câine, fie el și de talie mică, gândește-te ce vei face cu el când pleci în vacanță. Nu toți suntem dispuși să ne adaptăm vacanțele în funcție de prietenii patrupezi, așa că găsirea unei cazări se poate dovedi necesară. Cu siguranță o rudă sau un prieten de încredere și apropiat de cățel este mai bun decât o pensiune, dar eu tot o să vă încurajez să-i luați cu voi. Desigur că vacanța cu câinele nu va fi ca cea fără el, vor fi necesare compromisuri și adaptări, însă momentele petrecute alături de companionul tău în vacanțe vor fi de neprețuit. Și pentru tine și pentru el. 
 
 V-am povestit mai multe AICI



Responsabilitatea nr. 8: Respectarea comunității în care locuiți
 
O altă responsabilitate pe care majoritatea stăpânilor o uită este respectul față de tot ce se află în jurul nostru, oameni, mediu sau alte animale. Dacă stăm bine să ne gândim mulți uită aceste regulile de conduită chiar și neavând câine, ceea ce este un lucru grav, lucru care vine în principal lipsa de educație. Însă trebuie să curățați întotdeauna murdăria făcută de câinele vostru chiar și mic fiind. Eu de exemplu cumpăr saci de 10l și am mereu unul-doi în buzunar când plec la plimbare. Apoi, un câine, fie el și mic, trebuie ținut sub control, la fel cum trebuie avută grijă când intră în contact cu alte persoane sau alți câini. O să ziceți ce rău poate face o piticanie ca Azorel... Unui om matur poate nici un rău, dar unui copil? Oricât de educat și cuminte ar fi, un câine rămâne un câine, așa că nu știi cum reacționează în prezența unor necunoscuți, poate că se sperie și mușca, deci puțină atenție nu strică.


Vedeți, nu-i chiar simplu nici cu un câine mic! 
   
Și ca să închei, circulă aici National Geographic un promo, nu știu dacă și la voi, care zicea așa: "Orice câine merită o familie, dar nu orice familie merită un câine". Nimic mai adevărat! 

Îmbunătățiri culinare

Cred că am mai vorbit pe blog despre faptul că nu mă consider tocmai o persona talentată în bucătărie. De fapt sinceră să fiu nici nu știu ce să cred, dacă chiar există talent într-ale bucătăriei sau totul se rezumă la plăcerea de a găti și de a mânca. Mulți zic că dacă îți place să gătești îți place să și mănânci și tind să cred că-i adevărat; nu prea am întâlnit oameni cărora să le placă să gătească așa de amuzament. Pe de altă parte inversa nu-i general valabilă: dacă nu-ți place să gătești nu înseamnă neapărat că nu-ți place să mănânci, nu? În fine, să n-o dăm în filozofie... 


Vacanța la cort (II)- Echipamentul

 Citește și prima parte: Pregatirile

Pleci un weekend la munte, o săptămână la mare, o lună să-ți iei lumea-n cap? Echipamentul de care vei avea nevoie depinde indiscutabil de locul și durata călătoriei. Faci o vacanță de tip sejur într-un singur loc, sau te gândești la un road-trip cu schimbat cazarea în fiecare noapte? E foarte important și tipul vacanței, să montezi și să strângi un cort plus multe acareturi zi de zi nu-i chiar o treabă plăcută, ca să nu mai zic că-ți mănâncă din timpul pe care l-ai putea dedica altor activități. Iar dacă te gândești la o vacanță culturală, prin marile orașe ale lumii, nu știu în ce măsură statul pe la campinguri ți s-ar potrivi; probabil în acest caz un hotel este o alegere mai bună. 

Vacanța la cort (I)- Pregătirile

Îmi plac vacanțele la cort din două motive principale: pot petrece mai mult timp în natură, ceea ce îmi dă o senzație plăcută de aventură și libertate și pot economisi totodată niște bani pe care i-aș putea da pe altceva decât pe cazare. Desigur fiecare dintre noi are o listă proprie a priorităților, iar în cazul meu o masă copioasă la un restaurant tradițional de exemplu cântărește mult mai mult decât o noapte de cazare la un hotel cu multe stele.
 
N-am avut niciodată experiențe neplăcute cu cortul și fără să vă mint vă mărturisesc că îl văd ca pe a doua mea casă. Cu toate acestea nu o să încep să trâmbițez sus și tare despre cum recomand eu cortul tuturor. Nu! Cazarea la cort clar nu este pentru oricine și eu aș vedea din punctul ăsta de vedere alte două motive: fie campingul nu-i pentru tine, fie nu te-ai pregătit sau echipat corespunzător. Dacă referior la primul punct nu se poate face nimic, nu ești făcut pentru astfel de aventuri și cu asta basta, n-are rost să te legi la cap și să insiști, în ceea ce privește al doilea punct te poți îmbunătăți cu timpul urmând anumite regului sau sfaturile celor trecuți prin asta.

Like us on Facebook
Follow us on Twitter
Recomanda prin Google Plus