Bicicletă, pescuit, plajă și bălăceală la malul Loarei

Weekendul trecut a fost unul fix pe placul meu, adică plin de activități interesante, așa, ca pentru vara asta caniculară ce tocmai s-a instalat bine și sigur în Touraine. Deși regiunea mea nu-i una chiar renumită pentru verile toride, dimpotrivă vara-i de obicei o primăvară târzie, iată că luna iunie a acestui an a fost excepția: cu temperaturi de peste 30° zilnic și fără ploaie deloc, așa cum zău că n-am mai trăit în nici unul dintre acești 4 ani petrecuți pe meleaguri franceze. Fiindcă vremea a fost foarte caldă și la sfârșitul săptămânii trecute, sâmbăta ne-am gândit să profităm și să ne-o petrecem afară, la aer curat, cu ceva bicicleală (eu) și pescuit (el), plus o sesiune de bronzat pe nisipul fin al Loarei, că trecuse ceva vreme și începuse să se ducă culoarea. În schimb, pentru duminică am ales să ne culturalizăm la festivalul Avanti la Musica, aveam demult notat în agendă un concert de muzică renascentistă și baroc susținut pe tarasele castelului Amboise. Dar să o luăm cu începutul... 



La plajă în Golful Ajaccio (I): Isolella

"Orice drumeție pe munte ar trebuie să se termine cu o baie în mare!" am zis ferm-convinsă în timp ce mă bălăceam în Mediterană imediat după ce am coborât de la Pozzi. Și zău că așa este, senzația aceea de relaxare totală în apele mării după două zile în bocanci pe poteci stâncoase este de-a dreptul divină. Îmi place muntele foarte mult, dar recunosc că și marea are farmecul ei, mai ales când este vorba despre Mediterană și despre apele ei calde și limpezi, de un albastru-turcoaz aproape ireal. Iar Corsica, deși cunoscută mai mult pentru țărmurile ei stâncoase, posedă o mulțime de plaje, ai zice chiar exotice, care mai de care mai ascunse și mai naturale, dacă nu mi-ar lipsi muntele, zău că m-aș duce să lenevesc toată ziua pe nisipul lor.


Vive le roy! Intrarea regelui François I în Amboise

O piață medievală în centrul orașului, animată cu demonstrații de dansuri renascentiste. Un cortegiu de oameni costumați, țărani, nobili și însuși regele, toată curtea regală traversând podul peste Loara, cu toboșari și steaguri cavalerești, lungind străduțele  înguste cu torțe aprinse până la intrarea în castel unde sunt înmânate cheile orașului. 500 de ani de la încoronarea lui François I, monarhul emblematic al Renașterii, care a lăsat Franței o moștenire neprețuită: castele de pe Valea Loarei. Avanti la Musica, festivalul ce aduce un omagiu bogăției culturii italiene și totodată debutul unui sezon excepțional. Așa a arătat orășelul meu sâmbăta trecută. Vorba cuiva care ne spunea de curând: Voi acolo la Amboise sunteți tot timpul în vacanță! 



Un an de bicicletă...

Acum un an, la 30 de ani, învățam și eu că ne-omul să merg pe bicicletă. Plictisită de remarcile cunoscuților, "cum adică nu știi să mergi pe bicicletă?!?!?!", de parcă acesta ar fi fost cel mai mare handicap din lume, am pus bicicleta în portbagaj, m-am înființat cu profesorul-Andrei pe pista Loire à Vélo și m-am urcat în șa. Fără echilibru la început, spre amuzamentul copiilor de trei ani care pedalau pe lângă mine, am început să înaintez ușor, mai pe două roți, mai pe burtă, până când am început să parcurg distanțe cât de cât acceptabile, fără să aterizez pe jos. Am fost atât de mândră de mine în ziua aia că nu mi-am mai încăput în piele de bucurie...


Jurnal de grădină la început de vară

Iată c-a venit și vara peste grădina mea... Și n-a venit singură, ci cu atât de multe de făcut încât am început să regândim planurile de amenajare și să ne orientăm spre tot ce este simplu, minimalist și cu cât mai puțin de muncă. Am înțeles de la vecini că foștii proprietari aveau un grădinar ce venea regulat, ceea ce explică din plin prezența atâtor plante, arbori și arbuști. Nu spun că nu-mi plac, dimpotrivă, însă la fel de mult îmi place și îmi doresc ca grădinăritul să rămână o plăcere, nicidecum să devină o corvoadă. Prin urmare, cu inima un pic strânsă o să purcedem la tăiat o mare parte din ...ceea ce avem. O curte cât mai degajată, deschisă, cu peluze întinse cu iarbă verde, cu câțiva arbuști cât mai pitici, doi trei pomi fructiferi și cu un mic potager, așa de dragul de a mânca ceva din curte, cred că este suficient.
 
În rest am investit o mulțime de bani în diverse mașini, că nah, ne trebuiau: mașină de tuns peluza, mașină de tuns gardul viu, mașină de mărunțit frunze și lemne. Cu siguranță este mult mai ieftin să stai la bloc! Și-atunci pentru ce ne mai trebuie curte? Pentru că per-ansamblu nici nu se compară! Nici nu-mi mai amintesc de când n-am mai profitat atât de mult de natură fără să fiu nevoită să plec de acasă și cred că de când eram copil n-am mai observat atât de atentă succesiunea anotimpurior. Mese pe terasă, cărbuni aruncați rapid în grătar, seri lungi cu prietenii la un pahar de vin spumant, cafeluța de dimineață  învăluită de parfumul florilor... E de lucru, dar sunt și avantaje. Iar cea mai bună investiție de până acum a fost achiziția a două șezlonguri, plus o măsuță. Ți-este mai mare dragul să stai pe ele cu o carte în mână, la umbră, savurând o limonadă rece.   

Câteva imagini: 

 Prima dalie inflorita

Festivalul Vitiloire și vinurile Văii Loarei

În sâmbăta în care am fost la festivalul trandafirilor de la Chedigny am dat o tură și la Vitiloire, festivalul vinurilor Loarei, care se ține anual, în luna mai, în Tours. Clumea este că abia anul acesta, când locuiesc în Amboise, am mers pentru prima dată. Vitiloire este un eveniment în aer liber ce reunește atât producători de vinuri cât și băutori, într-un cadru convivial ce oferă o ocazie numai bună pentru a descoperi vinurile regionale. Și nu sunt puține, credeți-mă pe cuvânt. Pe lângă clasicele degustări, exsta și un village gourmand, adică standuri cu mâncare, o expoziție interesantă de fotografie, cu fotografii din vie evident, conferințe, dezbateri, ateliere de bucătărie și chiar concerte.
  

Faptul că îmi plac vinurile nu mai este nici un secret. Eram pasionată și în țară, mi-am scris și lucrarea de licență pe această temă, însă trebuie să recunosc că acești patru ani în Franța (pff, când oare au trecut?!) mi-au intensificat și cultivat pasiunea. Firește că toate astea n-au picat din senin, am citit, m-am documentat și am ținut să fiu atentă și să învăț de la cei care cunosc. Și slavă Domnului că am avut de unde să învăț! De două lucruri nu duce lipsă Valea Loarei: de castele și de vii. Cu toate acestea, printr-un exces de modestie, sau poate lipsă de comunicare, vinurile bătrânului fluviu nu se bucură de aceeași notorietate ca alte vinuri franțuzești, deși Valea Loarei este a treia regiune viticolă a Franței după Bordeaux și Bourgogne, a doua producătoare de vinuri spumante după Champagne și prima în topul numărului de AOC* albe.

I Pozzi - ziua 2: peripeții la stână și coborârea prin pasul Scaldasole

După cum vă spuneam în episodul trecut al jurnalului, noaptea la stână a fost una cu peripeții, dar să o luăm mai bine cu începutul...

Plecasem de acasă cu gândul să dormim la Pozzi, undeva pe lângă "lacuri", urmând ca a doua zi să continuăm bucla prin pasul Scaldasole, înapoi în stațiunea Ese. Regulile parcului naturel régional de Corse, zona protejată ce acoperă o mare parte din munții insulei, sunt destul de stricte în ceea ce privește camparea, aceasta fiind strict interzisă, este însă permis bivuacul, adică deschiderea cortului la apusul soarelui și strângerea lui la răsărit, așa că din punctul acesta de vedere nu ne făceam probleme. Ceea ce ne cam neliniștea pe noi în acel moment era vântul. Nici măcar nu se lăsase noaptea și el bătea că nebunul, nici nu voiam să-mi închipui cum se va zbenguii pe lângă noi noaptea dacă nu aveam să găsim un loc mai ferit. 

Like us on Facebook
Follow us on Twitter
Recomanda prin Google Plus