Grădina mea la sfârșit de martie

În ultima vreme procuparea noastră number one a fost grădina, de zici că nu știu ce ne-a apucat. Ne-a lovita așa dintr-o dată, ne-am făcut o multitudine de planuri, am făcut cu totul alte lucruri în afara planurilor, am plantat, am tăiat, am modificat, până la urmă cred că n-o să ne mai recunoaștem nici noi curtea. În fiecare sâmbătă ne-am făcut drum pe la magazinul de plante din apropiere să cumpărăm câte ceva și de fiecare dată ne-am întors cu de trei ori mai multe. Sper măcar că entuziasmul nostru este unul teporar, că altfel nu știu ce vom face, cel mai probabil vom da faliment. În fine, față de ce v-am povestit data trecută, am mai făcut o mulțime de alte lucruri, ca să nu mai vorbesc de ideile care s-au mai strecurat de atunci în minte.


Gran Paradiso și cea mai frumoasă zi pe munte

Nici nu mai știu exact când și de ce am început să urc pe munte. Deși poate părea ciudat, n-am avut dintotdeauna pasiunea asta, iar ai mei părinți au preferat mereu marea, astfel că vacanțele copilăriei se desfășurau mai degrabă la plajă decât cu rucsacul în spate. N-am avut nici prieteni cu dragul drumețiilor, mi i-am făcut eu mai apoi din dorința de a nu trăi chiar singură experiențele potecilor. Am descoperit muntele târziu, pentru că așa a fost să fie și indiferent cum a fost, mă bucur că s-a întâmplat așa...



Arp de jeux - prima dată pe schiuri de tură

În a cincea zi petrecută în Alpii Italieni- asta ca să încep și acest jurnal păstrând același stil- ne-am gândit să mai diversificam activitățile, așa că am ales să facem schi de tură. Nici nu mai știu a cui a fost ideea, în general ale mele sunt astea mai ciudate (ca să nu zic mai proaste), însă tind să cred că beculețul cu schiatul i s-a aprins totuși lui Andrei. N-a fost o experiență tocmai reușită, cel puțin nu pentru mine dacă judecăm după cum am coborât în clăpari și cu schiurile în spate, dar nici nu mă așteptam să fie ținând cont de lipsa de experiență. Pe de altă parte, n-a fost nici o experiență urâtă, în final m-am întors cu două mâini și două picioare întregi, a fost să zicem... doar o altă experiență, una interesantă pe care probabil am s-o aprofundez în anii ce vor veni. Până la urmă nu sunt naivă, un astfel de sport nu se deprinde într-o zi, dar să o luăm cu începutul... 


Refugiul Torino - relaxare la 3300m

A patra zi în Alpi a fost una  de relaxare. Vorba vine de relaxare, că, deși mă gândeam inițial la o plimbare prin oraș sau la vizitarea unui castel, am făcut ce am făcut și tot pe munte am ajuns. Când îmi făcusem conștiincioasă temele pentru vacanța în Aosta îmi pusesem la îndemână și altfel de activități decât drumeții, în cazul în care vremea ar fi urâtă, sau noi am avea chef să diversificăm. În principiu mă gândisem la câteva castele, pentru că Valea Aostei este foarte ofertantă în acest sens, însă, chiar și după trei zile de hoinărit, tot de munte parcă eram dornică. Astfel, pe principiul "castele mai am încă 58 de văzut acasă, munți nici măcar unul", ne-am pornit spre Courmayeur fără un plan anume, gândindu-ne că sigur va apărea vreo sclipire de moment la fața locului. 


Început de primăvară în grădină

Săptămâna trecută vremea a fost destul de prietenoasă pe la noi prin Touraine, răsfățându-ne cu temperaturi de până la 20°C. Așa că, dacă primăvara începuse să ne dea târcoale, ne-am apucat de treburi prin grădină, vă închipuiți probabil (sau nu!) de când tot pândeam momentul ăsta. Nu știu dacă în viitor voi mai fi tot atât de nerăbdătoare de schimbarea anotimpurilor, dar acum, că este primul an la curte, mă simt de parcă aș deborda de entuziasm. Așa că stau cu ochii pe grădină ca pe butelie, să nu-mi scape absolut nimic din ce se întâmplă acolo.



La raclette - plăcerea meselor de iarnă

O să las puțin jurnalul vacanței din Aosta deoparte, pentru că astăzi vreau să vă povestesc despre  un preparat culinar foarte popular iarna în Franța și mai ales în regiunea mea: La Raclette, căruia eu o să-i zic simplu: racletă. Racleta a fost unul dintre primele preparate culinare gustate în Franța și unul dintre cele cu care ne delectăm cel mai des între prieteni, chiar dacă la origine este, culmea, elvetian. Dar haideți să lămurim ce este de fapt această racletă... 

Probabil că unii dintre voi știți deja, alții nu, la raclette este o brânză din lapte de vacă, nepasteurizată, cu masa presată, originară din cantonul Valais din Elveția, însă brânzeturi de același tip sunt azi produse și în Franța, în regiuni ca Auvergne, Savoie, Franche-Comté și chiar Bretagne. Tot termenul raclette desemnează și preparatul care se obține din acesta brânză, o gurmanderie de iarnă, că vorba aia este originar din Alpi, preparat obținut așezând o jumătate de roată de brânză în apropierea unei surse de căldură și  răzuind regulat suprafața topită cu o spatulă de lemn. De fapt tocmai de la metoda utilizată își trage numele, de la verbul "racler", pe românește "a răzui"

Like us on Facebook
Follow us on Twitter
Recomanda prin Google Plus