Se întâmplă în spatele curții...

Pentru că săptămânile trecute a fost foarte cald chiar și seara, după ora 19, mi-am scos tableta afară pentru conversații cu mama pe skipe de pe terasa casei. Într-una din seri, în toiul discuției, de după digul ce mă desparte de bătrânul fluviu încep să răsune acorduri de muzică renascentistă. N-a fost chiar o surpriză, doar locuiesc vis-a-vis de castelul Amboise, se mai întâmplă din astea. M-am gândit că probabil este vreo festivitate la curte, nimic ieșit din comun, nu-mi părea rău decât pentru că nu știam despre ce e vorba să mă fi dus și eu. Însă nu se întâmplă nimic la castel, mi-am dat seama de asta aruncând o privire spre fundu' curți, de unde tocmai se ridica un... balon.


În grădină se poartă mov!

În ultimele săptămâni a fost vară adevărată aici în Touraine, astfel că natura a explodat de-a binelea, spre bucuria noastră. Am putut în sfârșit să profităm și să petrecem cât mai mult timp afară, să lâncezim la soare, aruncăm doi trei cărbuni sub grătar, încropind câteva prânzuri pe cinste. Da' ce credeți că lucrurile frumoase durează mult? Nici vorbă. Începând cu weekendul acesta se întorc ploile și vremea rece, așa că soarele nu va rămâne decât o amintire, cel puțin pentru o perioadă. E bine pentru grădină, că deja mă plictisisem să ud în fiecare seară, dar nu și pentru noi că tare ne mai plăcea vremea asta atipică de vară. Eh, dar dacă vara nu vrea să rămână pe la noi, prin Touraine, ce-ar fi să fugim și noi după ea spre tărâmuri mai calde?!

În ultimele trei luni am vizionat (I)...

 ...foooarte puține filme față de anul trecut. Dar mi-au plăcut: 

1. The Imitation Game (Jocul codurilor), care cred că a fost filmul meu preferat din candidatele la Oscar de anul acesta, deși n-am văzut decât 3. Când s-au anunțat nominalizările eram totalmente pe dinafara listei; nu numai că nu văzusem niciunul dintre filme, dar nu știam nici măcar despre ce este vorba în ele. Așa că am purces rapid la remedierea problemei și primul film pe care mi-au căzut ochii fu acesta de față. Pelicula este despre matematicianul și criptologul britanic Alan Turing care, prin reușita sa de a sparge codul Enigma, permite Aliaților în timpul celui de-al doilea război mondial să afle planurile de război naziste. Povestea mi s-a părut extrem de captivantă, cu atât mai mult cu cât este una reală, iar Benedict Cumbertack un actor foarte bun. 


Cele două fețe ale castelului Selles-sur-Cher

Selles-sur-Cher nu este nici pe departe unul dintre cele mai vizitate castele ale Loarei, nu este nici foarte promovat de oficiile de turism, astfel că dacă nu cotrobăi tu bine de tot prin internetul ăsta mare, sau prin mai multe ghiduri, s-ar putea nici să nu afli vreodată de el. Dar eu l-am găsit anul trecut, curioasă cum sunt din fire de regiunea care m-a adoptat, așa că l-am pus pe LISTĂ, rămânându-mi doar să aștept ocazia de a ajunge în vizită la el. Iar ocazia a venit anul acesta, în duminica de Paște catolic. Recunosc, Selles-sur-Cher nu se afla pe lista mea scurtă de vizitat, dar fiindcă atunci când am mers la Valençay aveam chef să vizitez două castele, iar acesta se afla fix în drum, am zis că n-ar fi rău să facem o oprire. Ca să nu mai zic că uneori chiar îmi place să mă abat de la castelele cunoscute și să vizitez castele mai mici. Nu de puține ori chiar și acestea au povești interesante de spus. 



Când primăvara pare cel mai frumos anotimp

Hristos a Înviat!
 

Sper că ați petrecut sărbători agreabile, că ați mâncat echilibrat și că v-ați bucurat la maxim alături de cei dragi vouă. Mai sper că pe oriunde ați fost ați avut vreme splendidă, așa cum a fost în ultima săptămână în Touraine și că ați trăit din plin instalarea primăverii care s-a cam lăsat așteptat anul acesta, dar pe care n-ai cum să nu o adori. În ceea ce mă privește, cred că niciodată n-am trăit mai intens acest anotimp ca anul acesta. Mă bucur ca un copil de fiecare moment la curte, de fiecare floare, de fiecare frunză, de parcă locuitul la bloc a fost un fel de închisoare. Ba chiar mai ies și cu aparatul foto să nu cumva să treacă vreun "eveniment" fără să-l imortalizez cum trebuie.  

Paște la Castelul Valençay

De când sunt aici în Franța pot spune că sărbătoresc de două ori Paștele: o dată pe cel catolic, pe care îl simt chiar mai intens dat fiind că sărbătorește toată lumea în jur, unde mai pui că mai este și weekend prelungit și a doua oară pe cel ortodox, care deși e al nostru, dacă n-aș face ouă roșii, parcă nici n-aș ști când trece. E greu să ții o sărbătoare pe care nimeni în jurul tău n-o serbează, dar pe de altă parte nici noi nu ne-am implicat în comunitatea românească de aici, nici nu suntem suficient de religioși ca să participăm la slujbele ortodoxe din Tours. Relația mea cu biserica este în general una incertă, însă nu despre asta vreau să vă vorbesc aici, ci că duminica de Paștele catolic fusei la castelul Valençay.



Valençay se afla de ceva vreme pe lista mea scurtă de vizitat, doar că n-am mai ajuns la el anul trecut. Cum în sezonul rece nu prea rentează să ieși la plimbare pe Valea Loarei, am tot stat cu ochii pe vreme de câteva săptămâni și cum am prins o zi frumoasă i-am zis lui Andrei fraza de care se temea cel mai mult: vezi că duminică mergem să mai vizităm un castel! Glumesc desigur, și lui îi place să meargă, poate nu atât cât îmi place mie, dar unul dintre secretele echilibrului într-un cuplu stă pobabil în împărtășirea pasiunilor: eu merg la pescuit de dragul lui, el vizitează (toate) castelele Loarei de dragul meu. Sună echitabil, nu-i așa? Pentru că s-a lăsat cu două castele într-un final, Selles sur Cher fiind în drum. Ziua era prea frumoasă, iar eu prea avidă de plimbare după o iarnă așa de lungă. 

Dar să începem cu Valençay...

În ultimele 3 luni am citit (I)...

1. Pas cu pas (Klaus Iohannis), o carte pe care am cumpărat-o la sfârșitul lui 2014 odată cu febra aceea a alegerilor, dar pe care am apucat să o citesc abia în ianuarie 2015. Cartea urmărește pașii care l-au adus pe cunoscutul personaj din postura unui profesor de fizică de provincie la cea de candidat la președinție și este structurată pe mai multe capitole. Începe cu rezumat scurt și la obiect asupra vieții personale, continuă cu anii petrecuți ca primar al orașului Sibiu, perioadă descrisă în amănunt, de-a lungul a două capitole. Urmează un capitol despre ascensiunea rapidă în cadrul "politicii mari", ca ultima parte să ne traseze în linii largi planul de acțiune al viitorului (pe atunci) președinte. Am citit volumul din curiozitate și pentru că realizările lui Iohannis referitoare la orașul Sibiu mi s-au părut remarcabile. Per-ansamblu consider cartea interesantă, iar anumite idei demne de a fi reținute.

Like us on Facebook
Follow us on Twitter
Recomanda prin Google Plus