Toamnă e și-n casă...

Dacă toamnă e afară m-am tot gândit cum s-o aduc și-n casă, doar știți că este anotimpul meu preferat, nu?

Acum ceva vreme am ieșit în weekend la... cules de frunze. Inițial credeam că sunt singura nebună, dar de atunci am tot văzut oameni ca mine, cu punga după ei în care îndesau frunze care mai colorate și cu forme mai deosebite. Am mers pe aici pe Loara și prin parcurile din oraș și m-am întors acasă cu o "captură" interesantă. Nu știam prea bine ce-o să fac cu ele, nici acum nu știu, până una-alta le-am pus într-un vas și le țin pe măsuță. Îmi place să le văd acolo...
 

Toamnă e afară ...

N-o să am multe de spus, oricum toată lumea este interesată de politică zilele astea, bănuiesc că nici naiba n-ar citi ce zice Larisa pe blog, asta dacă nu începe și Larisa să facă politică, desigur.  
  


Pe scurt vă zic că în Tours este încă foarte toamnă, o toamnă frumoasă, colorată și plăcută, exceptând cele câteva zile ploioase, ca azi. Un record aș zice pentru regiunea mea.

Să vă mai zic și că totul în oraș este aproape gata pentru Crăciun? Bănuiesc că și pe la voi este la fel. Luminițele s-au montat de ceva vreme, căsuțele sunt gata amplasate pentru târg (chiar, habar nu am când se deschide!), magazinele sunt decorate cu globulețe și brazi împodobiți, ba chiar am auzit și niște colinde de curând. Cam devreme ce-i drept, sinceră să fiu nici nu știu de ce să mă bucur mai degrabă, de toamna care a mai rămas, cu vreme însorită și frunze colorate, sau de sărbători?! Ziceți-mi voi...

Am început deja să fac lista de cadouri petru cei dragi. Nu râdeți! Eu întotdeauna stau prost la capitolul cadouri, neștiind ce să iau fiecăruia. Acum vreau doar să mă mobilizez din vreme.
 
Și-n final vă mai fac o mărturisire: unul dintre "lucrurile" care îmi plac cel mai tare în Tours în sezonul rece este mirosul de lemne arse de pe străzi, miros ce vine de la șemineurile caselor, care, combinat cu frigul de afară, parfumul frunzelor uscate și apropierea Crăciunului, da un cocktail divin. L-ați încercat? Vi-l recomand cu drag. Desigur pentru asta e nevoie de șemineuri și șemineurile nu prea le găsești prin orașele astea aranjate pe verticală. De aia îmi plac mie așezările mai mici ... 








Jardin des Prébendes d'Oé- parcul de langa casă


Revin după ce se mai liniștesc apele. Săptămână excelentă să aveți, că de început, am început-o bine ;)! 


Toamna la Amboise și un restaurant excelent

Într-una din sâmbetele trecute, nu mai știu care, am plecat așa pe negândite să ne plimbăm prin Amboise, pe principiul ce să mai facem sâmbăta asta? păi hai la Amboise să dăm o tură pe acolo... Nu că n-am mai fi fost la Amboise de o mulțime de ori, dar deh, aproape este, orășel drăguț este și-n aceste condiții orice revenire nu poate fi decât plăcută. Unde mai pui că se anunța și o zi însorită și caldă de toamnă cum puține sunt prin Touraine (anul acesta trebuie să recunosc că a fost excepțional din acest punct de vedere!) așa că o evadare din oraș se cerea cu ardoare. Destul o să stăm în casă la gura sobei (aș vrea eu să am sobă!) toată iarna.  
 

Homarul, Ajaccio și la anu' mergem (iar) în Corsica

Dacă prima zi dintr-o vacanță este cea mai fericită indiferent de locația unde se derulează, ultima este cu siguranță cea mai amărâtă. Nu știu dacă mi-era mai greu să mă despart de vacanță sau de Corsica, însă chiar dacă urma s-avem toată ziua la dispoziție pentru noi, feribotul plecând la orele 20, parcă mi-era greu să-mi planific ceva anume de făcut. Tocmai de aceea decât să forțez n-am planificat nimic, rămânând să ne hotărâm la fața locului, sau mai exact în drum spre Ajaccio, de unde aveam să ne îmbarcăm. Și-apoi știți și voi cum se întâmplă uneori, zilele se mai ocupă și de la sine...



Rătăcind spre Refugiul Erco

Eu mă gândeam de fapt pentru ziua respectivă la traseul spre Lac de Nino. Andrei se gândea la traseul spre Monte Cinto. Aș minți să spun că nu m-a atras ideea celui mai înalt vârf din Corsica chiar dacă cele 10 ore de drum dus-întors mi se păreau cam multe pentru o singură zi. Nu multe neapărat ca dificultate, știam că aș putea face față, dar mi se păreau multe efectiv ca timp, fiindu-mi teamă de fapt că ne va prinde noaptea pe traseu. Și clar nu trebuie să ți se întâmple asta în Corsica!   

Teoretic am fi avut timp să ajungem pe Cinto, dar practic trebuia să luăm în calcul mai multe aspecte decât voința, aspecte precum situațiile neprevăzute ce pot apărea, pauzele de masă, de poze, de admirat și mai ales de odihnă, situații pe care nu prea aveam cum să le apreciez. În plus, trebuie să recunosc că forma mea fizică nu mai este la fel ca atunci când mergeam aproape lunar pe munte; știam că nu o să zburd pe cărări, ca să nu mai zic că niciunul dintre cele două puncte de plecare pe traseu nu era chiar la ușa cortului. Și totuși după un calcul rapid am ales să încercăm traseul, plecând pe premiza că dacă se poate se poate, dacă nu nu, mergem până unde ajungem, până la urmă finalitatea nu era neapărat vârful, ci petrecerea unei zile agreabile pe munte.  


Montreuil Bellay într-o duminică de octombrie

Dacă anul trecut mi-am dat întâlnire cu toamna la Cheverny, anul acesta am făcut-o la Montreuil Bellay, un orășel de care n-a auzit nimeni și când zic nimeni nu mă refer doar la voi, ci chiar la cei care locuiesc pe aici. De multă vreme nu mai vizitasem un castel și cu toată sinceritatea vă zic că mi-era dor; cu siguranță valea asta a Loarei cu castelele ei cu tot mi-ar lipsi enorm dacă într-o zi va trebui să plec de aici. Noroc că acea zi nu se întrevede la orizont...   



Grange à Dîme - o experiență culinară inedită

O să încep prin a vă spune că aceasta nu este o postare sponsorizată, nu mi-a oferit nimeni prânzul gratis, nici măcar nu am primit vreo reducere. Nu zic nici c-ar fi ceva rău în treaba asta, vă zic doar că este o postare bazată pe experiența interesantă pe care am avut-o eu personal servind masa la restaurantul Grange à Dîme din orășelul Montreuil Bellay, lângă Saumur. 

Nu obișnuiesc să scriu cronici de restaurante; nu pentru că nu n-aș avea neapărat despre ce să scriu, ci pur și simplu pentru că n-am considerat neapărat relevante genul acesta de articole. Însă prânzul de duminică a fost cu adevărat ceva deosebit, așa că nu mă pot abține să nu-l împărtășesc și cu voi. Măcar virtual...

Trebuie să vă zic că îmi plac restaurantele medievale. De fapt îmi place cam tot ce ține de acea perioadă, artă, cultură, arhitectură etc, chiar dacă din motive nu foarte greu de ghicit n-aș putea afirma că mi-ar fi plăcut să trăiesc atunci. Nu știu câți dintre voi cunoașteți restaurantul Excalibur din București (acolo am făcut cunoștință cu al meu soț) și nici nu știu dacă mai este la fel precum l-am cunoscut eu în 2009 (restaurantu' nu soțu'), dar dacă cineva m-ar întreba pe mine personal să-i recomand un restaurant în capitală, Excalibur ar fi acela.
 


În fine, să vedem care-i treaba cu Grange à Dîme...

La pas spre Lac de Creno

Nici traseul spre lacul Creno n-a fost plănuit în prealabil, dar știți și voi că adesea socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, mai ales într-un "târg" atât de ofertant cum este Corsica. Tot mergând pe drumurile insulei și aruncându-ne câte un ochii fără să vrem pe diversele panouri de informare turistică, am dat și peste drumeția aceasta la Creno singurul lac împădurit din Corsica dar am pus-o acolo în minte, pe lista de așteptare. Am scos-o de la naftalina odată cu decizia de a hoinări juma' de zi pe valea râului Liamone, când am fi avut urgentă nevoie de încă un traseu scurt și lejer pentru a ne umple ziua, iar Lacul Creno părea numai bun de pus în aplicare.  

Like us on Facebook
Follow us on Twitter
Recomanda prin Google Plus