2015 - anul cel mai potrivit să vizitezi Valea Loarei

În cazul în care nu v-ați făcut încă planurile pentru vacanța de anul acesta, veniți pe Valea Loarei!
 
N-avem munte, n-avem nici mare, dar avem un sezon cultural de excepție, 2015 fiind anul cel mai potrivit să vizitezi această regiune. Iar ca să vă explic de ce, trebuie să ne întoarcem puțin în istorie...
 
25 ianuarie 1515: François I este încoronat rege al Franței în catedrala din Reims. Suveranul are doar 20 de ani dar domnia sa va marca
lumea întreagă, lăsându-i o moștenire emblematică: Castelele de pe Valea Loarei.
 
25 ianuarie 2015: Anul
François I pe Valea Loarei și o serie de evenimente excepționale ce comemorează cei 500 de ani de la încoronarea acestuia. Tot anul Valea Loarei va sărbători această aniversare printr-un sezon cultural spectaculos, ce va permite încă o dată scoterea în evidență a unuia dintre criteriile pentru care această regiune a fost înscrisă pe lista Patrimoniului Mondial de UNESCO: loc important de artă și istorie, peisajul Văii Loarei și mai ales numeroasele sale monumente culturale, ilustrează perfect idealurile Renașterii.  

Cu bicicleta pe malul Loarei în ianuarie

E clar, mi-am luat gândul de la zăpadă aici în Touraine!

Săptămâna trecută îmi trimite Andrei mesaj că afară ninge, el aflându-se destul de aproape de unde locuim. Dau fuga la geam în speranța că se întâmplă și la noi minunea, dar mă întorc dezamăgită, la Amboise doar ploua mocănește. Probabil că pentru mulți dintre voi iarna fără zăpadă nu sună rău, dar pentru mine sună, v-am mai povestit probabil în o mie de rânduri despre cum eu sunt o mare fană a zăpezii. Nu mă înțelegeți greșit, nu m-aș muta mâine la Polul Nord, iar pe când locuiam în București o mai boscorodeam în unele dimineți, dar parcă nici așa, fără un fulg de nea, nu-i bine. Însă asta este, nu-i în puterea noastră să schimbăm clima, așa că nu rămâne decât să ne adaptăm cum putem. Și-apoi primăvara asta în ianuarie are și ea părțile bune, sunt o mulțime de activități pe care le putem decala și ne putem bucura de ele mai devreme. Ca biciclitul de exemplu.



Chamonix-Flégère sau cum m-am plictisit de munte

Acușica se întrevede primăvara (judecând după ghioceii înfloriți la mine în curte) și eu nici măcar n-am terminat de povestit despre vacanța de iarnă de anul trecut, dacă vă vine să credeți. Am scris parțial articolul acesta de ceva vreme, dar fiindcă a venit sezonul cald peste mine n-am mai apucat să-l finalizez și să-l public; parcă mi se părea nu-știu-cum să vă mai povestesc despre zăpadă vara. Dar în caz că nu știați, referitor la vacanța noastră de iarnă savoiardă, mi-a rămas restanță de povestit ultima zi, celebra zi în care mi-a ajuns muntele până-n gât de n-am mai vrut nici împinsă de la spate să-l urc. Cum s-a întâmplat asta? 



Micul meu dejun italian

Recunosc, m-am franțuzit! 

De ceva vreme servesc croissant și prăjituri la micul dejun, eu care cu ceva ani în urmă n-aș fi conceput senzația de dulce pe stomacul gol. Cu toate acestea, acum câteva zile, am avut poftă de ceva mai special și mi-am preparat un mic dejun italian, în aminirea zilelor călduroase petrecute la Milano, unde aromă excelentei combinații de mozzarella, roșii și busuioc ne urmărea toată ziua, acesta fiind probabil unul dintre motivele pentru care Milano ne-a plăcut așa de mult. Pentru că știți cum este, uneori mai ține și de detalii... 

Provocare literară pentru 2015

Nu știu ce m-a apucat anul acesta pentru că nu sunt deloc genul care să fac planuri. Însă lunile astea am făcut o mulțime. De exemplu mă uităm zilele trecute pe goodreads, știți voi, site-ul acela cu cărți, unde de altfel am și eu cont de ceva vreme și am găsit o provocare interesantă: 2015 Reading Challenge, să-ți propui un număr de cărți de citit pentru 2015 și eventual să te ții de treabă.

Desigur că nu este neapărat nevoie de un astfel de site ca să-ți stabilești cât să citești, în plus nu știu nici cât este de necesar să-ți stabilești un număr, vorba aia, citim cât simțim nevoia, în funcție de moment, de timp, n-au nici un rost lecturile turnate cu polonicul în cap.

Orașul Blois- acoperișuri, ceață și multe scări

După ce am terminat de vizitat Castelul Blois am purces împreună cu mama la vizitarea orașului cu același nume. De fapt acesta fusese și planul: dimineața castelul și după-amiaza, când iese soarele și se încălzește, orașul. N-a ieșit soarele și nici nu s-a încălzit, ba mai mult decât atât, s-a lăsat ceața și a mai început și ploaia, dar astea nu înseamnă că nu mi-a plăcut. Orașul este foarte drăguț, în timp ce mă plimbam pe străzi și admirăm locurile chiar mă întrebăm ce naiba am păzit de n-am mers să-l văd mai devreme... 



Castelul Blois- 4 aripi, 4 epoci, 4 stiluri diferite

Prin orășelul Blois am trecut de multe ori în drumurile mele spre diverse obiective turistice aflate în partea aceea a Văii Loarei. Am oprit de vreo două ori pe malul drept al fluviului pentru a admira (și fotografia) panorama splendidă asupra orașului, însă niciodată nu m-am încumetat la o vizită adevărată. Nu știu să vă zic de ce, poate și pentru că întotdeauna am considerat că e timp pentru toate și că i-o veni rândul și acestui orășel, cu al lui castel cu tot, într-o zi cu soare. Și uitați că această zi a venit. N-a fost ea una cu soare, dar ce să zic?!... aici nu prea sunt zile cu soare vara, da-păi în mijlocul iernii. 


La pas prin Amboise: fluviul, oamenii, orașul

Nici nu m-am mutat bine în Amboise că am și început să cotrobăi prin oraș. E drept, m-a determinat și faptul că am avut musafiri de sărbători, așa că în zilele în care nu plecam pe undeva, ieșeam la o plimbare pe lângă casă. Așa, să se așeze mâncarea mai bine. Vremea nu a fost tot timpul frumoasă, au fost zile călduțe, dar și zile extrem de reci, când gerul s-a mai domolit au venit ploile, dar cu o haină mai groasă am rezolvat problema. Și să nu credeți că am mers numai așa, aiurea. Unele plimbări au fost chiar tematice, ca aceasta de față: Amboise: fluviul, oamenii, orașul. Cum am aflat despre ea? 


Like us on Facebook
Follow us on Twitter
Recomanda prin Google Plus