Home....

Offf…. uite-ma inapoi la viata obisnuita. Inapoi la serviciu. Inapoi in Bucuresti. Nu eram prea nerabdatoare sa vina ziua asta. Realizez ca nu imi era dor sa ma intorc. Chiar deloc. Same job, same fucking people. Unde mai pui si ca este frig si zapada. Deh, e iarna, ce sa-i faci?! Nu prea am dipozitia necesara sa incep vreo treaba, desi evident, am primit un teanc de hartzoge de rezolvat inca de la prima ora a diminetii. Este timp pentru toate. Sunt foarte obosita, mai bine zis imi pica ochii pe tastatura de somn Abia astept sa ajung acasa si cu singuranta cand voi ajunge voi face cu totul alceva decat sa dorm.

Cred ca se numeste depresie post-vacanta. E foarte ciudat in general sa te intorci la serviciu dupa vacanta. Este senzatia aceea urata cand nu ai chef de nimic si te intrebi oare ce cauti tu acolo. Si parca ieri plecai de la servici bucuros ca este vacata si acum esti inapoi. Apoi, este foarte ciudat cand revii dintr-un loc minunat. Parca propria ta casa nu mai reprezinta acasa. Parca te simti strain de orice lucru si loc. Incerci sa cauti cu privirea in jur si parca nimic nu iti este familiar. Vrei inapoi si iti dai seama ca totul a trecut mult prea repede.
Dar cel mai greu dintre toate este sa te trezesti dintr-o data singur. Fara persoana draga tie. Sa stii ca vor urma multe saptamani pana la urmatoarea revedere. Pana cand il vei strange din nou in brate. Offf, despartirile acestea temporare sunt foarte triste. Primele zile trecceva mai calme, cumva amortite. Nu realizezi inca, nu constientizezi. Apoi vine perioada de “criza”. Te apuca dorul, nelinistea, teama, frica. Daca te-a uitat? Daca alcineva ii capteaza interesul? Ca doar tu esti departe. Ti-e dor. Ii simti lipsa si ai vrea sa-ti fie aproape. O imbratisare...un sarut...si ar fi indeajuns. Dupa o vreme te calmezi....te obisnuiesti. Totul intra intr-o monotonie lina si zilele se scurg molcom in rutina cotidiana. Cand, deodata, incepe iar emotia reintalnirii. Nerabdare, neastampar, dorinta. Apoi vin clipele cele mai frumose. Impreuna. N-ai vrea sa se termine. Ai vrea sa opresti timpul. Dar nu poti...si trec...se termina..se sfarsesc. Si eeste atat de trist cand deschizi ochii si esti inca o data singur. Din nou. Il cauti langa tine si ..nu este. Nu-ti gasesti locul si iti lipseste. Iti este dor. De un zambet, o atingre. Si o iei de la capat cu acea asteptare. Si astepti. Astepti cand acea despartire, fie ea si temporara, nu va mai exista.

In alta ordine de idei, timpul se misca foarte greoi astazi pentru mine si parca percep totul estompat din cauza oboselii. Totul se misca in reluare. Am baut ceva mai multa cafea sa pot ramane “conectata” la munca! Cel putin imi beau cafeaua dintr-o cana noua!!!


Share this:

Despre autoare

Sunt Larisa, născută in București, cu domiciliul actual la Amboise în Franța, pe Valea Loarei. Sunt pasionată de natură, fotografie, munte, călătorii, bucate și vinuri bune, iar pe blogul-larisei.com scriu despre experiențele mele franceze, despre locurile interesante pe care le vizitez, despre hobby-urile și activitățile din timpul liber.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu