De sfântul Valentin în Bucegi: spre Piatra Arsă


O zi însorită de iarnă. Telecabina ne lasă la cota 1400, sub un cer senin de sticlă, cu un soare care aruncă raze reci peste pământ. Totul este nemișcat. Urcăm, depărtându-ne ușor de civilizație. Pătrundem în cetatea muntelui de care îmi era atât de dor, lăsând lumea obișnuită în urmă. Ușor, în spatele nostru zgomotele se pierd, devenind vagi și imprecise. Se percep din ce în ce mai diluate, făcând loc liniștii. In sfârșit pe munte, după atâta pauză.

Natura parcă dormitează în lumina dimineții de iarnă. Inca nu s-a trezit și pare înghețată. Poteca este ca o oglindă de cristal în care se privește însuși soarele. Brazii sunt muți și reci. Din când în când liniștea este spartă de câte un glas din lumea de afară, dar nu durează mult și se topește repede. Urcăm încet și ne bucurăm de munte, de soare, de iubire, de vacanță. Ce poate fi mai frumos? Noi doi. Si muntele. 


Merg încet, urcușul nu mă omoară. Nu am mai urcat pe munte ceva vreme, dar mă descurc. Sunt atât de fericită încât parcă plutesc pe poteca. Visam la o zăpadă pufoasă, care să troienească drumul, la o ninsoare ca în povești, la copaci îmbrăcați în alb, dar se pare că primăvara s-a cam grăbit anul acesta. Nu mă satur să respir aerul rece și curat de iarnă. Parcă îl simt cum pătrunde în mine, cum mă învăluie, cum mă umple. Mă simt atât de departe de toate. Parcă mă aflu într-un vis frumos, care nu ași vrea să se sfârșească. 


De la Cota 1400 spre Cota 2000
Urcăm încet, pe serpentine și peste pinteni, în fața noastră desfășurându-se silueta impunătoare a Vârfului cu Dor. Ne apropiem de Cota 2000, dar facem un popas la Cabana Miorița pentru o ciocolată caldă și puțină odihnă. Nu pare a fi nimeni în afara personalului, dar încep să ne încânte auzul niște manele, așa că ne grăbim să plecăm. Vremea este splendidă, fără urmă de nori. Urcăm spre telecabină, apoi o luăm agale pe platou înspre Furnica. Vântul devine nemilos, vrând parcă să ne doboare, astfel că îngheț instantaneu. Ne înfofolim bine și pornim repede, în speranța că mai departe pe drum este mai adăpost. Zăpada este puțin spre deloc, iar ce a mai rămas din ea este înghețată bocnă, la fel și pământul. Parcă și aerul este înghețat. Totul îmi pare de sticlă în jur, cerul, soarele, totul este amorțit. Nu este nici un nor deasupra noastră. Toți sunt sub noi acum. 


Ajungem sus pe Furnica unde peisajul este impunător. Toată măreția muntelui se modelează sub ochii noștrii, ca într-un basm. Sunt mută de uimire și nu contenesc să mă întreb cum este oare să trăiești fără să vezi acest spectacol al naturii? Este cea mai spectaculoasă panoramă asupra Bucegilor. Văd Crucea de pe bătrânul Caraiman scăldată în lumină, văd Babele moțăind în așteptarea primăverii, văd Valea Ialomiței îmbrăcată în zăpadă. Creste domoale, văi molcome, întinderea de jnepeni, abrupturi cu vârfuri ieșind din nori, toate scăldate de lumina unui soare ce îți topește parcă inima. Iar deasupra tuturor acestora, în plan îndepărtat, parcă veghindu-le de departe, Vârful Omu încununează tot acest tablou, ca un stăpân absolut al locului. Simt cum peisajul se scurge prin mine, iar eu mă încarc cu el. Valurile muntelui parcă mă amețesc și mă îndeamnă la visare. Imbrăcat în zăpadă Bucegiul doarme în lumina rece a soarelui de februarie. Era atât de frumos. Niciodată nu l-am văzut mai frumos ca acum. E atât de minunat să te odihnești pe aici vârf, să visezi atât de aproape de cer.  


Mi-aș fi dorit să nu se termine ziua. Sunt zile care nu vreau să se sfârșească niciodată și totuși inevitabil o fac. Timpul trece atât de repede peste toate, unele lucruri se schimbă, altele rămân la fel. Vremea trece pasivă peste noi așa cum trecut și peste acești munți. Câte zăpezi au căzut și s-au topit, câte răsărituri și tot atâtea apusuri s-au succedat. Si câți oameni... câți oameni au bătătorit cărările, fiecare cu dorul și povestea lui. Toate au rămas ca niște povești nescrise, păstrate între aceste văi. 


Cobor Furnica cu greu, gheața parcă vrea să mă învingă. Duc o luptă atât de aprigă cu ea, încât îmi seacă toate puterile. Alunec. Până și pe porțiunile fără zăpadă mă duc la vale, pământul este înghețat. Cobor haotic, dar reușesc să nu cad. Intr-un final ajungem în șaua Călugărului. Totul este alb, înaintăm parcă printr-un deșert de gheață. Zăpada este atât de tare, încât și dacă încerci să o pătrunzi cu bocancul nu reușești. Mergi efectiv deasupra ei și îți scârțâie sub picioare. Atâta liniște... până și vântul s-a mai împrietenit cu noi, dându-ne pace.
 
Urcăm ușor în lungul platoului până ajungem în Culmea Pietrelor Arse. Incepem coborâșul pe partea opusă a culmii printre pâlcuri de jnepeni, unde zăpada este ceva mai mare și afânată. Continuăm în lungul Valcelului Jepilor Mari și imediat ajungem Piatra Arsă, cuibu
șorul nostru pentru următoarele zile. Ziua se apropie de sfârșit, iar amurgul se ridică din adâncurile văilor. Ultimele raze soarele dau strălucire muntelui făcându-l de basm.  


Aici în mijlocul muntelui, mă încarc de energie, mă dezbrac de probleme și griji și mă regăsesc de fiecare dată pe mine însămi. Mă simt atât de deparate de obișnuit. Este un loc care mă cheamă mereu, un loc care a pus stăpânire definitiv pe inima mea. Noaptea se lasă ușor, aducând cu ea șuierul sinistru al vântului. Frigul cuprinde parcă muntele amuțit, îl vezi, îl simți chiar și de dincolo de geamuri. Dar aici în cabană este cald și bine. O masă bună, un somn pe măsură. Mâine este o nouă zi, cu altele de povestit. Grijile de zi cu zi, problemele, supărările parcă amorțesc până nu se mai simt deloc, iar sufletul se umple cu dragoste, speranță și frumusețe. De-am putea opri timpul...
 
Traseu:
Sinaia-Cota 1400 (telecabina); Cota 1400-Cota 2000, marcaj banda rosie, timp aprox. 1h si 1/2, traseu lejer.
Cota 2000-Cabana Piatra Arsa, marcaj banda galbena, timp aprox. 1h

Citeste si continuarea: Spre Pestera Ialomitei

Share this:

Despre autoare

Sunt Larisa, născută in București, cu domiciliul actual la Amboise în Franța, pe Valea Loarei. Sunt pasionată de natură, fotografie, munte, călătorii, bucate și vinuri bune, iar pe blogul-larisei.com scriu despre experiențele mele franceze, despre locurile interesante pe care le vizitez, despre hobby-urile și activitățile din timpul liber.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu