Viata pe un perete de Facebook

 Buna! Ma numesc Larisa si sunt Facebook-aholica!



Recunosc! Sunt dependenta de Facebook. Intru pe Facebook in fiecare zi, de indata ce intru pe usa, fiind primul site pe care il accesez. Nu de alta dar la serviciu accesul pe site-urile de socializare imi este blocat. Pe plantatie se munceste, nu se sta la discutii pe net, ca vine vataful si pune biciul pe noi! Ajunsa acasa, mor de nerabdare sa citesc ce posteaza prietenii, cine pe unde a mai umblat.

Nu stiu cum si de unde s-a dezvoltat acest "simdrom", dar cert este ca a devenit oarecum o obsesie. Imi place o melodie? Ii dau share pe Facebook. M-a enervat ceva? Scriu pe wall. Vreau sa transmit ceva cuiva? Ii dau un mesaj pe Facebook. Am un hobby? Desigur ma alatur unui grup. Am mers la munte? Postez un album de poze. Si nu sunt singura! Pun pariu ca multi dintre voi fac exact la fel. Oare Facebook a devenit o necesitate pentru noi toti? Un mod de viata? O obsesie? De cate ori nu v-ati gandit "Imi dezactivez contul" sau poate chiar ati facut-o, la fel cum ai zice: "Gata, de maine nu mai fumez!"? Facebook a devenit pentru noi o obisnuinta.

Sigur ca aparitia acestei retele de socializare a produs schimbari importante in viata noastra. Reusim sa comunicam cu persoane aflate peste mari si tari, sa tinem legatura cu prietenii, descoperim cunostinte cu care nu am mai vorbit de un car de ani, aflam tot felul de informatii. Pe de alta parte, la scara inalta, felul acesta de comunicare tinde sa inlocuiasca clasica comunicare. Nu mai este nevoie de a ne intalni pentru a ne vedea, pentru a vorbi. Suntem conectati la Facebook, fireste.

De ce sa te mai vezi cu fostii colegi de exemplu, la un cico in oras, pt ca oricum ii ai pe Facebook. Ne "vedem" si "vorbim" acolo. Oare de ce este mai "simpla" sau mai "tentanta" aceasta viata? Este oare o viata sau doar un substitut? Suntem pe Facebook, pentru a fi in randul lumii. Vorba aia "Nu ai Facebook, deci nu existi". "Cum te gasesc pe Facebook?" este intrebarea. Ce inseamna de fapt internetul pentru fiecare dintre noi? Facebook, Messenger, Mail, Google, Youtube. Nu-i asa? Si poate inca cateva site-uri ale noastre. Iti faci un site, sau un blog, evident ii faci si un cont unde??? Pe Facebook ati ghicit!  Totul se invarte in jurul acestei lumi. Lumea Facebook-ului. Iti deschizi cont, iti adaugi prieteni. Oameni care poate ii cunosti mai mult sau mai putin. Comentezi la postari, dai like, tag-uesti fotografii. Share-uesti imagini, video si ganduri. Iti pui intr-un fel sau altul viata pe un perete virtual.

Oare tindem sa ne creem o viata viruala, sa ne ascundem dupa aparente in spatele unui cont de socializare? Sau oare este doar nevoia noastra de a avea o identitate vizibila, de a ne face cunoscuti si auziti. Postam poze, melodii si filme preferate, ne scriem gandurile pe pereti. De ce oare? Este adevarat, in spatele unui user-name te exprimi mai usor, uiti de timiditate si neincredere, ai mai mult curaj si clar nu se vede daca te inroisesti sau daca iti este jena.

Unde mai pui ca devenim dependenti. Iar cand ni se ia "drogul", sau nu avem acces la el, avem manifestari similare sevrajului de alcool sau droguri: ne enervam, nu ne gasim locul, nu putem face nimic altceva. Cand am fost la munte in februarie, imi aduc aminte ca nu prea aveam semnal la internet la Piatra Arsa, asa ca ma chinuiam cu laptop-ul in brate mai la geam, mai sus mai la stanga, mai la drepta, doar doar o merge. Oare de ce? Sau cand se intrerupe netul? Suntem disperati. Avem impresia ca nu mai avem ce face altceva. Credem ca nu putem trai fara calculator. Oare mai exista viata dincolo de internet?

Cand vii acasa dupa vacanta ce faci? Dai drumul la calculator cum intri pe usa. Arzi parca de nerabdare sa vezi cine ce a mai postat pe Facebook, sa-ti citesti mailul sau sa vezi cine este online pe mess. Este adevarat ca Facebook, e-mailul şi messengerul ne conectează rapid cu orice persoană din prezent sau din trecut indiferent de distanţă, insa timpul pe care îl consumăm folosindu-le ne creează doar falsa impresie de socializare. Sa nu uitam totusi ca nici internetul şi nici telefonul nu vor tine niciodata locul unei întâlniri reale, unui zambet sau al unei imbratisari.

Si in final un cantecel pt voi:










Share this:

Despre autoare

Sunt Larisa, născută in București, cu domiciliul actual la Amboise în Franța, pe Valea Loarei. Sunt pasionată de natură, fotografie, munte, călătorii, bucate și vinuri bune, iar pe blogul-larisei.com scriu despre experiențele mele franceze, despre locurile interesante pe care le vizitez, despre hobby-urile și activitățile din timpul liber.

2 comentarii:

  1. Cateodata internetul nu e asa benefic, dar face si el parte din lumea asta.
    "Feizbuc"... hm! Nu cunosc, eu nu exist. Azi o colega de la job ne spunea (mie si unui coleg de pe departamentul teologic) la fel: "Nu esti pe facebook, nu existi". Totusi, o alta colega si amica a reusit sa se "descotoroseasca" si sa-si dea delete la cont. Am privit-o ca pe unul ce s-a lasat de tigara: cu admiratie! :))

    In concluzie, feis... e bun si nu prea (dupa cum bine ai punctat), depinde de fiecare din noi sa stim cand si unde sa ne oprim.
    Si eu s semidependent de internet: munca, servere, clasicul mess pentru comunicare cu putinii prieteni, mai rar scriu pe blog, si mai rar mai adaug pagini pe site... dar cu toate astea, cand ma rup macar o saptamana de lume, parca sunt altul.
    Poti sa faci la fel?
    :)

    RăspundețiȘtergere