3000 de kilometri...spre o noua viata

E ceva vreme de cand nu am mai scris nimic pe blog. Nu ca nu as fi avut despre ce, doar ca nu am avut inspiratie. Acum s-au strans mai multe si nici nu stiu cu ce sa incep macar. Dar promit ca o sa scriu mai des. Sunt multe locuri despre care as vrea sa povestesc, multe ganduri, experiente, povesti. Incet imi voi face ordine prin minte si voi incerca sa le astern pe blog.


Imi amintesc cu drag de 10 iulie, anul trecut. Intr-o rochita albastra asteptam la aeroportul Otopeni, la sosiri, un avion din directia Paris, fumand tigara dupa tigara de emotie. O asteptare mult prea lunga, zile ce s-au scurs cu greu. Aveam atatea vise, sperante, dorinte si totodata atatea indoieli, temeri si intrebari. Oare ce va fi? Oare cum va fi? Oare va fi? Oare ce va urma? Eram atat de indragostita. Era ceva nou. Nu stiam la ce sa ma astept, nu stiam ce se va intampla. Dar stiam ca usor nu va fi.

A trecut un an si ceva de atunci. Un an in care am trecut prin toate starile posibile, de la fericire, sperante, vise, planuri, convorbiri nesfarsite, dor, de la dragoste pana la disperare, teama, stres, frici nejustificare, ganduri negre. Aeroporturi, decolari, aterizari, lacrimi, agonie. De la separarea anevoioasa si dificila pana la magia clipelor dulci petrecute impreuna, atat de intens si patimas. Pentru ca momentul revederii compenseaza tot. Clipa cand esti alaturi de cel drag merita toata straduinta. Intensitatea momentului revederii, emotia clipei petrecute impreuna, speranta ca intr-o zi distanta nu va mai exista, toate sunt unice. Si atunci imi ramanea decat sa astept din nou, de data asta diminetile in care ma voi trezi in bratele lui, fara sa-mi fie teama ca va mai trebui sa plec.

Distanta intr-o relatie nu este ceva usor de infruntat si suportat. Tine de oameni, tine de sentimente. Tine de intelegere, de cumpatare si de rabdare. Tine de ce vrea fiecare si cat este dispus sa investeasca emotional. Distanta pentru mine a fost ceva nou, ceva dificil, ceva greu de indurat si de trait cu ea. Nu mi-a iesit nici mie de multe ori perfect, dar am incercat sa invat. 

Dragostea, sentimentul ala dincolo de minte, judecata si intelegere. Dragostea aceea care ne mistuie, ne framanta, ne chinuie, ne face sa face sa plutim de fericire, sa murim de dor, sa zacem in tristete, doar ea poate infrange orice distanta, oricat de lunga ar fi asteptarea. Asa ca acum o saptamana si un pic mi-am luat la revedere de la oamenii dragi, de la job, colegi, locuri, de la momente, de la munte, de la tot ce inseamna intr-un cuvant "acasa" si m-am inbarcat intr-un avion cu destinatia Paris. One way ticket...to a different new life!

Deocamdata e prea devreme pentru mai multe impresii, imagini, presupuneri, pareri. Pentru moment acum aici invat. Invat sa vorbesc, sa scriu, sa citesc, sa inteleg. Invat sa ma acomodez, sa ma adaptez. Invat sa ma descurc, sa comunic, sa ma obisnuiesc. Invat sa traiesc. Insa nu singura. Este cineva langa mine care ma ajuta pas cu pas, ma sustine in fiecare clipa, ma sprijina si are rabdare cu mine si caruia ii multumesc. Cineva pe care il iubesc neconditionat si enorm de mult si langa care sper sa ma trezesc in fiecare dimineata a vietii mele de acum inainte. Acum nu mai sunt 3000 kilometri intre noi. Acum suntem amandoi la 3000 kilometri de Romania.

Share this:

Despre autoare

Sunt Larisa, născută in București, cu domiciliul actual la Amboise în Franța, pe Valea Loarei. Sunt pasionată de natură, fotografie, munte, călătorii, bucate și vinuri bune, iar pe blogul-larisei.com scriu despre experiențele mele franceze, despre locurile interesante pe care le vizitez, despre hobby-urile și activitățile din timpul liber.

7 comentarii:

  1. Draga Larisa sper din tot sufletul sa iti fie bine si sa fii cat se poate de fericita! Ma bucur mult pentru tine si te felicit pentru curajul tau! Multa bafta!

    RăspundețiȘtergere
  2. "Acum nu mai sunt 3000 km intre noi...acum doar suntem amandoi.... la 3000 km de Romania."

    asta spune tot!

    Larise, Franta nu e America, poate limba sa fie ceva mai dificila, dar....atat! Multa bafta si multa iubire iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  3. @ Vorbareata: multumesc. si tie la fel iti doresc.
    @ Renutu: multumesc. o sa ma acomodez eu aici, o sa inv si limba... o sa fie bine...sper :)..impreuna reusim...

    RăspundețiȘtergere
  4. :)Larisa sa fi sigura ca vei reusi :),dac ai avut curajul sa faci pasul asta ....restul e ..o joaca :)...
    Bafta multa ,te pup cu drag !
    Florentina (Ceb-Titan )

    RăspundețiȘtergere
  5. Draga Larisa, visez de mult sa ajung pe valea loirei.
    Asa cum descrii tu acele locuri nu cred ca o pot face francezii,
    Îmi doresc mult o vacanța pe aceste taramuri minunate,
    Pentru mine ești o românca curajoasa care-si poate permite luxul de a fi ea insasi .te admir si cand voi veni pe aceste taramuri mi-ar plăcea sa ne cunoastem.
    Continua sa fii tu, spirit frumos si liber ce caută frumosul.
    Cu drag !
    Bogdana

    RăspundețiȘtergere
  6. Iti multumesc Bogdana pentru cuvintele frumoase! Si fireste, cand ajungi aici, te astept la o plimbare impreuna prin zona :)!

    RăspundețiȘtergere