Toamna pe malul Loarei

Au trecut  doua luni si jumate de cand sunt aici in Franta. Pe de o parte mi se pare ca au trecut repede, parca ieri ma urcam in avion intr-o zi calda de august,  pornind catre o noua viata. Pe de alta parte toate aceste zile au trecut lent, si din anumite puncte de vedere, mi se pare ca s-au intamplat atatea de cand sunt aici, incat am impresia ca a trecut un an. Doar 2 luni jumate totusi? Cand am ajuns era soare, cald si vara. Acum este noiembrie, o luna de toamna atat de posomorata si sumbra, cu zile din ce in ce mai scurte si mai inunecate, iar cat de curnad va veni iarna. Imi place toamna, asa cum e ea, cu tot cu zile pline de culoare amestecate cu zile dezolant de triste, pentru ca toate acestea fac parte din farmecul ei.  Asa este toamna, plina de contraste.

Toamna pe malul Loarei

Incerc sa ma obisnuiesc aici, in acesta tara. Invat sa vorbesc, sa traiesc, sa ma adaptez. Nu este usor si nici nu se face repede cum cred unii. Nu suport oamenii care vorbesc in necunostinta de cauza. Una este teoretic si alta practic. Este nevoie de timp, ca pentru toate de altfel.  Am timp, nu e o problema, doar ca uneori imi doresc ca lucrurile sa se intample repede si imi pierd rabdarea. De cele mai multe ori urasc aceste perioade de tranzitie, si vreau sa ajung mai redepede la o finalitate, dar nu merge. Uneori imi este dor de oamenii dragi, uneori ma simt singura pt ca nu am inca prea multe cunostinte pe aici, uneori ma plictisesc destul de tare. De cele mai multe ori ma simt straina, doar cand merg pe strada. Silly of me… 

Tours-oraselul meu
Dincolo de aceste aspecte, destul de normale, imi place aici.  Imi place Franta pentru ca sunt alaturi de persoana iubita si pentru ca nu mai sunt mii de kilometri intre noi. Suntem impreuna si ne putem construi o viata. Imi place orasul in care locuiesc si imprejurimile sale, atat de incantatoare,  imi plac oamenii, imi place curatenia, rafinamentul si bunul gust. Imi plac regulile care in general se respecta. Imi plac terasele cu masute afara si stradutele inguste si in cele din urma m-am obisnuit si cu mancarea. Doar cu vinurile nu a fost niciodata greu, le-am adorat din prima!


Sunt multe lucruri care se pot spune la acest capitol, despre ce iti ofera o tara civilizata fata de Romania. Pot spune ca aici ma simt "destul de" acasa, desi niciodata inima unui om nu se va simti cu adevarat "acasa", altundeva decat in tara unde s-a nascut si a crescut. Dar se poate simti cu usurinta "destul de acasa", suficient incat sa fii linistit si fericit cu adevarat.

Tours-oraselul meu
Uneori am impresia ca nu voi invata niciodata franceza. Nu stiu altii cum sunt, dar eu nu am avut niciodata talent pentru alte limbi straine de romana. Stiu engleza, care nu ma ajuta deloc aici, si nici pe asta nu o stiu la un nivel avansat. Sa zicem ca o stiu la nivel « conversational ».Cat despre franceza, mi-e rusine sa spun ca dupa 11 ani de studiu al acestei limbi, sunt acum inca un incepator. Nu stiu daca vina o am cu precadere eu, sau sistemul de invatatamant din Romania, sau poate faptul ca nu am conversat niciodata.  Inteleg perfect, dar parca cuvintele nu imi vin deloc pe limba cand vreau sa le rostesc.  Oricum in astea doua luni am avansat, unii zic ca destul de mult si bine, dar poate eu sunt prea exigenta cu mine si imi cer mai mult decat pot, la fel cum am invatat pe munte : sa imi depasesc asteptarile si limitele.

Toamna pe malul Loarei
Azorel
Oricum, de vreo luna imi impart singuratatea saptamanilor cu un nou mebru al familiei, cu Azorel, un pui yorkshire terier. Am socotit ca voi convietui foarte bine alaturi de un caine, fiind un animal inteligent, cu personalitate mai puternica, istet si plin de viata. Avand in vedere ca locuiesc intr-un apartament si nu la curte m-am gandit ca un catel de talie mica s-ar potrivi mai bine. Nu vreau sa chinui un caine mare in cativa metri patrati.


 
La pescuit cu Azorel
Si asa am inceput cautarile pe net. In prima faza am gasit rasele de bichon, un catel foarte dragalas, dar parca putin prea pretentios in aspect si atitudine. Asa ca am mai cautat si am dat peste rasa yoprkshire terrier. Stiam despre terrieri ca sunt niste caini foarte zglobii si zburdalnici, energici si jucausi iar cand am vazut pozele m-am indragostit pe loc: era incantator. Era perfect.





Azorel
Cat un ghemotoc de mic si foarte timid, speriat, Azorel nu socializa deloc cu noi la inceput. Incet incet a inceput sa cunoasca si sa ne placa. A inceput sa cunoasca casa, sa umble peste tot, sa fure pantofii si sa roada tot, fara exceptie cablurile elecrice. A inceput sa nu mai doarma la el in patut si sa cera plangand in pat cu noi, sa cerseasca toata atentia noastra, umplandu-ne in schimb sufletul cu veselie si bucurie.  Nu ai cum sa fii trist sau suparat cand te uiti la el. Este atat de haios incat aduce zambetul pe buze si celui mai posac om .


Cu Azorel prin nisip
A facut vaccinurile aproape toate si in decembrie va calatori cu avionul la Bucuresti. Este un nastrusnic, si impreuna, nici eu, nici el, nu ne mai simtim singuri. Manacam impreuna, ne jucam impreuna, dormim impreuna. Ne tinem de urat reciproc in saptamanile in care suntem singuri acasa.  In curand o sa ii cumpar si o hainuta astfel incat sa-l pot scoate mai des afara. Am vazut ca ii place la nebunie sa alerge, sa descopere, sa caute.
Si cat am scris eu toate acestea a iesit si soarele, indepartand din mohorarea unei zile de noiembrie, insufletind cu razele lui totusi reci oras, oameni, suflete. Poate o sa fac o scurta plimbare cu tot cu Azorel, sa ne bucuram putin de culori...

Share this:

Despre autoare

Sunt Larisa, născută in București, cu domiciliul actual la Amboise în Franța, pe Valea Loarei. Sunt pasionată de natură, fotografie, munte, călătorii, bucate și vinuri bune, iar pe blogul-larisei.com scriu despre experiențele mele franceze, despre locurile interesante pe care le vizitez, despre hobby-urile și activitățile din timpul liber.

2 comentarii:

  1. Intradevar trebuie timp ca sa te adaptezi.
    Pozele de pe Valea Lorei sunt superbe, cata culoare!!! eu am fost vara cand totul era verde. :) Ce amintiri placute ...

    RăspundețiȘtergere
  2. Merci Alicee!
    Cred ca toamna este perfecta pentru fotografii oriunde in natura, totul este atat de colorat...

    RăspundețiȘtergere