Ianuarie pe platoul Bucegilor: Cantonul Schiel


Si uite ca a venit vremea să mai adaug un articol în categoria "drumeții montane", după o lungă perioadă de pauză....E bine și rar, decât deloc, nu? Mă văd mai rar cu muntele acum, dar cine a zis că distanța într-o relație contează? Doar eu știu asta! :)) Dragostea adevărată poate înfrânge orice distanță, dacă vrei îndeajuns. Tot așa este și cu muntele...
 
 
 "Mă întreb cum ar fi fost viața mea acum dacă nu descopeream muntele? Sau dacă muntele nu mă descoperea pe mine? Mă identific oarecum cu el și reprezintă pentru mine un mod de viață fiind prezent în tot ceea ce fac. Si mă bucur că este așa. Așa am cunoscut oameni noi, locuri frumoase și un nou mod de a trăi. Am învățat să trăiesc liber și am învățat că pot mai mult decât cred. Am învățat să văd dincolo de tot ceea ce este mult prea obișnuit și prea uman și am descoperit o parte din mine care îmi era practic necunoscută."
 
 
 ...scriam eu acum ceva vreme.


Citind acum, realizez că, deși unele lucruri se schimbă, altele rămân la fel. încă mă identific cu muntele și încă reprezintă un mod de viață, deși nu mai este prezent chiar în tot ceea ce fac. Uneori viața ia alte întorsături, despre care nu am crede că s-ar putea întâmpla. încă îmi este drag muntele și îmi va fi mereu. Mi-e dragă drumeția, mi-e dragă natura sub toate formele ei. încă mă impresionează mai mult un vârf, o vale un râu decât o clădire, un oraș, sau un muzeu. însă acum privesc lucrurile altfel, cu mai multă moderație și cumpătare  și cu mai puțină răzvrătire, mintea mea ajungând la un soi de echilibru. De parcă ași avea 80 de ani :))! Au apărut între timp alte vise, alte perspective asupra vieții, care au luat locul celor vechi. încă îmi mai doresc să urc pe Mont Blanc într-o zi, poate, dar nu mai reprezintă ca în trecut, cea mai mare dorință a mea. Acum sunt altele. Nu numai unde ajungi în viața contează, ci și drumul care îl faci până acolo. Că și la munte: nici un vârf nu îți poate oferi cea mai frumoasă amintire, dacă nu ar fi existat poteca care să te ducă acolo, emoțiile, trăirile, fiorii.  
 
 Multă lume îmi spune "Ce nasol....fără munte....cum poți să trăiești?!" Ei bine pot și o fac foarte bine, pentru că sunt alte lucruri care compensează, poate chiar îmi oferă mai mult. Am în jurul meu o zonă deosebită, plină de locuri frumoase care îmi pot bucura vederea zi de zi. Am aici cei mai frumoși munți din Europa, doar că nu sunt la o aruncătură de băț cum era Bucegiul de București. Un motiv în plus să aștept vacanța! Am învățat să fiu un om fexibil și maleabil și să mă adaptez mai ușor, indiferent de situație, privind întotdeauna doar spre partea plină a paharului, fără să mă plâng sau să fiu nemulțumită. Cum am mai spus și încă cred, de multe ori nefericirea vine fix din acțiunile noastre și cel mai adesea pentru că uităm să ne bucurăm de lucruri simple, așteptând mari împliniri. Viața este scurtă, trebuie să ne bucurăm în fiecare zi de ea!



Revenind acum la munte, nu m-am dezobișnuit să bat câmpii, încă de când am planificat vacanța de sărbători în România, am inclus inevitabil și o drumeție pe munte. Clar nu se putea altfel! Nu am făcut un plan bine stabilit, unde și cum, mai ales că iarna vremea este foarte imprevizibilă, așa că am lăsat să ne hotărâm la momentul plecării.
 
Cum socoteala de acasă nu se potrivește niciodată cu cea din târg, am plecat din Franța cu o răceală destul de urâtă, însoțită de tuse. După nu știu câte feluri de siropuri și medicamente, în loc să îmi treacă era mai rău, ba mai mult, au început să mă doară și plămânii. Așa că, în scurta mea ședere în România am vizitat și medicul, care, după o radiografie la plămâni, la care nu s-a văzut mare lucru, m-a trecut imediat pe antibiotice și pastile pentru tuse, însoțite, evident, de recomandări de a sta la locuri călduroase. Am respectat și eu cât puteam ținând cont că erau sărbătorile și mai eram în vacanță, dar ce facem cu muntele?
 
De mers, mergeam în Bucegi clar, fiind iarnă, fiind aproape și fiind 3 zile la dispoziție. Ca și cabană călduroasă m-am gândit imediat la Piatra Arsă, locul meu drag din Bucegi. Dar acum, ce trasee facem pe acolo, pentru că, vă dați seama, dacă este locul meu preferat din Bucegi, deja mai fusesem de câteva ori.  Hai că ne orientăm acolo... Până la urmă nu traseul contează, ci faptul că suntem în mijlocul muntelui pentru câteva zile. E suficient pentru mine să stau în față cabanei și o zi întreagă doar să privesc în jur, să îmi bucur ochii și sufletul. 

 
Monumentul Eroilor
Am avut și o mică intenție de a urca sus pe platou pe jos. Drumul din Sinaia cădea, l-am făcut de prea multe ori, restul văilor sunt închise iarna. ținând cont de faptul că zăpadă nu prea era, m-am gândit totuși că ar putea merge traseul Jepii Mari, care oricum îl cunoșteam bine pe timp de vară. Ajunși în Bușteni, ne-am temut că ar putea fi acoperită de gheață. în afară de asta, îmi era puțin teamă și pentru sănătatea mea, că aș fi transpirat la urcare și aș fi inspirat mult aer rece, ceea ce nu îmi era indicat, așa că am luat drumul telecabinei. 
 
La telecabină cam aglomerat și un preț destul de piperat, dar, deh, sănătatea și viața sunt mai importante. După cam o oră de așteptat la coadă, urcăm și noi, telecabina se urnește plină de turiști, majoritatea care nu aveau treabă cu drumețiile și în câteva minute suntem pe platoul Bucegilor. Nu era prea mare agoleratie acolo sus, spre surprinderea mea, poate și pentru că la ora aia majoritatea abia se trezeau. Zăpada era puțină, Caraimanul se vedea în zare golaș, ca într-o toamnă târzie. Nici urmă de vânt, doar un cer senin ca de sticlă și un soare care parcă îngheța tot peisajul din jur. Un adevărat deșert de gheață!
 
Babele
Pornim spre Piatra Arsă agale, nu pe traseul obișnuit marcat cu bandă galbenă, ci coborând pe șoseaua Babele-șeaua Dichiu care urmează firul Văii Izvorul Dorului. Măcar era ceva nou! încă nu s-a asfaltat și sper să nu se întâmple asta vreodată. Nu sunt răutăcioasă și cred că orice om are dreptul să se bucure de munte, fie el "pantofar" sau "drumeț", însă cred că anumite locuri ar trebuie să rămână accesibile doar piciorului.
 
Coborâm spre Piatra Arsă, admirând peisajul din jur pentru a nu-știu-câtă oară. Cu toate astea mi se pare unic și măreț Bucegiul de fiecare dată. Niciodată  nu mă satur să îl privesc. Deși totul este așa cum am lăsat ultima dată, cu un an în urmă. Babele sunt la locul lor, dormitând în aerul înghețat de ianuarie. Releul Costila încă mai veghează, de la locul lui tot platoul, iar măreața Cruce nu s-a clintit de pe bătrânul Caraiman. încă mai privește spre Bușteni, de acolo de sus. într-un singur an pentru mine s-au schimat atâtea, pentru munte nimic, semn că timpul se măsoară aici la altă scară. O scară a milioanelor de ani, față de efemera noastră existentă. 

Drumul este mai mult decât ușor, un fel de "autostradă" am putea zice, mergi în pantofi cu toc pe aici :))! Glumesc evident! însă acesta este un exeplu amuzant pe care mi l-a dat mie cândva, pe munte, un alt drumeț, referitor la drumul spre Vârful Omu :)). Peisajul este foarte frumos în jur, având o priveliște deosebită asupra vârfurilor sudice, ondulate și îmbrăcate în zăpadă, apoi în dreapta șirul ialomițean, iar dacă întorceam capul parcă Babele păzeau drumul. Urmăm șoseaua, uneori mici scurtături pe versanți și cam într-o oră ajungem la Piatra Arsă (alt.1950m).
 
Piatra Arsă era la fel cum am lăsat-o în februarie, la fel de caldă și de primitoare. Ne cazăm, mâncăm ceva, ne odihnim puțin și plecăm să privim apusul de la Cantonul Jepi (Casa Naturaliștilor/Cantonul Schiel), punctul de intrare în Valea Urlătorilor (Jepii Mari), traseul pe care trebuia să venim. Este un punct frumos de belvededere asupra Busteniului, ghemuit la poalele Bucegilor.  

Marcajul de la cabană este triungi albastru, deși după atâtea drumeții prin zonă nu prea mai am nevoie nici de hartă, nici de marcaj ca să mă orientez. Oricum uitasem harta acasă! Așa că pornim agale printre jnepenii îngropați pe alocuri în zăpadă, în unele zone mai mare, în altele mai mică, după cum a împrăștiat-o vântul. De la Piatra Arsă până la canton Jepi (Cantonul Schiel ) faci cam o jumătate de oră/o oră depinde cum mergi și de zăpadă. Printre pâlcuri de jnepeni, ajungem pe coama Jepilor Mari, de unde coborâm la canton Jepi, la marginea platoului (960m alt.).   
 
In trecut, pe când s-a construit fabrica de hârtie din Bușteni, de către frații Schiel, s-a construit și un funicular, cu care se transporta lemnul din valea Ialomiței, peste Bucegi, până la fabrică. Cantonul Schiel a fost construit pe creastă, ca punct de observare și de supraveghere al traseului funicularului. După închiderea funicularului, cantonul a fost abandonat. A trecut prin mai mulți proprietari până astăzi, când, se pare este al nimănui. Spun asta întrucât arată într-o stare deplorabilă. Este într-o degradare avansată, cu ferestre ferecate de obloane, pentru că atunci când acestea nu erau înăuntru se formaseră munți de gunoaie. Trebuie să ai mare grijă pe unde calci, în jurul lui, dacă vrei să admiri panorama, întrucât ce a mai rămas din terasa de lemn orientată spre Jepii Mari sunt scânduri rupte și putrezite. Păcat!  
 
Varful Caraiman

Soarele se pregătește de asfințit, luminând cu razele lui violet totul în jur: Caraimanul cu măreața cruce, platoul cu Babele, Vârful Jepii Mici și Claia Mare, Vârful Jepii Mari. Peisajul este superb! îmi place să stau adesea la marginea platoului și să privesc lumea de acolo.Parcă te simți și tu măreț odată cu muntele, te simți unic, te simți stăpân. îmi place să mă regăsesc pe mine în mijlocul muntelui. Să nu fac nimic, să nu gândesc nimic. Doar să îl las să îmi pătrundă în suflet. Să mă încarc cu liniște, aer curat și frumusețe...
 
 începe să se lase seara, așa că după câteva rânduri de poze și trante prin zăpadă, luăm același drum înapoi. Greu acum la urcat... pffff!!! Lipsa asta de mișcare. Noroc că este puțin de mers. La Piatra Arsă ne asteapata binemeritata căldură, amabilitate și o masă gustoasă. Apoi somn, că mâine avem o zi întreagă la dispoziție de hoinărit.
 





cateva imagini



Share this:

Despre autoare

Sunt Larisa, născută in București, cu domiciliul actual la Amboise în Franța, pe Valea Loarei. Sunt pasionată de natură, fotografie, munte, călătorii, bucate și vinuri bune, iar pe blogul-larisei.com scriu despre experiențele mele franceze, despre locurile interesante pe care le vizitez, despre hobby-urile și activitățile din timpul liber.

16 comentarii:

  1. Foarte faine imaginile. Ni s-a facut dor de munte...

    RăspundețiȘtergere
  2. Merci frumos! Cred ca acum e ceva mai multa zapada, a mai nins intre timp....

    RăspundețiȘtergere
  3. Wow, ce frumos! ce peisaje montane!!! ( mie de obicei mi se par mai interesante pozele de iarna decat cele de vara, e drept si mai greu de facut)!

    RăspundețiȘtergere
  4. Merci Alicee! Da si mie muntele mi se pare mai intersant iarna, numai ca, asa este, e mai greu de urcat,mai periculos, multe trasee fiind inchise ...

    RăspundețiȘtergere
  5. Wow, ce zapada putina!

    RăspundețiȘtergere
  6. da atunci putina ...dar intre timp a mai nins ceva!

    RăspundețiȘtergere
  7. Am apucat s avad si eu putina zapada anul asta, la Ranca! dar fata de anii trecuti, nu prea am avut parte de fulgi! Fotografiile sunt foarte frumoase, ce aparat ai?

    RăspundețiȘtergere
  8. Merci! Am un Canon Power Shot SX20.
    Am observat ca in ultimii ani ninge din ce in ce mai putin. Nu mai sunt zapezile de altadata :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Hm... observ ca iți lipsește ceva... și nu este vorba de zăpadă.
    Frumoasă postare.

    RăspundețiȘtergere
  10. Buna Larisa, cand mai urci pe platoul Bucegi?, sunt din Bucuresti, imi doresc mult asta de cativa ani, nu am fost iarna niciodata, si imi doresc pentru fotografie si cum arata iarna, fara cort, cazare daca este musai la Cabana, dar poate se poate face ceva si intr-o zi, dupa urcarea la Babele cu telecabina, daca reusesc sa vad Costila, Crucea din Caraiman sau Omu, depinde de vreme si cantitatea de zapada, etc.... ar fi superb.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Antonio, eu nu locuiesc in Romania, asa ca o sa mai urc pe platou cu prima ocazie cand petrec vreo vacanta pe acolo.
      La Omu n-am fost niciodata iarna, nici la Cruce, dar in rest m-am tot plimbat pe platou. Poti face drumetii de o zi, clar, daca vremea este buna,peisajul este minunat. Carari cu soare!

      Ștergere
  11. Un peisaj aparte iarna in Bucegi! Au trecut atat de multi ani de cand n-am mai pus piciorul pe o poteca din Bucegi. Imaginile tale aduc amintiri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din pacate si pentru mine au trecut ceva ani de cand n-am mai pus piciorul pe o carare din Bucegi. 5 daca fac bine socolteala. Adevarul este ca si mie imi este tare dor...

      Ștergere
    2. Ai reusit intre timp sa-ti plimbi pasii prin Bucegi? Noi, inca nu...

      Ștergere
    3. :)) nici eu. Si nici nu cred ca am sa o fac prea curand, din pacate :(

      Ștergere