Poveste de toamna: Busteni-Cabana Malaiesti

Malaiesti-oct.2009

Jurnalul de mai jos a fost scris prin 2009-2010, cred, altfel nu imi mai aduceam aminte atatea detalii, publicat pe blog la un moment-dat si mai apoi sters din greseala. Dupa, nu stiu de ce nu l-am mai pus la loc, probabil am uitat de el, insa acum mi-am adus aminte.... Si avand in vedere ca in ultimele zile nu am avut deloc inspiratia de a scrie ceva nou, uite ca merge la fix....Acum doar am selectat pozele...si mi-am adus aminte, odata cu citirea lui, de clipele traite atunci...

Este vorba despre o tura pe munte, care a avut loc ....prin octombrie 2009, o tura tare draga si frumoasa pe traseul: Busteni-Take Ionescu -Cabana Malaiesti- Valea Malaiesti-Hornul Mare-Cabana Omu-Valea Cerbului-Busteni. O tura in care am cunoscut o mana de oameni minunati, in care am intalnit toamna mai aproape ca niciodata, o tura in care am avut in fata ochilor peisaje de vis. Muntele nu mi s-a parut niciodata, parca, mai minunat ca atunci!

Mai jos este jurnalul primei parti a traselui, a primei zile mai exact partea: Busteni-Take Ionescu -Cabana Malaiesti. Timp aprox: 4-5 h, marcaj: triunghi rosu (TR),dificultate medie, interzis iarna! Asa ca va las sa cititi.....

***

Pe Take Ionescu spre Malaiesti

Bucegi. Dragii nostri Bucegi. Cetatea de piatra. De la piscuri înalte, la vaile adanci, de la ciupercile de piatră presarate pe suprafeţele înalte, expuse tăriei vantului, la branele care tivesc abrupturile; numai cateva din frumusetile acestor uriasi, rigizi si semeţi, atractivi şi impunători, adevarate piscuri ce îmbină în mod armonios tot ceea ce se poate numi MUNTE.

Toamna. Cel mai fermecator anotimp. Ninsoarea de frunze galbene-ruginii, verzi-aurii si rosietice care se astern pe pamant. Vintul intepator si racoros care indeamna frunzele la dans. Dealuri, cimpii, padure, totul capata o nuanta ruginie. E tristă toamna, dar are o frumuseţe unică.

Toamna si Bucegiul, impreuna, au dat una dintre cele mai frumoase drumetii ale mele. Drumetia care mi-a impresionat ochii prin culoare si maretie. Drumetia care m-a facut sa vad muntele, asa cum era atunci imbracat in culorile toamnei, mai frumos ca niciodata. Si atat de maret si impunator.

Pe Take Ionescu spre Malaiesti

Alaturi de cativa oameni deosebiti, am plecat din Busteni, cu dorinta arzatoare sa patrundem in lumea muntelui, catre inaltimi. Chemarea era puternica. Prindem poteca pe Plaiul Munticelul si urcam continu prin pădure trecand printr-o serie de luminisuri. Odata intrati in padure, parca patrundem intr-o alta lume. O lume mai frumoasa. O lume mai curata. O lume a noastra si nu a tuturor celor care nu o merita. Trecem de punctul în care, spre stânga, drumul se ramifica spre refugiul Coştila. Drumul trece peste o padurice cu palcuri de molid, iar dupa un scurt coboras ne conduce la răscrucea de drumuri „Poiana Costilei" (1 320 m). Aici facem un scurt popas dupa care ne continuam incursiunea in lumea inedita a Bucegiului. Pe masura ce pasii ne conduc tot mai adanc spre inima muntelui, zgomotele lumii obisnuite incep sa se atenueze, pana nu se mai aud deloc. Linistea ne inconjoara si ne conduce catre inaltimi.

"Ce-l cheama pe om pe inaltimi? Poate inrudirea sa cu infinitul, acolo sus pe varful de MUNTE."

Aegidius Tschudi

Pe Take Ionescu spre Malaiesti

In lumina de octombrie, padurea parea desprinsa dintru-n tablou. Soarele stralucea pe cer cu razele lui tomnatice, vrand sa cheme parca vara inapoi. Raze de lumina taiau frunzisul ruginiu, incalzind parca covorul de frunze asternut pe jos. Traseul nostru continuă înainte, prin Poiana Văii Cerbului, trecând astfel de pe muntele Coştila pe muntele Moraru. Continuăm apoi în urcuş uşor, prin pădurea de la poalele Morarului, traversăm Valea Bujorilor şi de aici, prin molidiş ajungem în Poiana Morarului (1 480 m).

 

Pe Take Ionescu spre Malaiesti

Traversam si firul Văii Morarului si ajungem pe Muntele Bucşoiu Mic, incolacind astfel Bucegii. Continuam aproape orizontal printr-o poiana, iar apoi in urcus uşor prin pădure, până în Şaua Capatanii Porcului, la răscrucea de drumuri „Pichetul Roşu" (1 445 m) .

Urcusul e greu si istovitor si stoarce ultima picatura de energie din mine. Caldura este insuportabila. De ce urc pe munte ma intreb? Nu este prima data si probabil nici ultima cand imi pun aceasta intrebare. 

Daca este greu, de ce continui? Pentru ca-mi plac provocarile, pentru ca nu ma regasesc in normal si firesc si pentru ca iubesc natura. Urc pentru clipele unice traite acolo sus. Pentru ca doar acolo, pe varfuri, inteleg de fapt de ce urc, atunci cand sudoarea, care imi curge de pe frunte, imi spune ca eforturile depuse nu au fost zadarnice.

Pe Take Ionescu spre Malaiesti

Drumul nostru se continuă printr-o padurice de molid, pe versantul nordic al Bucşoiului Mic, prin care urcăm continu, pana ieşim în Poiana Bucşoiului. Aici un tablou de toamna pastelat in zeci de culori. De la marginea poienii urcăm uşor prin pădure, atingem o mică creastă iar apoi, din nou printre molizi, urcam pieptis pe serpentine, conducandu-ne intru-un final la limita superioara a padurii, în poiana „La Prepeleac" (1 750 m). 

Pe Take Ionescu spre Malaiesti

Grupul nostru se cam desparte, fiecare avand ritmul lui de mers. Nu ne zoreste nimeni spre cabana, ziua inca nu s-a terminat. Este vreme! Dupa o mica pauza de masa continuam din acest punct pe o cărare ce se strecoară de-a coasta prin tufărişuri. Curând vine si vreme coborarii, dupa atata urcare, usor pe sub stâncării. Traversăm pe o punte de lemn o şiştoacă abruptă. Continuăm coborâşul uşor, pana în Valcelul Prepeleacului, unde întâlnim poteca veche. Urmam in sus aceasta poteca, care dupa cateva serpentine scurte, ne conduce în Şaua Mălăieştilor, la baza unui turn stancos ce se ridică în dreapta (1 825 m). Suntem in depresiunea Văii Mălăieşti, în fundul căreia se zăreşte insasi cabana.

De partea cealalta a vaii se observa Culmea Padina Crucii. Coboram repede pe cateva serpentine scurte şi apoi continuăm de-a coasta pe versantul de NV al Bucşoiului. Trecem o muchie, dincolo de care coborasul accentuat continua şi curând ajungem în firul văii, la Cabana Mălăieşti (1 720 m). 

Valea Malaiesti

Aici ne astepta restul grupului, cei care au ajuns mai devreme. Ne cazam cu totii intr-o camera din refugiul salvamont Malaiesti. Conditiile nu sunt stralucite, dar ce mai conteaza cand esti alaturi de oameni deosebiti, acolo in varf de munte. Parca nu mai conteaza nimic. In jurul meu un peisaj de vis. Era prima data cand veneam la Malaiesti. Auzisem multi oameni care spuneau cum au fost de sute de ori aici. Auzisem de clipele minunate petrecute aici. Si nu am crezut si nici nu am inteles, pana nu i-am trecut pragul. Este o cabana in inima mutelui, neatinsa inca de lumea de jos. Un loc in care si eu m-asi intoarce de sute de ori. 

Zidurile de piatra ale Bucsoiului si Padinei Crucii, ce inconjoara cabana, ca o cetate, te infioara si te minuneaza in acelasi timp. Cine a fost aici stie, cunoaste sentimentul si cred ca mi-l impartaseste. Este un loc cu adevarat...magic, fascinant de-a dreptul pentru cei ce se pot lasa fascinati la randul lor, de el. De poteci, de piscuri, de munte. Noaptea se lasa, cu tot cu un vant intepator, peste cabana, peste noi. Ma infund in sacul meu de dormit calduros in care dorm cel mai dulce somn, acolo in mijlocul Bucegilor, intr-un loc departe de tot ceea ce noi numim "civilizatie". Oare nu este cumva invers? Adorm...Maine va inepe o noua zi.....

"De urci la Omu, cobori la vale
Multe cabane ai sa-ntalnesti
Dar dintre toate cea mai frumoasa
E cabana Malaiesti"


Citeste si partea a II-a:
Cabana Malaiesti-Vf. Omu-Valea Cerbului

Cateva imagini