Poveste de toamnă: Bușteni-Cabana Mălăiești

Jurnalul de mai jos a fost scris prin 2009-2010, cred, altfel nu îmi mai aduceam aminte atâtea detalii, publicat pe blog la un moment-dat și mai apoi șters din greșeală. După, nu știu de ce nu l-am mai pus la loc, probabil am uitat de el, însă acum mi-am adus aminte. și având în vedere că în ultimele zile nu am avut deloc inspirația de a scrie ceva nou, uite că merge la fix. Acum doar am selectat pozele și mi-am adus aminte, odată cu citirea lui, de clipele trăite atunci. Este vorba despre o tură pe munte, care a avut loc prin... octombrie 2009, o tură tare dragă și frumoasă pe traseul: Bușteni-Take Ionescu -Cabana Malaiesti- Valea Malaiesti-Hornul Mare-Cabana Omu-Valea Cerbului-Bușteni. O tură în care am cunoscut o mână de oameni minunați, în care am întâlnit toamna mai aproape ca niciodată, o tură în care am avut în fața ochilor peisaje de vis. Muntele nu mi s-a părut niciodată, parcă, mai minunat ca atunci!


Mai jos este jurnalul primei părți a traselui, a primei zile mai exact partea: Bușteni-Take Ionescu -Cabana Malaiesti. Timp aprox: 4-5 h, marcaj: triunghi roșu (TR),dificultate medie, interzis iarnă! Așa că vă las să citiți...
 
***
Bucegii. Dragii noștri Bucegi. Cetatea de piatră. De la piscuri înalte, la văile adânci, de la ciupercile de piatră presărate pe suprafețele înalte, expuse tăriei vântului, la bârnele care tivesc abrupturile; numai câteva din frumusețile acestor uriași, rigizi și semeți, atractivi și impunători, adevărate piscuri ce imbină în mod armonios tot ceea ce se poate numi MUNTE.
   
Toamna. Cel mai fermecător anotimp. Ninsoarea de frunze galbene-ruginii, verzi-aurii și roșietice care se aștern pe pământ. Vântul înțepător și răcoros care îndeamnă frunzele la dans. Dealuri, câmpii, pădure, totul capătă o nuanță ruginie. E tristă toamna, dar are o frumusețe unică.
   
Toamna și Bucegii împreună au dat una dintre cele mai frumoase drumeții ale mele. Drumeția care mi-a impresionat ochii prin culoare și măreție. Drumeția care m-a făcut să văd muntele, așa cum era atunci îmbrăcat în culorile toamnei, mai frumos că niciodată. și atât de măreț și impunător.
  
Alături de câțiva oameni deosebiți, am plecat din Bușteni, cu dorința arzătoare să pătrundem în lumea muntelui, către înălțimi. Chemarea era puternică. Prindem poteca pe Plaiul Munticelul și urcăm continuu prin pădure trecând printr-o serie de luminișuri. Odată intrați în pădure, parcă pătrundem într-o altă lume. O lume mai frumoasă. O lume mai curată. O lume a noastră și nu a tuturor celor care nu o merită. Trecem de punctul în care, spre stânga, drumul se ramifică spre refugiul Costila. Drumul trece peste o pădurice cu pâlcuri de molid, iar după un scurt coborâș ne conduce la răscrucea de drumuri „Poiana Costilei" (1 320 m). Aici facem un scurt popas după care ne continuăm incursiunea în lumea inedită a Bucegilor. Pe măsură ce pașii ne conduc tot mai adânc spre inima muntelui, zgomotele lumii obișnuite încep să se atenueze, până nu se mai aud deloc. Liniștea ne înconjoară și ne conduce către înălțimi.





"Ce-l cheama pe om pe inaltimi? Poate inrudirea sa cu infinitul, acolo sus pe varful de MUNTE." Aegidius Tschudi
 
In lumina de octombrie pădurea părea desprinsă dintr-un tablou. Soarele strălucea pe cer cu razele lui tomnatice, vrând să cheme parcă vara înapoi. Raze de lumina tăiau frunzișul ruginiu, încălzind covorul de frunze așternut pe jos. Traseul nostru continuă înainte, prin Poiana Văii Cerbului, trecând astfel de pe muntele Costila pe muntele Moraru. Continuăm apoi în urcuș ușor, prin pădurea de la poalele Morarului, traversăm Valea Bujorilor și de aici, prin molidiș ajungem în Poiana Morarului (1 480 m).
  
Traversăm și firul Văii Morarului și ajungem pe Muntele Bucsoiu Mic, încolăcind astfel Bucegii. Continuăm aproape orizontal printr-o poiană, iar apoi în urcuș ușor prin pădure, pană în șaua Căpățânii Porcului, la răscrucea de drumuri „Pichetul Roșu" (1 445 m). Urcușul e greu și istovitor și stoarce ultima picătură de energie din mine. Căldura este insuportabilă. De ce urc pe munte mă întreb? Nu este prima dată și probabil nici ultima când îmi pun această întrebare.
  
Dacă este greu, de ce continui? Pentru că-mi plac provocările, pentru că nu mă regăsesc în normal și firesc și pentru că iubesc natura. Urc pentru clipele unice trăite acolo sus. Pentru că doar acolo, pe vârfuri, înțeleg de fapt de ce urc, atunci când sudoarea, care îmi curge de pe frunte, îmi spune că eforturile depuse nu au fost zadarnice.
 
Drumul nostru se continuă printr-o pădurice de molid, pe versantul nordic al Bucsoiului Mic, prin care urcăm continuu, până ieșim în Poiana Bucsoiului. Aici un tablou de toamnă pastelat în zeci de culori. De la marginea poienii urcăm ușor prin pădure, atingem o mică creastă iar apoi, din nou printre molizi, urcăm pieptiș pe serpentine, conducându-ne întru-un final la limita superioară a pădurii, în poiana „La Prepeleac" (1 750 m). 
 
Grupul nostru se cam desparte, fiecare având ritmul lui de mers. Nu ne zorește nimeni spre cabană, ziua încă nu s-a terminat. Este vreme! După o mică pauză de masă continuăm din acest punct pe o cărare ce se strecoară de-a coasta prin tufărisuri. Curând vine și vreme coborârii, după atâta urcare, ușor pe sub stancării. Traversăm pe o punte de lemn o sistoacă abruptă. Continuăm coborâșul ușor, până în Vâlcelul Prepeleacului, unde întâlnim poteca veche. Urmăm în sus această potecă, care după câteva serpentine scurte, ne conduce în șaua Mălăiestilor, la baza unui turn stâncos ce se ridică în dreapta (1825 m). Suntem în depresiunea Văii Mălăiesti, în fundul căreia se zăreste însăși cabana.
  
De partea cealaltă a văii se observă Culmea Padina Crucii. Coborâm repede pe câteva serpentine scurte și apoi continuăm de-a coasta pe versantul de NV al Bucsoiului. Trecem o muchie, dincolo de care coborâșul accentuat continuă și curând ajungem în firul văii, la Cabana Mălăiesti (1 720 m). 







Aici ne așteptă restul grupului, cei care au ajuns mai devreme. Ne cazăm cu toții într-o cameră din refugiul salvamont Malaiesti. Condițiile nu sunt strălucite, dar ce mai contează când ești alături de oameni deosebiți, acolo în vârf de munte. Parcă nu mai contează nimic. In jurul meu un peisaj de vis. Era prima dată când veneam la Malaiesti. Auzisem mulți oameni care spuneau cum au fost de sute de ori aici. Auzisem de clipele minunate petrecute aici. și nu am crezut și nici nu am înțeles, până nu i-am trecut pragul. Este o cabana în inima mutelui, neatinsă încă de lumea de jos. Un loc în care și eu m-ași întoarce de sute de ori.  
 
Zidurile de piatră ale Bucsoiului și Padinei Crucii, ce înconjoară cabana, că o cetate, te înfioară și te minunează în același timp. Cine a fost aici știe, cunoaște sentimentul și cred că mi-l împărtășește. Este un loc cu adevărat...magic, fascinant de-a dreptul pentru cei ce se pot lasă fascinați la rândul lor, de el. De poteci, de piscuri, de munte. Noaptea se lasă, cu tot cu un vânt înțepător, peste cabană, peste noi. Mă înfund în sacul meu de dormit călduros în care dorm cel mai dulce somn, acolo în mijlocul Bucegilor, într-un loc departe de tot ceea ce noi numim "civilizație". Oare nu este cumva invers? Adorm. Mâine va începe o nouă zi...

 
Citeste si partea a II-a a turei: Poveste de toamna: Malaiesti-Vf.Omu-Valea Cerbului

Share this:

Despre autoare

Sunt Larisa, născută in București, cu domiciliul actual la Amboise în Franța, pe Valea Loarei. Sunt pasionată de natură, fotografie, munte, călătorii, bucate și vinuri bune, iar pe blogul-larisei.com scriu despre experiențele mele franceze, despre locurile interesante pe care le vizitez, despre hobby-urile și activitățile din timpul liber.

3 comentarii:

  1. Pfoaiii... Ne-ai "omorat" cu imaginile astea. Demult vrem sa mergem si noi la Malaiesti, dar tot n-am ajuns inca. La vara trebuie musai! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. :)..ma bucur ca v-au placut! ;)

    Daca vreti sa mergeti eu va sfatuiesc sa o faceti un pic mai spre toamna, sfarsit de septembrie-inceput de octombrie. Va veti bucura de niste culori superbe si vor iesi niste poze minunate. Muntele, si mai ales padurea, este foarte "fotogenica" toamna....Chiar se merita mai bine decat vara! Sunt si toamna zile foarte calde si insorite....

    RăspundețiȘtergere
  3. Acum poti avea pagina ta de fotograf pe Value Romania!
    Fotografiile tale din Romania, sortate dupa zona, tip, mediu, etichete sau data ;
    Pastreaza-ti fotografiile, si pune-le in valoare!

    Cu o fotografie aduci valoare locurilor din Romania!
    Incearca si tu Valueromania.ro

    RăspundețiȘtergere