Loara in amurg

Vă spuneam duminică că seara urma să merg la o degustare de vin în oraș. M-am îmbrăcat bine, mi-am pus chiar căciula proaspăt cumpărată, grena (că să fiu în trend cu tendințele vestimentare ale iernii acesteia), mi-am luat soțul și cățelul, mi-am pus și aparatul de gât și am plecat spre locul cu pricina, adică aici la doi pași de domiciliu. Ajunși la fața locului, am privit, ne-am învârtit, am căutat ....nimic. Degustare ciuciu! Bea vinul de unde nu-i! Nu știu unde dispăruseră toate sticlele și butoaiele, sau n-or fi fost deloc și am înțeles noi prost data, ora...cert este că nu băui nimic și mă si dusei acolo fără rost. Puțin dezamăgită și cu gâtlejul uscat am plecat să ne plimbăm un pic, că doar nu am ieșit degeaba din casă până la urmă. Și am luat-o asa la pas, spre centrul vechi, iar apoi am coborât spre Loara, cea rece si învolburată.  

Cred că am incurcat noi datele și îmi pare că degustarea va avea loc weekendul ăsta. Și cu siguranță așa va fi, pentru că mâine este marea zi în care se deschide piața de Crăciun din Tours, iar primarul va apăsa pe buton, dând drumul astfel, la beculețele ce au împânzit orașul. Adevărul este că începusem să mă întreb când se aprind oare, ținând cont de faptul că sunt montate deja de la mijlocul lui octombrie. Oricum, abia aștept să dau o tură prin piață. Desigur că am timp, ea va sta acolo până pe 24 decembrie și eu nu plec nicăieri din oraș până atunci. În plus am bătut-o la pas și anul trecut. Nu este mare, dar este simpatică... până la urmă nu are cum să nu fie frumos un astfel de loc. Cine nu iubește Crăciunul și atmosfera de sărbătoare pe care o aduce acesta?! Însă până la poze cu piața de Crăciun din Tours, va arăt niște poze de pe malul Loarei, în amurg de noiembrie. Deci, n-am ieșit chiar degeaba din casă. Orice plimbare la aer curat este binevenita!

Voi așteptați cu nerăbdare piețele de Crăciun din orașele voastre?  

Podul Wilson-Tours
Podul Wilson-Tours
Podul Wilson-Tours

Share this:

Despre autoare

Sunt Larisa, născută in București, cu domiciliul actual la Amboise în Franța, pe Valea Loarei. Sunt pasionată de natură, fotografie, munte, călătorii, bucate și vinuri bune, iar pe blogul-larisei.com scriu despre experiențele mele franceze, despre locurile interesante pe care le vizitez, despre hobby-urile și activitățile din timpul liber.

33 comentarii:

  1. Este foarte frumos acel pod! Asa de frig este la voi? Eu sincera sa fiu nici nu am caciula, m-am obisnuit fara si daca chiar e foarte frig am gluga de la haina! O seara faina draga Larisa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, e fain podul mai ales cand e luminat si mai ales vazut de jos..ca sus construiesc o linie de tramvai si se lucreaza de zor, e blocat.
      Ziua e ok vremea, dar pe seara e destul de rece. Nu stiu dar noiembrie anul asta a fost iarna curata parca...
      Zi frumoasa Minnie!

      Ștergere
  2. n-ai inteles, ea a vrut sa fie la moda :D
    hai ca devii specialista in poze de noapte :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai da :)))...daca se poarta grena, mi-am luat caciula in ton cu moda :))
      Despre pozele de noapte, tot tre' sa-mi iau un trepied mai bun...se cam balangane al meu :D.

      Ștergere
  3. frumoase pozele! in Rennes e un pic mai cald din fericire, doar azi a batut putin vantul, dar toata saptamana a fost chiar super, 11 grade ziua si chiar 9 grade dimineata, nu-mi venea sa cred:D. si aici au pus beculetele de prin octombrie, nu stiu cand o sa le aprinda. atmosfera oricum prin oras e deja de sarbatoare, se simte forfota si goana dupa cadouri. un weekend minunat sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E bine ca aveti vreme buna acolo...mai sunt si aici zile frumoase, dar prea putine totusi anul asta.
      Cred ca si la voi se vor aprinde becurile azi sau weekendul urmator...Un weekend minunat si tie Milena!

      Ștergere
  4. "Degustare ciuciu!" M-ai facut sa zambesc :)
    Eh, se mai intampla, si eu sunt distrata si mai incurc cateodata anumite chestii.
    E frumos podul si noaptea pare chiar superb fiind foarte frumos luminat.
    Eu nu prea iubesc iarna si nici sarbatorile nu prea le mai astept. Dar imi place sa vad pietele impodobite cu lumini frumoase si tot tacamul. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adevarul este ca sarbatorle si-au cam pierdut din farmec, dar incerc sa ma bucur cat de cat de ele. Imi plac tare mult orasele impodobite, ma inveselesc parca.Zi faina draga Elly si o iarna cat mai usoara sa ai :)!

      Ștergere
  5. Frumoasa e Loara in amurg! Sa stii ca mi-ai facut acum o pofta de vin fiert, mai ales ca n-am mai baut de o mie de ani. Pe cuvant! :) Parca nu imi vine sa cred ca s-a dus si anul asta, ma rog, e aproape dus, si iar vorbim de Craciun, sarbatori... Mi-ar fi placut sa merg in piata de Craciun din Berlin.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E tare frumoasa aleea de promenada de pe malul Loarei pe insearat, chiar si iarna, cand este mai pustie. Daca esti imbracat bine, poti face o plimbare minunata.
      Pentrul vinul fiert mergeam si noi, dar mai incercam weekendul asta, poate avem noroc :)).
      Un targ de Craciun din Germania as fi vrut si eu sa vad, poate anii urmatori. La fel de tare mi-ar place si targul de la Strasbourg...

      Ștergere
  6. Fantastice imagini...pana la urma a meritat plimbarea. :)
    Nici eu nu prea sunt o adoratoare a iernii, demult nu mai simt spiritul sarbatorilor, deh, este sezonul cand imbatranesc cu inca un an si nu-mi face deloc placere. Simt o tristete nesfarsita... Pentru mine asta este simbolistica iernii. De magia si farmecul ei se bucura cei mai tineri. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Nice! Nici pentru mine nu e anotimpul preferat iarna, dar incerc sa-i vad partile bune si sa ma bucur putin de ea, de sarbatori. Nu mai are acelasi farmec ca in trecut, dar oricum...parca nu vreau s-o las sa treaca pe langa mine...

      Ștergere
  7. Ce ciudat îmi pare să citesc că ți-ai luat ”soțul” și... ce-a trecut, domne, vremea asta :)))
    Frumoas pozele! Și mie îmi plac pozele de noapte :) Am facut și eu câteva vinerea trecută când am fost să vedem piata de Crăciun de pe Champs-Élysées, dar evident nu le-am pus încă nicăieri :)
    Te pup! Week-end fain!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie mi se pare la fel de ciudat sa scriu :))...Sa vezi ce ciudat o sa mi se para cand o sa scriu "mi-am luat sotul si copiii" :)). Da, trece vremea...
      Pai s-a si deschis piata pe Champs-Elysées? Asa devreme? Am fost si eu acolo in 2010, e fain...
      Te pup si eu, un weekend minunat asemenea!

      Ștergere
    2. A fost prima piata care s-a deschis chiar vinerea trecuta. Miercuri seara s-au aprins si primele lumini de Craciun tot acolo.
      Poate trecem azi sa le vedem, dar cam ploua :)

      Ștergere
  8. Superbă reflexie a podului în Loara! Îmi place Crăciunul, sărbătorile de iarnă!
    De preferat, prefer primăvara și vara. Dar acum mi-e dor de Crăciun
    Weekend cu bucurie! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc!
      Da, exact asa este si la mine, iarna nu este chiar anotimpul preferat, dar ma bucur de sarbatorile de iarna si de zapada daca este :).
      Weekend frumos asemenea!

      Ștergere
  9. frumoase fotografii ! iubesc targurile de Craciun , din pacate la noi este ...un targulet :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici la mine nu e mare, ca orasul e micut, dar tot este ceva :)

      Ștergere
  10. Bună Larisa!
    Sunt superbe pozele,îmi plac mult!
    Un weekend excelent îți doresc!
    Cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  11. Iubesc Timișoara, dar te invidiez. Așa un pic. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si Timisoara e un oras tare fain...unul dintre cele mai faine din Romania :)

      Ștergere
  12. Răspunsuri
    1. Intr-o zi o sa vii sa vizitezi tot ce vrei pe aici :)

      Ștergere
  13. nimic nu este "de geaba" sau "întâmplator" pe Lumea asta!uite ce fotografii superbe au iesit din plimbarea voastra romantica! :))
    un weekend minunat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. sa este Carmen...nimic nu este intamplator. Weekend placut asemenea!

      Ștergere
  14. Absolut minunate poze ~Larisa si nu pot sa spun decat ca va invidiez pentru degustarea de vinuri ..vrweau si eu :D~ Se pare ca tot raul a fost spre bine ptr ca desi ati gresit datele in final ati avut parte de o plimbare frumoasa :D EU abea astept targurile de Craciun, o sa fie si in Bucuresti in Cismigiu si am sa merg. Am avut parte de o experienta frumoasa a unui targ acum in Munich cand intre terminalul 1 si 2 al aeroportului am gasit un mic targ de Craciun care avea de toate, inclusiv patinoar :D O sa povestesc despre ce si cum si imi pare rau ca nu am putut face poze sa va si arat :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Cris! Nici pana astazi nu am ajuns la degustarea aia :)) poate maine :D.
      Am observat ca acum se organizeaza multe targulete prin Bucuresti, ceea ce este tare fain. Mergeam si eu la ele, am fost chiar anul trecut la cel din Cismigiu. Daca e zapada si e mai fain.
      La Munich chiar ca as vrea sa vad un targ de Craciun, pana la urma nemtii le fac pe cele mai frumoase, fie ele si in aeroport :)

      Ștergere
  15. Ce reflexie... Minunat! As fi vrut ca in acest an de Craciun sa fim in alta parte dar tot in Ro.ne va "prinde" insa nu e nimic, e frumos, foarte frumos si aici. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu cred ca e cel mai frumos acasa, cu cei dragi. Dar da, e fain de experimantat si prin alte locuri uneori.

      Ștergere
  16. Sunt absolut superbe. Si noi asteptam intr-o oarecare masura luminarea pietelor noastre, a strazilor, a orasului, dar niciodata nu se vor compara cu orasele mari din alte tari sau chiar cu Parisul, orasul luminilor. Oricum, eu iubesc Craciunul si imi place oriunde, oricand. O seara frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa stii ca mare diferenta intre pietele de aici din Fr si cele din Ro nu este. Sunt cam la fel. La Paris e fain ca e Paris, Champs-Élysées...dar piata in sine, pe mine nu m-a dat pe spate. Poate in Germania, Austria sa fie mai spectaculos...

      Ștergere