Amboise în prag de Crăciun

Nu prea am mai scris în ultima vreme, dar cum se apropie Crăciunul, am tot avut diverse lucruri de făcut, de aranjat, de pregătit. Joi, înainte de apocalipsă, a venit Moș Crăciun. Cred voia să fie sigur că îmi primesc cadoul, în caz că profețiile se adevereau! Și a avut dreptate, mi-ar fi părut rău să vină sfârșitul lumii și să nu apuc să-l deschid, având în vedere că sub brad era un aparat foto nou-nouț, un Nikon D7000. Adevărul este că la cât de pasionat de fotografie este și Mosu', până și el cred ardea de nerăbdare să vadă ce-i poate pielea cadoului! Abia aștept acum să se mai liniștească apele cu pregătirile de Crăciun și să ies la fotografiat!  


Apoi, ziua de apocalipsă mi-am petrecut-o la Auchan, la cumpărături. M-am gândit că n-are rost are să-mi fac provizii acasă, mai bine mă prinde apocalipsa direct la hipermachet. Însă se pare că mulți au gândit ca mine, drept urmare o treime din populația orașului era tot acolo, restul aflându-se, desigur, la celalat Auchan din oraș și respectiv la Carrefour. Glumesc, firește! Post-apocalipsa "am sărbătorit-o" pregătind ceva bun pentru colegii de la cursul de franceză, curs la care sâmbătă am pus-o de o masă copioasă, plină cu bunătăți de prin toate colțurile lumii, de pe unde suntem de loc fiecare. După ce am mâncat bine cu colegii, am ajuns acasă unde mă aștepta o altă masă copioasă, cu prietenii, în cinstea soțului, a cărui aniversare era. Deci dacă după sărbători o să am cu vreo 10 kile mai mult, să nu mă întreb de ce!

Și uite-așa a veni și ziua de duminică, pentru care plănuisem ...nu, nu plănuisem încă o masă copioasă, ci plănuisem să mergem la Amboise.  Amboise este un mic orășel turistic, la vreo 25 km de Tours, celebru pentru castelul sau, ca mai toate orașele din regiune.  Dar noi nu venisem pentru castel, deși este unul din preferatele mele, îl văzusem deja, anul trecut. Am povestit aici, dacă sunteți curioși. Noi venisem la Amboise să mergem la...piață


Amboise
Amboise
  Amboise

În Amboise, ca în multe alte orașe din regiune, printre care și Tours, duminica vine piața. Pe o străduță pietonală, paralelă cu Loara, comercianții se așează pe două rânduri lungi și îți vând de toate, de la cârnați, brânză și alte produse tradiționale, până la haine, încălțăminte, crătiți și oale. E un fel de târg, bazar, ziceți-i voi cum vreți. Nu este mare diferență față de piețele românești, doar că după ce se termină, adică după-amiaza, nu rămâne nimic pe jos, nici o hârtie, nici o cutie...rien!  Auzisem de acesta piață de la prieteni, cum că ar fi cea mai mare din departamentul Indre-et-Loire. Într-adevăr este mai mare decât cele două piețe dominicale din Tours, însă, tocmai pentru că este mare și renumită, este, firește și foarte aglomerată. Sau poate era aglomerată din cauza Crăciunului, nu știu... Până la urmă n-am luat mare lucru, doar am căscat și noi gura pe acolo puțin, după care am plecat.
 
Dar nu am plecat acasă! Citisem pe internet că și în Amboise este o mică piață de Crăciun și am zis să dăm o tură și pe acolo. Și da, chiar era, am găsit-o repede, orașul fiind destul de mic, la fel și piața de Crăciun, foarte mică, cu câteva standuri pe afară și câteva înăuntru. Unde înăuntru?! Păi exact asta este partea care mi-a plăcut cel mai tare: jumate din piața de Crăciun din Amboise se întinde în lungul unui tunel subteran, care leagă castelul de oraș. Un fel de intrare secretă în castel. Super! Asta da târg de Crăciun à la Valea Loarei. 


  Piața de Crăciun din tunel 

Nu am zăbovit nici în târg prea mult, de căutat cârnați m-am lecuit oricum, foame nu-mi era, că tocmai ce luasem micul dejun înainte să plec de acasă, așa că ne-am învârtit puțin, ne-am uitat pe la tarabe, decorațiuni, bijuterii, hand-made-uri, vin fiert, etc. Ne-am mai învârtit și prin zona din fața castelului, pe straduțe, pe lângă zidurile înalte, rupte din alte timpuri, după care am plecat mai departe. Dar nu înainte de a mă opri la patiseria Bigot. Oameni buni, dacă ajungeți într-o zi în Amboise, vă rog să o treceți pe lista ca obiectiv turistic principal. Este genul acela de boutic-atelier de prăjituri-ciocolată-pateuri, very franch, cu bunătăți de-ți lasă gura apă. N-am rezistat și mi-am luat o cutie cu vreo 12 mini-pateuri sărate (în sfârșit ceva saraaat!!!) și am plecat plutind pe aromele lor, până la Loara.  


Am traversat podul de piatra, până pe malul celălalt, pentru a avea o panoramă mai amplă asupra castelului și orașului. Eu tot văzusem poze pe internet făcute de acolo și am zis că trebuie să văd Amboise și din unghiul ăsta. Recomand locul tuturor celor care au drum pe aici, mai ales vara, când te poți tolăni pe iarbă. Cred că cel mai potrivit moment este în amurg, pentru că soarele apune fix pe malul opus castelului, luminându-l feeric cu ultimele lui raze. Desigur că acum nu era nici vară și nici amurg, dar și așa era frumos. Mă întrebam cum o fi să locuiești în acele case și să vezi castelul Amboise în fiecare zi pe fereastră?!. Probabil o să-l găsești la un momentdat banal, ca orice altă clădire. Ador Amboise, mi se pare un loc cu un farmec aparte. 

Castelul Amboise










Primavară sau iarnă?!


Pe aici după cum vedeți numai a iarnă nu arată! Dacă n-ar fi orașele decorate cu globulețe și brazi, aș baga mâna-n foc că e primăvară. Iarba este verde și copacii parcă stau să înmugurească. Din când în când și mai des în ultima vreme, plouă torențial ca vara, iar la temperatura de afară, nici vorba de ninsoare. Așa că dacă puteți, care cum puteți si cum aveți posibilitatea, puneți-mi și mie la poștă un pachet de zăpadă! O puteți pune pe toată dacă nu va place, la mine e bine primită.
   
Acum vă las, dragilor, să vă pregătiți de sărbătoare, să vă pregătiți brăduții și sărmăluțele, ascultați colinde, să petreceți așa cum vă place și vă urez un Crăciun minunat, plin de fericire și bucurii și să aducă Mosu' tot ce vă doriți mai tare! Vă pup, mă întorc la sarmalele mele!


Share this:

Despre autoare

Sunt Larisa, născută in București, cu domiciliul actual la Amboise în Franța, pe Valea Loarei. Sunt pasionată de natură, fotografie, munte, călătorii, bucate și vinuri bune, iar pe blogul-larisei.com scriu despre experiențele mele franceze, despre locurile interesante pe care le vizitez, despre hobby-urile și activitățile din timpul liber.

45 comentarii:

  1. Felicitari pentru cadou! Sa te bucuri de Nikon-ul tau cat mai mult timp!

    Frumos e si Amboise! Genul de arhitecura dupa care sunt eu topita. Ai vazut ca eu "m-am plimbat" putin prin Sighisoara...
    Amboise arata ca un orasel de poveste, mai ales fotografiat dincolo de pod, de unde se vede atat de frumos castelul. Imi place si locul unde se afla acel arg de Craciun. Targul asa cum ai spus, cred ca e destul de obisnuit...cam ca toate. dar locul e superb, in acel tunel.
    Craciun fericit si tie draga mea! Cu sanatate si multe bucurii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Elly, tre' sa ma pun pe invatat acum :))

      Cat despre Amboise, targul de Craciun mi s-a parut ingenios asa in tunel, in rest vorba ta, toate sunt la fel. Oraselul este simpatic, mai ales vara.
      Craciun fericit! Te pup!

      Ștergere
  2. Larisa draga sa-ti traiasca pixelii cadoului, ce pot zice mai mult! :) Sarbatori Fericite si sa ne recitim cu bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) sa traiasca, sa traiasca :))
      Sarbatori fericite si tie Andreea!

      Ștergere
  3. Deci pozele din Amboise nu sunt facute cu noul aparat? Pentru a vedea ce poate trebuie sa mai asteptam cateva zile?! Pai, in cazul asta, avem rabdare, ce ne ramane de facut? :D
    Sarbatori frumoase, vesele si fericite iti doresc si eu, Larisa. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nice, ba da sunt facute cu noul aparat. Deocamdata incerc sa ma familiarizez, sa il invat, mai am pana sa-l folosesc la capacitate maxima. De fapt nici nu stiu daca voi ajunge vreodata acolo :)))
      Multumesc Nice, sarbatori frumoase si tie!

      Ștergere
  4. ce frumos! sa te bucuri de cadou si sa ne incanti in continuare cu poze minunate. Sarbatori fericite! te pup

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Milena! Sarbatori fericite si tie iti doresc! Te pup!

      Ștergere
  5. sa te bucuri de cado' :)...sarbatori frumoase !

    RăspundețiȘtergere
  6. Amboise seamănă cu Ambroise, acest nume aparținând unui medic din cartea Regina Margot. Dar văd că există și un oraș cu acest nume!
    Credeam că ți s-a întâmplat ceva și de aceea nu mai scrii pe blog!
    Crăciun fericit!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Craciun fericit si tie Maria! Sa-ti aduca Mosul ttot ce-ti doresti!

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
  7. Craciun Fericit si chiar si fara zapada, magia lui trebuie sa se arate pe undeva! Un pom, luminite, copii colindand, un colind si-o cana de vin fiert acre sa bucure si alte simturi decat cel olfactiv rasfatat de... sarmale :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Claudia! Un Craciun minunat si tie!
      Da, imi cam lipseste zapada si gerul, dar sper s-o gasesc macar pe munte la inceput de ianuarie. Daca nici acolo nu este...ma las pagubasa :))

      Ștergere
  8. Ce minunat arată Piaţa de Crăciun din tunel... Tare frumoase fotografiile, te-ai împrietenit repede cu noul aparat :) Sărbători pe sufletul tău, Larisa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc! Si mie mi s-a parut interesanta ideea de piata in tunel.
      Sarbatori fericite si tie Mira!

      Ștergere
  9. Ma bucur pentru tine ca ai primit asa cadou. Sarbatori fericite, cu cat mai mult gust de acasa!
    Mie Amboise mi-a ramas in minte prin trei lucruri:
    1) Mormantul lui Leonardo da Vinci era simplu si, la ora aceea, pustiu. Norocul nostru, pentru ca am facut poze, desi nu aveam voie.
    2) Am ramas nemancati. Atunci mi-am dat seama ca, daca depasesti ora pranzului, poti muri de foame, pentru ca restaurantele si, mai ales, bucatariile lor se inchid la ora stabilita si nimeni nu este intr-atat de milos sa iti dea mancare in afara orelor de masa.
    3) Acolo am aflat de ce se numesc prunele acelea renglote. De la "reine" Claude, care a trait si ea in castelul de la Amboise.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am patit-o si eu cu restaurantele inchise, m-am invatat minte acum sa mananc la timp :)) sau sa caut restaurante cu program continu. Sunt si din astea, in Amboise nu stiu, dar prin orase mai mari in gerneral se gasesc destule.
      Sarbatori minunate Mirela!

      Ștergere
  10. Să stăpânești sănătoasă D7000. Se vede după poze de ce este în stare. Am observat diferența din prima.
    Târgul în tunel este o idee excelentă, francezii tot francezi!
    Mi-ar plăcea și mie să locuiesc peste apă de castel.
    Crăciun Fericit!

    RăspundețiȘtergere
  11. Superbe pozele si da, se vede diferenta. Cred ca, de-acum sarmalele-s gata :) Sarbatori fericite si tot ce-ti doresti in anul ce vine ! La Multi Ani !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daaa sunt si mancate :))
      Craciun fericit si un 2013 minunat Dani!

      Ștergere
  12. Sarbatori fericite alaturi de cei dragi!!!

    RăspundețiȘtergere
  13. Craciun fericit, sanatate si numai bucurii! La multi ani!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Carmen! Craciun minunat alaturi de cei dragi!

      Ștergere
  14. Un Craciun minunat sa aveti cu sanatate bucurii si impliniri! Sa fiti fericiti sa vi se implineasca toate visele!

    RăspundețiȘtergere
  15. Craciun fericit Larise in minunata tara adoptiva :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Renutzule, asemenea si voua!

      Ștergere
  16. Ce frumos! Dar cat de frumos arata!!! MINUNATE POZELE

    Sarbatori fericite alaturi de cei dragi :)
    Sa iti aduca Mosul tot ce iti doresti!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Alice, un Craciun fericit si tie cu multe cadouri sub brad!

      Ștergere
  17. Adoor Franta, nu ma satur sa o tot spun! Craciun fericit!

    RăspundețiȘtergere
  18. Intotdeauna mi-am dorit sa vizitez un targ de Craciun, iar unul organizat intr-un tunel e cu adevarat interesant si numai bun de vazut.

    Sa ai parte de sarbatori minunate, Larisa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E interesanta ideea, sincera sa fiu este prima data cand vad unul asa. De fapt, nici nu cred ca sunt foarte dese...
      Multumesc, sarbatori minunate si tie!

      Ștergere
  19. Absolut minunate pozele! Sa folosesti sanatoasa minunatia primita de la Mos si sa te bucuri de tot ceea ce vei vedea prin lentila. La cat mai multe cadre si la cat mai multe momente minunate! Sarbatori fericite draga mea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Cris, asemenea si tie, un an nou plin de impliniri si mai ales de calatorii frumoase!

      Ștergere
  20. Sa il stapaniti sanatosi. Si la noi a venit mai devreme, dar nu cu aparat, ci cu obiectiv, caci si ''Moshului'' ii place sa il foloseasca :))). Foarte frumos oraselul. Esti norocoasa sa locuiesti in asemenea zona, cand o sa mi se implineasca visul sa ajung si eu o sa apelez la tine pentru diverse informatii :D. Sa aveti un an nou plin de bucurii si cat mai multe calatorii :).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Ana Maria! Sa-l folosesti cu placere obiectivul si la cat mai multe fotografii frumoase, in locuri la fel de frumoase!
      Sigur, cand va hotarati sa vizitati zona, nu ezita sa ma intrebi una-alta! Un an nou minunat si voua!

      Ștergere
  21. WoW, asta da idee de targ de Craciun! Ar fi putut fi adoptata si in Romania, intr-un oras medieval. In Bucuresti, ne multumim cu taberele de la coloanele din Piata Romana, un fel de tunel:D

    Sarbatori Fericite, draga Larisa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, cred ca e o idee faina pt un oras medieval. Insa sincera sa fiu, e prima data cand vizitez unul asa.
      Un An Nou minunat Anda!

      Ștergere
  22. Eu sunt tare întârziată cu comentariile deși de citit am citit ce ai scris, dar n-am avut vreme nici să îmi trag sufletul zilele astea. Pe blog la mine am scris noaptea ce aveam programat și un singur articol, cel din ziua de Craciun, a fost scris la cald și pe moment :)

    Locul prezentat de tine este categoric MINUNAT și ești așa o norocoasă că trăiești acolo!! Te pup cu drag :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bucura-te de sarbatori Bia si de cei dragi, e timp pentru blog si dupa. Noi tot aici suntem sa te citim ;) :*

      Ștergere