Sărbători de iarnă aici și acolo

Anul ăsta voi petrece sărbătorile aici, în țara adoptivă, adică acasă. E ciudat cum un loc străin poate deveni acasă, dar da, practic acum aici este casa și familia mea. Și sincer, chiar o simt. Încep să cred că putem simți ceea ce ne propunem, dacă vrem și suntem perseverenți. Deocamdată suntem noi doi, pardon 3 cu Azorel, dar cine știe, poate în curând vom și 3, din ăștia cu 2 picioare. Și mai târziu, 4, 5, 6... eu nu mă supăr, dimpotrivă îmi plac familiile numeroase :)). Bine, mai vorbim după ce devenim 3. Nu este prima dată când petrec Crăciunul aici, în Franța, l-am mai petrecut unul în 2010, dar atunci eram în vacanță. N-a fost rău...

Prietenii mei francezi mă întreabă curioși cum sărbătorim noi Crăciunul în România. Păi cum să-l sărbătorim, le răspund, cam ca și voi. Până la urmă sarabatorim același lucru, nu? Tăiem bradul, îl aducem acasă, îl împodobim, mergem cu colindul, vine Moș Crăciun și ne aduce cadouri. Mâncăm chestii tradiționale, diferite de ale voastre, tăiem un porc dacă îl avem sau îl cumpărăm tăiat și-l gătim sarmale, tobă, friptură, iar la final de îndulcim cu un cozonac. Am observat că oamenii sunt chiar curioși și incatati să asculte cum petrec alții Crăciunul.

Pe partea cealaltă, prietenii români mă întreabă cum sărbătoresc francezii Crăciunul. Păi cum să-l sărbătorească, ca noi, le răspund. Și ei taie bradul și îl împodobesc, în mod normal în Ajun, dar cam toată lumea îl face mai devreme. Și ei aleargă disperați după cadouri, magazinele sunt împodobite și culmea, deschise și duminica în această perioadă. Și la ei vine Moșul cu sania și pune cadourile sub brad, sau în șosetele agățate la șemineu. În noaptea de 24 decembrie se sărbătorește le réveillon de Noel, adică revelionul de Crăciun, de obicei în familie, masă la care se mănâncă curcan și buche de noel. La miezul nopții vine Père Noel și după se desfac cadourile, însă cine nu rămâne treaz până atunci le desface pe 25 dimineața. Deci în principiu aceeași lucru, mai puțin cu porcul ăla. 

Mie îmi place Crăciunul, fie el aici, sau acolo. Mi-a plăcut întotdeauna să mă bucur de această perioadă din an și să-i văd latura frumoasă. Sunt și chesti care mă enervează, cum ar fi partea comercială, aglomerația, disperarea oamenilor, dar încerc să nu-mi bat capul cu ele.

Mi-am cumpărat deja bradul weekendul ce tocmai a trecut și l-am și împodobit. Știu, asta se face în Ajun, dar eu întotdeauna l-am făcut mai devreme. Am ales un brad în ghiveci, cu rădăcină, că să-l replantez după, deși am auzit pe la cunoștințe că tot moare după câteva luni. Om vedea! Am mai cumpărat și ceva decorațiuni noi. E o plăcere pentru mine raionul de decorațiuni, n-aș mai pleca parcă de acolo, mi se par fascinante. Am aranjat și micuțul nostru apartament cu crenguțe de brad, bedeala, vâsc, globuri că să simțim mai bine atmosfera de sărbătoare. Îmi place ce a ieșit.

Sub brad am început să ne punem deja cadourile, împachetate frumos, pe care le vom deschide abia pe 25. Spe să nu le roadă Azorel sau și mai grav să facă pipi pe ele! Apropo de Azorel, o să fie un cadou și pentru el acolo. Apoi urmează meniul. Nu știu alții cum sunt, dar degeaba miroase a brad în casă, dacă nu miroase și a sarmale. Nu m-am franțuzit de tot, așa că de Crăciun tot mâncăruri românești mănânc, în măsură în care găsesc ingredintele, pentru că vă închipuiți, francezii n-au auzit de varză murată, tobă sau șorici. Am descoperit de curând un mic magazin cu produse din Europa de Est aici în oraș, unde găsesc varză murată, așa că pot mânca sarmale liniștită de câte ori poftesc, mai ales de Crăciun. Dacă cu gătitul sarmalelor și a altor mâncăruri stau bine, nu pot spune același lucru despre cozonac. Data trecută a fost o catastrofă. Mai îi dau o șansa, poate va binevoi să iasă. Dacă nu, mai am în plan turtă dulce și niște praline de casă.

Și cam ăsta va fi Crăciunul nostru franco-românesc. Musafiri nu o să avem, cel puțin nu pe 25, poate înainte și după. De Revelion se schimbă treaba, pe ăsta-l vom petrece cu prietenii, la căsuță din preerie, dar asta este o altă poveste. Îmi amintesc cu drag Crăciunurile petrecute la bunici la Argeș, cu zăpadă și cu foc ce ardea în soba, cu carne prăjită la plită, șorici și țuica din beci. Parcă îmi lipsesc acum. Îmi lipsește și zăpada, fără de care Crăciunul parcă nu e Crăciun, dar asta este, trebuie să mă obișnuiesc că am nimerit într-o zonă în care nu ninge mai deloc. Unii spun că ăsta ar fi fost și motivul pentru care regii Franței au construit castele pe malurile Loarei, exact pentru iernile foarte blânde din regiune. Deci tre' să mă obișnuiesc că Moș Crăciun va veni cu barca

Cam așa vor sta lucrurile... Cred că va fi frumos totuși. Până una alta, mâine mă duc să mă plimb prin capitală. Mergem cu treabă, dar tot profit de o plimbare, sper doar că vremea să fie bună. Deja mi-am pregătit traseul, încă mai am locuri rămase nevăzute. Când o să le termin, le voi lua probabil de la capăt. Cum m-aș putea plictisi vreodată de bătrânul Paris? Hmmm....sau poate , cine știe?! 

Cum arată pentru voi sărbătorile de iarnă perfecte?  

Share this:

Despre autoare

Sunt Larisa, născută in București, cu domiciliul actual la Amboise în Franța, pe Valea Loarei. Sunt pasionată de natură, fotografie, munte, călătorii, bucate și vinuri bune, iar pe blogul-larisei.com scriu despre experiențele mele franceze, despre locurile interesante pe care le vizitez, despre hobby-urile și activitățile din timpul liber.

46 comentarii:

  1. Simple, cât mai simple şi liniştite :) Aşa este, cu toţii suntem curioşi să aflăm cum sărbătoresc alţii. Despre modul în care îl petreci cred că depinde de fiecare, unii vor să fie înconjuraţi de toată familia şi prieteni, alţii să se uite la televizor... :) Până la urmă, probabil fiecare alege să-l petreacă aşa cum îşi doreşte, indiferent de tradiţii.

    Foarte drăguţ că mergi mâine la Paris... îmi este atât de dor, la anul sigur o să-l revăd :) Am zis! :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca asa este cel mai bine, fiecare sa petreaca asa cum simte si cum ii place, nu cum "trebuie" din simplul motiv ca "trebuie". Important este ca fiecare sa se simta bine :)

      Ștergere
  2. Aşteptăm poze cu Parisul acum în prag de Crăciun! :) Cred că arată splendid împodobit!:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu sunt curioasa. L-am mai vazut impodobit in 2010, dar cine stie poate anul asta e altfel :)

      Ștergere
  3. Te rog sa faci ceva fotografii prin Paris! Acum chiar ca îmi este dor de el! O saptamana frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O sa fac :)! Sper sa fie si vremea frumoasa, ca de obicei am ghinion cu Parisul :))

      Ștergere
  4. Si eu astept poze cu Parisul in prag de sarbatori, cred ca e o atmosfera speciala.
    Evident ca eu sunt diferita. Si nu as putea fi altfel din moment ce toata viata am stat acasa cu parintii. Da, imi doresc sa merg intr-un loc nou, impreuna cu persoana iubita. Un oras european pe gustul nostru, gen Praga. Asta este idealul...pana la el e cale lunga pe care, e posibil sa nu o strabati niciodata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu Craciunul l-am petrecut tot acasa, exceptand in 2010 cand am fost aici. Anul trecut a fost in Romania, dar nu mai era acasa :)). Acum il petrec aici din nou, unde intre timp a devenit acasa :)) complicata treaba cu acasa la mine :p. De calatorit n-am calatorit niciodata de Craciun in adevaratul sens al cuvantului, dar mi-ar place sa experimentez candva :). Praga mi-ar place si mie.

      Ștergere
  5. La mine deocamdata CRACIUN=INEU, asta inseamna familie si prieteni și brad și mancare de la mama de acasa :) Nu stiu inca cum l-as putea sarbatori altfel. Pe bune, e simplu și deloc spectaculos in existenta lui, e la fel de 28 de ani (aproape la fel) si e genul de rutina care ma linisteste...
    Probabil totul se va schimba cand vom fi si noi trei :D Sau patru (hihi)...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si cand veti fi 3 sau 4 puteti satbatori tot la Ineu daca aolo va simtiti bine. Asta este cel mai important cred, fiecare sa fie de Craciun acolo unde ii este cel mai bine si cum ii place mai bine.
      Eu n-am avut un loc al meu, pentru ca si in Ro am locuit la inceput langa Bucuresti, apoi in Bucuresti deci "acasa" s-a tot schimbat, cu tot cu familie..probabil de aceea accept mai usor schimbarile si acum....

      Ștergere
  6. cam tot asa..cu parinti , cu copii :)

    RăspundețiȘtergere
  7. nu impodobesc niciodata bradul inainte de seara de Ajun. Dar in casa este plin de decoratiuni de iarna si coronite de Advent, ceea ce suplineste probabil dorinta aceasta de a decala sarbatorile de Craciun. La noi Adventul dureaza o luna si spiritul Craciunului ne cuprinde treptat. Si eu iubesc cel mai mult, aceasta perioada din an. Craciunul este cea mai frumoasa sarbatoare a anului!
    In Germania, în seara de Ajun se merge la biserica, purtand un cos cu merindele ce vor fi asezate pe masa, dupa e au fost sfintite la slujba de Nasterea Domnului. De Craciun toata lumea serbeaza in familie, noi anul acesta avem o veriosara cu sotul ei, in vizita. A doua zi de Craciun se poate merge in vizita la parinti, frati, sau vecini.
    Mancarea este mai usoara, de Ajun se mananca peste, de Craciun gâsca. A doaua zi de Craciun se mananca porc. Eu fac sarmale, pentru ca, asa cum faci si tu, si noi serbam Craciunul in stil germano-românesc :))
    te pup. Sa ai o saptamana minunata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si aici in seara de Ajun se merge la biserica, n-am mers niciodata. In Romania mergeam in ziua de Craciun dimineata cam in fiecare an. Multumesc Carmen ca ai impartasit ceva din traditiile germane, nu stiam prea multe.
      Da, e frumos sa impodobesti bradul in seara de Ajun, insa parca nu ma pot abtine, poate la anul incerc si eu asa, doar sa decorez casa si bradul sa-l las la sfarsit. O saptamana minunata si tie!

      Ștergere
  8. Este atât de plăcut să cunoști tradițiile altor popoare, să le transmiți și tu lor ce ai moștenit de la părinți. Cred că rostul lor este să nu uităm de rădăcini și să trăim frumos în prezent oriunde ne-am afla.
    De când mă știu am făcut Crăciunul acasă la părinți. Anul trecut am călătorit. Anul ăsta îl fac acasă la mine.
    Tot timpul de sărbători mă gândesc cu multă iubire la familia mea, la cei care sunt și la cei care nu mai sunt, la prietenii pe care îi am sau pe care nu îi mai am și încerc din tot sufletul să fiu senină.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, Craciunul este o sarbatoare de petrecut in familie, majoritatea asa o pterecem, dar sunt si exceptii, desigur. Cum scriam si mai sus, nu cred ca poate exista o "reteta" perfecta de sarbatorit,important este ca fiecare sa se simta bine.

      Ștergere
  9. Larisa,nu te mai chinui cu facutul cozonacilor.Iti cumpat eu unul si ti-l aduc;-).Daca vrei sa iti aduc si altceva de la cineva anime ,nu ezita sa apelezi la mine.O sa vin in Tours pentru o mica vacanta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Krisuletz :)...
      Sa stii ca eu ii fac mai mult de dragul de a-i face decat de a-i manca, imi place sa-mi chinui talentul prin bucatarie :))
      Sa imi dai un semn cand/daca vii in oras sa ne vedem la un vin fiert ;)

      Ștergere
  10. Eu o sa impodobesc bradul in Ajun, ca iubitul meu ajunge la mine pe 20 asa ca vom merge impreuna sa alegem un brad frumos. Va fi primul nostru Craciun in Londra asa ca sunt curioasa cum va fi, sincera sa fiu sunt mai nerabdatoare sa vina Revelionul sa vad artificiile, le-am vazut pe cele de anul trecut pe youtube si am ramas uimita, anul asta o sa le vad live. De Craciun, mancare romaneasca traditionala, cina acasa impreuna cu iub si 2 prietene ca si ele sunt singure si cam atat. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Artificiile de Revelion trebuie sa fie tare faine in Londra. Si cred ca si orasul e impodobit frumos acum in preajma Craciunui, nu?
      Singurele artificii de Anul Nou care le-am vazut au fost in Bucuresti intr-un an cand am facut revelionul in strada, asa ca nu prea pot compara. Iti doresc un Craciun minunat alaturi de cel drag si de prieteni!

      Ștergere
  11. Uite ca despre "le réveillon de Noel" nu aveam habar :) Interesant.
    Nici eu nu impodobeam bradul decat in ajun. Dupa aceea statea si o luna impodobit, pana ce cadeau acele din el cand era natural. Apoi am luat unul eco dar si el statea impodobit mult si bine. Mama il desfacea intotdeauna. Dar asta pentru ca incepea sa o deranjeze prin casa. :))
    Nu-l mai impodobesc de 4 ani. Nu stiu de ce...N-am mai simtit nevoia. Pregatim tot ceea ce se obisnuieste pentru Craciun. In dimineata de Craciun impartim in vecini pentru toti mortii din neam apoi asteptam sa vina sora cu familia ei. Petrecem deci Craciunul in familie :) E frumos, ne intalnim, ne facem si cateva cadouri... Cam atat.
    Sa stii ca si eu astept poze cu Parisul impodobit. Referitor la intrebare...si de sampanie si de caviar se satura omul. Poate si de Paris. Zic si eu. Nici nu l-am vazut, si as dori sa se intample. Poate, candva :)
    O noapte buna, Larisa draga!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Practic oamenii de aici iau masa pe 24 seara in familie, aceasta fiind cea mai importanta. Nici eu nu stiam...
      Referitor la Paris, eu nu-mi inchipui ca ma voi plictisi vreodata, dar uite, sotului meu, dupa 10 ani aici, nu prea mai "gusta" Parisul :)). Bine, oricum el in general nu este atat de ahtiat dupa plimbat si vizitat locuri ca mine, prefera mai mult relaxarea undeva, iar daca a vazut un loc odata, de doua ori, e suficient pentru el :))
      Frumos cum petreceti Craciunul Elly! Zi frumoasa sa ai!

      Ștergere
  12. Frumos! Vad ca te-a prins bine atmosfera de Sarbatoare! Astept sa vad cum se prezinta Parisul in aceasta perioada, eu nu l-am vazut numai iarna (dupa Rev) si primavara/vara!
    In rest asa cum ai spus si tu si alti comentatori, fiecare il simtim in suflet! De ex In Anglia de Sarbatori e crunt, e totul inchis si inainte si dupa si Londra era oras Mort! La noi inca se mai fac cumparaturi si pe ultima suta de metri! cred ca asta este o deosebire notabila :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, cred ca m-a prins mai bine atmosfera anul asta :)). Am si avut mai mult timp sa "intru" in ea, daca nu plec nicaieri :)
      I-auzi..nu stiam ca asa este in Londra...dar oricum vazusem pe net ca si acolo orasul este fain impodobit, ma gandeam ca si magazinele sunt deschise mai mult.

      Ștergere
  13. E frumos sa poti face o comparatie dar mai frumos e ca ai acelasi sentiment acolo , il ai pe cei de aici. :) Apropo, " sarabatorim noi " un a-ulet in plus! :D
    Revenind, de "le réveillon de Noel"habar nu aveam habar desi am avut o prietena ce traieste de cativa ani in Franta! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Saru-mana, am corectat!
      Sincer nici eu nu stiam de reveillon de Noel pana in 2010 cand am facut primul Craciun aici si m-am trezit la masa pe 24 seara si toata lumea era cu reveillon in sus reveillon in jos :))...eu stiam ca reveillon e ca la noi, de Anul Nou. Acum cred ca depinde poate si de regiune sau de persoana, cum sarbatoreste, dar aici in zona mea e foarte popular...

      Ștergere
  14. In primul rand sa dea Doamne Doamne sa citim in curand ca veti fi 3 :D Asta ar fi o veste frumoasa! Revenind la Craciun, eu sunt adepta Craciunului in familie, acasa langa cei dragi cu mancare, bautura si colinde. Trebuie sa am brad caci altfel nu concep si trebuie sa fie in familie..restul nu conteaza!
    Ahh..nu as refuza o plimbare prin Paris dar nu e timp de ea:) Poate la anul sunt mai organizata si am timp si de asa ceva:D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doamne ajuta ;)!
      Da, nici eu nu concep Craciunul fara brad, si nici fara cei dragi, desi nu-i pot avea pe toti cei dragi mereu. Acasa e un loc relativ pentru mine. Dar e frumos cum spui tu ca petreci, este Craciunul ideal :)

      Ștergere
  15. Larisa, eu am impodobit primul brad de Craciun in 2012 pe 1 decembrie, la serviciu. Pe al parintilor acum o saptamana si cred ca maine il voi impodobi si pe al meu. Ma molipseste indata bucuria celor din jur si efervescenta de sarbatori, incat in niciun an nu am reusit sa am rabdare pana in Ajun de Craciun, atunci cand se impodobeste bradul dupa traditie.

    Iti doresc sa ai parte de sarbatori extraordinar de fericite!

    Te pup.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Iulia, asemenea si tie!
      Si pe mine ma molipseste bucuria celor din jur si ma molipseste si atmosfera care este in fiecare oras in pragul sarbatorilor. Nici eu n-am avut niciodata rabdare cu bradul pana in Ajun :))

      Ștergere
  16. Sarbatori fericite de pe acum Larisa! Sa ai parte de tot ce-i mai bun si numai de clipe frumoase! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Georgiana! Sarbatori fericite si tie :)!

      Ștergere
  17. Acasa, cu familia, cu verisorii, bunicii, nepotii si unchii, toti gramada, in casa bunicilor. Degustand din bunatatile bunicii si din cozonacii si colacii facuti in vatra.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce mi-ar mai place si mie un Craciun in casa bunicilor, la tara....

      Ștergere
  18. Noi tocmai pe 24 seara lasam in urma Franta, marea si soarele si ne indreptam spre Romania cu zapada pentru a fi impreuna cu toata familia.Am facut cateva sarbatori si pe aici dar tot imi lipsesc cele din tara asa ca pe ultima suta de metrii m-am hotarat sa plecam.Eu una abia astept sa ajung si poate apoi sa ma reintorc la soare.
    Stefania

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intr-adevar parca nicaieri nu este ca acasa in Romania. Anul trecut le-am facut acolo, anul asta am decis sa ramanem aici, poate la anul vom merge iar in tara, cine stie...
      Iti doresc sarbatori minunate acasa alaturi de cei dragi Stefania!
      PS: te invidiez putin (in sensul bun desigur) pentru zona in care locuiesti ;)

      Ștergere
  19. Da, vreau poze!
    Da, vreau ca bradul să-l împodobesc pe 24 decembrie!
    Da, vreau să petrec Crăciunul în familie!
    Da, Crăciunul e frumos oriunde!
    Dar, Lari, nu ești mulțumită că sunteți măcar "ăștia 2" ? Să mai știi că brazii artificiali nu au același farmec ca cei naturali (este sfatul meu, un un sfat sincer!).
    Completarea preferințelor pe: http://blogugulmarieimuzicasiimagini.blogspot.ro/2012/12/celtic-woman-christmas-celebration.html , al doilea comentariu.
    Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, nu prea au acelasi farmec brazii artificiali, asa ca mi-am luatul unul natural in ghiveci :)).
      Te pup! Sa ai un Craciun minunat si sa-ti aduca Mosul tot ce-ti doresti tu!!!

      Ștergere
  20. Larisa, sa ai sarbatori minunate alaturi de sotul tau si de Azorel! Asteptam poze cu bradul, mai ales ca acum ai un aparat nou, trebuie sa il pui la treaba! Cat despre brad in ghiveci si eu am optat pentru unul anul trecut insa mi s-a uscat dupa Revelion, incepusera sa ii pice toate acele:( Si noi ne-am dorit sa il plantam, oricum sper ca tu sa ai mai mult noroc cu el!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Ramona!
      Si tu la fel, sa ai niste sarbatori minunate alaturi de iubitul tau si de familie!
      Referitor la brad, sa stii ca si la mine cad acele, deci nu cred ca va avea viata lunga din pacate :(

      Ștergere
  21. Am impodobit si eu bradul mai devreme, sa ne putem bucura cat mai mult timp de el. Singura diferenta este ca al meu nu este natural. Dar in seara de ajun va mirosi a sarmale si a cozonaci, vom aseza cadourile sub brad si ne vom bucura in familie.
    Sa ai un Craciun de poveste!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si noi tot unul artificial vroiam sa luam, insa am gasit unul dragut in ghiveci si nu prea scump, desi n-am facut nici o afacere, deja ii cad rau acele, cred ca nu va avea viata lunga :(
      Si voi sa aveti un Craciun minunat!

      Ștergere
  22. Si eu abia astept sa fac sarmale. Oricum imi plac mie mult de tot oricand, dar cum zici tu, nu-i Craciun fara ele. Si vad ca indiferent de varsta, pe romani ii cam ”uneste” treaba asta cu sarmalele de Craciun :).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. si cred ca si indiferent de loc :))
      Da si mie imi plac la nebunie, si nu numai de Craciun, dar parca in perioada asta au un gust mai bun.

      Ștergere
  23. Wish you a Merry Christmas.

    Greetings, Joop

    RăspundețiȘtergere