Weekend ploios cu clătite, jazz și filme bune

sursa foto (că eu n-am luat aparatul)
Nu știu cum fuse pe la voi, dar la mine weekendul a fost cu adevărat mizerabil. Ca vreme, că în rest am încercat să-l îmbunătățim cum am putut mai bine. Dacă sâmbătă a fost destul de frig, de mi-am tras juma' de șifonier pe mine, duminică s-a mai încălzit, dar a plouat toată ziua. A fost o ploaie din aia mocăneasca, rece și umedă (nu că o ploaie ar putea fi uscată!) de iarnă, de-ți ingheatau toate oasele. Am observat că pe mai toate terenurile agricole din regiune băltește apa. Cred că va fi groaznic cu recoltele! Loara a acoperit trotuarele de promenadă de pe maluri. E atât de învolburată, crescută și tubure de ți-e și frică să te uiți la ea. Noroc că albia ei este foarte adâncă, că altfel cred că îmi bătea de mult în geam.


Dar până iese Loara din matcă, noi să ne vedem de ale noastre. Sâmbătă seara am fost invitați la niște prieteni pentru o "soirée crepes", adică o mini-petrecere cu clătite. Am mâncat clătite sărate și clătite dulci. Dar înainte să lămurim o treabă. Aici există deopotrivă crêpes și galettes, ambele sunt clătite. Nici ei nu știu care este practic diferența între ele. În principiu aluatul de galettes se face cu făină neagră și apa și se garniseste cu chesti sărate gen jambon, brânză, legume, pe când crêpes se fac cum obișnuim și noi cu lapte, ouă și făină albă și pot fi sărate sau dulci. Mama lor de clătite! Și la masă se contraziceau, unii ziceau că astea sunt galettes, alții că sunt crêpes.

Chiar voi obișnuiți să faceți clătite-aperitiv? Adică să le umpleți cu chestii sărate? Eu deși știam despre ele, și m-am ținut să încerc, n-am făcut niciodată

Sâmbătă fiecare și-a făcut clătita lui. Mă rog, galetta lui, că din câte văd pe net cred că am mâncat totuși galettes. Bine, ne-a făcut-o stăpâna clasei, dar fiecare cu cea vrut în ea. Cum mie nu-mi place să fie prea aglomerată, am ales jambon, ciuperci și brânză Roquefort. A fost un deliciu. Alții au cobinat diverse alte ingrediente ca umplutură cum ar fi: cartofi fierti, smântână, diverse brânzeturi, pui, ou etc. Galettele le-am servit așa cum se servesc ele la mama lor în Bretania, cu cidru, o băutură slab alcolizata (2%-8%) obținută din fermentația merelor. Nu ma omor dupa el, dar sâmbătă a mers la fix.

Puteți încerca acasă, nu e greu. Faceți un aluat ca cel de clătite clasice, dar cu făină neagră, un oușor, apa și sare. Aceeași textură ca la clătitele obișnuite, același mod de coacere. Pentru umplutură alegeți ce vă place, dar nu toate odata. În principiu trebuie niște cărnița (jambon, bacon, pui, pește etc), niște brânzică (de preferat ceva care se topește la cald) și un sosuleț așa, cu legume călite în tigaie (ceapă, dovlecel, ardei, ciuperci). Ah și un oușor poate. Cum faceți toată treaba? Păi după ce ați făcut un teanc de galette, luați una câte una, o puneți iar în tigaie cu puțin ulei sau unt, la foc mic să se reincalzeasca, puneți compoziția de legume, jambonul, radeți brânza (toate acolo pe foc, repede, să nu se ardă ) și dacă vă place spargeți și un ou. Toate fiind calde oul se va întări repede. Parțial. Bleahhh, de-aia nu vreau cu ou!  Mutați pe o farfurie și împachetați. Simplu nu? 
  
La desert am avut tot clătite, de data asta din cele obișnuite, pe care le cunoaștem cu toții. Eu le-am servit cu gem de pere, însă prietenii mei le-au servit după preferințe cu zahăr, cu nutella, cu ciocolată, caramel, frișcă etc. Fiecare cu gusturile lui.

Duminica am început-o acasă cu un film deosebit. Les Misérables, dar nu asta nou, ci acela din 1998 cu Liam Neeson (Jean Valjean), Geoffrey Rush (Javert), Uma Thurman(Fantine) și Claire Danes (Cosette). Bun roman, bună ecranizare. Fascinat Parisul ăla când se mergea cu trăsura pe Pont des Invalides, când exista un zid de apărare din piatră și așteptai la poartă să intri (sau îl săreai!), când cartierele sărace erau îngropate în noroi și mizerie, dar același Nôtre Dame și același Pont Neuf dominau urbea. Ecranizarea este foarte bună, interpretarea actorilor impecabilă, imaginile, scenariul, excelente. Îl recomand!


Pe seară am mers la un concert drăguț, la Saint Patrice, o mică localitate pe lângă mine. Am plecat pe o vreme extra-mega ploioasă. La un momentdat ploua așa tare, de nu mai vedeam nimic în față pe autostradă. Dar am reușit să salut din mers castelul Langeais, care era tot acolo, pe dreapta și unde va rămâne probabil multe sute de ani de aici înainte. Un restaurant al unei cunoștințe organiza o serată jazz. De fapt concertul făcea parte dintr-un festival care a avut loc luna asta prin regiune, timp de câteva saptamni, "Au fil du Jazz". Bine nu prea era ăla jazz adevărat, dar tipa care cânta avea o voce expresivă. Era de fapt o mică formație, o fată și 2 băieți, unul la chitară și unul la bas. Madera Em Trio. Fain. Plăcut să-i asculți. Am plătit intrarea 6 euro, în care aveam inclusă și o băutură la alegere dintr-o lista. La Saint Patrice este un alt castel, Château Rochecotte, cocoțat pe un deal în mijlocul satului, dar asta nu mai este muzeu, ci hotel, aviz amatorilor care vor să vadă Valea Loarei și să se cazeze la castel. Dacă vă ține buzunarul aruncați un ochișor aici.

Saint Patrice
Cand vine primavara?


Château Rochecotte (n-am avut trepiedul)


Am încheiat seara plăcut (oare?!), acasă, cu un alt film, de data asta The Impossible. Bad idea să-l vezi în timp ce iei cină! După un sfert de oră ne trecuse toată pofta de mâncare. Filmul este....este....hmmm cum să zic...."puțin" cutremurător poate? Impresionant? Trist? Nu îmi găsesc cuvintele. Oricum, nu are cum să te lase rece, decât dacă ești insensibil. M-a impresionat în primul rând povestea familiei, mai ales că este una adevărată și m-am bucurat nespus că s-a terminat cu bine. Pentru ei. N-am putut să mă abțin să nu gândesc "Doamne, cât de norocoși au fost!"  Că pentru alții s-a terminat mai nasol. Apoi m-a impresionat tragedia în sine, imaginile cu plajele măturate de val, ce se întâmpla sub apă, cum erau izbiți ...God!.... 




Și cam ăsta fuse weekendul meu ploios. 

Voi cum petrecurăți?
 
Dacă astrele se aliniază cum trebuie, weekendul viitor se anunța unul cu mulți kilometri la bord. Dar nu zic nimic deocamdată, sper doar în tăcere. 

Săptămână execelenta tuturor!

Share this:

Despre autoare

Sunt Larisa, născută in București, cu domiciliul actual la Amboise în Franța, pe Valea Loarei. Sunt pasionată de natură, fotografie, munte, călătorii, bucate și vinuri bune, iar pe blogul-larisei.com scriu despre experiențele mele franceze, despre locurile interesante pe care le vizitez, despre hobby-urile și activitățile din timpul liber.

40 comentarii:

  1. sa le luam pe rand - we l-am dormit :D clatite sarate mai fac, cu branza, simpla sau cu jambon, cu omleta chiar, da tot mai bune s alea dulci. filme...am vazut Argo, a inceput bine apoi s a umplut de clisee, mi-a placut oricum, The Impossible mi-a placut, l am vazut acu vreo luna. am zis ca poate vad si Mizerabilii, asta nou. dupa jazz nu ma dau in vant si apropo, cand vine primavara? :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Habar nu am cand vine primavara asta, dar sper sa vina mai repede :)).Si eu vreau sa vad Mizerabilii asta nou, dar nu stiu, am asa o strangere de inima ca nu o sa-mi placa :)).

      Ștergere
  2. Aici a fost si este frig! Daca vineri noapte a nins sambata si duminica a fost soare dar frig. Parca sa îndragostit iarna de Olanda!
    Si eu fac clatite umplute cu Shoarma pe olandeza sau saorma pe romana dar ma rog în franceza nu am gasit... Sunt foarte bune daca mai ai si un sos de usturoi! In rest.. hibernam! :)) O saptamana faina sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vai, zapada! Si aici sambata dimineata a nins, dar s-a topit in juma' de ora :))
      Yammi, cu sos de usturoi suna tare bine!
      Saptamana frumoasa si tie!

      Ștergere
  3. La mine: prieteni, treburi, munte.
    Culinar: doar cafea si doar pulpe la gratar :D
    Filme: serialul Weeds.
    Primavara? In nici un caz, dimpotriva, ninsoare abundenta!

    La capitolul clatite am citit cu strangere de inima, n-am mai facut de mult si tare mi-i dor de alea de la tara umplute cu magiun de prune...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Munte, ce frumos suna!
      Nici eu nu prea mai fac clatite, mi-e cam lene sa stau sa le coc :)). Mai repede fac o prajitura simpla, care o bag la cuptor pe toata odata :)).

      Ștergere
  4. si aici a plouat incontinuuuu! :))) si foarte puternic, de obice ploua incet, iese soarele si tot asa, dar in weekendul asta a turnat nonstop. acum macar e fain, a iesit soarele si e chiar frumos. eu ador galettele si clatitele, mai ales ca aici sunt la ordinea zilei :). noi faceam in Romania de multa ori clatite sarate si eu le ador, acum aici mai facem uneori galette, dar daca nu avem faina neagra merg si simplele clatite :P. si eu ador cidrul, vin nu prea beau, doar gust, dar cidrul imi place tare mult.
    vai, uite deja mi-e foame. o saptamana frumoasa iti doresc! pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tu locuiesti in patria galettelor si a cidrului :)).
      Sa stii ca si mie mi-a placut cidrul, o sa mai cumpar, desi pana acum il refuzam asa din start fara motiv.
      Saptamana frumoasa si tie!

      Ștergere
  5. minunate , am mancat si eu la o prietena cu pui si smantana ...cui nu-i plac clatitele ? :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu am ajuns la munte si am avut un week-end minunat cu zapada si temperturi joase. :). Si am folosit rachetele for the first time and now I just love them :).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Super! Cand ne povestesti pe blog? Ca abia astept sa citesc si sa vad poze!!!

      Ștergere
  7. Eu l-am petrecut acasa lenevind si uitandu-ma la filme. M-am rupt total de calculator si am preferat varianta de relaxare. Am fost totusi si la un mic shopping :D Nu mare ..doar mic.. Despre clatite pot sa spun ca am incercat ambele variante si cele umplute cu diverse si cele ale noastre si cele americanesti :D Sub orice forma imi plac :D Si asta e sigur:D Imi place compozitia aleasa de tine ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aici tocmai s-au terminat soldurile, dar n-am fost nici macar sa ma uit prin agazine :)). Am facut economie de data asta :)).
      Da, asa este mai sunt si cele americanesti, dar n-am incercat niciodata acasa. Uite ca mi-ai dat o idee!

      Ștergere
  8. Ai avut un weekend ploios, dar foarte boem :) Imi place.

    Nu aveau cum sa nu-mi atraga atentia clatitele cu ciupercute si branzica. Pana acum nu am preparat decat clatite cu dulceata, insa mi-ai facut o pofta incredibila. Asa ca recomandarea ta va fi numai buna pentru weekendul viitor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa-mi spui daca ti-au placut dupa ;)!
      Inainte faceam des clatite acasa, intre timp le-am cam rarit...poate ma reapuc candva :))

      Ștergere
  9. Eu prefer clatitele umplute cu ceva sarat decat cu gen sau nutella. Da, cu branza, jambon si ciuperci suna foarte bine, foarte apetisant. :D Dar tot la fel de adevarat este faptul ca le mananc extrem de rar. Din pacate. :(
    Mi-am petrecut weekendul cautand informatii despre DSLR-uri, iar acum sunt mai extenuata decat eram joi la pranz(atunci se termina pentru mine workweek-ul). Sa vedem acum daca am ales bine. :))
    Abia astept sa aflu amanunte despre noua voastra destinatie. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Abia astept sa ne spui mai multe despre noul tau DSLR! Si sa vedem niste poze ;)!
      Cu nutella nici eu nu as manca clatite sau cu ciocolata. Dar cu gem imi plac. Pai esti foarte norocoasa daca la tine saptamana se termina joia....
      Cat despre destinatie, nu e inca sigur, asa ca nu vreau sa ma imbat cu apa rece cum se zice :))

      Ștergere
    2. Pai...pozele la primavara(prin aprilie), ca acum ce sa fotografiez prin Bucurestiul rece si mohorat? In plus, hm, sa zicem ca abia rasfoiesc manualul si sunt multe de invatat, astept weekendul sa am mai mult timp si chef. Momentan mi se pare destul de complicat, sper sa nu trebuiasca sa-mi cumpar si un nou calculator. :)) :(
      Ma gandeam sa fac inainte si un curs...

      Ștergere
    3. Pai poti sa-ti gasesti o carte ceva despre fotografie. Eu mi-am luat mai demult una de aici. Se gasesc multe, scrise de diversi fotografi celebri si e mai ieftina varianta asta decat sa platesti un curs, parerea mea.

      Ștergere
  10. Sambata am bagat shopping in combinatie cu laundry day! :) Adica eu am sortat rufele pe caprarii dupa care Zen m-a lasat la TJ Max unde mi-am facut de cap. Pranzul l-am savurat la chinezesc, iar restul weekendului la hotel. Prea vant, prea non-stop a ploaie....:)
    Mi-ai facut pofta de clatite, d-astea de le zice crepes mananc la "Bob Evans" singurul loc din State unde sunt cu adevart bune! Cu frisca si umplute cu dulceata de afine :)
    Saptamana frumoasa iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai a fost un weekend plin inseamna :))!
      Da' au si americanii pancakes parca, nu? N-am mancat niciodata, dar poate fac si de-alea intr-o zi...
      Multumesc la fel Alice!

      Ștergere
  11. Ploios, mizerabil, urât, şi totuşi ai avut un weekend fain până la urmă... :) Să ai o săptămână frumoasă şi să se încheie, aşa cum se anunţă, cu o călătorie lungă şi frumoasă...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Mira, asa sa fie! Si tie asemenea o saptamana frumoasa!

      Ștergere
  12. Super weekend-ul tau! habar nu aveam ca sun 2 feluri de clatite prin Franta dar daaaa iubesc clatitele acelea imense frantuzesti! In Paris eram abonata la una in Cartierul latin! Aveau meniu suc+ clatita mare sarata (la alagere) + clatita mare dulce (la alegere) pt 5 euro! For Paris is a damn good price :)

    Weekendul meu a fost unul agitat si plin, ca toate de alfel!Iesire cu fetele vineri, pana dimineata! Sambata relaxare cu un film despre care voi povesti si sunt sigura ca il vei iubi! fiinca e pe munti! duminica treburi gospodaresti, gatit, iesit cu sotul, scris articole ... :)) Un weekend plin! Vremea si la Cluj a fost nasoala, ba cu lapovita, ba cu fulgi cat "pumnul"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In cartierul latine cred ca e imposibil sa nu gasesti ceva bun, si mai ales pentru toate buzunarele. Si eu tot pe acolo mananc cand merg la Paris, sigur gasesc un meniu al zilei avantajos.
      Abia astept povestea filmului, chiar sunt curioasa ....

      Ștergere
  13. M-a incantat povestea asta. Clatite, jazz si filme.
    La Bucuresti a fost tot ploios, dar si rece.
    Am vazut 5 filme, printre care si "The Impossible". Imi place Naomi Watts. Dupa filmul asta am ramas cu "Lucas" in cap.
    M-am apucat de citit "Insemnari de viata", de Eleanor Coppola (Editura Rao. O carte care merita citita.
    In rest clatitele frantuzesti mi-au amintit de clatitele cu ciuperci, smantana si marar pe care le face soacra mea.
    Iar jazzul m-a dus cu mintea la un cd nemtesc pe care l-am cumparat de la un magazin TCM cu muzica de jazz dedicata zilei de Sf. Valentin. E primul cd care m-a facut sa ascult cu placere jazz.
    O saptamana placuta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai ai avut un weekend plin inseamna.
      La o vreme din asta ploioasa o carte buna merge la fix. Nu cunosc cartea despre care vorbesti, dar o sa caut despre ea pe internet.
      Multumesc asemenea, o saptamana frumoasa!

      Ștergere
  14. Eu m-am indragostit de crepes & galette cand am fost in Bretania, am mancat cat am putut numai asa ceva si sarata si dulce. Dupa 10 zile luasem 5kg si am suferit din greu pentru abuzurile facute, dar oferta era atat de mare incat nu puteam sa aleg altceva. Imi place ideea de petrecere cu clatite, poate o èun si eu in aplicare ;)
    The Impossible este pe lista mea de filme pe care vreau sa le vad.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acolo in Bretania sunt la mama lor clatitele, e si pacat sa nu profiti.
      Cu toate astea eu n-am profitat :)). Am fost doar in trecere, o zi, pe la malul marii, si nu m-am putut abtine de la peste si chestii cu peste. Poate gaseam totusi galette cu peste?! La asta nu m-am gandit...

      Ștergere
  15. Frumos weekend! De aceea iubesc eu toate anotimpurile, pentru ca iti ofera pisibilitatea anumitor activitati care doar pe astfel de vreme se pit face... ar fi fost pacat sa vezi filne daca afara era soare, nu?!
    Ooo reteta de clatite cu faina neagra am sa o probez si eu :-D merÇi ;-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, asa este, fiecare anotimp iti ofera posibilitatea anumitor activitati. Acum iarna o clatita aburinda cu branza, la vara un picnic la iarba verde :))

      Ștergere
  16. Si eu iubesc clatitele, de alea sarate nu am facut niciodata, dar voi incerca. Eu fac cu dulceata, nutella si banane, banane si inghetata,etc.

    Weekendul meu a fost asemenator cu al tau. Vineri seara am fost in club (nu mai fusesem de un an). Sambata a fost pranzul in familie si la desert am avut placinta cu mere si clatite cu gem de caise. Sabamata seara am plecat la Bucuresti pentru ca aveam avionul spre Londra duminica dimineata la 7. Duminica am ajuns in noua mea casuta, am o camera superba, parca e de papusi,mobila alba, scrin alb. Vis-a-vis este un bar frantuzesc unde se asculta jazz si se aude pana la mine, asa ca am ascultat si eu jazz pana la 1 noaptea cand au inchis.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mamaaa, eu ce sa mai zic, n-am mai fost in club de vreo cativa ani :))) M-am ramolit, am imbatranit :))
      Pai ai avut un weekend plin inseamna...Bine ai revenit!

      Ștergere
  17. Cu toata vremea uracioasa eu zic ca ai petrecut un weekend foarte frumos si cu activitati destul de diverse.
    Clatitele mi-ar placea si mai mult daca ar fi sa mi le coaca cineva. Ma plictisesc facandu-le...dar mai fac din cand in cand. Asa, de doua ori pe an. Din cele cu umplutura sarata n-am mancat inca. Dar cred ca sunt bune, de ce n-ar fi?
    Eu n-am petrecut nicicum. Am avut Happy weekend, am scris o noua poveste parfumata, am mai recuperat ce mai era de recuperat pe bloguri...am mai avut ceva treburi pe acasa, am incercat sa ma odihnesc putin... Cam atat. Nimic foarte interesant. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact la fel mi se intampla si mie, imi plac dar mi-e lene sa le coc :)). Mai bune cand le face altcineva :))!
      E bine ca te-ai odihnit in weekend.
      Si eu am ramas cam in urma cu blogurile, dar recuperez eu zilele astea :)
      Noapte linistita Elly si saptamana usoara...cat mai ramase din ea!

      Ștergere
  18. Nu știu când vine primăvară că și eu o aștept de nu mai pot, dar clătite sărate am tot făcut și am tot mâncat, chiar și galette cum se numesc aici cele cu făină neagră. Avem un loc in Cartierul Latin unde mergem să mâncăm și am mai studiat și altele locuri în primul week-end din februarie când a fost ziua clătitelor :D Am găsit pe o stradă de pe lângă Montparnasse restaurant lângă restaurant numai cu galette și clătite și cidru, desigur. O să fac și eu la un moment dat galette ca ale lor că am făină neagră, dar deocamdată sunt ocupată cu chinezării că a fost anul nou chinezesc :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai inseamna ca e clar unde mancam miercuri, nu?! :))
      Da, am vazut pe blogul tau multe variante de clatite sarate. Desi am zis ca tot incerc, n-am incercat niciodata. Poate mai ma inspir si eu de la tine ;)

      Ștergere
  19. Jazz bun incantator ....merge cam in orice jazz-ul iti aduce o stare de bine relaxare e un bun catalizator de getting in the mood, clatite unu din deserturiile mele preferatele mele partea buna la clatite consta in faptul ca pot devenii mancare si desert !!! Relaxare placuta !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Clatitele sunt delicioase, atat cele aperitiv cat si cele desert!

      Ștergere