Village Gastronomique - Cum se manânca și se bea pe Valea Loarei

În fiecare an, în Tours, în prima săptămână din mai, se organizează La Foire de Tours. Ce este ăsta o să mă întrebați. Este un târg, unde vreo 700 de negustori își expun si vând mărfurile. Găsești de toate: de la chestii artizanale, mobilier, mașini, ustensile pentru grădinărit, până la oferte turistice, haine și cosmetice. Dar nu astea sunt importante. Nu pentru ele merge francezu' la târg.  Motivul principal, pentru care toată populația Tours-ului și a întregii regiuni merge la foire, este celebrul Village Gastronomique, sau mai pe românește: locul unde se mănâncă și se bea


Mai exact, într-o curte mare, amenajată și îngrădită, undeva la marginea orașului, sunt adunate la un loc multe standuri cu mâncare și băutură. Găsești în general mâncăruri tradiționale din regiunea Centru, răcituri sau preparate gătite, dar și bunătăți din alte regiuni, inclusiv din cele ale Franței insulare, adică din Corsica, Reunion, Martinica și altele, care mai sunt ele. Ca băuturi, predomină desigur vinurile, însă standurile insulelor te îmbie cu diverse cocktailuri  exotice. Cred că am văzut totuși și un stand cu bere! În fiecare an este invitată speciala la târg o altă țară, sau o regiune a unei țări, cu toată gastronomia ei specifică. Anul acesta a fost Insula Maurice, iar anul trecut Sicilia. Da, am fost și anul trecut la Foire! De fapt, sunt chiar la a treia ediție. 

Pentru toți cei care aleg să viziteze Valea Loarei în mai, deși personal nu recomand din motive meteo, Village Gastronomique este o ocazie excelentă de a descoperi gastronomia și vinurile regiunii. 


Cum se petrec lucrurile la Village Gastronomique? 

Păi... se pleacă de acasă, cu tot neamul, prietenii, vecinii și de preferat fără mașină. Încă este ilegal să conduci băut, chiar și în Franța. Dar dacă ai venit totuși cu mașina, asta este acum, n-ai ce-i face, te întorci acasă cu taxiul, sau cu autobuzul de noapte. Nu-i de glumă, poliția stă la pândă la colț. Prima problemă intervine în momentul când te apropii de locul cu pricina : deja vezi mașinile parcate la câțiva kilometrii de târg, semn că parcarea pusă la dispoziție dă pe afară. Noroc că târgul se ține lângă Auchan și Ikea și au și ei parcări foarte încăpătoarel.

Bun, după ce ai parcat, ai încuiat bine ușile și n-ai lăsat nimic la vedere în mașină, pentru că sunt mulți compatrioți de-ai noștrii pe aici și nu numai, te îndrepți, în șir indian, urmând gloata, către intrarea în village. Deși ai ajuns la o oră rezonabilă, constați cu stupoare că este vilajul este deja full, semn că alții s-au grăbit înaintea ta. Cine-i întrece pe francezi când e vorba de.... distracție! 


Începi "obligator", cum zicea o profă în liceu, cu un tur al standurilor, căscând gura în fața fiecăruia, gândindu-te cam ce ai vrea tu să mănânci și să bei anul acesta, ca să nu fie la fel ca anul trecut, vorba aia, e destul de variată bucătăria franceză. Sute de mirosuri trec și se îmbină sub nasul tău: cârnați de toate felurile la grătar, jambon și alte "friptane", cartofi prăjiți, legume, ceapă călită în tigăi imense. Toate arată bine și nu știi ce să alegi. Păcat că nu te ține stomacul să guști din fiecare, iar dacă te ține atunci ești norocos. Totuși trebuie să te țină și buzunarul. Nu-i exagerat de scump, dar totuși. În general mâncarea este la pachet, gen sandviș/hot-dog, dar sunt și standuri mai elegante, care îți pun la dispoziție farfurii, tacâmuri și chiar scaune. Acum dacă alegi o friptură, n-oi pleca cu ea în mână! 

După ce te hotărăști ce mănânci, trebuie să alegi ce bei. Zeci de standuri cu vin, din toate regiunile Franței, dar mai ales din zona Loarei, îți stau la dispoziție. Roșu, alb, roze, plat, spumos, nou, vechi, dulce, sec, ...acru, amar, sărat....fii sigur că ai de unde alege. 3-4 euro paharul, vreo 10-15 sticla. Am observat că se preferă sticla! Continui tura și descoperi deserturile: tarte, înghețate, prăjituri orientale (mamă-mamă, delicioase!!!). Ah, uitasem! Și nelipsita brânză! Cum am putut să uit! 

După ce ai studiat oferta, trebuie să te oprești undeva să servești apéro-ul. În Franța apéro-ul este obligatoriu, altfel, v-am mai spus eu, nu-i art de vivre à  la française. Apéro-ul este băutura aperitiv de fapt, însoțită de obicei de ceva de ronțăit, gen cârnați, masiline, ca să nu-l bei chiar sec. Eu încep de obicei cu o cupă de vin spumos, un pétillant adică. Însă în timp ce căutăm pétillantul mi-a sărit în ochi standul cu șampanie. Șampanie din aia adevărată vreau să zic, din Champagne și am zis azi hai să gustăm! Aveam chiar de ales: roșie, rosé sau albă! Rosé, s'il vous plaît! 

În timp ce-mi serveam șampania, am zărit niște prieteni. După un timp am zărit alți prieteni și apoi alții și credeți-mă nu mi se trăgea de la șampanie. Chiar erau acolo, doar v-am spus, toată populația orașului vine la foire. Ne-au invitat să mâncăm împreună, așa că i-am acompaniat și am servit câte un côte de boeuf  (cotlet de vitel) de 1kg, la grătar. O bunătate! Stați liniștiți, n-am mâncat singură 1 kg de carne, porția era pentru două persoane. Cu salată verde, cartofi prăjiți, ciuperci. Am asortat-o cu un vin sec roșu de Saint-Nicolas de Bourgueil, de aici din regiune și firește că a fost cu adevărat delicioasă. 




După masă, seara trebuie să continue neapărat la un pahar de vorbă în fața unuia dintre multele standuri ale licorii lui Bachus. Mai o vorbă, mai o gură de vin, înc-o vorbă, înc-o gură de vin și tot așa până hîîîîîc, se face ceață. Glumesc, desigur! Dacă vrei te poți muta de la un stand la altul, să fii sigur că nu înțepenești pe loc și mai ales să fii sigur că ți-ai delectat papilele cu mai multe sortimente de vinuri. Iar dacă vrei altceva, nici o problemă, te muți la cocktail-uri, v-am zis doar că oferta este variată. 

În general oamenii continuă așa până când...... nu mai încape! Dacă atunci când ai venit toată lumea îți părea liniștită, mai spre miezul nopții vei observa cum toți parcă se clatină. Și se clatină pe bune, nu neaparat pentru că ai fi tu amețit, ci pentru că toți în jurul tău sunt cam...băuți. Pentru că așa este în Franța: atât timp cât vinul curge și brânza este din belșug, lumea este fericită și țara merge. Sau nu merge se pare.... Așa că mai bine te urci într-un taxi și o tai acasă! 
 

PS 1: știm cu toții că alcoolul se consumă în cantități moderate!
 
PS 2: n-am poze multe să vă arăt. Inițial n-am vrut să-mi iau aparatul, pentru că mă duceam să mănânc, nu să pozez, dar până la urmă am luat Canonul, pentru că era mai mic. N-am făcut decât câteva poze. 


Share this:

Despre autoare

Sunt Larisa, născută in București, cu domiciliul actual la Amboise în Franța, pe Valea Loarei. Sunt pasionată de natură, fotografie, munte, călătorii, bucate și vinuri bune, iar pe blogul-larisei.com scriu despre experiențele mele franceze, despre locurile interesante pe care le vizitez, despre hobby-urile și activitățile din timpul liber.

32 comentarii:

  1. hîîîîîc.... sa-ti fie de bine!
    Nu te doare capul? :))
    Interesant targul, macar de vazut si de mancat daca esti "ne beutor"!!!
    Saptamana faina Larisa!

    ps. Nu ne-ai spus ce a servit Azorel! :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi!
      Nu ma doare capul, c-am baut vinul cu masura :p! :))
      Daca esti "ne beutor" se gasesc si sucuri...mai putine, dar sunt!
      Azorel n-a fost cu noi, a ramas acasa! Era prea aglomerat pentru el :)
      Saptamana faina si tie!

      Ștergere
  2. E o vorba ruseasca, pe care eu o voi zice direct in romana "Cand stii ca gata nu mai poti sa bei? Cad jos si gata!":)). Si in Anglia se consuma muuulta bautura pe la targuri si mai ales de profil. Nu prea au ei mancaruri si bauturi specifice (decat fish&chips si celebrul whisky), dar le imprumuta cu succes pe cele straine, franceze si italiene, in special.
    Savuros sfarsit de saptamana ai avut, mai ales ca Franta are o bucatarie atat de bogata, de vinurile franceze nici nu mai vorbesc.
    Un inceput de saptamana fara dureri de cap iti doresc;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. fish&chips am gustat si eu cand am fost la Londra. Nu le puteam rata :). Alte mancaruri traditionale nu cunosteam. Ah, da si am servit celebrul "Bnglish Breakfast" :p
      Saptamana faina si tie Tina!

      Ștergere
  3. Ah carnea aceea! Si sampania! Si vinurile! si branza! si prieteni!
    Trebuie sa fi fost foarte frumos! pentru asta iubesc Franta mereu gasesc o modalitate de de a sarbatori gastronomia si vinurile locale! noi inca stam pe margine la capitolul asta :(((

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O da, si stai ca mai urmeaza acum un festival de vinuri la sfarsit de mai :)).
      Francezii nu pierd nici o ocazia de a-si sarbatori gastronomia si vinurile.

      Ștergere
    2. Il astept si pe acela, cu mai multe poze daca se poate :)

      Ștergere
  4. ce-mi faci tu mie...am intrat la regim :)
    branzeturi...mmmm....putin merge , nu ? :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, putina branza merge! Nu ingrasa :))!

      Ștergere
  5. Village Gastronomique, la belle vie! :)
    Friptura ca friptura, dar un vin, multe branzeturi mmm ce as mai savura. Hai si un strop de sampanie :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fara vinuri si branza Franta n-ar mai fi...Franta ;)!

      Ștergere
  6. Ah, ce as servi si eu acum o vita la gratar alaturi de un vin roze. Vise, vise si pofte, datorita tie! :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ca ti-am facut pofta!
      Lasa ca eu as servi niste mici cu mustar, dar n-am de unde sa-i iau :))

      Ștergere
  7. Frumoasa experienta, iti multumim ca ai impartasit-o cu noi, habar nu aveam ca francezii sunt atat de petrecareti (credeam ca sunt mai seriosi, mai retinuti). Practic sunt cam ca noi, romanii. Le place sa bea, sa manance, sa se simta bine in compania prietenilor. Sa-si traiasca viata din plin! Ceea ce vad ca faci si tu. :D
    Sincerca sa fiu eu as fi dorit mult mai multe imagini de la eveniment. Maybe next time. :P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt foarte petrecareti. Nici eu nu ma asteptam. Singura diferenta este ca ei petrec mai "in liniste" ca sa zic asa. Petrec la festivaluri (si au destule) sau acasa, in familie cu prieteni, dar fara muzica data la maxim, galagie sau gratare la padure.
      Din pacate n-am facut multe poze. Si mie mi-a parut un pic rau. Cred ca pentru asta ar fi trebuit sa merg in cursul saptamanii, eventual in jurul pranzului cand ar fi fost mai liber. Sambata seara era super plin, nu reuseam sa pozez vreun stand fara sa prind si 10 capete in cadru :D.

      Ștergere
  8. acolo tin deschis pana la 12? in sud orice paranghelie se termina la 11 maximum. si se pare ca politistii din nord sunt mai harnici ca cei de sud, pe noi, in 2 ani, nu ne-a oprit politia niciodata si cred ca am vazut politisti in trafic de cateva ori (fie in boscheti, cu radarul, am ca la noi acum 10 ani, fie sa dirijeze traficul pentru ca era vreun eveniment).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca asta era deschis chiar pana la vreo 1 noaptea. Parca asa am vazut, ca noi oricum n-am stat pana la sfarsit. Iar din cate am inteles lumea continua mai departe in discoteci :)). Cred c-am imbatranit ca sa mai tin pasul :)).
      Politie si eu vad pe aici mereu, insa de oprit mai rar.

      Ștergere
  9. "Încă este ilegal să conduci băut, chiar și în Franța." :))) Asta chiar m-a amuzat. Cred ca e dragut si un astfel de targ dar pe mine cred ca m-ar avea client cel mult o data :)
    Nu sunt prea pasionata sa vad nici ce se mai mananca, nici ce se mai bea. M-am speriat de friptura aceea de 1/2 kg de persoana. Nu cred ca mananc atata carne nici macar intr-o saptamana intreaga :)) Cu siguranta nu mananc. Noi am cumparat un ied de Paste, nu mare, ci destul de mic si n-am mancat mai nimic din el. Doar putina ciorba si tot, asa putina friptura. 2/3 din el se afla inca la congelator... Asta asa, ca sa-ti faci o idee cat mancam, pardon, ciugulim...:)) Trei persoane. :))
    Dar un pahar de sampanie sa stii ca as fi baut! ;)
    Micutul Azorel...el n-a avut loc aici :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, micutul Azorel a ramas acasa. Nu aveam cum sa-l luam cu noi, era prea aglomerat pentru el, mai ales ca e tare sperios.
      In general si eu ciugulesc, insa uneori daca mi-e foame, pot manca si mai mult. Mai ales daca imi place.
      Noi in general mergem la astfel de festivaluri mai mult pentru socializare, dar si pentru preparate. Nu suntem foarte gurmazi,mai degraba suntem pofticiosi si curiosi :).
      Zi frumoasa Elly!

      Ștergere
  10. Cred ca italienii i-ar intrece pe francezi cand vine vorba de distractii... :))) Faine targurile astea, ma bucur ca si in Ro, cel putin in Bucuresti, au inceput sa se mai organizeze, sigur, nu sunt atat de mari, dar din primavara pana toamna tarziu, au loc destule, cu tot felul de specialitati produse in diferite zone din tara. Poti gusta, cumpara, nu e rau deloc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E foarte bine ca au inceput sa se organizeze si in Romania. Avem o gastronomie variata care merita promovata, inclusiv noua romanilor, nu doar strainilor.

      Ștergere
  11. Nici eu nu sunt un mare fan al festivalurilor desi atunci cand merg incerc tot felul de ciudatenii sau mancaruri despre care n-au stiut ca exista. Asta si pentru ca preturile, in general am observat asta, nu-s mici si daca tot e festival atunci sa probez diverse.

    Recunosc ca m-a prins lectura ca o ditamai aventura, se vede treaba ca ti-a placut dupa pofta cu care ai scris. Referitor la poze, eu n-am simtit lipsa lor caci imaginile se conturau foarte bine si din cuvinte.

    Aparatul foto mai trebuie lasat si acasa ca sa nu uitam cum e sa te simti bine si atat, fara a sta cu ochii pe una si pe alta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu imi tot zic ca ar fi bine sa las aparatul acasa mai des. Nu prea ma lasa sufletul, insa cred ca am ajuns sa privesc mai des prin obiectiv decat cu ochiul liber. Oricum aici nu prea mi-ar fi reusit pozele la cat de aglomerat era.

      Ștergere
  12. Si eu merg la o gramada de festivaluri din astea...la unele mancarea si bautura sunt chiar mai bune decat in anumite restaurante :D. Doar ca al noi nu e chiar asa de chic...mai mult in farfurii si pahare de plastic, dar ce mai conteaza :D. Doar la cele mai micute gasesti pahare pentru fiecare tip de vin si chestii din astea. Foarte fain la voi ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La un festival cu mancare si vinuri italiene clar as vrea sieu sa merg! ;) Mi-ar placea sa scrii mai mult despre locurile prin care te plimbi, sunt sigura ca ai multe de povestit si multe fotografii faine de aratat!!!

      Ștergere
  13. Nu sunt o consumatoare de alcool, prefer vinurile insa in cantitati moderate. Despre Saint-Nicolas de Bourgueil am numai cuvinte de lauda! Am consumat de cateva ori acest sortiment si mi se pare unul dintre cele mai reusite vinuri pe care am avut placerea sa le beau,

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu tot in cantitati modarate prefer vinurile. Altfel nu te poti bucura cu adevarat de ele si nu le poti aprecia.
      Deci cineva care cunoaste vinul Saint-Nicolas de Bourgueil :)..!!! Super! Ma bucur ca ti-a placut!

      Ștergere
  14. Să tot trăiești! Frumoasă povestea!

    RăspundețiȘtergere
  15. Buna ziua!

    Stiu despre acest "regal gastronomic" si festival de aproape 3 ani de zile. Din nefericire nu am avut ocazia (timp si resurse materiale) pentru a ajunge acolo. Prietena mea din adolescenta viziteaza periodic aceasta locatie, este minunat, o zona frumoasa si "negustori" primitori. Va urez succes, poate veti ajunge acolo! Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intr-o zi cu siguranta vei ajunge, daca iti doresti cu adevarat.

      Ștergere
  16. Superb festivalul! Sambata asta cica ar fi in Geneva cave ouverte adica se da cep la butoaiele de vin de anul trecut si se face un fel de festival al vinului in canton. Anul trecut a fost interesant, daca nu ploua poate mergem si anul asta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, si pe aici e o problema cu vremea in ultimele saptamani.
      Este si aici un alt festival weekendul asta, insa cum ieri a plouat toata ziua n-am ajuns. Poate in seara asta dam o fuga.

      Ștergere