Dinan - bijuteria medievală a Bretaniei

V-am povestit pe la începutul lunii despre cum am aflat eu de Dinan și ce vânt m-a dus acolo. Da, povestea cu nunta de hârtie și cu poza de la Windows, aceea cu amurgul și cu podul de piatră. Acum o să povestesc mai în amănunt despre Dinan, despre ce am văzut și ce mi-a plăcut. O să povestesc în rândurile ce urmează despre cum am descoperit un oraș medieval de poveste, cocoțat pe un deal, nu foarte turistic, dar cu adevărat fermecător, un oraș cu străduțe pietruite și case pe jumătate din lemn. O să povestesc despre cum am ciocnit un pahar de vin în amurg, în Portul Vechi din Dianan,  privind podul de piatră, emblemă a orașului, acela care m-a făcut de fapt să bat cei 300 de kilometrii până în târgul de pe malul Rance-ului. 


Când spui Bretania te gândești fără să vrei la orașe fortificate, la mici porturi pescărești, sau la sate pitorești și faleze stâncoase. Este un ținut sălbatic și alături de Normandia, este un ținut deosebit față de restul Franței. Când pășești în Bretania te încearcă un sentiment de călătorie în timp. Moștenirea celta a acestor ținuturi rămâne impregnată în cultura regiunii, dar mai ales în limba bretonă, vorbită și astăzi de anumite persoane. Ducat independent până în secolul XVI, Bretania a fost atașată Regatului Franței odată cu mariajul dintre Ducesa Anne de Bretagne și regele Franței Charles VIII, căsătorie oficiată la Castelul Langeais, aici, pe Valea Loarei.  

Sunt multe locuri deosebite ce merită vizitate în Bretania, începând cu plajele întinse sau stâncoase, continuând cu orașele remarcabile și terminând cu micile sate, adevărate minunății pentru ochi și suflet. Eu am ales Dinanul de data aceasta și cred că am făcut o alegere bună. Dinan este o adevărată podoabă a acestei regiuni. Orașul, așezat pe un deal, este încă înconjurat de zidurile vechi de apărare, aflate într-o stare excelentă de conservare. Privindu-le nici n-ai zice că au trecut sute de ani de când cavalerii străjuiau pe turnuri, cu săbii ascuțite în teacă. Cei peste 1000 de ani de istorie au modelat un orășel unic, prin farmecul și ambianța sa medievală. Ocolit de ravagii și distrugeri, Dinan posedă un patrimoniu care minunează orice vizitator: nenumărate case colorate cu bârne de lemn, străzi și piețe pavate, biserici gotice impresionante, un port fluvial fermecător și un romantic pod de piatră.

Oficul de Turism propune în broșurile sale 2 trasee de promenadă: o incursiune pe străduțele înguste ale Vechiului Dinan și un circuit al Zidurilor Medievale. Noi le-am îmbinat, luând ce e mai frumos de la fiecare. Cu o singură dezamăgire m-am întors acasă: aceea că am uitat să vizitez castelul. O să vă întrebați cum e posibil să uiți să vizitezi un castel. Dar uite că da, se întâmplă. Și culmea a fost că mi-am adus aminte la vreo câteva zile după ce am ajuns acasă. Asta este, un motiv în plus să mă întorc într-o zi la Dinan. 

    Promenade des Grands Fossés

Ca de fiecare dată, îmi făcusem temele de acasă pentru plimbarea prin Dinan. După ce rezervasem hotelul, fix în centrul vechi al orașului, am început să caut și să citesc pe internet despre ce anume e de văzut. Ajunși la Hotel de la Tour d'Horloge, doamna de la recepție, după ce m-a întrebat dacă sunt spaniolă, întrebare care de altfel nu mă mai miră, deoarece mi s-a pus de sute de ori decând sunt în Franța, mi-a înmânat cheia camerei, plus un plan al orașului cu cele două trasee de promenadă. Și-a cerut scuze că nu mai avea niciunul în franceză, dându-ne unul în engleză. Adevărul este că nu mai citisem ceva în engleză de un secol, dar n-a fost bai, m-am descurcat.  

După ce ne-am luat camera în primire și am servit o mică gustare, am luat-o la pas prin oraș. Nu-i mare Dinanul, dar în primă fază cu tot cu hartă, am reușit să ne rătăcim, abătându-ne de la traseu. N-a fost prea grav, am găsit repede drumul înapoi. În plus cu ocazia asta am făcut și un mic tur pe lângă vechile ziduri de apărare, bucata numită Promenade des Grands Fossés. Cum vă spuneam sunt două trasee propuse. Noi intenționam să-l alegem pe cel prin Vechiul Dinan, cu o mică abatere pe traseul ce înconjoară zidurile, în zona în care traseul merge exact pe ziduri. Dar uite că făcurăm fără să vrem mai mult decât ne propusesem.

Revenind la Vechiul Dinan...ei bine, e splendid. Pentru cineva care adoră plimbările lejere prin orașe medievale, Dinan va fi o bucurie. Patrimoniul istoric al Dinanului este extraordinar, prin diversitatea și arhitectura deosebită, dar și prin starea sa de conservare foarte bună. Pășind pe străduțele înguste, pătrunzi parcă într-o altă lume, una uimitoare, ale cărei rădăcini se adâncesc cu multe secole în trecut. 

Am început din Place Cordeliers, un loc unde parcă se eliberează dintr-o dată toată magia Dinanului. Conacele medievale, unul mai frumos ca altul, se înghesuie în acesta piață pavată. Circulația automobilelor este interzisă, zona fiind rezervată doar pietonilor, teraselor și restaurantelor. Place Cordeliers continuă cu Place Mercier, la fel de frumoasă și animată. Nu prea mi-au ieșit niște poze extraordinare la Dinan. Toată plimbarea am făcut-o la orele amiezei, când soarele era destul de puternic. Puternic ca lumină, desigur, nu ca și temperatură.  

Place Cordeliers
 

Biserica Saint-Malo

Din place Mercier, am continuat pe Rue de l'Horloge. În secolul XV Dinan era un oraș înfloritor. Pentru a arăta prosperitatea și puterea, conducătorii orașului au hotărât să construiască o clopotniță. Și așa a apărut Tour d'Horloge. Turnul avea și o funcție de apărare și supraveghere: paznicii puteau semnala rapid eventualele incendii, dar și jafurile ce aveau loc adesea pe străzi, sau prin piețele orașului. Lângă turn se află La Maison de la Harpe, una dintre cele mai vechi case din oraș. 

Rue de l'Horloge și Tour d'Horloge



Urmând planul, am coborât prin fața Bisericii Saint-Sauveur, o adevărată operă a artei medievale gotice, am traversat o grădină micuță și am ajuns la porțiunea de zid dintre Turnul Cardinal și Turnul Sainte-Catherine. Aici se poate admira una dintre cele mai frumoase panorame asupra portului și râului Rance. Orașul Dinan este împărțit în două zone: Ville Haute, sau Ville Intra-muros, adică orașul înconjurat de ziduri din vârful dealului, și Ville Basse, orașul de jos, de pe malul Rance-ului. Am făcut câteva poze în turn, dar n-am zăbovit mult și am coborât pe lângă zid până la Viaduct. Viaductul a fost inaugurat în 1852, după 6 ani de construcție. Măsoară peste 290m lungime și 40m înălțime, sau cel puțin asta scria în broșură, nu m-am obosit să-l măsor. Poate data viitoare...  

Bisericii Saint-Sauveur

Panorama din Turnul Sainte Catherine



Turnul Sainte Catherine

Odată trecuți pe sub pilonii viaductului, ambianța se schimbă radical. Orizontul se lărgește dintr-o dată, priveliștea fiind dominat de portul de la malul râului Rance. Acesta nu mai servește astăzi comerțului cu mărfuri, așa cum servea odată, ci găzduiește doar ambarcațiuni personale. Pe docuri te îmbie o multitudine  de restaurante și terase. Exact aici, pe malul Rance-ului, în jurul portului, se zice că s-a născut de fapt orașul Dinan! Însă ce aduce farmec portului și chiar orașului în sine, este micuțul pod de piatră. În ciudă aspectului sau, construcția este destul de recentă (secolul XX), doar că arhitecții l-au construit respectând arhitectura vechiului pod, distrus cândva în trecut. Aici, în portul vechi, se pot petrece câteva clipe liniștite și romantice, ceea ce am făcut și noi. Ne-am oprit la o terasă, exact pe malul râului, cu imaginea podului în față și am servit o bere rece, bucurându-ne de câteva clipe însorite și liniștite. Nu era vreo zi caniculară, însă la 20 și un pic de grade, în Bretania, este vară în toată regula.
 
Portul de la malul râului Rance

Micul pod de piatra







După o vreme o luăm din loc și începem să urcăm spre Ville Haute pe Rue du Petit Forte, care este extrem de în pantă, dar destul de interesantă. Casele cu bârne de lemn, toate diferite și speciale, te trimit direct în Evul Mediu. Ajungem la Porte du Jezual, veche poartă de intrare în oraș. După poartă, Rue du Petit Forte devine Rue du Jerzual, dar își păstrează aceeași frumusețe. Casele sunt aceleași, parcă chiar mai somptuoase. Această stradă era în trecut una dintre cele mai circulate artere, întrucât duce spre port, iar comercianți și călătorii antrenau pe aici un flux dens. Strada este foarte bine intreținută și una dintre cele mai populare din Dinan. 

Rue du Petit Forte



Porte de Jezual



Rue du Jerzual

Am cotit puțin pe Le Chemin de Ronde, care permite o frumoasă plimbare pe ziduri și pe turnurile de garada. Fortificațiile ce înconjoară Dinanul, datează din secolul XIII și aveau rolul să protejeze orașul. Sunt foarte bine întreținute și posedă încă majoritatea porților și turnurilor. După plimbarea pe ziduri ne-am continuat drumul spre Centrul Vechi unde ne-am oprit la o terasă, pe o străduță extrem de îngustă, pentru a ne răcori puțin. 



Le Chemin de Ronde

Seara a continuat cu o cină deosebit de savuroasă la restaurantul La Fleur de Sel, unde ne-am delectat papilele gustative cu preparate regionale și nu numai, restaurant despre care v-am povestit în articolul trecut. După masă, deși noaptea și răcoarea începuseră să cuprindă orașul, nu ne-am putut abține să nu mai dăm o fugă până în port. Deși burțile pline cereau odihnă, plimbarea a fost minunta: noaptea străzile Dinanului sunt parcă și mai frumoase. Iar portul....portul parcă era și mai strălucitor.






A doaua zi dimineață am luat drumul Normandiei, îndreptându-ne spre Mont Saint Michel. Dar despre asta am vorbit deja. Pentru că așa fac eu de fel, încep cu sfârșitul. Sau poate că doar las la urmă ceea ce mi-a plăcut mai mult...

Share this:

Despre autoare

Sunt Larisa, născută in București, cu domiciliul actual la Amboise în Franța, pe Valea Loarei. Sunt pasionată de natură, fotografie, munte, călătorii, bucate și vinuri bune, iar pe blogul-larisei.com scriu despre experiențele mele franceze, despre locurile interesante pe care le vizitez, despre hobby-urile și activitățile din timpul liber.

50 comentarii:

  1. mai ce-mi place mie la tine aici ! :)
    ador orasele medievale , iubesc Sighisoara , Sibiul , Brasovul...altele nu am vazut , dar le iubesc !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu ador orasele medievale, atat cele din Romania cat si cele de dincolo de granitele ei. Toate sunt speciale in felul lor.

      Ștergere
  2. Ce orășel drăguț! Îmi place stilul lui... Străduțele înguste sunt cum nu se poate mai îndrăgite de mine! Luminițele de pe malul unei ape sunt niște rarități pentru mine. Crede-mă, Lari, ai avut parte de o excursie minunată spre drumul spre Normandia!:)
    Văd că vremea a ținut cu voi! Ieri la noi a plouat și asta nu-mi place. Dar la tine e soare, și încă ce soare!
    Te pup! O zi frumoasă să ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Astazi si la noi este nor si ploua usor :(. Sper totusi ca in weekendul ce vine sa fie vreme frumoasa, ca n-as mai vrea sa stau in casa.
      Te pup Maria! O zi minunata iti doresc!

      Ștergere
  3. Impresionant! :) Ne-ai transpus intr-o zona de poveste a Frantei, pe care ai descris-o atat de frumos. :) Am avut parte, pret de cateva minute, de o plimbare virtuala pe stradutele atat de pitoresti ale unui oras pe care orice iubitor de istorie si medieval ar trebui sa-l viziteze(si aici ma includ si pe mine, evident :P).
    Chiar ca bijuterie, articolul tau m-a convins ca Dinan e fermecator, chiar pe gustul meu extrem de pretentios. :D :))

    Si eu procedez la fel, las la urma ce mi-a placut mai mult dintr-o excursie. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ca ti-a placut Nice. Stiu ca si tie iti plac plimbarile prin orase medievale.

      Ștergere
  4. Un orasel cu mult stil care se apropie de orasul pe care il indragesc tare mult si anume Brasovul! Iar povestea pe care ai realizat-o in jurul acestui oras este minunata! Frumos articol, felicitari

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu indragesc Brasovul. Este cu adevarat un oras minunat!

      Ștergere
  5. Hai, că am un dor de ducă!
    Savuroasă descrierea!

    RăspundețiȘtergere
  6. Minunat! Și pozele sunt de asemenea suprebe! Într-adevăr, din câte spui tu și din câte îmi arată pozele, este un loc superb!
    O nouă călătorie îți doresc (ca să vizitezi și castelul ;))!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Iuliana!
      Sper sa mai ajung pe acolo, insa sunt atatea locuri noi pe lista de asteptare...

      Ștergere
  7. superb orasul, de poveste! iar prima poza...my favourite :)
    si eu eram din Spania, la francezi :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din Spania sau din Italia :))!
      O singura data cineva m-a intrebat daca sunt rusoaica :D.

      Ștergere
  8. Orasul m-a cucerit de la prima fotografie. Wow-wow! Cum sa nu-ti placa un asemenea oras? Adaugi panorama din turn si imaginile de noapte si, gata, ai lesinat! :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :))
      Cred ca bicicleta din prima fotografie era acolo special sa fie fotografiata ..

      Ștergere
  9. Chiar e superb ! Iar panorama din turn ... mi-a luat piuitul !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca-ai sti ce vant a trebuit sa indur in turn pentru panorama asta :)).

      Ștergere
  10. Multam' de pont Larisa, cand mai ajungem in Bretania sigur dam o raita pe acolo!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Merita din plin daca va plac orasele medievale.

      Ștergere
  11. Ce sa mai zic: sunt de acord cu toate comentariile de dinainte :))
    Apropo, aici ai uitat sa vizitezi castelul? Cred si eu... tot orasul e o bijuterie dupa cum bine i-ai spus.

    p.s. iti dai seama cum o fi castelul, daca orasul e asa? :P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si cand ma gandesc ca era la doi pasi de hotelul unde eram cazati. Si chiar ma gandeam ce-o fi gradina aia verde pe care o zaream :))...era chiar gradina castelului :D.

      Ștergere
  12. Gabriel Cernea29.06.2013, 05:59

    Larisa, eu cand vad podurile acelea din piatra, imi amintesc de cantecelul pe care ne-a invatat doamna de franceza in clasa a 5-a (un chin pentru mine ca n-aveam voce de loc si nici ureche muzicala): Sur le pont d'Avignon. Pozele tale sunt magnifice si cred ca s-ar potrivi de minune cu atmosfera creata de o carte pe care am citit-o de curand si pe care ti-o recomand si tie.
    Cartea te trimite un pic in lumi vegetale intrucat romanul se intituleaza “Mireasma trandafirilor salbatici” de Sorina Popescu. Cartea este onirica, planuri contrapuse in timp (comunism-capitalism, chiar perioada interbelica) si spatiu (Romania-Anglia, la “curtea” unor aristocrati englezi unde eroina principala, o romanca, ajunge guvernanta in zilele noastre). Stari hedonice, miresme de trandafiri afrodisiace, spasme, lumi in contrast, aproape ireale si totusi palpabile. Ce zici, te starneste sa savurezi, adica sa citesti, cartea asta? E departe de a fi siropoasa. O poti comanda online, eu asa am dat de ea navigand pe internet, ca doar este stiut, cartile bune nu se gasesc prin toate librariile.
    http://www.librarie.net/carti/189247/Mireasma-trandafirilor-salbatici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sur le pont d'Avignon, imi amintesc de cantecel.
      Multumesc de recomandare Gabriela! Pare destul de interesanta cartea. O sa o caut si eu. Mi-ar placea s-o gasesc si in format electronic. Pentru mine este mai usor asa sa cumpar carti romanesti, sa le descarc apoi si sa le citesc.

      Ștergere
  13. Splendid! Citind articolul tău mi s-a făcut un dor nebun de Franţa.
    Felicitări pentru fotografii!

    RăspundețiȘtergere
  14. Foarte frumos, mi-ar plăcea să ajung pe acolo! Felicitări pentru alegerea unui subiect original!


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc!
      Sunt foarte multe locuri frumoase, care nu sunt prea mediatizate. In general cam asta caut eu de regula...

      Ștergere
  15. Foarte frumoasa postarea ta! Ai descris totul foarte frumos iar fotografiile sunt superbe! Acum chiar ca mi sa facut dor de Sighisoara! :))
    pup Larisa, weekend minunat! Sa încalzit vremea la voi? Aici tot frig este! :((

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Minnie!
      Sper ca esti bine, am vazut ca ai fost absenta in ultima vreme pe blog...
      Nici la noi nu s-a incalzit vremea. E tot rece, nor si chiar ploaie. Maine anunta totusi 24 de grade. Deja inseamna canicula :))

      Ștergere
  16. SImaginile tale m-au cucerit. Absolut superbe, chiar că îţi doreşti să ajungi acolo. Foarte frumoase fotografiile, Larisa, felicitări!

    RăspundețiȘtergere
  17. Larisa, aproape ca te invidiez pentru ocazia minunata pe care ai avut-o. Dinan e un oras splendid iar fotografiile atat de reusite incat m-am plimbat pe acolo deodata cu tine si parca am fost intr-o calatorie in timp. M-am vazut in vremurile acelea de mult apuse, printre oameni de atunci... senzatia e extraordinara.
    Stii ca si eu iubesc mult orasele medievale, goticul, tot ce este din acea perioada ma fascineaza pur si simplu.
    Ai scris un articol deosebit, despre locuri deosebite.
    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Elly! Sa stii ca si eu parca am calatorit pe acolo a doua oara scriind articolul. E un loc tare fain. Mi-a placut mult...

      Ștergere
  18. Absolut superb!
    L-am trecut pe lista! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Merita! E tare simpatic. Mai ales pe inserat...

      Ștergere
  19. Iar ne-ai surprins intr-un mod placut. :)
    Stradutele alea micute duc cu strazile din Centrul Vechi al capitalei un pic...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ;)
      Cred ca zonele vechi ale oraselor sunt faine pe oriunde. Le ador! Inclusiv centrul vechi din Bucuresti....atunci cand nu este prea aglomerat :D.

      Ștergere
  20. S-a amintit de cartea scrisa de Sorina Popescu - Mireasma trandafirilor salbatici - este captivanta. Poate fi comandata si din strainatate cu plata in euro.

    Eu am achizitionat-o de pe site-ul acesta
    http://www.books-zone.com/book/221384/Mireasma-trandafirilor-salbatici

    RăspundețiȘtergere
  21. Hmmm... si mie cred ca mi-a disparut comentariul...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se dusese in spam, nu stiu de ce. Si cum eu n-am mai verificat spamul, nu l-am vazut. Sorry :D!

      Ștergere
  22. Ce poze frumoase si ce oras frumos, as vrea tare mult sa fiu acolo!

    Pop Culture&Fashion Magic

    RăspundețiȘtergere
  23. Larisa, foarte frumoasă postarea ta, nu auzisem de Dinan, dar de Dinant da, este un oraș superb în Belgia pe care îmi doresc de ceva vreme să-l vizitez. Tours nu este așa de parte de Dinant, sunt mai puțin de 600 de km, poate te duci să-l vezi, sigur ai face niște poze la fel de frumoase ca acestea.
    Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, am auzit de Dinant din Belgia. E foarte frumos, am vazut cateva poze pe internet. Am vrut sa merg anul trecut, pentru ca eram prin apropiere, undeva prin nordul Frantei, dar n-am mai ajuns. Cu prima ocazie voi merge sa-l vizitez.

      Ștergere
  24. Superbe locuri si fotografii! Chiar te incita si te cheama...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Monica! Ma bucur ca ti-au placut!

      Ștergere
  25. Trebuie sa ajung in Franta cat de repede!
    Sa fac asa un tur prin toata tara! orasul asta sta in cap de lista! e SUPERB!!!!
    Te invidiez putin ca ai acces usor la asemenea minunatii :)
    Dar promit sa vin in vizita!!!

    RăspundețiȘtergere
  26. Este absolut superb! L-am pus pe lista cu "de vizitat"!

    RăspundețiȘtergere