Home » » Vara filmelor SF

Vara filmelor SF

O să bag plimbările în sertar pentru moment și o să mai vorbesc și despre altceva, că vorba aia, ce-i prea mult strică. Și mi-a venit în minte un alt hobby al meu: filmele. Chiar mă gândeam de curând (în timp ce vizionam un film, firește), că dacă cineva mă întreabă ce hoby-uri ai i-aș răspunde muntele, fotografia și filmele. Scurt! Bine, sunt ele mai multe, nu duc eu lipsă, timp pentru ele să fie, dar mă refer așa, doar la primele 3 care-mi vin în minte.  Cu toate astea, vara asta am stat cam slăbuț la acest capitol. Începusem o rubrică lunară despre filmele vizionate, pe la începutul anului, dar nu m-am ținut de ea pentru că a venit vara peste mine și deh, cum să stai la filme când vara este așa de scumpă la vedere în Touraine. Așa că am profitat mai mult de aer curat, de picnicuri și  plimbări și am cam rărit vizitele la cinema și orele petrecute cu fundu'-n canapea. Cu toate astea, tot văzui eu vreo câteva zeci de filme, ceea ce denotă o activitate cineastă slăbuță, comparativ cu astă-iarnă. Dar vine sezonul rece acușica și cinematograful din Tours mă așteaptă cu brațele deschise.  Deja am watchlistul  pregătit până la sfârșitul anului!


Vara asta a fost vara filmelor SF pentru mine. Dacă până acum vreun an nu prea mă fascina acest gen, anul acesta, nu știu ce s-a întâmplat, probabil am dat în mintea copiilor, odată cu apropierea pragului de 30 de ani, dar cred că am făcut o pasiune pentru ele. Cât mai apocaliptice, mai ireale, mai cu extraterestii ce pun stăpânire pe sufletele pământenilor, mai cu viruși mortali, sau roboți și nave spațiale, efecte speciale îndrăznețe, imagini spectaculoase, 3D, 4D, 7D dacă se poate... 

Am început în forță cu Oblivion (2013), noul film al lui Tom Cruise și ăsta cred că a rămas și cel care mi-a plăcut cel mai tare. Filmul, nu Tom! Nu l-am văzut în vară, ci mai degrabă astă-primăvară, când a rulat la cinema. Am citit unele critici proaste, cum că nu aduce nimic nou, că seamănă cu nu știu ce alte filme, că e nu știu cum. Mie mi-a plăcut! Să nu ziceți că-s nebună, dar l-am văzut chiar de două ori, o dată la cinema și o dată acasă. Mi s-a părut un SF bun, cu un scenariu pe măsură. Efectele viziuale mi s-au părut spectaculoase, realizarea tehnică de excepție, jocul actorilor convingător, coloana sonoră bine aleasă. Nu este nici pe departe o capodoperă cinematografică, dar acum depinde și la ce te aștepți când mergi să vezi un film SF, nu? Până la urmă filmul e film, divertisment. Vrei ceva profund, citești o carte! Și apropo de profunzime, am ieșit din sala de cinema cu multe întrebări. Le-am lămurit ulterior la un pahar de vin spumos. 

Apoi văzui Iron Man 3 un film super-mega-mediatizat, despre care mai marii filmului zic că este cel mai slab din serie. Păi, cum eu fac parte din oamenii care nu le-au văzut pe cele dinainte, îmi plăcu ăsta. Amuzant, 3D, cu un Robert Downey Jr simpatic, cu efecte vizuale inedite. Da, ați ghicit, mie îmi plac efectele vizuale bune, mă uit ca la un spectacol la ele. Poate sunt superficială din punctul ăsta de vedere, dar îmi plac filmele colorate, ca acesta, care reușesc care să mă teleporteze din realitatea de zi cu zi, într-o lume cât mai fantastică.  

A urmat The Host (2013), bazat pe romanul cu același nume al scriitoare Stephenie Meyer, știți voi, cea care a scris Twilight, filmul ăla pe care eu îl asemăn cu ciorba de burtă. Ce legătură are Twilight cu ciorba de burtă?! Păi eu cred că ciorba de burtă fie îți place, fie o urăști, nu există cale de mijloc, sau eu n-am întâlnit oameni care să zică mi-e indiferentă. Așa și cu Twilight. Ori îți place, ori pa și la gară. Eu detest ciorba de burtă, dar mi-a plăcut seria Twilight, atât cartea cât și mai ales filmul. Dar nu despre Twilight vorbim aici, pentru că The Host și anteriorul nu au nimic în comun, cu excepția scriitoarei, desigur și în plus  cred că se adresează unui alt tip de public. Nu e cel mai bun SF pe care l-am văzut, dar subiectul mi s-a părut interesant: într-un viitor îndepărtat, Pământul este ocupat de o specie de extratereștrii paraziți, care vaduiesc pământenii de propriul suflet și le pun stăpânire pe corp. O să ziceți probabil că am luat-o pe arătură cu astfel de povești, dar credeți-mă, dacă dați frâu liber imaginației, sunt niște experiențe extraordinare. 

Am continuat cu Man of Steel (2013), un Superman reinventat, nici prost, nici prea grozav, după părerea mea. Efectele sunt într-adevăr spectaculoase, pare un pic tras de păr și comercial, dar vorba aia, doar nu te aștepți la ceva psihologic, când este vorba de Superman, nu? Îl iei că atare. Și luat ca atare, filmul e chiar plăcut. 

Urmează filmul pe care l-am așteptat cel mai tare vara asta, After Earth (2013). Când am văzut trailerul în primăvară am zis mamăăă...abia aștept să-l văd! Am mers cu așteptări enorme la cinema și m-am întors acasă...cam dezamăgită. Ideea este destul de interesantă, pământul nelocuit, neprimitor, părăsit de oameni, transformat complet, reprezintă decorul în care e petrece acțiunea. Subiectul este despre relația dintre tată și fiu, supraviețuitori ai speciei umane, acum locuitori ai altei planete și despre călătoria inițiatică acestuia din urmă pe Pământul cunoscut doar din povești. Actorii sunt buni, este vorba de Will Smith și fiul său, Jaden Smith, efectele speciale (hai că v-am înebunit cu ele!) excelente, însă nu știu, parcă nu a reușit să transmită tot ce se vroia transmis, parcă lipsește ceva... Will Smith, deși este un actor excelent, mi s-a părut fad, plictisitor în acest rol. Per ansamblu, putea fi mai bun decât atât!  

Ultimul pe care l-am văzut a fost World War Z (2013), cu Brad Pitt în rolul pricipal. Interesantă perspectivă apocalipsei: nu mai cad meteoriți, nici nu ne cicnesc comete, ci un virus letal necunoscut se propagă printre oameni, făcându-i să se atace și să se mănânce unul pe celălalt, iar Brad este desemnat să salveze omenirea de la pieire. Hmmm... Bunicel filmul, unele imagini sunt copleșitoare, dar mi s-a părut un pic cam horror pentru gusturile mele. Prea mulți zombi pe acolo...

Lăsând SF-urile la o parte, am mai văzut vara asta și filme normale, printre care menționez The Great Gatsby (2013). Mi-a plăcut, filmul este bun și captivant, profund chiar, că tot vorbeam de profunzimea filmelor. N-am văzut ecranizările mai vechi, nici nu știu dacă este una, sau mai multe, n-am citit nici cartea și nici nu știu dacă m-ar tenta s-o citesc, dar Leo DiCaprio a devenit clar actorul meu preferat cu acest film. Filmul te trimite în lumea agitată, fastuoasă și perfidă a anilor '20, prin imaginile de-a dreptul superbe. Mi-a plăcut ideea, foarte adevărată de altfel: cât ai bani și faimă toată lumea e alături de tine, când nu mai ești, e ca și cum nici n-ai existat pentru ei. Ipocrită nene Daisy aia!  

Am văzut și câteva comedii, majoritatea foarte slabe, care nu merită menționate. Cu toate astea recomand Identity Thief (2013), o comedioară relaxantă, la care am râs destul de mult, cu toate că filmul nu este excepțional. Ați văzut voi comedii excepționale? Merită totuși vizionat, îți oferă o porție zdravănă de râs și două ore de relaxare. Un film perfect după o zi obositoare. 


Din categoria filme revazute, am revăzut multe, însă mentinonez doar Gone with the Wind(1939). Oameni buni, filmul ăsta este nemuritor! Este filmul preferat al mamei, așa că într-o seară, când era aici, l-am revăzut împreună. Nu știu ce ar mai fi de spus despre el... Este un film care mă lasă fără cuvinte. Gândind-mă la el, toate filmele de mai sus sunt nimicuri. Nu pot să spun că este preferatul meu, însă este cu adevărat o capodoperă a cinematografiei, chiar și după 74 de ani de la realizarea lui; un film  la care s-a lucrat enorm, mai ales că mijloacele tehnice ale vremii erau limitate, un scenariu, o regie, o interpretare care tind spre perfecțiune. Iar Vivien Leigh... Doamne, ce să zic Vivien Leigh... nu știu dacă ea a interpreta-o pe Scarlet, sau Scarlet a interpretat-o pe Vivien, dar eu niciodată n-am văzut un actor care să joace mai bine un rol. Niciodată! Dacă mai există printre voi oameni care nu l-au văzut, vă rog să o faceți urgent ca să vedeți ce înseamnă cu adevărat cinematografie.

 
Ce aștept să văd? 

Am o lista lungă. O găsiți aici,  pe pagina mea de IMDB, dar mă rezum doar la trei titluri: Diana (2013), despre viața prințesei Diana, cu Naomi Watts în rolul principal; n-are rost să spun mai mult, uitați-vă  la trailer  și veți înțelege; Gravity (2013), de văzut fără îndoială la cinema, un film care pare promițător, sper să nu fie o dezamăgire, cu Sandra Bullock, alături de George Clooney și  Grace of Monaco (2013) cu Nicole Kidman în rolul lui Grace Kelly. N-am trailer, dar nici nu este necesar.  

Voi ce ați mai văzut, ce recomandați, ce așteptați? 


26 comentarii:

  1. Incredibil, exact aceste 3 filme vreu sa le vad si eu cu ardoare anul acesta... dintre care Diana, cel mai mult :) Gravity o să-l văd oricum, Clau deja se uită la trailer zilnic :))
    Dar și Grace e de văzut, abia astept, mai ales ca am fost fascinata de personalitatea ei mai ceva ca de a Dianei :D

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intr-adevar subiectele sunt promitatoare. Sper sa si filmele sa fie pe masura, ca se intampla adeasea sa vad un trailer bun, iar filmul sa fie destul de slabut :D.

      Ștergere
  2. Daca inainte (anii trecuti) ma uitam la doua trei filme pe an, acum nu le mai vad nici pe alea. Din pacate nu am aceasta pasiune sau n-o mai am pentru ca in adolescenta si tinerete iubeam atat filmele cat si serialele.
    Acum nu ma simt imboldul de a vedea filme, iar daca le incep, ma plictisesc si le inchid.
    Deci, ca sa-ti raspund, nu am vazut nimic, nu recomanda nimic si mai ales nu astept nimic. Adica astept, dar nu aparitia unui film ci venirea toamne adevarate ca sa pot iesi la fotografiat. :P
    Cat despre "Pe aripile vantului" iti dau dreptate, l-am vazut de cateva ori, dar infinit mai putine decat am citit cartea care chiar mi-a placut cu adevarat. In adolescenta nu ma mai saturam de ea. Cred ca la 13 ani am citit-o prima data si tot atunci am si vazut filmul la cinematograf.

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Retinusem Nice despre tine ca nu ai aceasta pasiune a filmelor. La mine a fost exact invers, in adolescenta nu era asa pasionata ca acum. In schimb recunosc ca atunci urmaream mai multe seriale, din cele care se difuzau la TV, ceea ce acum nu se se mai intampla. Rar urmaresc un serial...

      N-am citit cartea Pe aripile vantului desi m-a tentat de multe ori pentru ca o aveam in biblioteca in tara. Probabil m-au speriat cele 4 volume.

      Cat despre toamna,pentru fotografiat si eu o astept, insa cand ma gandesc la zilele mohorate ce vor urma, parca imi piere apetitul de fotografiat. O toamna colorata cu mult soare ar fi perfecta :)).
      Saptamana faina Nice!

      Ștergere
  3. Wow, ce tare! Habar n-aveam ca poti sa ai pagina de IMDB :D Cred ca-mi fac si eu, ca am cam neglijat partea cu filmele in ultimul timp si tre sa remediez situatia..

    Eu am vazut in weekend Now you see me si mi-a placut, chiar merita vazut! Ca seriale, am inceput sa ma uit la Suburgatory, e super funny! :)

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu am aflat de curand treaba cu pagina pe IMDB. Eu imi facusem un tabel excel :)) pe calculator, pana m-a luminat un cititor de-al blogului :)). Mi se pare fain ca iti poti pune filmele pe care vrei sa le vezi intr-un watchlist, astfel nu uiti de ele. Apoi eu le notez si le trec in "filme vazute".

      Cred ca am auzit de Now you see me, il pun si eu pe lista sa-l vad in curand. Cu serialele eu nu prea le am, nu stiu de ce. In afara de Game of Thrones anul asta n-am vazut nimic altceva.

      Ștergere
  4. lasa ca ai timp destul la iarna, bucura-te de toamna acum! :)
    la iarna cu ceai fierbinte cu rom au mai mult farmec!

    RăspundeţiȘtergere
  5. Frumoase recomadarile tale! Incerc sa tin pasul :-)
    O saptamana placuta iti doresc!

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Carmen, o saptamana frumoasa si tie!

      Ștergere
  6. Știi, vara noi nu prea avem timp de filme... Ci numai iarna sau pe anotimp ploios. Vara stăm foooooaaaaaaarte mult afară, așa că... :)) De obicei ieșim în fața blocului (noi, copiii) și ne întoarcem pe la 9-10. Cum ținem cât de cât la culcatul devreme, ne grăbim cât de tare putem, dar 5 copii să își facă pe rând duș, apoi să și mănânce tot... O grozăvie!:)) Asta ne ia cam două ore. După amiezile fierbinți ni le petrecem în casă, dar unii dormind, alții citind sau învățând. Deci... Când mai intra și filmele?:) În ultimul timp, fiind răcoare am văzut Război și Pace, ne-am apucat de Micul lord (carte citită de Ecaterina, surioara mea care este de azi într-a treia), Yamakashii (pe care i-am văzut alături de moșicii noștri care stau în Moldova și vin destul de rar prin Oltenia)... Și cam atât aceasta vară. Dar am mai văzut și Lanțul amintirilor, Liceeni, am revăzut și Pe aripile vântului... Cam atât. Așteptăm cuminți iarna care e mai darnică din acest punct de vedere!:)) Eu aș vrea să vedem Insula misterioasă (am auzit că filmul este foarte frumos). Aaaaa... Mi-am adus aminte: Contele de Monte-Cristo! Am citit cartea asta și a fost mai mult decât minunată. Dar filmul a fost groaznic! Nu mi-a plăcut nici pe departe... Părea că nua re nicio legătură cu romanul... Iar sfârșitul a fost cu totul altul. Iaics! Ăsta chiar nu mi-a plăcut! Sper să nu-l vezi! Oricum, dacă l-ai văzut înainte să fi citit cartea poate nu îți displace.
    Dragă Lari, eu mereu prind postările tale după câteva minute, dar de obicei atunci trecu în fugă și nu pot comenta... Îți scriu după câteva ore (ca acum) și în cel mai rău caz după câteva zile. Eu după ce îți văd postarea uit că nu am comentat!:)) Sper să nu te superi...
    Noi nu vedem filmele la cinema. Ci acasă!:)) Mai bine doar în familie, când sunt și prichindei!:))
    Te pup! O toamnă frumoasă, Lari!

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu nu vad toate filmele la cinema, majoritatea le vad acasa, dar din cand in cand, in specal in weekendurile ploioase si reci imi mai fac drum si pe la cinematograf.

      Contele de Monte-Cristo nici mie nu mi-a placut filmul. In general ecranizarile dupa romane nu sunt intotdeauna bune, mai ales cele dupa romane "mari".

      Liceeni cred ca este un film nemuritor, un film fara varsta. L-as revedea oricand cu placere.

      Ma bucur ca ai profitat de vara Maria, e foarte bine, nici nu s-ar fi meritat sa o pierzi in casa uitandu-te la filme. Filmele sunt pentru sezonul rece ;)
      Te pup!

      Ștergere
  7. O comedie la care am ras pana m-a durut stomacul a fost "My sassy girl" korean. Este si englezesc dar mi-a placut mai putin. E un film bun!
    Mi s-a mai recomandat Identity Thief asa ca o sa ma uit :)
    Pt cele Sf zic pas :)
    Diana vreau sa il vad si eu

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Identity Thief e amuzant rau. Cum am scris si mai sus, e potrivit dupa o zi obositoare. Te binedispune!

      Ștergere
  8. Coincidenta, chiar ieri m-am uitat la Oblivion si mi-a placut foarte mult. La fel si Iron Man 3 pe care l-am vazut la cinema. Am vazut si celelalte parti. Poate ca asta e un pic mai slabut, dar asa se intampla cu mai toate filmele care devin seriale.
    Zilele trecute m-am uitat la Stoker, un film dragutel din categoria psihologic-crima. Nu pot sa zic ca e un film foarte bun, insa m-a tinut in suspans pana, aproape de sfarsit. Si daca tot ai amintit de filme cu zombi, am vazut de curand Warm Bodies, care e un altfel de film cu zombie. Mi s-a parut dragut, cu un pic de romantism si iubire dintre o fata si... exact, un zombie. Tot recent am vazut Now you see me care mi s-a parut destul de bun. Ti-l recomand, are final neasteptat. Nu stiu daca iti plac animatiile, eu le savurez cu placere, iar una pe care am vazut-o luna asta este The Croods. Ma opresc aici ca pe urma scriu un comentariu kilometric si poate ca devine plictisitor.

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am auzit de Stoker, chiar vream sa-l vad la un momentdat, dar cred ca am uitat de el. Acum ca mi-ai amintit, il pun in watchlist. De Warm Bodies nu stiu, o sa caut un trailer, iar Now you see me, esti a doua persoana care mi-l recomanda aici, deci o sa-l vad si eu curand.

      O da, The Croods!!! :)) L-am vazut weekendul asta, dar n-am mai apucat sa-l pun aici in articol. A fost super tare! M-a amuzat teribil. Cred ca a fost cea mai buna animatie pe care am vazut-o anul asta. Chiar ma gandeam ca este cu mult mai bun decat multe filme neanimate.

      Ștergere
  9. Eu de mica, adica de cand am inceput sa citesc, am mancat filem pe paine. Am vazut aproape toto ce se putea vedea pana acum cativa ani. Cam pana in 2010. De atunci...n-am mai vazut decat vreo doua filme. Eu cand vreau sa fluier... si inca unul strain, Womb. Atat. De cand viata mea s-a schimbat, nu mai vad filme, nu mai ascult muzica. Am mai spus-o.
    Nu mai pot, pur si simplu. Ziceam ca poate am sa incerc sa vad Marele Gatsby dar nu stiu...nu ma trage inima. De fapt voiam sa-l vad numai spre a face o comparatie cu cartea si cel facut in 1974.
    N-am planuri legate de filme iar SF-urile nu ma mai intereseaza absolut deloc desi candva vedeam cu religiozitate seriale SF...
    Poate e trist...nu stiu. Dar cinematograful m-a pierdut. Asta nu inseamna ca nu sunt extrem de critica daca vad o pelicula. Nu mi-am pierdut deloc instinctul de cinefila. Poate sunt doar plictisita de cinematografia actuala care pune in prim-plan tehnologia, nu actorii, asa cum ar trebui...

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate intr-un fel, cinematografia actuala se bazeaza mai mult pe tehnologie, pe imagini cat mai spectaculoase, efecte vizuale cat mai indraznete. E diferit clar, fata de ce se facea cu ani in urma. Si eu m-am gandit la asta cand am rezvazut Pe aripile vantului. Tot filmul ala este facut de actori, restul filmelor sunt facute de calculator :D.
      Asta este evolutie poate, viitorul si trebuie sa le luam ca atare cred eu.

      Marele Gatsby merita vazut, desi, cum am scris, eu n-am vazut ecranizarea veche si nici n-am citit cartea asa ca nu pot face comparatie, dar din criticile citite, am inteles ca sunt mai bune cele din urma. Oricum, cam greu sa-l egaleze cineva pe Robert Redford...

      Ștergere
    2. Referitor la Marele Gatsby, cel din 1974. Nu Redford e piesa de rezistenta a filmului ci Sam Waterston si chiar si Mia Farrow desi as zice ca ambii sunt oarecum departe de personajele din roman. Dar sunt destul de buni. Redford are un personaj anemic, nereusit...Nu-l regreta pe Redford, nu a fost rolul sau! :)

      Ștergere
    3. Aha. Eu tocmai la el ma gandeam...

      Ștergere
  10. Eu ma uit la filme si nu prea, depinde in ce stare sunt. Cele SF nu se numara printre preferatele mele, imi plac mai mult cele comedie, actiune, psihologice, etc. La categoria comedii iti recomand The Heat, este cu Sandra Bullock si tipa din Identity Thief, am ras cu lacrimi, chiar e o comedie reusita. Si eu vreau sa vad Diana, am vazut trailer-ul si pare foarte interesant. A! Aproape uitasem, iti recomand si Pain and Gain, este bazat pe o intamplare reala, cu 3 bodybuilders care se hotarasc sa se apuce de facut bani,rapind clientii bogati care vin la sala lor de fitness bazandu-se pe ceea ce au vazut in filme. In review-urile facute pe net nu pare cine stie ce, dar eu ti-l recomand. Uite aici trailer-ul : http://www.youtube.com/watch?v=As9nYDFchdQ

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La comedii ma uit si eu, sunt placute si relaxante. In schimb la filme de actiune zic pas. La cele psihologice ma mai uit, dar epinde de film....

      Il am si eu pe lista The Heat. Imi plac ambele actrite, sunt convinsa ca e super amuzant filmul. Am pus si Pain and Gain in lista. Mersi de recomandari!

      Ștergere
  11. Si am mai vazut si Paulette, e o comedie franceza despre o pensionara saraca ce se apuca sa vanda hasis. Sa vezi cati bani face :))

    RăspundeţiȘtergere
  12. Dar ce listă ţi-ai făcut pe IMDB, nu mi-a trecut vreodată prin cap că poţi să ai şi o listă din asta acolo. :D
    Am vrut să mă uit la Marele Gatsby (am citit şi cartea, am văzut şi filmul cu RR), dar nu am reuşit. După 10 minute am renunţat, nu m-a convins. Sau nu am avut eu dispoziţia necesară, who knows. Dar cum orice merită o a doua şansă... :)

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu nu stiam ca se poate pana acum cateva luni.

      Marele Gatsby si pe mine m-a plisctisit un pic la inceput, dar pana la urma am rezistat pana la final si nu am regeretat. Nu stiu, poate ai dreptate, trebuie sa ai dispozitia necesara pentru el.

      Ștergere

Like us on Facebook
Follow us on Twitter
Recomanda prin Google Plus