Giettaz-en-Aravis sau cum să începi perfect anul

 ...cum să încep eu perfect anul, pentru că sunt convinsă că « rețeta » asta nu se potrivește tuturor ;)  

Îmi plac la nebunie zilele însorite de iarnă, când afară e zăpadă, iar temperatura nu este nici foarte coborâtă astfel încât să deger, nici foarte ridicată astfel încât să se facă mocirlă, dar suficientă cât să-mi trezească toate simțurile. De fapt îmi plac zilele însorite în general, v-am mai spus că îmi dau o stare grozavă, o stare de bine, o dispoziție excelentă, mai puțin în perioadele caniculare, când mă topesc de-a binelea. Cu toate astea, în ultimii 2 ani, aici în Touraine am învățat să iubesc până și canicula, că vorba aia, cum soarele e scump la vedere, tre'€™ să te bucuri de el oricând și oricum. 1 ianuarie a fost una din acele zile ideale: cu zăpadă pufoasă, o temperatură moderată și un cer incredibil de albastru. Adăugând muntele pe fundal și pitorescul satului Giettaz aș putea trage concluzia că a fost o chiar o zi desăvârșită de petrecut afară. 


V-ați prins probabil că n-aș fi putut să-mi încep anul altfel, decât cu o drumeție pe munte. Cum ne culcasem devreme în noaptea de Revelion, în jurul orei 9 eram deja mâncată, îmbrăcată, cu cafeluța băută, pregătită să iau rucsacul în spate și poteca la asalt. Pentru această zi, hotărâsem să nu mai mișcăm mașina din parcare și să facem un traseu ce pornește din centrul satului unde eram cazați. Cu câteva zile înainte intrasem la Oficiul de Turism aflat peste drum de hotel și cerusem câteva informații despre traseele cu rachete ce se pot face în zonă, așa că mă pricopsisem cu o hartă de pe care alesesem traseul numit Abbay, ce propunea 3 bucle, mai lungi, mai scurte, mai dificile, sau mai ușoare, după posibilitățile și gusturile fiecăruia. Am decis firește să facem bucla cea mai mare, care nu vă închipuiți că era chiar foarte mare, doar vreo 4-5 ore de mers în cerc. 

Am bâjbâit iarăși după intrarea pe traseu, niște localnici ne spuseseră că trebuie s-o luăm prin spatele bulangeriei, doar că în sat erau vreo două bulangerii aproape una lângă alta, dar n-a fost bai, până la urmă ne-am descurcat și am găsit marcajul, printre străduțele înguste ale satului ce dormita încă în negura dimineții. Ieșiți din buricul târgului, am trecut Podul Negru spre o mică capelă, Chapelle des Nants, după care am continuat urcarea pe o coastă despădurită. Cu cât urcăm, cu atât panorama asupra satului din vale se deschidea mai mult. Era tare fain, iar  eu începusem să mă încălzesc, așa că am lepădat pe rând mai întâi geaca, iar după încă puțin drum și polarul. La prima intersecție, de la care se putea coborî pe prima din cele trei bucle am făcut o mică pauză de ceai și ceva dulce, plus o ședință foto în tricou. 








Cred că traseul acesta prin Giettaz a fost singurul apreciat și de Azorel; fiind destul de lejer, l-am lăsat liber tot drumul. Nu-mi dau seama încă dacă îi place sau nu zăpada ; uneori tind să cred că da, când îl văd cum aleargă și adulmecă toate mirosurile, dar cu alte ocazii mă gândesc că tot un câine de canapea va rămâne. De la intersecție am continuat urcarea printre case risipite, izolate de sat și printre câteva căbănuțe, un fel de adăposturi acoperite cu zăpadă, am mai traversat câteva pârâiașe, o șosea și câteva pâlcuri mici de pădure până la a doua încrucișare de drumuri. Ziua continua să fie la fel de senină, perfectă pentru plimbare, drept urmare ne-am întretăiat cu câteva grupuri de drumeți pe traseu, plus vreo câteva persoane ieșite la săniuș. Ce fain mai este să te dai cu sania! O activitate de iarnă ce nu cunoaște vârstă... 

Am ajuns destul de repede la punctul terminus al traseului, Oratoire des Clapières, un fel de troiță din piatră, construită pentru rugăciune. Iarna traseul se oprește aici ; mai sus e pericol de avalanșă. Ne-am oprit și noi firește la troiță, nu neapărat pentru rugăciune, ci pentru contemplarea peisajului: era sublim! Despre Oratoire des Clapieres am citit că ar fi cea mai veche troiță de pe Valea Arly și că în timpul revoluției franceze a fost ascunsă sub crengi de arbori pentru a scăpa de distrugere. De sus de la troiță se poate admira o priveliște tare frumoasă spre piscurile masivului Aravis care încing ca o cetate de piatră valea râului Arrondine












După vreo juma' de oră petrecută în vârf, am început la pas ușor coborârea  spre sat. Nu ne grăbeam nicăieri; unde am fi putut să ne grăbim de altfel? Ce-mi mai plac zilele astea tihnite, în care timpul parcă se estompează, zilele în care graba și rutina nu mai există... În continuare nici un nor nu se întrevedea pe cer, era călduț și bine. Satul era parcă și mai liniștit decât dimineața, aproape nimeni pe străzi, ca un muzeu. Parcă n-aș fi vrut ca ziua să se termine, parcă nu-mi doream să ajung la hotel. Cred că știam eu ce știam, intuiția nu mă păcălea, pentru că 1 ianuarie avea să fie ultima zi cu soare... 


Mai multe poze găsiți în albumul de pe g+  dacă aveți curiozitatea.


Citește toate episoadele vacanței savoiarde (2013-2014)

Giettaz-en-Aravis sau cum să începi perfect anul  



Share this:

Despre autoare

Sunt Larisa, născută in București, cu domiciliul actual la Amboise în Franța, pe Valea Loarei. Sunt pasionată de natură, fotografie, munte, călătorii, bucate și vinuri bune, iar pe blogul-larisei.com scriu despre experiențele mele franceze, despre locurile interesante pe care le vizitez, despre hobby-urile și activitățile din timpul liber.

24 comentarii:

  1. mie nu mi place iarna dar...in poze, alta treaba :-P Cred ca Azorel abia a asteptat sa ajunga acasa, dupa vacanta de iarna :))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stiu ca tu nu esti fan iarna :p
      Cat despre Azorel, n-a apreciat el vacanta asta, dar sunt convinsa ca a apreciat timpul petrecut cu noi macar :D.

      Ștergere
  2. Cred ca ma repet dar fotografiile cu muntii inzapeziti imi aminteste de tinerete, de Jepi mari si mici de Caraiman si cota 1400-2000. Ce vremuri splendide, care erau asa cum scrii si tu: fara graba! Bucura-te din plin de le si pastreaza-le in suflet ca pe niste comori! De fapt aceste amintiri sunt comorile pa care noi oamenii le luam cu noi, oriunde!
    pupici Larisa, duminica placutaîn continuare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Minnie, incerc sa ma bucur de ele si de munte.

      Ștergere
  3. Citesc aici si vad pasiunea ta pentru munte, cand sunt atat de multe tentatii.Imi dau seama ca si la noi, era o placere sa urci pe munte,fata de putinele mijloace deatunci.Eu ,ca Minnie ,eram cu Bucegii.Foarte frumoase aceste postari cu fotografii de top.Le-am vazut si revazut.Sunt minunate!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc!
      Bucegii imi sunt dragi si mie si cred ca sunt muuntii prin care am umblat cel mai mult. Cate amintiri frumoase am de acolo!

      Ștergere
  4. Nu sunt o mare iubitoare a acestui anotimp, însă recunosc că şi mie îmi plac aceste zile rare de iarnă, când soarele străluceşte pe cer, zăpada este imaculată iar cerul de un albastru ireal. Anul acesta din păcate ( spun din păcate, doar din punct de vedere al fotografiilor ) nu am avut parte de zăpadă pe aici. Dar nu-i bai, m-am delectat cu fiecare ieşire a ta şi am savurat fiecare peisaj ca şi cum a fost imortalizat de mine. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Cora, ma bucur!
      Cred ca anul asta a fost sarac in zapada peste tot. In rest ce sa spun, iarna nu este un anotimp prea iubit, dar eu incerc sa-i vad partea frumoasa, daca tot locuiesc intr-o zona cu 4 anotimpuri.

      Ștergere
  5. Super marfa peisajele pe-acolo! Iernii i se potriveste la munte, clar!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Absolut Renutzule, nicaieri nu-i mai frumoasa decat ca la munte!

      Ștergere
  6. Si eu "ma topesc" dupa zilele insorite de iarna, fie cand zapada este pufoasa si virgina, dar si atunci cand sub pasi imi trozneste zapada aia tare, inghetata, de un alb imaculat. Eu iubesc iarna sub toate aspectele ei, mai putin cand incepe "incalzirea globala" a orasului si totul se transforma in mocirla ce taraste dupa ea tot tacamul...Superbe poze. Norocoaso! Ai mare grija de Azorel. ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Ileana! Ce ma bucur ca mai sunt oameni care iubesc iarna! Pana la urma fiecare anotimp e fain in felul sau, nu?

      Ștergere
  7. Adevarate expeditii, aventuri in nametii de zapada! Sunteti o echipa grozava si Bobita este mandru ca e cu voi, ar accepta zapezi de doua ori mai mari ca el, numai sa nu ramana singur pe canapea ;) Locul lui este intotdeauna unde sunt prietenii lui cei nai buni , adica tu si sotul tau!
    un start bun in noua saptamana! :-D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa ma gandesc si eu ca-i mai fericit cu noi indiferent e cat de mare e zapada :)) decat singurel pe canapea. Sper ca el n-are alta parere :)).
      Multumesc Carmen, asemenea si tie!

      Ștergere
  8. ce frumos, zapada curata si soare...o minunatie!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A fost...s-a dus, gata a venit primavara si pe aici.

      Ștergere
  9. Si mie imi plac zilele insorite, caldute, de iarna, cand zapada scartaie sub pasii nostri molcomi. Chiar am experimentat vreo doua astfel de zile in 2014. :)) Dar ce ai trait tu este inegalabil. Nici ca puteai incepe anul mai frumos!
    Superbe peisaje, nu ma mai satur sa le admir. :)
    Deci la voi a venit primavara zici...ca pe meleaguri romanesti s-a intors iarna. Cu forte proaspete. :))
    Saptamana minunata, Larisa. :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Nice! Zilele insorite de iarna sunt foarte fotogenice :).
      Da, aici a venit primavara, au inflorit si pomii chiar. Insa nu ma bucur prea tare, sigur se vor intoarce ploile curand.
      Saptamana faina si tie!

      Ștergere
  10. Asa sa-ti mearga tot anul: cu soare si munte, indiferent de anotimp :)
    Si iar mi-am clatit ochii cu pozele tale... si am avut chiar senzatia de tihna de care scrii si tu, de umblatul fara graba. Stau si ma gandesc ca fiind departe de munte simt nevoia sa recuperez atunci cand am ocazia, dar pe de alta parte imi doresc ture in „dorul lelii”...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Claudia! Asa as vrea si eu sa-mi mearga, dar muntele tot departe ramane :(.
      Te inteleg, si eu cand ajung la munte uneori simt nevoia sa recuperez. Cand am facut planul pentru saptamana asta, as fi fost in stare sa planific ture si noaptea daca s-ar fi putut :)). Tocmai de aceea e bine sa ai muntele apropae si sa dai fuga mai des.

      Ștergere
  11. Şi eu mă bucur de fiecare anotimp, fiecare are acel ceva unic. Îmi place iarna, exact cum spui tu, cu zile însorite. Iar de iarna asta m-am bucurat mai mult la munte, unde a fost soare şi frumos, e drept că nu prea a fost zăpadă aşa cum aţi avut voi. Dar tot e mai bine decât să o petreci în oraş. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Clar! Cu sau fara zapada, in mijlocul naturii orice anotimp e mai fain. Am vazut in pozele de pe facebook ca si tu te-ai bucurat de munte si de niste peisaje superbe.

      Ștergere
  12. A fost o zi minunata, dupa cum foarte bine se observa din toate fotografiile. Care arata o zi de iarna si de vis prin muntii aceia.
    Mi-a trecut dorul de Azorel. Ti-au reusit cu el niste fotografii excelente. Cea in care il tii pe umeri, cea in care sta pe geci dar si restul sunt parca pentru mine facute. Si voi ati iesit foarte bine. Imi place mult cea in care esti la tricou :) Albastrul e foarte frumos.
    Expresia "caine de canapea" m-a amuzat mult :) Mititelul! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am auzit-o candva la cineva si se referea la catelusi. Si mi s-a parut potrivita pt Azorel, mai ales ca acasa doarme tot timpul pe canapea :)).
      Multumesc Elly, a fost intr-adevar o zi frumoasa, cu soare, zapada si voie buna.

      Ștergere