Rochebrune: nori, viscol și cea mai scumpă omletă

Știu, urma să scriu despre partida de pescuit de pe lacul Rillé, dar mi-am amintit de altceva... Sâmbătă, când  Andrei și-a scos de la naftalină windstopperul pentru drumeția de la Montsoreau, a găsit în unul din buzunare două tichete de telecabină rămase acolo (și spălate la mașină, pentru că eu nu obișnuiesc să caut prin buzunare) de astă iarnă de când furăm la munte. Cu ocazia asta mi-am amintit nu numai că nu v-am povestit despre Chamonix și ziua când efectiv nu am avut chef să mai urc pe munte, dar și că nu v-am povestit despre Rochebrune și cea mai scumpă omletă pe care am mâncat-o vreodată. 


Se făcea că era 2 ianuarie și după mai multe zile însorite în Alpi, norocul avea să se cam termine, așa că în ultimele două am avut parte numai de nori și vizibilitate redusă, deci ciuciu panorame splendide. Și tocmai într-una din zilele astea eu m-am găsit să mergem la Rochebrune, de unde se putea admira una dintre cele mai deosebite priveliști asupra Mont Blancului. Desigur, pentru francezi fiecare loc e cel mai frumos, cel mai mare, cel mai cel, m-am obișnuit cu sintagma asta, așa că prefer să mă conving singură. Dar Rochebrune a rămas până astăzi o necunoscută, pentru că oricât m-am rugat eu, vizibilitatea tot 0 a rămas până la plecare. 

După o scurtă plimbare prin stațiunea Megève, foarte drăguță după părerea mea, în căutarea Oficiului de Turism pentru a cere o hartă ceva mai mare decât ceea ce imprimasem eu de pe internet, am parcat mașina sub stația telefericului Rochebrune și am pornit pe cablu spre înălțimi. Trasul era desigur pregătit cu luni înainte: Pré-Rosset și dacă se putea, continuare spre Cota 2000. Firește că n-a fost posibil. Încă de jos ninsoarea și vântul își făceau de cap, dar asta nu mă împiedica să visez la o minune cu soare care să se înfăptuiască subit la 1754m, punctul terminus al telefericului. 

Dar minune ioc; cum am coborât din telecabină ne-a lovit un viscol de ne-a întors fața la spate. Eh, ce mare brânză, parcă ar fi prima dată când merg pe munte pe viscol. O nimica toată. Tragem căciulile și glugile pe cap, ne înfofolim bine, vârâm câinele în rucsac, găsim marcajul și pornim la drum. Erau destul de mulți schiori pe pârtiile ce urcau și coborau din acel punct, paranghelie mare în jurul restaurantului telecabinei, hai că nu-i chiar așa de rea vremea, dacă-i atâta lume care petrece aici.

Prima porțiune de drum, până la Cabana-Restaurant Alpette am parcurs-o urcând o pantă a prostului, din aia pe care-ți dai duhul, dar am zis că n-o fi așa tot traseul. Încă mai speram să se împrăștie norii, chiar dacă în sinea mea știam că nu prea este posibil după cum se prezenta cerul în acel moment, dar o dădeam înainte cu mult curaj. După o bucată de drum destul de lejeră, printr-un pâlc de pădure care ținea adăpost, ieșim pe o creastă destul de expusă unde vântul șuiera  ca nebunul, mai să mă dea jos la cât de slăbuță sunt. Noroc cu Azorel în rucsac care mă mai echilibra oleacă. Însă nu numai vântul era singura problemă: zăpada era viscolită, mai tare la suprafață, dar moale în interior, astfel că rachetele nu mai mă țineau deasupra, ci mă afundam cu ele cu tot, iar efortul de a ieși mă enerva teribil; nu mai spun de fapul că nu-mi mai simțeam fața de la miile de ace de zăpadă ce mă înțepau în fiecare secundă.

Cabana-Restaurant Alpette 

Un pâlc de pădure care ținea adăpost

Căbănuțele sur les Prés

Facem o scurtă ședință de consiliu și decidem toți trei în frunte cu Azorel președinte de comitet să mai continuăm doar până la căbănuțele sur les Prés, pe care le aveam în vizor, acolo să ne oprim pentru a mânca, a bea și a ne trage sufletul, după care să facem cale întoarsă și să lăsăm Pré-Rosset și cota 2000 pe altădată. Continuăm scurta porțiune de drum până la căbănuțe, ne dezechipăm la intrare, lăsăm rachetele și bețele afară și purcedem înăuntru. Acolo atmosfera era de poveste: decor de munte en bois, personal amabil și binevoitor, un șemineu în care ardeau lemne, lângă care domnea un cazan de vin fiert. Oooo, am ajuns în rai, sau cum?! Ceva nu mirosea a bine și m-am convins de asta când am primit meniul. Prețuri pe măsură ambianței.

Puteam să ne ridicăm și să plecăm, mulțumindu-ne doar cu cele două căni de vin fiert comandate încă de la intrare, dar stomăcelele noastre parcă nu voiau să ia tot drumul ăla înapoi fără ceva combustibil, așa că am comandat și noi ce era mai ieftin în meniu și putea ține de foame: omletă. 20 de euro bucata! Oare ce-or pune în ea am gândit.... o fac din ouă de urs?! Într-adevăr era imensă și avea pe lângă ouă, care erau de găină, desigur, șuncă și brânză, fiind acompaniate de cartofi prăjiți și salată. Într-un final am mâncat-o aproape pe toată, iar nota cu tot cu vin fiert și o sticlă de apă a dus undeva la aproape 60 de euro. Să tot fii patron de rastaurant pe munte! Și să nu fii drumeț ca noi, care uneori nu-și ia nimic de mâncare în rucsac!

Cu nota achitată (slavă Domnului că se putea plăti cu cardul, că altfel mă și vedeam cum dau zăpada la lopată vreo două săptămâni în față cabanei) și cu bonul în buzunar ca amintire, am luat-o la pas înapoi pe unde am venit. Tot prin viscol, tot cu mii de ace ce-mi înțepau fața pe minut. Dar măcar cu stomacul plin. Înainte de a urca în teleferic am mai mai pierdut vreo juma' de oră pe la bodega de la telecabina, în speranța că se va ridica ceața de pe Mont Blanc, dar din păcate nici de-al naibii Muntele ăsta Alb nu vru să ni se arate în acea zi. Vântul ce se mai oprise. Mersi, exact atunci când coboram să plec spre hotel... 

  Megève în vale

Cabana-Restaurant Alpette 


Sigurul moment cu vizibilitate înainte de coborâre: Megève 

Copii la schi


Al naibii Muntele ăsta Alb...

Share this:

Despre autoare

Sunt Larisa, născută in București, cu domiciliul actual la Amboise în Franța, pe Valea Loarei. Sunt pasionată de natură, fotografie, munte, călătorii, bucate și vinuri bune, iar pe blogul-larisei.com scriu despre experiențele mele franceze, despre locurile interesante pe care le vizitez, despre hobby-urile și activitățile din timpul liber.

20 comentarii:

  1. Hehe, nu e de glumit cu muntele si cu viscolul. Insa tu ai povestit totul de o maniera atat de amuzanta inca am zambit la fiecare rand citit. Mirifice peisaje, ca de obicei. :D Tare frumoasa iarna asta in fotografii. :)) :P
    Un weekend insorit si vesel iti doresc. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, nu e de glumit, decat acasa cand ne amintim. La fata locului trebuie luat in serios; tocmai de aceea am facut si cale intoarsa, am renuntat la traseul initial.

      Multumesc Nice, asemenea! Nu prea o sa fie un weekend insorit pe aici, dar sper mcar sa fie vesel, ca mergem la o aniversare.

      Ștergere
  2. Hai ca ii tare asta! Stiu ca atunci nu vi s-a parut deloc amuzant dar acum cred ca a ramas o amintire memorabila masa de 60 de euro :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am si acum tichetul, il pastrez amintire :)))

      Ștergere
  3. saracul Azorel! eu cred ca daca era el presedinte de comitet nici nu iesea din cabana in ziua aia :-P
    20 de euro o omleta?! am dat si noi parca vreo 16 pe una, cica avea trufe.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) asta n-avea nici macar atat.
      Intotdeauna preturile-s mai mare in varf de munte, dar prin unele localui, ca asta, se mai si exagereaza si se profita la maxim :D.

      Ștergere
    2. Cea mai scumpa omleta, adica 39E/portie a fost la Mont St. Michel la restaurantul La Mere Poulard. Specificul fiind ca o bateau cu telul sa fie "aerisita", dar de fapt era si negatita pe o parte. Era cat farfuria de mare dar cum mie imi place omleta mai bine facuta am mancat-o cu noduri.

      Ștergere
    3. Ooo, 39 eoro?!
      Se pare ca omleta de la La Mere Poulard e celebra!
      Am mancat si eu omleta la Mont Saint Michel, dar intr-un alt restaurant, si tot asa era foarte aerisita si un pic negatita ceea ce nu m-a incantat prea tare. Si eu prefer omleta bine facuta.

      Ștergere
    4. Da, e celebra. De fapt a fost o oarecare confuzie la mijloc, jos in geam unde poti urmari spectacolul cu batut omleta era un meniu, si nevasta a zarit ceva ce costa 15E, si a zis hai sa incercam omleta pufoasa. Cand am ajuns la masa am aflat ca ala era de fapt meniul pt copii. Si cam orice meniu avea omleta in el si costa de pe la 40E in sus. Si cum oricum ne era foame si eram pe fuga sa plecam spre casa am ramas. Ma rog, mai ciudat era ca aveau vinuri de peste 2000E/sticla, dar de asortat cu o omleta?

      Biscuitii de la Mere Poulard in schimb sunt DELICIOSI. Am luat vreo 8 cutii cu diverse tipuri si au fost foarte apreciati.

      Ștergere
    5. Mont Saint Michel fiind un obiectiv turistic important si foarte vizitat, se cam exagereaza cu preturile. N-ar fi chiar asa rau daca si serviciile ar fi pe masura, insa eu personal n-am fost prea multumita. Data viitoare cred ca-mi iau pachetel :)).
      Biscuitii nu i-am incercat. Am incercat totusi niste dulciuri de la patiseriile din cetate. Scumpe si ele, dar bune.

      Ștergere
  4. Cu cei 60 de euro,noi luam un miel de Paste.Ramane, totusi o amintire de neuitat ,dupa cum se vede.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si noi am fi facut piata pentru o saptamana :))

      Ștergere
  5. Poate ca a fost scumpa, dar a fost inclusa si amintirea... :))
    Un weekend minunat, Larisa draga!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, atunci n-a fost amuzant dar acum acasa cand imi amintesc, este :)).
      Weekend fain si tie Minnie!

      Ștergere
  6. Mi-e o poftă de o astfel de omletă... Dar, deh!, România nu e Franța!:))
    Ultima poză e fantastică... Nu știu cum ai reușit-o, zici că nu e reală!:))
    Pupici! O zi frumoasă și caldă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adevarul este ca o omleta ca aia se poate face usor si acasa....si costa mult mai putin :))
      Multumesc Mria! Pupici! Duminica frumoasa sa ai!

      Ștergere
  7. draga mea, am scris pe blog ca anul trecut la restaurantul La Mère Poulard în localitatea Mont Saint-Michel, am servit "cea mai buna omleta din lume" (asa este recunoscuta international!) dar am omis sa spun ca este si cea mai scumpa! 100 g costa 25€ si portia de baza este aproximativ 300 grame, adica 75 euro! :)))
    Am filmat, am fotografiat, ne-am distrat - dar pe banii nostri :))))
    Excursia ta în nametii de zapada este superba. Imi plac nespus fotografiile tale!
    te pup. O saptamâna cat mai frumoasa sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :))) Oooo, m-ai intrecut!!!
      La Mont Saint Michel am mancat si eu o omleta scumpa, dar nu chiar asa de scumpa si nu la Mère Poulard. Nu mai imi amintesc numele restaurantului, dar stiu ca omleta se numea chiar Mont Saint Michel parca.
      Saptamana faina si tie Carmen!

      Ștergere
  8. Amintirea contează, chiar dacă a fost cam scumpă! :) Data viitoare probabil nu o să uiţi să-ţi iei şi mâncare cu tine! :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iarna e un pic mai greu cu picnicul; fiind zapada nu prea ai unde sa te opresti, iar la restaurante, cabane pe munte am vazut ca nu-ti dau voie sa scoti mancarea din rucsac. E si asta o strategie de vanzare...

      Ștergere