Weekend de Paște

Hristos a înviat! Sper că ați petrecut cu toții un Paște fericit, că ați mâncat și ați băut cu măsură, că v-ați bucurat și v-ați simțit bine alături de cei dragi vouă, sau făcând ceea ce vă place mai mult. Acum că sărbătoarea s-a cam încheiat, să ne întoarcem cu toții la activitățile obișnuite, inclusiv la scrisul pe blog, că prea a suflat vântul prin blogosferă zilele acestea. Este normal până la urmă, nici eu n-am scris mai nimic, nu pentru că aș fi fost plecată pe undeva, ci pentru că am încercat să-mi mai scot ochii un pic din calculator și să mă bucur de familie, prieteni și de vremea frumoasă de afară.  


Cred că niciodată n-am plecat undeva departe de Paște, sau de Crăciun. Întotdeauna am petrecut sărbătorile religioase de iarnă și de primăvară acasă, oriunde ar fi fost acest "acasă" la momentul respectiv, deși recunosc, adesea am conchetat cu ideea unor sărbători "altfel". Nu sunt eu prea tradiționalistă de fel, dar uite că până în prezent nu mi-am pus în practică ideea. Până și anul acesta am încercat să ne "croim" niște sărbători românești și chiar dacă nu le-am reușit decât parțial, cred că a ieșit cel mai drăguț Paște din cele trei petrecute (de mine) pe pământ francez. Dacă în primul an weekendul pascal a trecut ca unul oarecare și n-am avut nici măcar ouă roșii, anul acesta am avut până și drob de miel. Eu nu mă omor chiar deloc cu mielul, dar al meu soț da, așa că s-a putut delecta singur cu tot. Mai mult decât atât, am colorat și ouă în alte culori decât roșu, deși scriam data trecută că nu-i o tradiție în familia noastră. Pentru că Andrei a ajuns la magazinul românesc de la Paris, a adus de acolo și alte bunătăți, gen telemea de oaie și de vacă (știu, pare aiurea că în țara brânzeturilor eu să prefer telemeaua!) mititei, cârnăciori, muștar (nu-mi place deloc muștarul pe care-l fac francezii!), zacuscă și desigur, nelipsita bere Ursus (nu fac reclamă, dar zău că-i cea mai bună!). 


N-am fost la biserică pentru slujba de înviere. Comunitatea de români fiind mică, nu avem biserică
românească în Tours. De fapt ce vorbesc eu aici de biserică românească, nu există nici măcar o biserică ortodoxă, iar la una catolică, sincer, nu prea mă trage inima să merg. Cel puțin vremea a fost frumoasă, și chiar dacă n-a fost cald așa cum ne obișnuisem, timpul a fost plăcut, numai bun de plimbare. Sâmbătă mi-am petrecut cam toată ziua trebăluind prin bucătărie, ajutată de soț desigur, nu obligat, ci pentru că în timpul liber chiar adoră să gătească, iar duminică, după masă de prânz servită în doi, ne-am gândit că ar fi bună o plimbare prin împrejurimi, așa că am ales o vizită la grădinile de la Villandry, aflate aici în ușa casei. Nu e prima dată când le văd, dar zău că-s așa de faine, c-aș merge în fiecare weekend să mă plimb acolo, fără să mă plictisesc vreodată. În plus, există posibilitatea biletului doar pentru grădini, fără a vizita castelul, mult mai ieftin și perfect pentru noi, care-l văzusem cu altă ocazie. I-am invitat cu noi și pe cumnatul și cumnata, care au acceptat imediat propunerea, chiar dacă și ei mai vizitaseră locul. După vizitarea grădinilor am continuat cu un picnic pe malul Cherului, ceva lejer, pentru a ciocni câte un ou la iarbă verde, picnic care s-a lungit mai apoi, odată cu întoarcerea în Tours, la una din terasele din oraș. 


Acum că Paștele fuse și se duse, nu ne rămâne decât să așteptăm 1 Mai, deși aici de 1 Mai lumea nu se înghesuie nici la mare, nici la grătare. Partea proastă este că va pica într-o joi, deci prea multe zile libere la rând nu vor fi. După 1 mai, vine 8 mai, Ziua Victoriei, zi liberă în Franța, apoi Înălțarea și tot așa până la vacanța de vară. Bani s-avem, că zile libere sunt din plin.
 
 Voi cum ați petrecut Paștele?




Ți-a plăcut? Fii la curent cu toate noutățile de pe Blogul Larisei. Abonează-te! 

Share this:

Despre autoare

Sunt Larisa, născută in București, cu domiciliul actual la Amboise în Franța, pe Valea Loarei. Sunt pasionată de natură, fotografie, munte, călătorii, bucate și vinuri bune, iar pe blogul-larisei.com scriu despre experiențele mele franceze, despre locurile interesante pe care le vizitez, despre hobby-urile și activitățile din timpul liber.

28 comentarii:

  1. Adevărat a Înviat!
    Păi nici eu n-am fost la biserică pentru că am avut probleme. Am mers pe la bunici și... Cam atât! Dacă mami s-ar fi simțit bine (e gravidă) am fi mers la mănăstirea Lainici... Dar așa a fost să fie!:)
    Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Veti merge anul viitor. Aici la mine ar trebui sa merg pana la Paris cel mai probabil si nu-i chiar asa de aproape. Iar pentru o noapte nu-i chiar rentabil, asa ca o las pe un an viitoar cand poate voi ajunge in tara in perioada Pastelui.
      Pupici Maria!
      Vei avea un fratior sau o surioara? Sau nu stiti inca?

      Ștergere
  2. Adevarat a Inviat! O frumusete gradinile castelului! :) Si eu am pus demult ochii pe ele. :)) :P

    Nimic special, am petrecut in familie si a doua zi am iesit la fotografiat natura. :)) Basic things. :D
    Poate reusesc sa evadez undeva(stii tu unde) de 1 mai. Daca ne ajuta vremea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt superbe gradinile in orice anotimp. Chiar si iarna, desi nu le-mam vazut in prioada aceea.

      In cazul asta astept capturile noi pe blog, si iti doresc sa iti indeplinesti visul de 1 Mai ;).

      Ștergere
  3. Nu stiu la care sa oftez mai intai, la gradinile alea superbe sau la masa cu mancare :-p
    noi am fost la scotieni, ne am cinstit cu bere si somon, de ale casei :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am vazut ca te-ai plimbat pe la scotieni ;). Fain tare!
      Imi place ca din cate observ, mai mereu petreceti sarbatori "altfel". Craciun grec, Paste scotian....

      Ștergere
    2. Ce sa facem si noi :-p

      Ștergere
  4. Adevarat a inviat! eu am iesit la plimbare mult!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Plimbare la malul marii. Sper ca vremea a fost buna pe la voi.

      Ștergere
  5. Pozele sunt foarte frumoase, nici nu stiam ca va place Ursus atat de mult, atunci se cere o vizita la Cluj la Beraria Ursus :). Apropo unde mergeti de 1 Mai sau in urmatoarele zile libere?

    Noi am petrecut acasa, anul acesta nu am facut mare lucru, putin drob, 2 prajituri, cateva oua rosii, am vazut filme, am scris articole, nimic interesant. Ultima perioada a fost agitata, m-am intors din Olanda cu o raceala crunta, de cateva zile am facut si conjunctivita asa ca nu am voie sa ies din casa. Sper sa ma refac.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O da, cand ajungem la Cluj, sigur nu o ratam :)).
      Pentru 1 Mai n-avem planuri. Nici macar nu stiu daca Andrei va fi liber si chiar daca va fi, cum o sa pice joia, probabil ca vom merge pe undeva pe aproape. Asta daca este vreme buna, desigur, ca din ce vad acum la meteo, se pare ca o sa ploua :(.

      Deci un Paste in familie la voi. Merge la fix, ca tocmai ce te-ai intors din vacanta, desi imi pare rau sa citesc ca te-ai intors racita. Poate ca vremea de acolo nu ti-a priit.Insanatosire grabnica in cazul asta!

      Ștergere
    2. Nici in Romania nu a fost cald, o medie de 10 grade pe la noi pana de Paste. In Olanda am prins si zile foarte calduroase si foarte friguroase! :(

      Ștergere
    3. Am auzit ca n-a fost chiar un Paste cu temperaturi ridicate in tara, dar inca putin si vine vara :). Cred ca vremea este capricioasa in toata Europa primavara asta.

      Ștergere
  6. Anul asta am stat acasa si pe langa casa.Am facut plimbari , inainte de masa si dupa masa,pentru ca rar il prind pe sotul meu si am profitat.Nu stiu de ce ,dar in ultimii ani sarbatorile sunt cam apasatoare pentru mine.Prea multa munca,prea multa publicitate,prea multi popi ce apar ciupercile dupa ploaie si s-a dus farmecul de odinioara.In general bine,dar mai bine ca a trecut.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intr-adevar, sarbatorile au devenit comerciale in ultima vreme, si-au cam pierdut insemnatatea lor adevarata. Dar sunt bune asa cum sunt, pot fi un bun prilej de odihna, de plimbari, de timp petrecut cu cei dragi.

      Ștergere
  7. Nu-mi vine a crede că e reală grădina asta... pe bune, m-am zgâit la poze și-mi pare ceva în miniatură, ruptă dintr-un joc pe calculator :)

    Altfel, îmi dau seama cum petrecurăți Paștele, n-au lipsit ingredientele de bază :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie imi pare ireala, chiar si in momentele cand sunt in mijlocul ei. Cred ca tocmai de aceea imi place sa merg des acolo.

      A fost un Paste clasic, poate cu ceva mai multe "ingrediente" decat in anii trecuti. Sunt curioasa la voi cum a fost :).

      Ștergere
    2. pregatesc de zor, o sa stii cand apare :D

      Ștergere
  8. Adevarat a inviat! Noi am sarbatorit in Italia, cu pizza si paste timp de doua zile :)
    Oua rosii si drob nu am mai mancat demult...si nu avem magazin romanesc prin apropiere ca sa ne mai potolim poftele.
    Apropo de zile libere la francezi, noi ne-am programat deja la vreo doua escapade. Profitam de weekeduri prelungite, ca ne luam si vinerea libera. Acum sa fie si vremea buna, de Paste a plouat ori a fost innourat.

    P.S. Ah, ce amintiri frumoase la Villandry....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Deci si voi ati avut un Paste "altfel".
      Nici aici nu exista magazin romanesc. Cel mai apropiat este la Paris (de fapt sunt o sumedenie in regiunea pariziana), care nu e chiar atat de aproape (250 km), noroc ca al meu sot face multe deplasari cu serviciul pe acolo.

      E fain ca locuiti intr-o regiune in care aveti o multime de locuri faine pe aproape, numai bune de escapade de weekend. Daca va puteti lua si liber, e perfect.

      Ștergere
  9. Adevarat a inviat! Eu am petrecut in statiunea Borsec, din judetul Harghita. Vremea a fost foarte capricioasa, dar cand te simti bine si vezi lucruri frumoase, n-o mai bagi in seama. Doar ma aflam in zona cu cel mai curat aer din Romania! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Frumos! Am fost si eu candva prin Harghita, dar nu-mi mai amintesc daca am trecut si prin Borsec.
      Asa este, cand te aflii in locuri faine, alaturi de oameni dragi, nu mai conteaza vremea.

      Ștergere
  10. Adevarat a inviat! Nu cred cat pot sa fie de frumoase gradinile!! incredibila combinatia de lalele rosii cu atat de mult verde! iar ouale de Pasti sunt foarte reusite!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc!
      Da, gradinile sunt superbe. Tocmai de aceea imi place sa ma reintorc sa le vizitez. Nu m-as plictisi niciodata de ele...

      Ștergere
  11. Hai că a fost tare frumos Paștele franțuzesc, nu? Din păcate știu că francezii nu prea sărbătoresc Paștele (sau cel puțin nu ca românii), dar voi ați avut o sărbătoare splendidă, din ce văd :)
    Noi am fost la Ineu, ca în ultimii... 30 de ani :)) Numai că era cat pe ce să nu ajungem, căci eu am tras o răceală oribilă în Săptămâna Mare, dar totuși, pe ultima 100 am mers către Ineu. N-am avut parte de vreme bună ci doar de reprize cu soare, mă așteptam să fie mai mai frumoasă vremea, dar na... n-am putut-o influența. Oricum trecu' și Sărbătoarea asta cu viteza luminii :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A fost frumos pentru ca l-am sarbatorit in stilul nostru, alaturi de oameni dragi. Daca era sa facem ce se face pe aici, weekendul ar fi trecut ca unul obisnuit :)).

      Am vazut pozele tale pe blog. Se "vede" ca acolo va simtiti cel mai bine.
      Si sper ca raceala care te tot chinuie a mai dat inapoi.

      Ștergere
  12. Larisa,
    M-ai dat gata cu masa de Pasti. O imbinare placuta de mancaruri, bauturi, culori si forme. Taviata cu oua le-a intrecut pe toate.
    Am remarcat schimbarea pozei de profil, tinuta de sarbatoare si mai ales gentuta postats.

    Adevarat a Inviat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am incercat pe cat posibil sa avem o masa traditionala de Paste, chiar si aici departe de tara. Nu-i usor, noroc cu magazinul romanesc de la Paris de unde ne-am procurat una-alta si mai ales vopseaua de oua :).

      Ștergere