Calanques de Marseille- spre Platoul En Vau la picior


Mie când îmi spui Marseille- Marsilia- îmi spui automat Calanques de Marseille. Deh, fiecare cu piticii lui, iar ai mei mai toți iau forme muntoase. Ce mare, ce plajă, ce al doilea oraș că mărime al Franței? De cum am ajuns la Marsilia visam numai stâncă și calănci cu ape turcoaz. Nici nu vă închipuiți ce mare mi-a fost bucuria când am pus bocancii pe traseu, la fel cum nu vă puteți imagina cât de mare mi-e bucuria acum să adaug încă un jurnal pe blog cu etichetă MUNTE. Pentru că da, oricât ar fi lumea asta de mare și ispititoare, nimic în ea nu-mi e mai drag ca un MUNTE, oricare ar fi el. 

Dar mai întâi să lămurim niște chestiuni. Ce naiba-s alea calănci? Păi... în primul rând termenul calancă (calănci) nu există în limba română (sau cel puțin eu nu l-am găsit în DEX, dacă-l găsiți voi vă rog să mă anunțați). Calăncile, sau mai exact Masivul Calanques, sunt niște faleze vertiginoase, de un alb strălucitor, tăiate de crestături adânci și înguste și care, pe o lungime de aproximativ 20 km între Marsilia și Cassis, se scufundă în apele de un albastru profund ale Mediteranei. Ar putea fi ușor comparate cu fiordurile, doar că se scaldă în ape mai calde, sau cu niste golfuri mai strâmte. Calanca este de fapt o formațiune geologică specific mediteraneană, o vale litorală foarte abruptă, săpată în rocă de calcar de un curs de apă. Văile s-au format acum circa 50 000 de ani prin eroziune, iar ulterior (acum circa 10 000 de ani) partea lor inferioară și cavitățile subterane au fost inundate de mare, care a și modelat în anii ce-au urmat, împreună cu vântul, relieful pe care-l putem vedea astăzi. 

Masivul Calanques este format din două sub-masive: la vest, înspre Marsilia, Marseilleveyre, culminând la 432m și un pic mai la est, spre Cassis, Puget-Gardiole, cu cel mai înalt vârf, Mont Puget, 564m. Calăncile constituie un ecosistem aparte, condițiile climatice aici fiind destul de severe: solul este aproape inexistent, falezele de calcar sunt traversate de numeroase falii și fisuri, iar experții plasează masivul în zona cea mai aridă a climatului mediteranean.  Cu toate acestea aproximativ 900 de specii de plante s-au adaptat și cresc aici, plus păsări și alte viețuitoare. În anul 2012 masivul a devenit parc național, și este vizitat anual de circa 1 milion de turiști, datorită peisajului remarcabil dar și activităților variate ce se pot face pe teritoriul său: drumeții, escaladă, alpinism, scufundări, pescuit, plajă și bălăceală, kayak-canoe și alte sporturi. 

O primă pauză înainte de traseu :) 

Bun, acum că am lămurit aceste aspecte tehnice și științifice, să trecem la experiența mea. Eu habar n-aveam de acest loc până să-mi cunosc soțul; el mi-a povestit despre calănci și despre drumețiile lui prin acest masiv, despre cât este de sublim și despre cum sigur o să-mi placă când o să ajung acolo. Nici n-a trebuit să ajung acolo ca să-mi placă; de la primul search pe google m-am îndrăgostit iremediabil de acest loc și n-am mai făcut decât să visez la momentul când voi ajunge acolo. Așa că vă închipuiți probabil că dimineața în care era programată drumeția, a fost ca cea de Crăciun pentru mine: la prima oră când soarele abia răsărea și în timp al meu soț încă moțăia în pat, eu eram sculată, îndușată, îmbrăcată, cu cafeluța băuta și moartă de nerăbdare.

Massif des Calanques  este brăzdat de multe trasee de drumeție marcate, începând cu GR 51 -traseul de drumeție lungă ce-l traversează de la Cassis la Marsilia, care se suprapune peste GR98, plus o mulțime de alte trasee mai scurte sau mai lungi, cu diverse grade de dificultate. GR 51, de la Cassis la Marsilia, este calculat teoretic la aproximativ 12-13 ore și se parcurge în mod normal în 2 etape: Cassis -Luminy (10 km sud est de Marsilia), respectiv Luminy-Marsilia. Am citit că multe persoane care aleg să parcurgă toată ruta înnoptează în masiv; camparea nu este permisă, dar se poate pune sacul de dormit sub cerul liber.  Nu m-am gândit vreodată să fac tot traseul din mai multe motive, așa că am ales o drumeție de o zi, de dificultate medie.

Deși masivul calăncilor nu atinge altitudini considerabile, traseele- exceptând poate plimbările familiare- nu-s chiar așa ușoare. Deși marcate ca pentru proști, potecile sunt destul de accidentate, înguste pe multe porțiuni, iar drumul se desfășoară după următorul scenariu: urci muntele cobori în calancă, urci muntele cobori în calancă și tot așa, urcarile și coborârile fiind destul de abrupte, iar cablurile de susținere inexistente. Cu toate acestea, traseul meritat tot efortul: coamele sinuase, văile adânci și piscurile stâncoase printre care zărești albastrul infinit al Mediteranei, plus micile golfuri cu apă turcoaz sunt de vis.



 Prima calancă, Port Miou, transformată într-un mic port 

Traseul pe care l-am făcut noi pornește din Cassis, un orășel tare drăguț despre care vă voi povesti altădată, mai exact de lângă parcarea din Port Miou, unde am și lăsat mașina și ține marcajul GR51 urcând odată cu el pe platoul En Vau. Am început prin a coborî în prima calancă -Port Miou- transformată într-un mic port cu bărcuțe numa' una și una, ca s-o urcăm firește pe partea opusă. Ajunși deasupra calăncii am luat o potecă paralelă cu marea, un pic cam îngustă ce-i drept și cu pietre destul de alunecoase, dar cu o panoramă splendidă asupra albastrului ireal. La momentul respectiv nu apreciam umbra copacilor, dar mai târziu am plâns după ea. Nu după mult timp am început coborârea pe niște cataroaie de toată frumusețea în cea de-a doua calancă -calanca Port-Pin, destul de aglomerată, lumea profitând aici de soare și de apa turcoaz a mării. 

 spre Port-Pin





calanca Port-Pin

Am profitat și noi preț de vreo juma' de oră, după care am continuat GR51 cu o urcare în forță, pe durata căreia mi-am dat duhul și asta nu neapărat din cauza urcării propriu-zise, ci mai ales din cauza soarelui care ardea ca-n deșert. Nu prea mai erau arbori în jur, ci mai mult arbuști, așa că doar Azorel era singurul fericit care se mai putea adăposti la umbră. Odată ajunși pe platou, după ce mi-am tras sufletul și am băut 10 l de apă, am continuat spre punctul de belvedere din dreptul stâncii Le doight de Dieu (Degetul lui Dumnezeu). În timp ce mergeam, tot prin soare, firește, mulțumindu-i cerului că am catadicsit să-mi iau o pălărie de acasă, speram din tot sufletul să merite ce ne-arată Dumnezu cu degetul acolo, că altfel nu știu ce s-ar fi întâmplat. Mă simțeam ca-n deșert; nu că aș fi fost vreodată în deșert, însă nu-i greu de imaginat. Dar da, panorama din vârf care se deschidea spre Calanque D'En Vau, spre stâncile sfidător de drepte scăldate de apa turcoaz a meritat toată arșița. 



 Calanca D'En Vau- de sus



Bătea un vânt de nedescris acolo, dar nu m-aș fi putut opri din admirat. Mi-am tras pentru câteva clipe sufletul, am tras și ceva poze după care ne-am văzut de drum spre fundul calăncii. N-a trecut mult timp și surpriză! Ar fi trebuit să mă aștept: pe cât de pieptișă a fost urcarea pe platou pe atât de abruptă a fost coborârea în calancă. Ajunsă la buza râpei de pe care trebuia să mă dau jos, mă întrebam dacă nu cumva greșisem traseul, pentru că să cobor pe-acolo îmi părea nefiresc. Dar nu greșisem, dovadă  stând mulțimea de oameni înșirați de sus în jos, antrenați unii în coborâre, alții în urcare, plus marcajul alături. Era foarte multă lume pe traseu în ziua aceea. Autostradă nu glumă: tineri, vârstnici, copii, familii, câini, pisci, francezi, străini... Unii veniseră pentru munte, alții doar traversau munții în drum spre plaje. 



 Oameni ieșiți la cățărat 

Calanca D'En Vau- de jos

Ne înscriem și noi în rând și începem să coborâm. Mai în picioare, mai în mâini, mai în picioare și mâini, într-un final ajung și eu jos, după Azorel, fără nici o căzătură la activ. După ce greul a trecut- doar parțial, aveam să aflu a doua zi restul- drumul până la fundul calăncii avea să fie ceva mai lin și iată-ne din nou la plajă, la malul altui golfuleț cu apă turcoaz: Calanque d'En Vau. În timpul petrecut acolo, contemplând culoarea apei, abruptul stâncilor și un apetisant sandviș, am tot studiat pe unde s-o luăm astfel încât să nu trebuiască să urcăm panta aceea înapoi, dar inevitabilul s-a produs și nu după mult timp eram iar la baza ei, așteptând la coadă de data asta să urcăm. Am fi putut totuși devia nițel, dar ne grăbeam să ajungem în Cassis, unde aveam programată o bouillabaisse tradițională la malul mării.  Și credeți-mă pe cuvânt, n-aveam cum s-o ratez. 


Da, cam așa mă uitam și eu...


  Din nou în Port-Pin  



  Înapoi spre Port-Miou 


În concluzie: traseul mi-a plăcut la maxim. Deși altitudinile sunt mici, este destul de solicitant, iar peisajele te lasă adesea fără suflare. Azorel s-a descurcat de minune la cățărat, deși pe anumite porțiuni a trebuit luat în brațe, ceea ce face urcarea celui care-l ține mai dificilă, deci ne gândim serios la un port-câine pentru munte. Nu prea mi-a plăcut aglomerația, mai ales pe porțiunile unde alunecau pietre; fiind toți grămadă și majoritatea nepăstrând distanțele, mi-era cam teamă să nu mă trezesc cu vreun bolovanș în cap. Chiar mă întrebam... dacă traseul ăsta așa este în mai, apăi în iulie-august cred că-i prăpăd. În fine, ignorând lumea, pietrele, căldura și mai ales febra musculară cu care m-am pricopsit ziua următoare, traseul prin calănci a fost de vis. Am oscilat între a mai face un traseu asemănător în următoarea zi liberă și a face o incursiune prin calănci cu vaporul. M-am gândit și tot gândit, iar într-un final curioasă din fire am ales a două variantă. Dar despre asta vă povestesc în episodul viitor. 

 Câinele meu muntoman s-a descurcat de minune!


ps: Găsiți tot albumul foto Marsilia 2014 AICI, pe G+

Share this:

Despre autoare

Sunt Larisa, născută in București, cu domiciliul actual la Amboise în Franța, pe Valea Loarei. Sunt pasionată de natură, fotografie, munte, călătorii, bucate și vinuri bune, iar pe blogul-larisei.com scriu despre experiențele mele franceze, despre locurile interesante pe care le vizitez, despre hobby-urile și activitățile din timpul liber.

28 comentarii:

  1. SUPERB! Magnifique!!! Totul e la superlativ in excursia facuta de tine. Bravo! Te admir nespus atat pt. dragostea ta infinita pt. munte, te admir pt. tenacitate si nu in ultimul rand pt. faptul ca esti tanara si nelinistita :) (a se intelege nestavilita la excursiile montane!) si ai norocul de a-ti gasi niste trasee montane si excursii care ne prezinta locuri de exceptie. Inca o data, BRAVO! Ah, pozele sunt de vis...extra!!! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Ileana pentru cuvintele frumoase. Cat despre imagini, e meritul naturii care a facut o treaba excelenta prin locurile acelea.
      Pai daca acum cat sunt tanara n-as profita de astfel de activitati cand as putea s-o fac :))? Muntii sunt atat de frumosi, de maiestosi, impunatori incat e pacat sa traim o viata pe lumea asta fara sa-i cunoastem si sa-i admiram.

      Ștergere
  2. Nici eu nu stiam de Calanques pana sa ajung in Franta. Si ce pofta mi-ai facut de o drumetie!
    Ati prins o vreme faina, iar fotografiile sunt de revista. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc! Voi nu sunteti departe de calanci si de Marsilia, o tura de weekend s-ar potrivi la fix.

      Ștergere
  3. Splendid! Peisajele sunt într-adevăr de vis! Azorel nu a făcut febră musculară? :)
    Vara asta ajung şi eu la Marsilia, aşa că întreaga poveste a fost un preambul a ceea ce va urma....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fain ca ajungi acolo! Daca iti plac drumetiile pe munte sunt o multime de trasee prin calanci, mai grele, mai usoare, mai scurte, mai lungi, dupa toate gusturile si preferintele. Daca nu, atunci poti alege varianta cu vaporul, insa parerea mea persoanala este ca nu-i acelasi lucru...

      Ștergere
  4. Eu nu stiam de Calanques , am aflat acum de la tine! :)
    Dar ce privelisti placute si sincera sa fiu, este ideal! Ai muntele si marea la un loc! :))
    Azorel este asa de simpatic! ♥
    weekend placut!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei vezi la ce-s bune blogurile? :)) Si eu aflu de o multime de locuri noi citind la altii :p.
      Multumesc Minnie, weekend placut si insorit si tie!

      Ștergere
  5. Cat ma bucur sa vad astfel de locuri, locurile in care ai mare si munte mi se par de vis! Cred ca as avea mari emotii pe aceste trasee dar tot m-as incumeta. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am citit ca si tie iti place muntele ;). Traseul n-a fost extrem de dificil, e necesara doar putina atentie pe unele portiuni. In plus, efortul e rasplatit indeajuns cand ajungi sus.

      Ștergere
  6. Foarte, foarte fain cu toate ca vantul si caldura sunt nelipsite in astfel de locuri. altfel cum s-ar fi modelat asa peisaj fara vant??!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am zis mersi mai apoi c-a fost soare; in zilele ce-au urmat am plans dupa el :)).

      Ștergere
    2. Auci! Asta chiar a fost din seria „nu mânia universul” :)
      Am mai patit-o si eu, insa nu stiu cum naiba dar durerea de cap ce ma ia dupa vant face suportabila orice ploaie...

      Ștergere
    3. Da, uneori e mai insuportabil vantul decat ploaia. Pe vai era ok, adapost, dar pe creste simteam ca ma ia pe sus :D.

      Ștergere
  7. Mi-nu-nat!!! De poveste. Sunt absolut superbe calancile astea si peisajele pe care le ofera (nici nu stiam de existenta lor pana acum). Doar stand in fata calculatorului si admirandu-le, mi-au luat ochii.Fiecare poza poate fi un desktop background, iar asemenea privelisti cred ca au puterea sa-ti insenineze si cele mai mohorate zile.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu este un loc foarte cunoscut, dar este deosebit intr-adevar. Multumesc Andra, ma bucur ca ti-au placut imaginile, desi e mai mult meritul naturii, cum ziceam si mai sus. Eu doar le-am surprins...

      Ștergere
  8. Pe Coasta de Azur mi-a placut foarte mult peisajul din turul peininsulei Saint Jean Cap Ferrat (ape turcoaz, abrupturi calcaroase, mici golfuri), insa calancile sunt mult mai frumoase. Si am vazut ca se poate merge la capatul traseelor si cu autobuzul, din Marseille (cum ajung cu avionu'?, deja imi fac planuri, am intrat in transa turistica, mon Dieu :), ce tentant ar fi un city break marseillez!)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O da, si Coasta de Azur e faina. Desi peisajele sunt destul de asemanatoare, eu totusi consider zona din jurul Marsiliei ceva mai salbatica.
      Sunt autobuze din cate am citit (ca noi furam cu masina) pana la intrarea pe traseele ce pornesc din Marsilia, din Luminy, din Cassis. Cel mai bine e sa cauti pe net, pe site-ul oficiilor de turism (http://www.marseille-tourisme.com/).
      Mai poti gasi o multime de info si pe blogul Mihaelei, http://vacantevacante.com/. Cum a locuit acolo, a scris mai multe despre zona asta.

      Ștergere
  9. Foarte spectaculoasa zona, desi nu ma asteptam sa fie asa mare aglomeratia in aceasta perioada a anului. Dar mereu uit ca e vorba de Franta. :))
    Ce mult ma bucur ca ai ales o croaziera pe mare printre calanci. Asta imi place mie cel mai mult si cred ca au iesit niste fotografii fabuloase. Abia astept urmatorul episod, mai ales ca acum am terminat cu prima parte a examenului si sunt ceva mai linistita si mai libera. :D
    Uite, de o aventura de genu' as avea eu nevoie(fara cataratul pe peretii de stanca), sa ma mai relaxez putin. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu nu ma asteptam la o asemenea aglomeratie in mai. Ba chiar ma bucuram ca am ajuns in perioada asta, gandidu-ma ca voi avea calancile doar pentru mine :)).
      A fost interesanta si experienta cu vaporul, aproape am pregatit articolul, va aparea cat de curand.
      Intr-adevar astfel de aventuri sunt foarte benefice, mai ales dupa vreo perioada mai plina si stresanta. Te fac sa uiti de tot si-ti incarca bateriile la maxim.

      Ștergere
  10. Mi-am pus pe Pinterest post-ul tau, vreau sa ajung sa fac si eu prima poza :D :P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti doresc sa ajungi Alexandra! Sunt multe drumetii faine care se pot face acolo. Mie acum imi pare un pic rau ca urmatoarea zi am ales varianta cu vaporul :)).

      Ștergere
  11. Intr-adevar arata spectaculos zona. O sa caut si articolul 2 cu plimbarea pe ape :).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din pacate plimbarea pe ape n-a fost la fel de interesanta :)).

      Ștergere
  12. Doamne, ce frumusete ! Si ce talent ai de a ne emotiona , atat cu scrisul , cat si cu pozele ! Iar Azorel este un cuceritor , de munte dar si de inimi - ale noastre :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos pentru aprecieri. Este un loc minunat intr-adevar.

      Ștergere