Calanques de Marseille cu vaporul


După cum vă ziceam rândul trecut, m-am tot gândit dacă să mai fac o drumeție la picior în calănci sau să fac o croazieră. Lacomă cum sunt de fel (mai ales când e vorba de locuri frumoase), m-am gândit că la picior n-am cum să le văd pe toate (decât, desigur, dacă parcurg tot traseul GR51), în schimb cu vaporul pot avea ocazia să văd toate calăncile în doar câteva ore, așa că am înclinat spre ultima variantă. În plus, chiar eram curioasă să le văd și din perspectiva mării, nu numai a muntelui. 

Atât din Marsilia cât și din Cassis pleacă mai multe vapoare către calănci. Companiile maritime propun plimbări mai lungi sau mai scurte, mai ieftine mai scumpe, astfel încât să satisfacă gusturile și buzunarele fiecăruia. Cred că există și posibilitatea închirierii unei ambarcatini (cu sau fără permis, după caz) și plecat cu ea după pofta inimii, n-am studiat prea mult problema, dar cu siguranță varianta aceasta este ceva mai costisitoare. Și-apoi eu nu-s  în stare să pedalez la o simplă hidrobicicletă în linie dreaptă, vă dați seama c-aș avea nevoie de toată marea să cârmuiesc un vaporaș. Pe site-ul oficiului de turism din Marsilia am găsit două companii ce propun croaziere. De fapt nici n-a fost nevoie să studiez prea mult pe internet, că am dat oricum peste ele în Portul Vechi, în timp ce mă plimbam. O singură curiozitate aveam, dacă acceptă câini la bord și cum acceptau, problema a fost ca și rezolvată.
 
Bun... într-una din sâmbete, după rezolvarea unor treburi prin oraș, ne înființăm în fața căsuței de bilete. Plătim două, varianta toate calăncile, suntem anunțați că vaporul ce va pleca la 14 e deja plin și că urmează altul la 14.30 (în mod normal e o singură cursă pe zi!). Taman bine ne spunem, aveam timp să mâncăm ceva și să bem câte o bere rece, că prea era cald afară, așa că ne luăm biletele și traversăm drumul spre prima bodegă. Ne întoarcem cu burțile pline, cu vreo 20 de minute înainte de ora stabilită și atunci ce să vezi? O mulțime de oameni la coadă pentru îmbarcare. Să vezi că nu mai prindem locuri bune! zic. Eu ochisem deja locurile de sus, dar nu mare mi-a fost mirarea când s-a dat drumul la intrare, să văd că toată lumea gândise la fel că mine. Eh, asta este s-o vedea bine și din spate! Însă până să plece vaporul din port, tocmai ce zăresc o băncuță exact la prora vasului. Perfect! Mai bine de atât nu se poate! Iar mai bine că mine de-acolo nici căpitanul nu cred că vedea.

Afară era foarte cald, iar eu mândră de locul găsit, mi-am dat frumos cămașa jos, și-am rămas în maieu. Să vezi că mă bronzez eu aici! am gândit. Dar numai ce-am luat-o din loc, că mi-am și pus înapoi cămașa, iar un pic după ce am ieșit în larg mi-am tras și geaca și mi-aș mai fi tras și alte haine dacă le-aș fi avut în rucsac. Era un curent acol-n față de la vânt și de la viteza cu care zbura vaporul, de degerai instant. Ca să nu mai zic că atunci când călărea valurile, pe lângă faptul că aveam o vagă impresie că voi ateriza în mare, m-a mai și făcut ciuciulete. Numai Azorel era fericit, că avea loc rezervat, la adăpost, sub băncuță.

Plimbarea în sine n-are rost să v-o povestesc, nici n-aș avea ce să vă spun. O să las imaginile să vorbească. La dus vaporul merge destul de aproape de țărm, intră în fiecare calancă, se oprește ca să-o admiri pe-ndelete, după care întoarce și plecă mai departe. Excursia este comentată și chiar era interesant ce zicea ghidul acolo, asta când auzeam, că-n rest n-auzeam decât vântul. La întoarcere vaporul merge ceva mai departe de țărm și cu viteza la maxim. Noi am intrat atunci înăuntru; nu numai că vântul ne-ar fi luat pe sus, cu tot cu câine, dar acolo la proră ne-ar fi udat bine de tot. Nu știu dacă virajele pe durata cărora am avut impresia că revăd Titanicul live au făcut parte din  excursie, special făcute să rămânem cu o amintire de neuitat, sau au fost o coincidență de care avem doar noi norocul, dar am avut parte și de așa ceva. Bine că n-am rau de mare! În rest frumos tare: marea extrem de albastră, falezele calcaroase impunătoare, insulele din largul Marsiliei, orașul văzut de pe mare și nu în ultimul rând calancile impresionante, cu apele lor turcoaz. 

C'est parti!

Castelul If, fortificație contruita între 1527-1529 la ordinul regelui Francois I, pe o insulă a arhipelagului Frioul, care a servit ca închisoare și a devenit celebră odată cu romanul lui Alexandre Dumas "Contele de Monte Cristo". 

Vârful Marseilleveyre (433m)
Insula Maïre

Insula Maïre
 
Pasajul Croisettes (mai puțin de 100m),  poarta de intrare în Calanci.
 
Calanca Sormiou




 Trebuie să joc mai des la loto, clar! 


Calanca Morgiou



Faleza Devenson

Calanca En-Vau


Golful Cassis

Capul Canaille

Calanca Port-Pin


 Înapoi la Marseille

Intrarea în Vechiul Port

Fortul Saint Jean

Catedrala Sainte-Marie-Majeure de Marseille

Vechiul Port

În concluzie: frumoase calăncile și de pe mare, o experiență care merită încercată dacă ajungeți acolo. Avantajul principal este că ai ocazia să vezi o mare parte din ele, sau chiar pe toate, fără prea mult efort sau bătaie de cap, putând astfel să-ți faci o idee despre frumusețea acestor văi. Însă dacă e să mă întrebați pe mine de unde se văd mai fain, de sus în jos, de pe munte, sau de jos în sus, de pe mare, răspunsul incontestail rămâne prima variantă. Era de așteptat să văd lucrurile așa, nu-i nici un secret faptul că iubesc mai mult muntele decât marea, alții pot vedea diferit, dar mie mi s-a părut că doar bătându-le la picior și admirându-le de la înălțime poți aprecia adevărata lor splendoare. Nu trebuie neapărat pentru asta să faci vreun traseu complex, chiar și o plimbare familiară poate fi suficientă, atât timp cât te lași impresionat de maiestria naturii, iar drumul se termină cu o panoramă care să răsplătească efortul.

Găsiți tot albumul foto AICI, pe G+


S-ar putea să te intereseze și restul episoadelor acestei escapade: 

Share this:

Despre autoare

Sunt Larisa, născută in București, cu domiciliul actual la Amboise în Franța, pe Valea Loarei. Sunt pasionată de natură, fotografie, munte, călătorii, bucate și vinuri bune, iar pe blogul-larisei.com scriu despre experiențele mele franceze, despre locurile interesante pe care le vizitez, despre hobby-urile și activitățile din timpul liber.

21 comentarii:

  1. Foarte frumoasa croaziera pe Mediterana, mi-ar placea si mie ceva de genul, mai ales ca ador calatoriile pe mare. Iar daca trec si pe langa cetati si castele precum Castelul If... Wow! Ce mai poti spune?!

    Iar Marsilia este unul din orasele mele preferate. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O sa scriu si despre Marsilia cat de curand Nice. Pentru mine a fost un oras pe care mi-am dorit foarte tare sa-l vad. Are partile lui negative, clar, dar merita vizitat.
      Incursiunea in calanci pe mare a fost interesanta, chiar daca nu mi-a atins inima la fel ca excursia la picior. Dar desigur depinde de gusturile fiecaruia...

      Ștergere
  2. Niste imagini superbe! Mai ales catedrala si portul....WOW!
    Eu nu pot merge cu vaporul, barca sau mai stiu eu ce.... m-i se face rau pe apa! :((
    Azorel ce zice, ia placut? :))))
    Zi faina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Minnie, ma bucur ca ti-au placut.
      Inseamna ca ai rau de mare cum se zice, te ameteste unduirea valurilor, asa-i?
      Azorel a dormit bustean sub bancuta. In felul lui a apreciat calatoria :)).

      Ștergere
  3. Arata splendid, fortul, catedrala, portul vechi... oh toate arata superb de pe mare... as da banii pe o astfel de croaziera, chiar, cat costa ne poti spune?
    Mi-ar placea sa le vad din ambele perspective.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Croaziera in toate calancile costa 29 euro/persoana. Daca alegi varianta jumate din calanci, atunci biletul costa vreo 23 euro/persoana. Si mai sunt niste excursii la Chateau D'If ceva mai ieftine (parca 8 euro dus/instors + vreo 5 castelul).
      Nu-i chiar ieftina varianta pt toate calancile, dar ne-am gandit ca nu in fiecare zi o facem. In principiu isi merita banii, mai ales daca esti amatoare de plimbari pe mare. Merita amandoua variantele oricum din punctul meu de vedere.

      Ștergere
  4. O croaziera de vis pe apele atat de albastre ale Mediteranei. Ai surprins excelent peisajele in adevarate poze de colectie. Felicitari! Pupa-l din partea mea pe Azorel pe boticel! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Ileana, ma bucur ca ti-au placut. M-am chinuit putin ca vaporul se cam "unduia" nu gluma :)).
      Ham Ham ...te saluta Azorel ;).

      Ștergere
  5. bine ca nu te ai trezit cu apa n cap :-p noi asa am patit. la fel, ne am pus in fata, motz, si desi la mal era senin, cand am ajuns in larg nu stiam incotro sa mai fugim, ni s a facut si rau...ceva frumos :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) amuzant scum cand citesc, desi sunt convinsa ca la momentul respectiv n-a fost amuzant deloc. Sa-nteleg ca udatul, virajele fac parte din excursie in general :D.

      Ștergere
  6. Cât de frumoasă e marea... Tare mult aș vrea să mergem din nou la vară... Foarte bine că ați apucat s-o vedeți deja...
    Seară frumoasă, Lari!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti doresc sa ajungi Maria la mare, daca asta iti doresti. E timp, abia a inceput vara. Te pup!

      Ștergere
  7. Va pup cu drag, asemenea relatare ma duce cu gandul la filmul copilariei mele, si cu siguranta si al vostru, "Toata panzele sus"- o capodopera a cinematografiei romanesti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi aduc aminte de "Toate panzele sus", cine nu-si aduce. Ramane un film romanesc de referinta, clar.

      Ștergere
  8. niste imagini minunate! parca si marea e mai frumoasa la tine!

    RăspundețiȘtergere
  9. nu stiu daca a intrat comment-ul, mi-a dat eroare...ziceam...minunate poze! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A intrat de doua ori :).
      Multumesc! Eh, marea are farmecul ei peste tot. Eu o vad mai rar ca tine :)).

      Ștergere
  10. Foarte frumoase locuri, mi-ar placea sa merg si eu pe traseul asta! De fapt, cred ca mi-ar placea in egala masura ambele variante: si la picior si de pe mare!
    Azi am invatat si un cuvant nou: calanci! :-) Tre' sa ma documentez sa vad exact care-i treaba cu ele! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ca ti-au placut locurile. Eh, am vazut ca si tu vizitezi o multime de alte locuri faine.
      Cat despre calanci, cuvantul nu exista in romana, l-am inventat eu de la calanques :)). Am scris in articolul trecut mai multe detalii despre ce inseamna ele, sau cel putin despre ce am citit si eu.

      Ștergere
  11. Am ajuns si eu pe mare.Mai bine mai tarziu...Superb! Locuri si peisaje de vis.Imaginile tale parca fac si mai frumoase locurile aratate.Nu am decat cuvinte de lauda si multumire.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, ma bucur ca v-au placut. Are si marea partile ei faine, mai ales zonele acestea de litoral inalt si stancos. Peisajele sunt adesea superbe.

      Ștergere