Niciodată nu este prea târziu

...sau cum să înveți să mergi pe bicicletă la 30 de ani!


Habar nu am de ce n-am învățat vreodată să merg pe bicicletă, deși culmea am locuit la țară. Îmi amintesc că pe la 3-4 ani aveam o tricicletă și-mi plăcea să mă plimb cu ea prin curte, dar din păcate acolo m-am oprit și n-am mai evoluat la două roți. Nu știu exact de ce n-am perseverat, pentru că majoritatea cunoscuților mei știu să biciclească, dar cel mai probabil eu nu mi-am dat interesul suficient. Când am venit în Franța, dând peste bicicleta lui Andrei, am mai avut câteva tentative să mă urc pe șa, dar firește că după ceva trânte am renunțat. Însă anul acesta mi s-a pus pata rău, doar știți, pentru că am tot scris despre asta pe blog. Eu în general stau bine cu vorba și prost cu pusul în practică, mă entuziasmez repede și îmi trece instant, dar uite că de data asta chiar m-am ținut de treabă : duminică, 22 iunie- a se nota- am învățat să merg pe două roți.
 

Îmi plănuisem pentru weekendul ce a trecut 2 activități de care țineam aproape cu dinții; putea să se anunțe sfârșitul lumii, că eu n-aveam de gând să dau îndărăt. Dacă sâmbătă aveam planificat să înot la piscină- deși în Tours se sărbătorea cu mare fast Ziua Muzicii și toată lumea cânta și dănțuia pe străzi, duminică urma să merg pe coclauri să învăț să biciclesc. După ce prima zi a decurs conform planului, de-am făcut febră musculară de la dat din brațe prin apă, a doua zi după-amiază, pe o caniculă ne nu puteai să respiri, m-am înfățișat cu soț și cu una bucată bicicletă pe pista Loire à Velo, undeva între Tours și Villandry, nerăbdătoare să-mi pun visul în practică și pregătită sufletește să trec pe la urgență după. N-a fost cazul, din fericire.

Am început așa cum se cuvine cu partea teoretică, Andrei explicându-mi una-alta, treburi esențiale, așa ca la proști și am lăsat după proba practică. După suficientă teorie, mă urc pe șa și-i zic să mă țină de la spate până îmi găsesc echilibrul. N-a mers, mama lui de echilibru. Încerc apoi fără susținere să-mi iau avânt și să mă echilibrez fără să dau la pedale, doar să țin bicicleta dreaptă. La naiba, nici așa n-am rezolvat nimic. Muream de ciudă când îi vedeam pe ceilalți cum trec pe două roți pe lângă mine și eu, om în toată firea, mă chinui mai rău ca un copil.

Îl las pe Andrei la mașină să-și pună rolele, că na, dacă n-avem două biciclete, să nu alerge după mine, și mă urc singură în șa. Încep să dau la pedale și surpriză: mă deplasez câțiva metri, fără să cad. Deci există o speranță. Reiau operațiunea, fără sorți de izbândă desigur, că dacă se întâmplă ceva frumos, se întâmplă o singură dată, nu-i așa, ba mai mult dau și cu genunchiul în asflat, de mi-l julesc bine de tot, dar nu-i bai, dă-l naiba de genunchi, eu sunt aici să reușesc, nu să mă plâng de durere. Trag câteva înjurături în gând, mă mai opresc pe margine lăsând copiii de 3 ani să mă depășească, dar nu renunț. Mai dau iar la pedale, mă mai deplasez câțiva metri. Yeiii! Și uite-așa, ușor -ușor, metrii au început să se adune, iar eu să pot să biciclesc juma' de pistă fără să-mi pierd (prea tare) echilibrul. Andrei m-a învăța să frânez frumos, adică să nu mai pun picioarele pe jos, să schimb vitezele. M-am acomodat să iau și virajele, ca într-un final să parcurg toată pista din imagini fără să cad. Victorie! 


Nu vă închipuiți acum că într-o zi am devenit vre-un soi de biciclistă adevărată. Merg cam în zig-zag,  am nevoie de toată pista și mă dezechilibrez la întâlnirea cu alți bicicliști. Dar important este că merg. Așa prost, dar merg pe două roți. Eram așa de mândră de mine și de entuziasmată duminică pe seară, că nici nu-mi mai venea să plec acasă, deși curgeau apele de pe mine de cald. Acum nu-mi rămâne decât să exersez cât mai mult, să fac ieșiri dese, să perseverz și cel mai important să-mi cumpăr o bicicletă, că doi pe una nu merge. 
Ne-am plănuit ca sâmbătă să mergem pe la magazine, poate om găsi ceva la un preț rezonabil,  mai ales că încep soldurile de vară aici și da, ele nu-s valabile numai la țoale. La bicicleta lui Andrei vom adăuga un coș pentru Azorel, iar la mașină un suport special să le transportăm. Duminică dacă este vremea bună, o să plecăm din Tours și o să parcurgem ușor-ușor Loire à Velo până la Villandry, dus-întors. Sper să fac față, chit că o să-mi ia toată ziua și mai mult că sigur voi merge mai mult pe lângă bicicletă. Dar eu sunt pregătită să încerc. Vedeți? Aproape orice se poate până la urmă. Chiar și la 30 de ani! Totul este să vrei cu adevărat! Deci wish me luck!  

Share this:

Despre autoare

Sunt Larisa, născută in București, cu domiciliul actual la Amboise în Franța, pe Valea Loarei. Sunt pasionată de natură, fotografie, munte, călătorii, bucate și vinuri bune, iar pe blogul-larisei.com scriu despre experiențele mele franceze, despre locurile interesante pe care le vizitez, despre hobby-urile și activitățile din timpul liber.

32 comentarii:

  1. aleluia! :-p pai nu era pacat de asa zona care parca te invita la biciclit? mi am adus aminte cum am invatat eu sa merg pe bicla, julitura ta e parfum, nu ca ma laud :-p
    felicitari si spor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Zilele astea am mai descoperit niste vanatai pe picioare, dar se merita oricum :)).

      Ștergere
  2. Asa te vreau! Nu vad ce ti se pare anormal ca inveti sa mergi pe bicicleta la 30 de ani.Esti foarte tanara si mai ai multe de invatat pana ajungi ca mine.Ma bucur pentru tine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stiu ca nu-i tarziu, dar parca cand vad copii de 3 ani pe bicicleta pedaland fara probleme imi dau seama ca trebuia sa invat mai devreme :)).

      Ștergere
  3. Super tareeee! Bravo! Eu aici in Toronto cele mai frumoase excursii cu bicicleta le-am facut!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa m-am gandit si eu, ca daca invat pot face excursii faine in weekenduri.

      Ștergere
  4. Eu n-am mers niciodata pe bicicleta, insa copiii merg acum devreme - de exemplu, caut bicicleta pentru baiatul cel mare care are 3 ani si 9 luni. Deja tricicletele sunt "expirate". :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am observat foarte multi copii pe biciclete si pe aici. Si pe vremea mea era cam la fel, doar ca am fost eu lenesa :)).

      Ștergere
  5. Bravo, super!
    Acum trebuie doar să exersezi. Aşteptăm continuarea aventurii :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa vedem ce-o iesi duminica. Numai vremea sa fie buna, parca vad ca ploua :)).

      Ștergere
  6. Inseamna ca mai sunt sperante si pentru mine, ca nici eu nu stiu sa biciclesc :P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt sperante. Am mai auzit la cateva persoane ca au invatat sa mearga pe bicicleta tarziu si exact asta m-a "impins si pe mine". Totul este sa te mobilizezi si sa incerci.

      Ștergere
  7. :D Pe acelasi principiu: niciodata nu-i prea tarziu .. am primit si eu o bicicleta de ziua mea cand am implinit 31 de ani .. acum astept vremea buna sa incep sa invat sa merg si eu pe bicicleta pentru ca nici eu nu stiu :D :">

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ahaa, deci nu sunt singura! :)) Pai mult succes in cazul asta, spor la invatat! :*

      Ștergere
  8. Mult succes in continuare si excursii cat mai frumoase pe bicicleta! In curand te vad la tv la Turul Frantei. :D :P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult Nice! Ehh, mai degraba un tur al Frantei cu masina :)).

      Ștergere
  9. expierenta ta mi-a adus in minte ca eu cand eram tanara din cauza unui accident cu bici nu am mai mers mai bine de 10 ani si cand am venit in Italia pt munca imi era strict necesara si cu multa frica dar si cu multa dorinta de a practica din nou am riscat multe julituri dar am reusit din nou si asa bici e prietena mea nedespartita in excursii,la munca si plimbari.Bafta pt tine pentru a te exersa din plin si felicitari.Nici odata nu e prea tarziu si pana murim mereu vom avea ceva de invatat!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi pare rau sa citesc asta, dar ma bucur ca accidentul nu te-a descurajat si te-ai urcat pe bicicleta iar. Eu inca nu ma pot pronunta, ca sunt inca la inceput de drum, dar asa m-am gandit si eu, ca bicicleta imi poate folosi pentru excursii si plimbari. Toate cele bune!

      Ștergere
  10. Eu stiu sa ma dau dar mi-e ciuda ca nu avem piste.E cica una prin Cluj dar vai de capul ei, si nu acopera doar un bulevard mai lung :(

    In alta oridine de idei, ma bucur pentru tine! Dovada vie ca niciodata nu e prea tarziu ca sa iti implinesti visele!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici aici in oras nu prea sunt piste, majoritatea biciclistilor merg printre masini, dar am observat ca se construiesc, se largesc strazile acolo unde se poate.

      Ștergere
  11. Bravo Larisa!!! Curand o sa te vad facand trasee de MTB si cicloturism prin Franta! :)
    Eu insa-s la stadiul in care imi doresc sa reinvat dar nu gasesc timp :P Eh, vine vremea pt toate :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) Vedea-m-as!
      E vreme pentru toate, candva probabil o sa-ti gasesti cheful sa te reapuci de biciclit. In plus daca ai invatat deja, se zice ca nu se uita niciodata.

      Ștergere
  12. Tu ai fost lenesa mica fiind eu doritoare insa mama era prea saraca sa-mi cumpere bicicleta iar la tara in vacantele de scoala nimeni n-avea chef de mine sa ma invete si ma tot cocotzam pe ele insa erau prea mari; la final am furat o tricicleta si-asa am atins extazul.....in proportiile unei minti de copl innebunit dupa bicicleta; daca pana la 60 de ani (daca-i apuc) nu invat sa merg sunt o cauza pierduta....:))) FELICITARI! esti super tare, intr-un fel ai indeplinit o farama si din visul meu :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Renutzule, nu-i prea tarziu sa inveti, trebuie doar sa vrei si sa te mobilizezi. Si cred ca ti-ar placea, te-ar prinde, macar in vacante. Banuiesc ca au americanii piste, trasee... Mie imi pare rau ca nu mi-am dat silinta mai devreme, macar de-as fi invatat cand am venit aici. Dar asta este...sper sa ma tina acum :)).

      Ștergere
  13. Articolul tau mi-a amintit de copilaria mea; pe la 6 ani am invatat sa merg pe bicla si prima mea cursa pe aleea din spatele blocului s-a terminat in garaj. Daca poarta ar fi fost deschisa, impactul ar fi fost mai putin nimicitor. :) dar asa mi-am spart buza si, speriata si plansa, insangerata, m-am dus acasa. La 12 ani aveam bicla Pegas cu saua lunga si coarnele mari si cine se mandrea ca merge fara maini pe aleile din Parcul Circului?!... Niciodata nu e prea tarziu sa inveti. Stii cum se zice ca mersul pe bicicleta nu se uita niciodata! Asa ca, da-i inainte cu tupeu!!! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :))) m-ai facut sa rad, desi stiu ca la momentul respectiv n-a fost deloc amuzant. E bine oricum ca n-ai renuntat dupa acest accident, dar cum spunea o prietena de a mea, e mai bine ca unele lucruri sa le inveti cat esti mic, cand ai o anume doza (mai mare) de inconstienta si mai putina teama decat la maturitate.

      Ștergere
  14. vaaaiii...te invatam eu!!! :)

    RăspundețiȘtergere
  15. Lari, stai liniștită: buni a învățat când era mai mică, da, într-adevăr, dar a uitat, și pe la vârsta ta nu a vrut să mai învețe!:) Deci e foarte bine că măcar ai învățat când ai fost sigură că nu vei abandona noua lecție!:)

    Brrrr... Mă cutremur când mă uit la julitură, dar pe lângă alți începători, ești ca și nouă, Lari!:))

    Pupici și spor la exersat!:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eh, a si trecut julitura. cum am altele noi :)).
      Mersi Maria! Te pup!

      Ștergere