Cum ne deplasăm pe Valea Loarei

Bănuiesc că și voi ceilalți care aveți bloguri și locuiți prin diverse zone turistice, fie ele din România sau din afară, primiți întrebări "turistice" de la cititorii dornici de vreo escapadă pe meleagurile respective, iar în cazul meu  întrebarile sunt desigur despre ce, cum, când, unde pe Valea Loarei. Sunt multe chestiuni care se referă la obiective de vizitat, însă majoritatea întrebărilor sunt, culmea, despre treburi organizatorice, în special despre cazare și transport. Așadar, cu ce știam și eu, cu ce mai m-am documentat, m-am gândit să scriu articolul acesta în speranța că va fi de folos celor interesați de un sejur în acesta regiune. Însă cum eu nu sunt vreun soi de consilier în turism și cum toate cele de mai jos se bazează pe documentări personale și experiența proprie, recomand tuturor celor interesați ca pe lângă informațiile prezentate de mine aici să consulte și alte site-uri specializate, cum ar fi cele ale oficiilor de turism (am întocmit o listă AICI) sau ale rețelelor de transport public înainte să își fac un plan concret.  

Acestea fiind lămurite, să vedem acum cum ne deplasăm pe Valea Loarei, iar în partea a doua vom vedea și unde ne cazăm.


Înainte de a intra în detalii, să vedem mai bine ce înseamnă de fapt acestă vale Loarei. Loara este cel mai lung fluviu al Franței; izvorăște din mont Gerbier de Jonc, în sud-estul Masivului Central Francez și parcurge aproximativ 1000 km până la vărsarea în Oceanul Atlantic, prin estuarul de la Saint-Nazaire, de lângă Nantes. Cu toate acestea, ceea ce numim noi toți "Valea Loarei", adică acea zonă plină ochi de castele, reprezintă porțiunea de 280 km lungime și cu o arie aproximativă de 800 km², cuprinsă între Sully-sur-Loire și Chalonnes-sur-Loire, clasată pe lista patrimoniului mondial UNESCO din anul 2000. Valea Loarei cuprinde mai multe provincii istorice: Loiret (zona din jurul orașului Orléans), Coeur Val de Loire (zona din jurul orașului Blois), Touraine (zona din jurul orașului Tours) și Anjou (zona din jurul orașelor Saumur-Angers), ultimele trei negăsindu-se administrativ pe nicio hartă și dintre care Touraine se diferențiază cel mai bine prin bogăția arhitecturală și culturală, fiind de altfel și cea mai vizitată dintre toate cele patru. 



***
 Cum te deplasezi pe Valea Loarei

Fiind o regiune preponderent rurală, pererea mea personală este că dacă vrei să profiți și să descoperi cât mai mult din Valea a Loarei, cel mai bine este s-o vizitezi cu mașina, fie personală, fie închiriată, însă dacă acest lucru nu este posibil din diverse motive, nu-i bai, există și transport în comun, mai bine sau mai puțin bine pus la punct, după caz. Tot părerea mea personală este că Valea Loarei este de preferat să fie vizitată în circuit, adică câteva zile cazare în într-un loc, alte câteva în alt loc și tot așa coborând dinspre Orléans spre Angers odată cu apele fluviului, până la sfârșitul sejurului. Desigur că acest tip de vacanță nu se potrivește oricui, iar schimbarea cazărilor implică automat mai mult deranj, așa că cine nu agrează călătoriile de tipul road-trip e mai bine să aleagă varianta unei singure cazări ceva mai centrale și de acolo excursii zilnice cu mașina, sau trenul/autobuzul către obiectivele turistice alese. 

 Castelul Ussé

Dacă alegi prima variantă, aceea a road-trip-ului, și vii dinspre Paris, atunci eu personal cred că este de preferat că prima oprire să fie la Blois, asta dacă nu vrei neapărat să descoperi și zona Loiret, din jurul orașului Orléans. Din Blois poți vizita cu ușurință multe obiective turistice, mai ales dacă ești cu mașina, iar dacă nu ești poți opta pentru autobuzele-navetă care te duc la castelele Blois, Chambord, Cheverny sau Chaumont sur Loire. Dacă studiezi un pic mersul trenurilor și ai ceva mai mult timp la dispoziție pentru acesta zonă, vei observa că sunt destul de multe trenuri și spre alte castele, sate, orașele mai puțin cunoscute din zonă. Intră pe site-ul SNCF Centre, și studiază linia turistică specială Découverte du Val de Loire. Dacă nu ai timp, rezumă-te doar la primele 3 castele și continuă-ți călătoria spre Tours, capitala vechii provincii Touraine. 
 
Din Tours poți ajunge cu ușurință atât cu trenul cât și cu mașina la multe castele. Tot pe SNCF Centre găsești mersul trenurilor. Există și autobuze; despre liniile de autobuze din Touraine găsești informații pe siteul File Vert și da, toate autobuzele sunt verzi. În ultima parte a excursiei poți alege să petreci câteva zile la Saumur, sau la Angers (dacă te încumeți să mergi așa departe), astfel poți vizită un pic din Anjou, dar dacă nu ești cu mașina e mai bine s-o lași pe altădată. Totuși dacă vrei neaprat să vezi Saumur, există tren din Tours care în mai puțin de o oră te lasă la piciorul castelului de pe dealul din centrul orașului. Sunt multe de spus referitor la transport, toate depinzând foarte mult de durata sejurului, de obiectivele turistice și activitățile dorite și nu în ultimul rând de felul de a călători al fiecăruia dintre noi. 


Castelul Azzay-le-Rideau

Dacă alegi a doua variantă, cea a unei singure cazări, Tours mi se pare orașul cel mai potrivit ca tabără de bază și asta nu pentru că în Tours locuiesc eu, ci pentru că este cel mai central poziționat, de aici putând fi făcute excursii de o zi aller-retour spre mai toate obiectivele regiiunii. Dacă ești cu mașina și te cazezi în Tours, sau în jurul orașului, atunci te poți considera fericit: ai toată Valea Loarei la dispoziție pentru tine. Poți combina chiar și 4 castele în circuite zilnice, deși eu consider că ce-i prea mult strică, astfel că recomand mai degrabă combinarea într-o zi a cel mult două castele cu alte "specialități" ale regiunii: sate tradiționale, orașe medievale, grădini remarcabile, plimbări cu barca pe Loara, drumetii și multe altele pe alese din cele despre care v-am povestit AICI

Fără mașină din Tours este complicat de ajuns prin sate izolate, dar extrem de frumoase, ca Montrésor, Candes Saint Martin, sau Crissay sur Manse, sate așezate practic în mijlocul nicăieri-ului, sau la castele precum Ussé sau Rivau În schimb, după cum scriam mai sus, cu trenul se poate ajunge destul de ușor din Tours la Amboise (gara Amboise), Chenonceau (gara Chenonceaux- exact la poarta castelului), Chaumont sur Loire (gara Onzain-Chaumont sur Loire), Langeais (gara Langeais), Azay le Rideau (gara Azay-le-Rideau), Chinon (gara Chinon), Loches (gara Loches), Saumur (Gara Saumur), sau Blois (Gara Blois)- de unde poți lua acel autobuz-navetă spre Chambord si Cheverny

 Orasul si castelul Saumur

O altă variantă de transport pentru cei cu dare de mână, sunt excursiile organizate în mini-bus de către Oficiul de Turism din Tours.  Excursiile propuse sunt de două feluri: excursii de o jumătate de zi la două castele (aprox 20 euro/pers), sau de o zi, la 4 castele (aprox 40 euro/pers), excursii în prețul cărora este inclus doar transportul (fără bilete de intrare la castele) și excursii "all inclusive", cu transport, bilete de intrare la castele, picnic/prânz și alte taxe incluse în prețul afișat (între 120-140 euro/pers pt o zi la4 castele). N-am fost niciodată, deci nu-mi pot da cu părerea, dar pentru cei cu portofelul mai plinuț, cred că este o variantă destul de bună de a descoperi marile castele.

Voi încheia problema transportului cu o ultimă variantă, pentru cei mai aventurieri și mai antrenați, dar nu neapărat de înlăturat complet nici pentru restul: Castelele Loarei cu bicicleta urmând itinerariul cicloturistic Loire à Vélo. Loire à  Vélo, acest parcurs unic, înseamnă 800 de km de pistă ce traversează 2 regiuni (Centre și Pays de la Loire), 6 departamente (Cher, Loiret, Loir-et-Cher, Indre-et-Loire, Maine-et-Loire și Loire-Atlantique) și 6 orașe (Orléans, Blois, Tours, Saumur, Angers, Nantes). Chiar dacă nu vrei neapărat să parcurgi tot drumul, bicicleta este o variantă interesantă de a ajunge la anumite castele. De exemplu din Tours poți ajunge cu ușurință pedalând la Villandry (aprox. 18 km dus). Mai multe informații, hărți, timpi și variante găsești pe site-ul Loire à Vélo. De asemenea poți verifica și itinerariul Indre à Vélo sau cele 38 buclele cicloturistice din Touraine. 

Info utile referitoare la transport:
- Oficiul de turism Blois-Chambord 
- Oficiul de Turism Touraine
- Oficiul de Turism Anjou
- restul site-urilor de AICI



Share this:

Despre autoare

Sunt Larisa, născută in București, cu domiciliul actual la Amboise în Franța, pe Valea Loarei. Sunt pasionată de natură, fotografie, munte, călătorii, bucate și vinuri bune, iar pe blogul-larisei.com scriu despre experiențele mele franceze, despre locurile interesante pe care le vizitez, despre hobby-urile și activitățile din timpul liber.

29 comentarii:

  1. Mie cred ca mi s-ar potrivi un circuit pe Valea Loarei. Am mai avut o astfel de experienta, cu vreo doi ani in urma, si nu m-a obosit peste masura. Mai ales daca se dovedeste a fi cea mai ieftina varianta de calatorie. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca asta este cel mai important Nice, ca fiecare sa calatoreasca asa cum i se potriveste cel mai bine, atat in functie de gusturi si preferinte dar si financiar.

      Ștergere
  2. Esti un bun indrumator,pentru cei care vor sa vina.Eu ma multumesc cu descrierile si imaginile tale.Daca la inceput nu stiam nimic despre aceste locuri,acum parca chiar am trecut pe acolo.Toate bune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca mi-am gresit meseria :)). Trebuia sa ma fi facut ghid turistic :)).
      Multumesc! Duminica placuta va doresc!

      Ștergere
  3. Cel mai bun ghid turistic, dacă aş putea s-o zic aşa. Îmi place modul în care descrii aceste peisaje, totul pare atât de frumos ..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multam! Cum ziceam mai sus, cred ca mi-am gresit meseria :))

      Ștergere
  4. hai ca tre sa mai gasim pe unu in Normandia si Bretania si punem de -un ghid de Franta :--p
    ca sa vezi ce inseamna sa ti faci planu din timp, eu nu stiu cand ajung pe valea loairei, dar stiu ca o sa inchiriez masina si o sa ma cazez in Tours :)))

    RăspundețiȘtergere
  5. Ma crezi ca abia astept sa ajung in Franta? :)))))))
    A inceput numaratoarea inversa.....
    pupici, duminica faina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. he he... poate totusi te hotarasti sa povestesti dupa pe blog ;)

      Ștergere
  6. Este superb, imi plac pozele si articolele tale, foarte interesante!! Ce distanta este intre Nisa si Valea Loarei?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multam! Conform google ar fi 955 km. As fi vrut eu sa fie mai aproape de mine Costa de Azur.

      Ștergere
  7. Imi place mult cum explici lucrurile si da eu tot as spune ca ar fi perfect daca erai sa fii un ghid turistic. :) Te pup si multumesc pentru acest articol minunat!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu mare drag Liuba! Ma bucur ca ti-a placut :).
      Deci clar mi-am gresit meseria :))

      Ștergere
  8. Lari, ai scăpat de o parte din posibilele întrebări!:) Când voi ajunge în Franța voi trece pe la muuulte castele și cu siguranță mă voi ajuta și de articolul tău!
    Lari, am reuști cu fotografia aceea, dar este la blogul în engleză. Zilele astea trebuie să iau o fotografie și pentru celelalte două. Mulțumesc încă odată!
    Te pupic! O zi frumoasă, Lari!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu mare drag Maria! Pupici si o duminica placuta iti doresc!

      Ștergere
  9. Ce imagini minunate ai surprins!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult. Sunt mai vechi,anul asta am stat mai slab la capitolul poze (fata de anii trecuti).

      Ștergere
  10. Felicitări pentru informaţiile foarte utile!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multam. Sper sa fie de folos celor care sunt interesati si ajung pe aici :).

      Ștergere
  11. Esti cea mai draguta fata ce care ''am cunoscut-o''...te citesc pe nerasuflate si te invidiez in fiecare minut pt ca traiesti intr-o tara pe care o iubesc din scoala primara, cand am vorbit pt prima data limba lui Voltaire...dar pe care din pacate nu am ajuns s-o vizitez...poate la anu' de-acu..ca a trecut vara si concediul...dar iti multumesc din suflet pt toate informatiile pe care ni le oferi gratis...multa sanatate, fericire si spor la scris...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru cuvintele frumoase Rodica si cand ajungi vreodata pe Valea Loarei nu ezita sa-mi dai un semn. Toate cele bune!

      Ștergere
  12. Buna Larisa :)
    in luna octombrie mi-am programt o 'plimbare prin VAlea Lorei. Am rugamintea sa ma ajuti cu un sfat de cazare in regim de apartament - selfcatering in Tour . Cred ca din pct meu de vedere este convenabil ca si pret- fata de ofertele de la hotel O sa am inchirata masina din aeroport, ceea ce inseamana ca va fi facila deplasarea
    multumesc anticipat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna Alice,
      Nu stiu sa-ti recomand o cazare anume. Dar incearca pe site-ul www.airbnb.com, acolo vei gasi cazari in regim apartament/studio in Tours la preturi acceptabile. Ai dreptate, intr-un astfel de apartament va puteti gospodari singuri cu mancarea, cu siguranta este mai ieftin decat la hotel. Apoi depinde si de cate persoane sunteti...
      Despre cazare pe Valea Loarei am mai scris si aici, poate te ajuta cu vreo idee: http://www.blogul-larisei.com/2014/09/unde-ne-cazam-pe-valea-loarei.html

      Ștergere
    2. iti multumesc frumos, Larisa. am sa studiez link-ul pe caremi l-ai trimis. Daca mai am intrebari, indraznesc sa te mai deranjez.Mii de multumiri pentru sfaturi, descrierile superbe si detaliate. O adevarata placere!!!! vom fi 2 persoane...acum m-am impotmolit la rezervarea masinii din aeroport..dar sper sa o scot la capat. Imi fac temele inca de acum, chiar daca planificarea plecarii este in 8 oct ....un mini circuit de 14 nopti Normandia-Bretagna si Valea Loarei. Organizarea si rezervarile imi apartin- de aceea mai intreb in speranta ca voiface alegerea potrivita! Seara minunata! O intrebare : cum este vremea in octombrie? Multumesc mult!

      Ștergere
    3. Superb circuitl ales! Normandia si Bretania sunt superbe.Am fost si eu de cateva ori pe acolo, sunt o multime de obiective turistice interesante, asa ca spor la planuit :)!
      Cat despre vreme, ei bine am ajuns la concluzia ca este foarte schimbatoare de la an la an :)). Poti sa ai noroc de vreme calduta si insorita in octombrie, numai buna de plimbare, la fel cum poti sa ai ghinion de ploaie si vreme mohorata.Anul trecut de exemplu am avut o toamna superba si lunga aici. Speram ca si anul acesta sa fie la fel.

      Ștergere
  13. Vad ca este destul de complicat sa iau bilete de intrare in castele online (nu exista posibilitatea printarii, de exemplu). Pot accesa oare biletele combinate de tipul Chambord-Blois-Cheverny direct de la casele de bilete ale primului castel vizitat? Raman aceleasi preturi ca pe site-ul oficial? Multumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salut Magdalena! Uite aici un link unde poti vedea combinatiile de bilete combinate propuse de oficiul de turism din Blois: http://www.bloischambord.com/organiser/patrimoine/passchateaux Intr-adevar, nu sunt imprimabile, dar se pare ca sunt disponibile la ghiseele oficiului (cel din Blois de este chiar in Place du Chateau, exact unde este si intrarea la castel). Arunca o privire pe link sa vezi ce formula te-ar interesa, apoi o cumperi la fata locului cand ajungi.

      Ștergere
    2. Uite si oficiul de turism din Tours vinde bilete pt castele http://www.tours-tourisme.fr/boutique/billetterie.html Nu sunt combinate, dar se pare ca sunt mai ieftine decat la casierile castelelor si cel putin le poti lua pe toate odata cand ajungi (oficiul de tursim din Tours este in centru, in fata garii). Calatorie faina!

      Ștergere