Vacanța noastră de vară italiano-corsicană


Unul dintre avantajele vacanțelor la început de toamnă, pe lângă evitarea aglomerației (treabă relativă, firește!) și prețurile un pic mai scăzute, este după părerea mea iluzia prelungirii verii: când la aproape toată lumea se instalează astenia de toamnă, la tine se va instala frenezia Plecării. Sincer, nu mi-am dat seama de acest lucru până acum, fiind de fapt primul an când plecarăm în vacanță la început de septembrie. N-am făcut-o special, așa a fost să fie, din motive de job,  însă cum orice avantaj implică și un dezavantaj, când zilele de concediu vor trece pe nesimțite, așa cum trec ele de obicei, depresia care se va instala à la rentrée (cum zic francezii) va fi nemăsurată. Chiar și după trei zile, încă mai dau să deschid ușa cortului când mă dau jos din patul meu de acasă, iar când deschid geamul, încă-mi mai lungesc gâtul căutând cu privirea muntele ascuțit din dreapta pentru a consulta prognoza meteo... În fine, după cum probabil mulți dintre cei care mă urmăriți pe facebook știți deja, absența mea pe blog a fost motivată de vacanța mult așteptată din această vară, plănuită și răsplănuită în detaliu cu multe luni înainte, și care a comportat două destinații mari și late: Italia și Corsica

Planul a fost simplu: la fel ca în ultimii doi ani, și anul acesta ne-am zis "vara asta mergem în Corsica", diferența față de anii trecuți făcând-o biletele de vapor achiziționate la început de iulie care au făcut "visul meu mai vechi" ceva mai palpabil. Pentru că vacanța noastră avea două săptămâni, ne-am zis să mai mergem câteva zile și prin altă parte, Italia devenind subit "aperitivul" perfect, mai ales că aveam traversări către Corsica din mai multe orașe-port italiene. Prima oprire în Italia avea să fie la Milano din două motive: unul, pentru că este cel mai accesibil oraș italian cu mașina din Tours (asta dacă aprox. 8-9h se poate numi "accesibil") și al doilea pentru că al meu soț are un vechi amic care locuiește acolo și care, pe lângă bucuria revederii după 12 ani, ne putea găzdui câteva nopți. Milano nu a fost vreodată o prioritate turistică pentru mine, dar m-am gândit că până la urmă nu strică să ne relaxam o zi pe străduțele lui, după care să dăm o fugă la Lacul Como în a doua. Următoarea oprire în Italia trebuia inițial să fie Cinque Terre, dar din diverse motive organizatorice -de timp puțin pentru sătuce, de feribot dimineața la 8, de nevrut să rup o zi din Corsica- și de Sentiero Azzurro închis pe anumite porțiuni, am lăsat Cinque Terre pe alt an, când îi vom putea aloca ceva mai mult timp așa cum merită și m-am reorientat cu cele două zile care-mi rămăseseră disponibile spre Toscana, zile pe care le-am petrecut pe rând la Pisa, respectiv la Florența, ceea ce a picat mai mult decât perfect, întrucât în ultima zi aveam să ne îmbarcăm pe vaporul spre Corsica din Livorno, aflat la doi pași depărtare. 

Ăsta fu planul. Care fu realitatea? Pentru prima oară  în viața mea, realitatea fu conform planului, cu câteva mici excepții pe ici pe colo, începând cu ora de plecare din Tours, care în loc de 9 dimineața a devenit vreo 16.30 după-amiaza, astfel că, pe când lumea în Tours se pregătea să servească apéro-ul, noi plecam la Milano, iar pe la mizeul nopții, când mulți sforăiau deja, noi eram printre puținii lunatici care traversau la Chamonix tunelul pe sub Mont Blanc, urmând ca la 2 dimineața să "debarcăm" la destinație. N-a fost chiar așa rău, doar eram în vacanță, ne-am permis a doua zi o trezire mai spre prânz. Pe scurt, pentru că oricum voi povesti despre fiecare zi în parte, nu mi s-a părut chiar atât de rău Milano precum mă așteptam (și mă așteptăm la ce-i mai rău!), ba chiar am petrecut o zi frumoasă pe străzile și pe la terasele lui. Lacul Como este într-adevăr superb, la fel ca și orășelul Bellagio, parcă rupt dintr-o carte poștală; Pisa, cu părere de rău, m-a cam lăsat rece cu turnul ei înclinat cu tot, iar Florența... despre Florența am niște păreri încă contradictorii- care sper să se mai aranjeze până ajung la articolul cu pricina- mi-a plăcut și nu prea, sau poate doar mă așteptăm eu la mai mult, deși nu știu exact la ce... 





După ce-am terminat cu Italia, joi dimineața ne-am trezit cu noaptea în cap, îndreptându-ne nerăbdători spre portul din Livorno de unde vaporul nostru pleca la ora 8. Sunt mai multe companii maritime care fac transporturi spre Corsica, atât din Franța cât și din Italia, însă noi am ales Corsica Ferries dintr-un singur motiv (care multora probabil vi se va părea nebunesc): era singura companie care acceptă câini pe punte și în cabine, nu în cușcă și "cazați" într-o boxă specială "espace animaux" în burta navei, ca alte companii. Acum doar nu v-ați închipuit că Azorel a rămas acasă, nu? Și-apoi este un membru al familiei, trebuie să se bucure și el de ceva confort (în schimbul celor 40 € plătiți pentru biletul lui). La dus, drumul din Livorno până la Bastia a durat destul de puțin, gen 4 ore, timp în care am moțăit toți trei pe puntea de la pupă, trântiți în câte un selong (nu, n-am luat selong și pentru Azorel!), în schimb întoarcerea de la Ajaccio la Toulon fiind mai lungă (gen 10 ore), s-a făcut noaptea, motiv pentru care ne-am rezervat o cabină. Nu este obligatorie, dar cum urmau alte 10 ore de condus până în Tours, am considerat-o deși scumpă, absolut necesară. Somnul pe vapor a fost cea mai urâtă experiență a mea, nu știu dacă chiar am eu rău de mare, sau doar a fost marea prea agitată în noaptea cu pricina, dar cu această ocazie mi-am dat seama că nu mă tentează prea curând să încerc vreo vacanță tip croazieră. Vaporul nu-i chiar ieftin pentru 2 inși plus mașină (plus câine, cabină și alte taxe), dar oameni buni, Corsica face toți banii!  

Deși este o insulă, și ca orice insulă te duce cu gândul la mare, azi când îmi spui Corsica prima imagine care îmi vine în minte este cea a munților. Știam că munții corsicani sunt impunători, dar nu mi i-am imaginat niciodată chiar așa, lucru care mă face să recomand acest loc în primul rând tuturor celor care iubesc munți și peisajele frumoase pe care aceștia le oferă. Când îmi spui a doua oară Corsica, îmi vin în minte drumurile serpentinoase, cu stâncă în stânga și hăul în dreapta, înguste, cu o singură bandă pe sens, cu viraje unde, oricât de curajos ai fi, vei face sigur gaură în scaun, drumuri pe care regula de bază este "proritatea la porcii, vaci și capre", drumuri cu indicatoare având numele localităților în cele două limbi -franceză și corsicană, adesea prima denumire fiind mâzgălită cu vopsea, sintagma ici c'est pas la France neaplicându-se nicăieri altundeva mai bine. Iar dacă-mi spui și-a treia oară Corsica, îmi spui sate agățate pe munți, așa-zisele villages-perchés, cum le numesc francezii. Sunt multe în Franța, dar niciunde parcă nu sfidează gravitația ca în Corsica. Construite cu adevărat pe verticala pereților stâncoși, te fac să te întrebi stupefiat "oare cum pot locui oameni acolo?!". Și locuiesc. Nu mulți, dar locuiesc... Și ar mai fi marea, plajele, calăncile, berea de castane, coppa și cârnații afumați - o minunăție, muzica, oamenii ... și multe altele, dar le păstrez pentru postarile viitoare. 


Hello Bastia!

  Căsuța noastră pentru 8 nopți

Golful Porto
Satul Ota

Apus în Porto

La plajă la Sagone

Piana, sat clasat printre cele mai frumoase din Franța, dar fie vorba între noi, sunt altele și mai frumoase.

Priveliște faină, numai fundu'meu stătea în niște mărăcini...

Drumeție pe râul (sau prin râul) Liamone...

 ... urmată de o bălăceală în piscină naturală

Picnic cu coppa și bere Pietra

Am oprit mașina să pozăm și să hrănim porcii. Nu tre' să-i cauți, sunt peste tot :)

Cu barca prin calanques de Piana, un univers mineral fabulos și o apă incredibil de turcoaz


Homarul!

Noi am ales ca tabără de bază satul Porto, aflat în golful cu același nume pe coasta de vest a insulei, într-o zonă clasată pe lista Patrimoniului Mondial de UNESCO. Cazarea am avut-o la cortul personal, într-un camping foarte drăguț, curat și civilizat și de unde am făcut excursii zilnice cu mașina prin împrejurimi, îmbinând astfel marea cu muntele. De fapt asta îmi place cel mai mult la Corsica, pe lângă sălbăticia pe care o oferă: că poți alterna diverse activității pentru o vacanță deloc plictisitoare. Sunt și hoteluri în Corsica, poți închiria mobil-home-uri/căsuțe în campinguri; statul la cort clar nu este pentru oricine, dar ca și reguli generale cred că sunt două: să-ți placă și să fii echipat corespunzător. Și un ultim lucru despre Corsica: pe insulă este imperativ să ai mașină, să vii cu una sau să închiriezi una, altfel e mare păcat, transportul public fiind destul de rar, pe alocuri inexistent chiar. Și cam atât cu treburile organizatorice, că n-aș vrea să mă lungesc prea mult, cine este interesat de vreun amănunt anume e invitat cu drag să îmi scrie.


Prin munți...


Râdeam eu ce râdeam, dar am plâns la propriu de durere de degete la final

Ultimul prânz în Corsica- vederea pe care aș fi făcut-o mică, aș fi băgat-o în geantă și aș fi luat-o cu mine acasă (Sagone).


Calanques de Piana

Plimbare prin Ajaccio înainte de îmbarcare .

Îmbarcarea 

În concluzie a fost frumos tare în vacanță. Toate destinațiile au fost speciale și interesante în felul lor, dar pentru mine personal Corsica a excelat. Dacă înainte să ajung pe insulă, încă mă mai gândeam la posibile destinații pentru vara viitoare, acum știu sigur că (de vom avea bani de vacanță) tot în Corsica vom merge, două saptamni, trei, patru, o viață dacă se poate... Pentru că până la urmă călătoriile astea nu-s doar pentru a bifa locuri pe hartă, nu-i așa? Eu zic că-s și pentru a ne simți bine și pentru a profita de ce ne place, așa cum ne place fiecăruia dintre noi. Sunt pentru a descoperi locuri noi, dar sunt și pentru a le aprofunda pe cele vechi, iar Corsica este clar o destinație ce trebuie aprofundată. De mine cel puțin, nu mi-aș permite să încerc să vă conving. V-am lăsat acum, după ce editez și clasez cele 800 de poze, revin cu un nou articol. Încă nu m-am gândit cu ce să încep...

Share this:

Despre autoare

Sunt Larisa, născută in București, cu domiciliul actual la Amboise în Franța, pe Valea Loarei. Sunt pasionată de natură, fotografie, munte, călătorii, bucate și vinuri bune, iar pe blogul-larisei.com scriu despre experiențele mele franceze, despre locurile interesante pe care le vizitez, despre hobby-urile și activitățile din timpul liber.

36 comentarii:

  1. chiar ca are apa aia o culoare!
    nu stiu de ce toata lumea se asteapta la ce-i mai rau de la Milano, mie mi-a placut :)
    cu Pisa te inteleg, si pe mine m a lasat rece
    si da, Cinque Terre merita mai mult :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Prin blogosfera am tot citit impresii nu chiar bune despre Milano, dar stii cum este, tine de gusturi. Si mie mi-a placut si chiar as mai merge candva.
      Cat despre Cinque Terre, doua zile erau prea putin, ma gandesc la cel putin 3-4 sa pot profita cum trebuie fara sa alerg.

      Ștergere
    2. da, cel putin, asa am zis si noi, ca data viitoare stam macar o saptamana. cand o fi data aia viitoare...mai vedem :-p

      Ștergere
    3. O sa vina candva si data aia viitoare...

      Ștergere
  2. Efectul Corsica :). Te face sa-ti doresti sa o vizitezi in fiecare an.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Banuiam ca asa va fi. Pentru al meu sot fu a doua oara si nu s-a plictisit inca :)).

      Ștergere
  3. Pare fooooarte interesantă Corsica! Dar cum nu am văzut-o nu mă pot referi doar la ce am văzut din ce ai savurat și tu vacanța asta și anume Italia...

    Milano, mă bucur că l-ai găsit frumușel, eu am zis în articolul dedicat lui că "n-ai ajuns să cunoști Italia dacă nu ai trecut pe la Milano" :P
    Como cu al lui Bellagio sunt mi-nu-na-te, poza ta spune tot si moamă ce culoare are apa aia, când am fost eu în iunie anul trecut nu era chiar atât de faină apa :( Dar oricum mi-au plăcut la nebunie...
    Pisa are ceva special, nouă ne-a plăcut, dincolo de Câmpul Miracolelor și Turnul inclinat, am ajuns de două ori la Pisa și cred că a treia oară vom sta mai mult de o zi. Cred că e un orășel ce trebuie luat pe îndelete.
    Florenta nu mai zic... stii nebunia mea cu ea. Abia astept să citesc articolul tau, până atunci tac mâlc să nu îți influențez părerile :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bia, eu zic ca mai conteaza si starea, momentul, cum te simti tu, cu cine etc nu doar locul. Poate ca in ziua la Milano m-am simtit eu mai happy decat in ziua la Florenta :)), nu stiu :D. Apoi clar mai sunt si gusturile. Cunosc pasiunea ta pentru Toscana, am zis ca intr-o zi, voi merge sa ma plimb si prin locurile mai putin turistice, sa o iau asa la sanatoasa cu masina, fara un scop sau un obiectiv anume.

      Ștergere
  4. Ati avut o vacanta excelenta, am citit cu mare placere relatarile tale. Se simte entuziasmul ceea ce ma face sa imi doresc Corsica inainte sa ne povestesti pe indelete, doar datorita peisajelor cu mare si munte, iar apa aceea .... WOW

    Milano nu m-a dat gata, am fost iarna, dar imi doresc sa vad imprejurimile, poate anul viitor. Pisa imi place mult, as reveni cu placere. Florenta mi-a lasat si mie impresii contradictorii, am vizitat cam tot ce mi-am dorit asa ca nu as insista sa ma intorc. Poate si din cauza vremii, am prins ploaie mocaneasca timp de 3 zile :(
    Astept cu interes impresiile tale :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate oi fi picat eu intr-un moment prost la Florenta, sau poate trebuia sa stau mai mult, nu stiu. Sincera sa fiu nu mai ma tenteaza sa ma intorc in oras, dar cum ii ziceam si Biancai mai sus, m-as intoarce in Toscana pentru zone mai putin umblate, sate, peisaje si mai ales vii :)).

      Ștergere
  5. Ai vazut o multime de locuri frumoase si ce e cu adevarat special, ai vrea sa te intorci cat de curand la ele. Asta inseamna ca te-ai indragostit de Corsica. Un sentiment minunat! :)
    Din imagini imi dau seama de ce...
    Este extraordinar sa vii atat de entuziasmat si fericit din vacanta! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nice, nu cred ca ai cum sa nu te indragostesti de Corsica odata ce ai vazut-o. Dar acum depinde desigur si de gusturile fiecaruia, cuiva din categoria "resorturi de 5 stele" nu cred sa-i fie pe plac... Eu zau ca nu m-as mai fi intors acasa :)). Noroc ca e inca vara si-n Tours!

      Ștergere
  6. "În concluzie a fost frumos tare în vacanță", din relatari si din imagini nu pot decat sa te invidiez si mai ales, pentru ca ai avut sansa sa "amani" putin depresia post-vara :P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Culmea este ca inca o mai aman, intrucat se pare ca vara nu da semne sa plece din oraselul meu :).

      Ștergere
  7. mega-super-frumos a fost concediul vostru! cu cortul vostru mic, in care ati incaput toti 3 ☺ (ma bucur ca il vad si pe Azorel!) ati reusit un superp traseu. Minunate fotografiile tale Larisa! SUPERBE toate! si tu esti o frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La anu' planuim sa ne luam un cort mai mare :)). Cam incomod pentru o saptamana ...
      Multumesc Carmen. Pupici si o zi faina iti doresc!

      Ștergere
  8. Asta da vacanta! A avut din toate si multumim ca imparti cu noi o parte din ce ati vazut voi acolo.Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si asta este doar inceputul! :)) O sa va inebunesc pe toti cu fiecare loc in parte :)).
      Zi frumoasa sa aveti!

      Ștergere
  9. Uai, supeeerb! Abia astept povestile! Doar stii ca si eu am Corsica pe lista de multa vreme.
    Cred ca iti dai seama ca atunci cand o sa ma hotarasc sa merg, o sa te innebunesc cu o mie de intrebari, nu? :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Alexandra, sunt sigura ca o sa-ti placa, sunt superbi muntii si sunt o multime de trasee, de o zi sau mai multe, plus GR20, toata sau bucati din ea. Noi data viitoare am vrea sa stam 2 sapatamani, o saptamana e prea putin. In plus cum voi sunteti obisnuiti cu road-tripurile puteti face un tur al insulei, sunt multe locuri faine de vazut.

      Ștergere
    2. Da, o sa sapt zic si eu ca e putin :P
      Dar oricum, voi chiar ati vazut si ati facut multe in doar 1 sapt! :)

      Da, suntem obisnuiti cu road tripurile, dar recunosc ca am cam imbatranit :))) Sunt destul de obositoare, si atunci cand voi putea, voi prefera sa imi pun baza undeva si sa plec de acolo zilnic ca sa explorez zona, sau, daca nu se poate, atunci sa fac road trip, dar sa stam intr-un loc macar 2-3 nopti si apoi sa plecam mai departe, si tot asa :)

      Ștergere
    3. Da, imi inchipui ca sunt obositoare. Cam asa am observat la vecinii de camping, ca majoritatea plecau dupa 2-3 nopti nopti. Oricum, Corsica nu-i o insula enorma. In principiu daca iti pui tabara o saptamana mai spre nord si alta saptamana mai spre sud ai ocazia sa acoperi destul de mult.

      Ștergere
    4. Buna idee! Thanks for the tip! :)

      Ștergere
  10. Tocmai m-am intors si eu dintr-o mica excursie (o saptamana) din zona Milano- Lacul Como - Lacul Maggiore - Bergamo; baza am avut-o la Milano (5 nopti) si apoi 2 nopti la Bergamo; zona e ofertanta; am vazut pe lacurile Maggiore si Como cateva peisaje superbe (minunata imbinarea dintre lac si munte); astept cu nerabdare (ca toti ceilalti cititori ai blogului tau) relatarile viitoare; cand o sa am timp, o sa le postez si eu pe ale mele; am ramas restanta pe blog cu Budapesta si Viena pe care le-am revazut in august 2014; cat de frumoasa devine Budapesta de la un an la altul... cred ca ai dreptate referitor la ce ai scris in finalul articolului; si eu sunt de parere ca merita sa te intorci in anumite locuri...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie mi-a placut foarte tare lacul Como si chiar mi-as fi dorit, de as fi avut vreme, sa raman mai mult acolo. Sunt o multime de sate faine pentru plimbari, munti pentru drumetii, plus ca am vazut si plaje amenajate :)). Si Lacul Maggiore trebuie sa fie fain.
      Merita cu siguranta sa ne intoarcem in locurile despre care credem fiecare dintre noi ca merita. Ca apoi stii cum e, mai tine si de gusturi...

      Ștergere
    2. La lacul Maggiore am fost doar o singura zi; nici nu am plecat bine de la lac, ca deja ne doream sa revenim; a fost exceptional; am avut noroc si de vreme buna; nu am prins nici o picatura de ploaie; pe lacul Como sunt cateva vile care se pot vizita (la unele interior si gradini, la altele doar gradinile);eu am reusit sa vizitez doar trei, insa am ramas cu amintiri de neuitat...deja ma gandesc la o viitoare excursie in zona in anii viitori....

      Ștergere
    3. Da, am citit si despre vile, sunt sigura ca sunt faine, dar pentru o zi au am ales sa ma plimb prin Bellagio doar. Stiu ca era Villa Melzi acolo, nu stiu daca se viziteaza si interiorul sau doar gradinile... Poate altadata cand voi avea mai mult timp la dispozitie.

      Ștergere
    4. La vila Melzi nu se poate vizita interiorul; doar gradinile si cateva anexe; gradinile sunt superbe...Bellagio e minunat.

      Ștergere
  11. Spectaculoase imagini! Milano peste 8 luni va deveni ţinta turistică pentru 20 de milioane de turişti care vor veni să viziteze Expoziţia Universală. Dacă nu ar fi fost un oraş important, cu siguranţă că nu ar fi avut onoarea de a găzdui Expo2015.
    :) Aşa că, nu trebuie să te justifici dacă ţi-a plăcut Milano:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da? Interesant, nu stiam dar banuiam ca se va intampla ceva curand, am vazut ca restauraza de zor parti din oras, plus niste afise...

      Ștergere
  12. Vai ce fotografii minunate! M-am plimbat si eu cu tine!!! Superbe!!!

    RăspundețiȘtergere
  13. Draga Larisa,nu pot descrie in cuvinte cat de bine m-am simtit vazand fotografiile tale minunate:)Te apreciez foarte mult si tin pe aceasta cale sa iti multumesc pentru tot ceea ce faci.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos pentru aprecieri, inseamna foarte mult pentru mine. Te mai astept pe aici.

      Ștergere
  14. Mi-a placut mult relatarile tale, calanques de Piana cu siguranta e unul din motivele care sa te faca sa te indragostesti de Corsica!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O da, mai ales pentru cineva care iubeste muntele :)

      Ștergere