Evisa, Padurea Aïtone, berea din castane și apusul în Porto

Corsica este o insulă foarte ofertantă în ceea ce privește activitățile în natură, iar cum noi nu suntem genul de oameni care să stea numai la plajă, în a treia zi am plecat spre munte. Nu ne plănuisem chiar o drumeție adevărată pe culmi stâncoase, cel puțin nu pentru ziua respectivă, ci doream să descoperim ceea ce se numește Pădurea Aïtone cu piscinele sale naturale, locație despre care se spune că ar fi un must see pe insulă. Treaba cu must see-urile astea mie nu-mi prea place sincer să vă spun; îmi creez adesea așteptări prea mari și nu puține au fost dățile când m-am întors dezamăgită. Desigur că ceva special tot trebuie să fie acolo, dar poate nu atât de special pe cât este "etichetat". În fine, deși pădurea Aïtone era finalitatea, despre drumul până acolo pot scrie o întreagă poveste. V-am mai spuns că drumurile din Corsica sunt pline de aventuri, nu? 


Am plecat dis-de-dimineață din cătunul nostru Porto și de data acesta am luat-o spre Ota, Porto nefiind de fapt nimic altceva decât "fațada" de la malul mării a satului Ota, aflat un pic mai la "deal". Porto se găsește la jumătatea distanței între Calvi și Ajaccio, iar accesul spre și dinspre sat e dificil pe oriunde ai lua-o, inclusiv pe unde o luarăm noi spre Ota. Însă cu toată dificultatea drumului, peisajul devine din ce în ce mai spectaculos pe măsură ce urci, astfel încât merită tot efortul.
 
Satul Ota, înconjurat de stâncile de granit roșiatice, este unul tipic de munte corsican. Poartă de intrare în canionul Spelunca, care mi-a rămas restanță pentru anul viitor, Ota este punctul de plecare pentru multe drumeții, fiind astfel destul de frecventat de turiști. Din interior nu pare cine știe ce, însă asta până-l vezi de pe versantul celălalt: muntele pe care este "aruncat" te lasă fără cuvinte. În cazul nostru urma ca din Ota să intersectăm drumul spre Evisa, numai că imediat după ieșirea din sat am avut o surpriză de proporții: drumul era închis din cauza unor alunecări de pietre. Cum în Corsica nu ai multe drumuri ca să alegi, a trebuit să facem cale întoarsă în Porto și de acolo să luăm traseul clasic și mai lung spre Evisa.


 Satul Ota



Situat pe drumul dintre Porto și Corte, Evisa este unul dintre cele mai frumoase sate din Corsica, chiar dacă nu este pe nicio listă oficială. Vorba aceea, listele astea oficiale mai ascund și unele interese, nu-i așa? Se pare că Evisa datează din Evul Mediu, epocă în care era grupat cu alte două cătune din apropiere: Marignana (superb, vă voi povesti într-un episod viitor), Cristinacce și Tassu. Viața satului aici a fost dintotdeauna orientată spre munte, cele mai frecvente îndeletniciri ale localnicilor fiind cele agricole și pastorale. Arhitectura caselor din Evisa nu este una specială, construcțiile  sunt din granit, tipice zonelor abrupte mediteraneene și par destul de sărăcăcioase la prima vedere, contrastând puternic cu peisajul  extrem de bogat din jur: râuri sălbatice, vârfuri stâncoase, chei, păduri, faună și floră protejată, multe drumeții, dintre care cea mai cunoscută fiind cea prin Forêt d'Aïtone, spre care ne îndreptam și noi. Însă nu așa curând, Evisa are multe povești de spus...


 Satul Evisa






Se pare că satul acesta mic și nesemnificativ pe harta Corsicii este celebru pentru ceva: datorită solului și altitudinii favorabile, Evisa este paradisul castanilor, pentru unul dintre soiuri obținând și un AOC*, soiul Marron d'€™Evisa. Cultivat încă din secolul 16, când genovezii i-au incitat pe corsicani să-l cultive, castanul este astăzi la Evisa un arbore emblematic. Și nu numai la Evisa, Corsica toată rămâne una dintre ultimle regiuni din Europa unde fructele uscate ale castanului sunt transformate în făină în vederea elaborării de numeroase preparate culinare. Chiar și crescătorii de porci folosesc castanele: se pare că mâncând aceste fructe, carnea prinde o aromă aparte, aromă care face probabil charcuteria** corsicană una dintre cele mai apreciate din Franța. Castanul mai este cultivat pentru lemnul său din care se produc diverse piese de mobilier și ustensile, dar are și un rol important în peisaj, conservând urmele unei vechi tradiții agricole. Și pentru a fi sărbătorit cum trebuie, în fiecare an în luna noiembrie la Evisa se ține Tragul Castanelor

Apropo de castane, știați că în Corsica există și o bere din făină de castane? Ei bine, se pare că prin 1991, Armelle și Dominique, el originar din satul  Pietraserena, în departamenul Haute-Corse, au avut o idee ingenioasă: să inventeze o bere cu adevărat corsicană, nu doar o bere produsă în Corsica. Și cum altfel ar putea fi o bere cu adevărat corsicană, decât  "une bière à la châtaigne", o bere din castane?!

În Corsica castanul este numit și "arborele vieții", sau "arborele pentru pâine". Însă până la "pâinea lichidă" au fost necesari ani buni de cercetări; cică nicăieri în lume n-a mai existat o bere din făină de castane. Așa că după studii chimice, biologice, teste, s-a validat că fructele castanilor posedă calitățile necesare pentru bere: fermentează ușor și dau o culoare plăcută, astfel că o rețetă a fost finalizată. Din acel moment au mai fost necesari încă 2 ani de pregătiri și studii, până ce părțile tehnice și financiare au fost puse la punct; abia în 1996 prima fabrică de bere corsicană este deschisă la Furiani. Berea se va numi Pietra, nume ce provine de la satul de origine al familiei Sialelli. Traversând drumurile Corsicii, pe la târguri și piețe și propunând Pietra spre degustare în magazine și baruri, cei doi îndrăzneți au reușit să convingă. 

Și m-au convins și pe mine. Tot îl tot auzisem pe Andrei în anii trecuți despre Pietra, că e bună, că îi place. Eu nu o gustasem vreodată până vara asta când, nu știu dacă din vina decorului în care am băut-o, sau făina aceea de castane chiar este genială în bere, dar Pietra a devenit subit berea mea preferată. Pe de altă parte, să vă spun sincer, eu nu-s mare amatoare sau cunoscătoare de bere; beau în general vara când mi se face poftă, așa că n-o luați ca pe o opinie avizată, ci doar ca pe un gust personal.  

Picnic cu Pietra și Coppa la lacul Creno (despre care vă voi povesti data viitoare!)

Însă haideți c-am deviat de la subiect. De fapt scopul nostru pentru ziua cu pricina erau piscinele naturale din pădurea Aïtone. Bun... După cum vă spuneam mai sus, Evisa este punctul de plecare pentru numeroase drumeții, dintre care cea mai populară fiind cea prin Pădurea Aïtone, pentru a admira piscinele naturale ascunse între pini. Există două trasee care străbat pădurea, unul ce pleacă din Evisa, numit "le chemin des châtaigniers", drumul castanilor, sau altul cu mașina pe D84 până la intrarea în pădure, după care la picior spre piscine.  Ce sunt aceste piscine naturale? Păi sunt niște "ochiuri" cu apă limpede , un fel de mici lacuri pe râul Aïtone, despărțite de cascade și căderi, ascunse într-o pădure de pini. Fie că faci doar o plimbare să le admiri, fie că te oprești pentru plajă, bălăceală sau picnic, piscinele Aïtone merită un popas, locul este interesant, deși sinceră să fiu nu mi s-au părut chiar un must see al insulei. 

 Pădurea Aïtone













 
Însă n-a fost rău c-am făcut-o. După ce-am parcat mașina în locul special amenajat, situat un pic mai sus de Evisa, am luat-o la pas pe traseul marcat ce coboară în pădure. N-a durat mult până să ajungem la prima piscină, cam aglomerată ce-i drept, urmând ca de acolo să coborâm o potecă stâncoasă până la următoarele. Destul de în vale ne-am oprit și noi, după ce am găsit un locușor mai retras. Am scos ce aveam de mâncare prin rucsac, punând de un picnic în natură, după care ne-am relaxat la soare pe niște pietroaie, că de bălăceală nici nu încăpea vorba la cât de rece era apa. 

N-am zăbovit prea mult, așa că după câteva ore am luat traseul înapoi, dar nu fără să ne oprim din loc în loc pentru poze. Cu mașina ne-am întors în Porto, fără să trecem însă pe la camping, mergând direct la plaja din sat. Centrul din Porto e tare simpatic: clădiri din același granit roșiatic, rupte parcă din munții ce le înconjoară, strada principală care duce în port,  îngustă, în pantă, cu eucalipți, bordată de buticuri, restaurante și terase, plus micul port din Porto plin de ambarcațiuni de toate felurile, majoritatea modeste, destinate turiștilor. Din port o pasarelă duce spre plajă, unde ne-am oprit și noi preț de câteva ore, pentru un pic de bronzat și bălăceală. Plaja Porto nu-i extraordinară, e numa' pietre, iar apa este destul de adâncă și de tulbure de la mal, însă peisajul cu turnul genovez în dreapta și calanques de Piana în stânga merită câteva ore de chinuială.  

 Porto








Spre sfârșitul zilei ne-am întors în camping pentru un duș rapid și schimbat, după care am ieșit în oraș să luăm masa. Recunosc, nu prea am mâncat în oraș cât am stat în Corsica. Întrucât ajungeam destul de târziu în camping și destul de obosiți după zile întregi de hoinărit, numai de ieșit nu mai aveam chef. Încropeam ceva rapid, în speță un grătar (campingul punea la dispoziție un grătar mare de piatră, unde fiecare se ducea cu fripturica și cărbunii) și somn de voie, zău că nici acasă nu mă culc așa devreme cum m-am culcat în vacanță! Însă în seara respectivă am hotărât să mâncăm în oraș, nu înainte de a admira apusul de soare peste golf. Se spune că apusul în Porto e cel mai frumos de pe insulă; așa o fi, n-aș avea cu ce să compar. Andrei avea poftă de o langustă, însă cum la mai toate restaurantele langustele trebuiau comandate în prealabil, ne-am mulțumit cu niște pește ordinar la o terasă pe malul mării, plus unul-două-trei pahare de vin, încheind astfel o zi plină. A doua zi aveam s-o luăm de la capăt spre Sagone ...



Allbumul de poze complet îl găsiți, dacă sunteți curioși, AICI 
(linkul duce la prima poză din acesta serie, mergi mai departe cu săgeata la dreaptă, de sub poză sau de la tastatură, până la sfârșit) 

Cele 2 albume cu poze din Corsica - septembrie 2014 le găsiți pe g+: 


Toate episoadele aventurii Corsica I (septembrie 2014) le găsești în lista de mai jos

De la Bastia la Porto: Corsica la prima înfățișare 
Calanques de Piana un univers mineral fabulos 
Piana: satul, plajele si apele turcoaz 
 Evisa, Padurea Aïtone, berea din castane și apusul în Porto
La Sagone marea este piscina mea personală   
 Drumeție, bălăceală și plajă pe valea râului Liamone  
La pas spre Lac de Creno
Rătăcind spre Refugiul Erco 
 Homarul, Ajaccio și la anu' mergem (iar) în Corsica  


Toate episoadele aventurii Corsica II (mai 2015) le găsești AICI

Share this:

Despre autoare

Sunt Larisa, născută in București, cu domiciliul actual la Amboise în Franța, pe Valea Loarei. Sunt pasionată de natură, fotografie, munte, călătorii, bucate și vinuri bune, iar pe blogul-larisei.com scriu despre experiențele mele franceze, despre locurile interesante pe care le vizitez, despre hobby-urile și activitățile din timpul liber.

16 comentarii:

  1. Frumoasa poveste am citit.O sa ma culc si o sa ma visez si eu in locurile alea minunate,mai ales la mare si la apus.Eu ti-am zis: te citesc cand am timp,asa pe indelete si fara graba,.Apoi vad toate pozele ca sa-mi fac o imagine mai completa a locurilor.Frumos! Astept continuarea.Cu drag,

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie imi place sa citesc bloguri la fel, in liniste, asa ca le "programez" spre sfarsitul serii de obicei, desi uneori recunosc mai rasfoiesc si ziua de pe telefon :).
      Zi frumoasa va doresc! Vine si continuarea...

      Ștergere
  2. eu nu mi aduc aminte decat de o supa de castane (apropo de chestii din castane) da berea aia nu suna rau, mai ales daca i blonda
    si ce i avut domle cu facebuku de l-ai jignit asa tare? :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Supa de castane, interesant. Eu am mancat doar castane prajite si sincer nu mi-au placut deloc, insa culmea, berea e foarte buna.

      Iar facebookul cum sa nu ma enerveze cand vad ca unele postari sunt vazute doar de 25 de oameni dintre toti cei care au dat like paginii blogului? In curand or sa fie 0 vizualizari 0 daca nu cotizez :D.

      Ștergere
  3. Uluitoare peisaje pe insula asta! Cele cu apusul de soare sunt de vis! Imi imaginez ce trebuie sa se simta la fata locului...
    Uite ca tot aflam lucruri noi din articolele tale, Larisa, eu nu stiam de existenta acestei beri din faina de castane. M-ai facut curioasa, as incerca si eu specialitatea casei, chiar daca nu agreez in general aceasta bautura. De fapt, eu nu agreez nicio bautura alcoolica. :P
    Apa din piscinele naturale era buna de balaceala, era suficient de calduta? :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur sincer, Nice, dacă voi, cititorii, aflați lucruri noi din articolele mele:). Si trebuie sa recunosc ca si eu îmi îmbogățesc cunoștințele tot mai mult de când cu blogul. In primul rând sunt mult mai atenta la detalii pe unde merg, plus ce mai citesc înainte sa scriu postările :). Deci blogosfera asta e benefică se pare pt ambele părți. Apa piscinelor era destul de rece, aproape ca a unui rau obișnuit de munte. Erau persoane care făceau baie, eu nu m-am încumetat :D

      Ștergere
  4. M-ai facut curios sa incerc berea din castane :) Povestile si fotografiile sunt fantastice. Multumesc si salutari!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu stiu in ce masura o vei gasi. Pana si aici in Franta e greu de gasit in magazine. Tre' sa mergi in Corsica sa o gusti la ea acasa, cel mai bine :p.
      Multumesc pentru aprecieri!

      Ștergere
  5. O zona superba! Fotografiile tale sunt... fenomenale! Absolut fenomenale! Toate!
    Multumim pentru excursie si asteptam sa ne inviti la picknick :-)

    RăspundețiȘtergere
  6. E superb apusul surprins! Cat de ciudat poate fi, ca nu am prins niciodata un apus de soare peste o apa, mare, lac, etc? :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai nevoie de o mare orientata catre vest. Altfel, daca e orientata catre est, ca Marea Neagra de exemplu, tre' sa te trezesti dimineata pentru rasarit ;)

      Ștergere
  7. Am fost si la "mari orientate catre vest :P", dar din pacate eram de fiecare data prinsa in alte actiuni si am uitat mereu de apus...:(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eh, stiu cum este, se va ivi vreo ocazie datile urmatoare :)

      Ștergere
  8. Buna Larisa si salutari de la Toronto !
    Am descoperit blogul tau de curand si vreau sa-ti spun ca m-au fascinat povestile si mai ales pozele castelelor vizitate de voi....iar Azorel e bestial !!! Noi am fost in concediu doar la Paris dar imi doresc tare mult sa vad Valea Loarei cu castelele ei de vis.
    V-am insotit cu placere si in concediul vostru in Corsica. Pozele sunt fenomenale si de aceasta data.
    Felicitari pentru un blog deosebit!
    Toate cele bune, Sonya

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult Sonya pentru aprecieri! Ma bucur ca ti-au placut povestile si pozele mele.
      Nu-i timpul pierdut, daca iti doresti cu adevarat, intr-o zi cu siguranta te vei intoarce in Franta si vei vizita si alte regiuni, inclusiv Valea Loarei sau Corsica.
      Toate cele bune de asemenea si te mai astept pe aici ;)

      Ștergere