Câine mic responsabilități mari

Am văzut de curând o "chestie" pe internet, nu mai știu exact unde, care zicea că un câine nu e doar pentru Crăciun. "Chestia" este cât se poate de adevărată și actuală, asta că tot vin sărbătorile de iarnă, iar un cățeluș pufos ar "da" foarte bine sub brad. "Chestia" este totodată și cât se poate de tristă gândindu-ne că sunt oameni, care cu greu pot fi numiți oameni, care-și iau un câine înainte sau fără să se gândească la responsabilitățile pe care acesta le implică. Sunt sigură că multora le trece prin minte că un câine mic implică mai puțină atenție, mai puțin timp, mai puține obligații ceea ce este adevărat doar parțial, nu întru totul. Cum așa? Păi hai să vedem...

 
Responsabilitatea nr.1: Timpul
 
Un câine, fie că e de talie mare, medie sau mic, are nevoie de timp petrecut cu tine. Are nevoie de atenție, de socializare, are nevoie să te joci cu el, într-un cuvânt să-l bagi în seamă. În plus față de asta, orice câine, indiferent de mărime, trebuie scos afară și asta nu numai pentru a-și face nevoile așa cum cred unii stăpâni înguști la minte, ci și pentru a se plimba în aer liber, a alerga, a adulmeca mirosuri, a socializa cu alți câini. Dacă ești o persoană ocupată până peste cap, sau mai rău, una care-și petrece timpul mai mult la job decât acasă (ceea ce nu este ok oricum!) mai bine las-o baltă, nu este momentul pentru un animăluț în viața ta. Un câine care stă în majoritatea timpului singur acasă va fi foarte neîmplinit, așa că nici tu, nici el nu veți fi fericiți. 


 Responsabilitatea nr.2: Educația
 
Te înșeli dacă crezi că un câine mic este mai ușor de educat. De exemplu câinii din rasa yorkshire terrier, ca Azorel al nostru, sunt recunoscuți pentru trăsături de caracter ca independența, încăpățânarea, hotărârea sau șiretenia, așa că dacă nu te ocupi de educația lui de mic ai toate șansele să nu te înțelegi cu el mai târziu. Nu-i de glumit cu acest aspect, foarte multe abandonuri se datorează faptului că stăpânii nu se ocupă de educația câinilor atunci când trebuie, iar mai târziu se miră că aceștia nu-i ascultă. Poate că un câine mic nu are nevoie chiar de dresaj, dar are nevoie de o instruire în ceea ce privește lucrurile simple ca lătratul, rosul lucrurilor prin casă, sau interacțiunea cu oameni sau animale, deprinderi pentru care trebuie să investești răbdare și timp. În plus, chiar și un câine mic are nevoie de stabilirea unui program zilnic ordonat de "pipi și caca" -asta în cazul în care nu locuiți la curte să-i deschideți ușa- pentru a evita accidentele neplăcute în casă.

Responsabilitatea nr. 3: Dragostea și afecțiunea
 

Orice câine, indiferent de talie, va cerși dragostea și afecțiunea stăpânilor, așa că deschideți-vă inima și fiți pregătiți să le-o oferiți. Trebuie să fii chiar insensibil ca atunci când animalultul tău vine și pune capul pe tine să nu îl mângâi. Eu personal l-aș mânca pe Azorel. Pe de altă parte nu e bine nici să-l răsfeți excesiv așa cum am făcut eu, recunosc. Ți se va urca în cap și nu îl vei mai da vreodată jos de acolo.


Responsabilitatea nr. 4: Banii
 
Luați în considerare că un câine costă, și nu e de glumă cu asta. Să zicem că poate nu-l cumperi ci îl adopți, deci nu plătești la început, însă vizitele la veterinar, vaccinurile, mâncarea zilnică, jucăriile, zgarda, lesa, patul, cușca și alte lucruri diverse nu sunt chiar gratuite, dar sunt total necesare chiar dacă optați pentru un câine mic. Dacă nu sunteți dispuși sau n-aveți posibilitatea momentan, atunci mai așteptați.
 
Responsabilitatea nr. 5:  Menținerea sănătății și a protecției
  
Că  tot fusei la doctor cu Azorel săptămâna trecută, aflați că veterinarul nu este chiar ieftin. Cu toate acestea vizitele la cabinet sunt obligatorii și trebuie să devină o obișnuință pentru fiecare stăpân de animale, iar pentru sănătatea lui și a voastră de la vaccinările periodice e bine să nu vă eschivați. Îl iubești, îl vaccinezi- era un afiș la cabinetul unde merg eu. Nu toți stăpânii au educația aceasta și nici legislația nu este peste tot foarte precisă în acest domeniu, dar trebuie să înțelegem cu toții că menținerea sănătății animalului de companie este o responsabilitate importantă pentru el, pentru noi și pentru cei din jur. Schema de vaccinare este stabilită de medicul veterinar, în funcție de rasă, greutate, vârstă și legislația țării în care locuiți, vaccinurile se fac mai des în primul an, până ce câinele este imunizat, după se reduc la o singură dată pe an (eu în luna cu pricina primesc o înștiințare acasă precum că trebuie să mă prezint la vaccinat), iar acestea sunt notate împreună cu toate celelalte detalii ce țin de sănătatea câinelui vostru în carnetul de sănătate al animalului. În afară de vaccinuri, câinele mai are nevoie de medicație periodică pentru prevenirea infestărilor cu paraziți interni (viermi), sau externi (purici, căpușe), foarte periculoși atât pentru el cât și pentru noi. Nu uitați că e mai bine să prevenim decât să tratăm. În plus, în cazul oricărui animal, pot apărea oricând probleme de sănătate spontane, accidente care vor necesita deplasări la veterinar (răceli, infecții, răni etc). Doar n-o să-ți lași prietenul să sufere ca să faci altceva cu timpul sau cu banii! O altă responsabilitate a ta ca stăpân este și asigurarea protecției animalului tău: o incintă sigură în care să stea, dacă stai la casă ai grijă să nu iasă în stradă sau să ai găuri prin gard, plimbările trebuie să se facă în lesă și de ce nu, un medalion cu numărul tău de telefon la gâtul câinelui ar putea fi de folos. 


Responsabilitatea nr. 6:  Întreținerea și toaletarea 
 
Când îți iei un câine gândește-te și la blana lui! Câinii cu blană lungă necesită o îngrijire mai atentă decât cei cu blană periuță. Un câine ca Azorel de exemplu necesită un tuns la fiecare trei luni, periere aproape zilnică și spălare cam la 1-2 săptămâni (asta dacă nu se tăvălește pe undeva!). În afară de acestea, orice câine are nevoie de tăierea frecventă a unghiilor (se încolăcesc și-l pot rănii), curățarea urechilor, a ochilor, a dinților etc. O toaletare completă se poate face acasă, dacă te simți în stare, sau la saloanele speciale pentru animale. Eu îl toaletez și acasă și la salon în funcție de timp, bani și dispoziție, dar de 2-3 ori pe an prefer să-l las pe mâna profesioniștilor. 

Responsabilitatea nr. 7: Vacanțele
  
Înainte să-ți iei un câine, fie el și de talie mică, gândește-te ce vei face cu el când pleci în vacanță. Nu toți suntem dispuși să ne adaptăm vacanțele în funcție de prietenii patrupezi, așa că găsirea unei cazări se poate dovedi necesară. Cu siguranță o rudă sau un prieten de încredere și apropiat de cățel este mai bun decât o pensiune, dar eu tot o să vă încurajez să-i luați cu voi. Desigur că vacanța cu câinele nu va fi ca cea fără el, vor fi necesare compromisuri și adaptări, însă momentele petrecute alături de companionul tău în vacanțe vor fi de neprețuit. Și pentru tine și pentru el. 
 
 V-am povestit mai multe AICI



Responsabilitatea nr. 8: Respectarea comunității în care locuiți
 
O altă responsabilitate pe care majoritatea stăpânilor o uită este respectul față de tot ce se află în jurul nostru, oameni, mediu sau alte animale. Dacă stăm bine să ne gândim mulți uită aceste regulile de conduită chiar și neavând câine, ceea ce este un lucru grav, lucru care vine în principal lipsa de educație. Însă trebuie să curățați întotdeauna murdăria făcută de câinele vostru chiar și mic fiind. Eu de exemplu cumpăr saci de 10l și am mereu unul-doi în buzunar când plec la plimbare. Apoi, un câine, fie el și mic, trebuie ținut sub control, la fel cum trebuie avută grijă când intră în contact cu alte persoane sau alți câini. O să ziceți ce rău poate face o piticanie ca Azorel... Unui om matur poate nici un rău, dar unui copil? Oricât de educat și cuminte ar fi, un câine rămâne un câine, așa că nu știi cum reacționează în prezența unor necunoscuți, poate că se sperie și mușca, deci puțină atenție nu strică.


Vedeți, nu-i chiar simplu nici cu un câine mic! 
   
Și ca să închei, circulă aici National Geographic un promo, nu știu dacă și la voi, care zicea așa: "Orice câine merită o familie, dar nu orice familie merită un câine". Nimic mai adevărat! 

Share this:

Despre autoare

Sunt Larisa, născută in București, cu domiciliul actual la Amboise în Franța, pe Valea Loarei. Sunt pasionată de natură, fotografie, munte, călătorii, bucate și vinuri bune, iar pe blogul-larisei.com scriu despre experiențele mele franceze, despre locurile interesante pe care le vizitez, despre hobby-urile și activitățile din timpul liber.

21 comentarii:

  1. Azorel este un scump, ma topesc dupa el. Vecinii nostri au ambii catel - în stânga este un pudel delicat si dulce ca o jucarie de plus, în dreapta este un maidanez, luat de la azilul animalelor - tantos si recunoscator pentru casuta pe care o are. Multa vreme am cochetat cu ideea de a lua si noi un catel (am avut si stiu ce înseamna - pe Leo l-am crescut de la 4 luni!) si oricât iubesc animalele, am hotarât ca înca nu ne putem asuma aceasta obligatie. Poate ca trebuie sa mai asteptam câtiva ani...
    Va pup, pe Azorel de doua ori ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cel mai bine este sa-l luati cand sunteti pregatiti.
      Eu l-am primit pe Azorel la putin timp dupa ce m-am mutat in Franta. Eram la inceput, nu lucram, n-aveam prieteni, Andrei era des plecat cu serviciul, asa ca ne-am gandit ca un catel mi-ar tine companie. Asa a fost. Azorel a venit la momentul potrivit si chiar daca acum lucrurile s-au mai schimbat si-a facut loc in vietile noastre.
      Pupici Carmen:)

      Ștergere
  2. ai perfecta dreptate, un animal nu i un moft, cum cred unii. mereu am zis, unii oameni n ar trebui sa aiba copii, si e valabil si cand vine vorba de animale. noi am avut mare noroc cu sora mea care a adoptat o pe Miky, ca altfel nu stiu ce faceam. nu mai zic ca mi e dor de ea, ca ma apuca altele.
    Si cu un catel e si mai greu. Am un vecin la Bucuresti, bai nene, sta catelul ala singur toata ziua si latra non stop evident. Mi e mila de el saracul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa aveam si eu un vecin in Bucuresti care isi tinea rottweilerul pe balcon ( balconul unei garsoniere), tot asa latra cainele acolo singur. Eu sincera sa fiu n-am inteles niciodata de ce unii oameni isi iau caini imensi cand nu au nici timp nici spatiu pt ei.

      Ștergere
  3. Total de acord! In linii mare se poate suprapune articolul si ptr cei ce-si doresc pisica. Noi in recenta vacanta i-am lasat (ca da, acum avem doi, o sa scriu povestea candva pe blog) la un pet hotel de care n-am fost multumita deloc dar n-am avut alternative. Ai punctat bine la capitolul educatie, in Pennsylvania s-a dat un caine la mine in timp ce coboram niste trepte, stapanul asigurandu-ma ca e totul ok iar cainele in lesa...ete ca n-a fost! Cel mai tare ma deranjeaza rahatul de caine lasat....unii ca rahatii de elefant, atat de mari sunt...eu ies cu Sasha afara si ma dispera cand o vad cum adulmeca mirosul si se duce direct la el....sunt terorizata ca poate lua cine stie ce boli, cu toate ca e vaccinata. Caine, pisica, papagal....responsabilitatea e enorma! Insa cu maturitate putem lua cele mai bune decizii, ptr noi cat si ptr companionul nostru de suflet :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, asa cred si eu ca responsabilitatile merg si pt pisici. Eu m-am referit doar la caune ca din asta am :)). Dar am avut si eu pisica...
      Deci sa inteleg ca i-ati luat un prieten Sashei???
      Cat despre rahat, chiar azi dimineata pe inuneric era sa calc intr-unul din ala mare :)). da-o naiba de treaba, sa-l lasi chiar asa in mijlocul strazii? Asa ca stiu ce zici, si azorel ii miroase.

      Ștergere
  4. Hm, momentan nici daca as vrea nu as putea sa-mi iau catelusul mult visat, unul mic, alb, pufos si jucaus, bichon de preferinta pentru ca nu am casa mea si parintii nici nu vor sa auda de animalute. Insa am citit cu atentie articolul tau si cum eu cam fug in viata de responsabilitati...
    Mi se pare exceptionala dragostea ta pentru Azorel. :) E un catelus rasfatat si fericit. :) Asa cum merita toti sa fie! O noapte frumoasa, Larisa. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt foare simpatici si bichonii, cumnata mea are unul. Si eu tot bichon voiam initial, asta pana sa descopar yorkshireul si sa ma indragostesc de el :)).
      Daca stii ca nu este momentul acum pt un catelus mai bine mai asteapta, cu siguranta va veni intr-o zi.
      Il iubim si l-am rasfatat mult intr-adevar probabil si pt ca nu avem copii momentan. Dar si cand om avea Azorel tot o sa aibe locul lui rezervat in familia noastra :)).
      Zi frumoasa Nice!

      Ștergere
  5. Ma bucur mult ca ai atins subiectul asta, pentru ca Foarte multe persoane chiar trebuie sa isi analizeze serios situatia si posibilitatile inainte de a-si lua un catelus. Din pacate cunosc si eu o persoana, care a abandonat nu unul, ci doi catelusi si 2 pisici (nu stiu de ce dupa primul abandon a mai indraznit sa aiba alt animalut)... dar mintea omului de multe ori te uimeste de nu te astepti...
    PS: Si eu am exagerat cu alintatul cu Luna mea si acum "suport" consecintele :))) Dar sunt niste consecinte care mi-s dragi de nu mai pot! :P:P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact asa este si la mine Alexandra, recunosc ca am exagerat cu rasfatul dar nu ma deranjeaza asta. Problema este ca sunt oameni pe care-i deranjeaza si ajung sa-si abandoneze animalele.
      Animalele de companie sunt o responsabilitate, indiferent ca sunt caini, pisici, pasari. E bine ca toti cei ce-si doresc sa se gandeasca bine inainte. Dar ce sa mai vorbim de animalute, sunt oameni care fac copii fara sa se gandeasca :))

      Ștergere
    2. Din pacate, asa este si cu copiii..

      Ștergere
  6. Un caine, indiferent ca este mic sau mare, este o responsabilitate mare. Trebuie tratat ca si un membru de familie. Asta insemnand multa grija, atentie si niste costuri, chiar daca nu foarte mari. Ca sa-l iei doar ca sa-l chinui nu este ceva normal.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Of, daca toti ar gandi ca tine, am trai intr-o lume mai buna si mai frumoasa.

      Ștergere
  7. Excelent post. Bravo. Am să-l recomand tuturor celor care intenţionează să-şi cumpere un căţel.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Cora! M-as bucura daca i-ar ajuta sa ia decizia buna.

      Ștergere
  8. Stii ca sunt de acord cu tine si cum spuneam si eu in articolul in care il prezentam pe Mojo, un caine implica o mare responsabilitate si trebuie sa fi pregatit pentru ca un caine implica foarte multe lucruri. E drept ca tine de fiecare in parte si multi aleg calea cea mai usoara si il trateaza ca pe orice lucru cumparat: se bucura la inceput si apoi uita de el.
    Salutari si pupici lui Azorel, de fiecare data cand il vad imi imaginez ce l-as dragali daca l-as vedea live :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact, trebuie sa fii pregatit. Multi nu stiu ce implica un caine, dar nici nu se chinuie sa afle inainte. Dar ce sa mai vorbim despre caini, sunt altii care fac la fel cu copiii, cu alte persoane...Pana la urma e vorba de om, de felul lui de a fi sau nu responsabil si mai ales de educatie.
      Azorel e fericit ca in curand se va muta la curte :))

      Ștergere
  9. Azorel asta este un super plimbat, il ividiez :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  11. Eu mi-am luat catel (un yorkie) in 2012, exact la o luna dupa ce am pierdut pe cineva drag din familie. Pot sa spun cu mana pe inima ca am ajuns sa il tratam ca pe un membru al familiei si il iubim enorm (cu toate responsabilitatile incluse :) )

    RăspundețiȘtergere