Mutatul: plăcere sau corvoadă?

Ziua bună! Vă scriu de la Amboise, unde este destul de frig, chiar un pic sub 0° nopțile trecute, asta că tot mă lăudăm că la mine nu-i iarnă niciodată. Fac o pauză de la despachetat să vă zic că ieri dimineață tot gazonul era acoperit cu chiciură, iar trandafirii săracii tremurau degerați. Știți că unii sunt înfloriți? Îmi dau seama acum că habar nu am cum se îngrijesc trandafirii, dar trebuie să mă pun la punct repede că am foarte mulți. Am și liliac, abia aștept să vină primăvara să mă îmbat cu parfumul lui. Și hortensii, și lalele, și narcise, plus niște peri, aluni și un smochin. Și poate mai sunt și altele dar nu le-am descoperit încă. Va fi ceva de muncă în curte, iar noi n-avem momentan nici măcar o greblă să strângem frunzele uscate, noroc că foștii proprietari au fost drăguți și ne-au lăsat curtea curată. Și tot noroc cu niște bocanci mai vechi de munte care mă ajută să înfrunt noroiul. 


N-a fost chiar așa dificil mutatul. Am rezolvat sâmbătă, dar am început cu mult înainte, în primul rând cu cumpărarea de cutii (se găsesc o mulțime de variante pe internet, în funcție de mărimea casei) și  închirierea unui camion mare unde să încăpă tot, fără să fie nevoie de mai multe drumuri. Eh, partea în care ne-au sunat cu două zile înainte să ne spună că vehiculul rezervat a căzut în pană și despre cum ne-am văzut în situația ca vineri seara să căutăm disperați o altă mașină, nu vă mai povestesc. Detalii... Spre norocul nostru am găsit altul. Apoi a urmat rezervarea locurilor de parcare din fața blocului. Cum în Tours locuiam pe o stradă îngustă cu sens unic, a trebuit să fim siguri că vom avea la dispoziție cele 3 locuri de parcare din față, să nu blocăm circulația. Procedura a fost în felul următor: făcut cerere de rezervare pe internet la primărie, primit în câteva zile pe mail atestația precum pe 13 decembrie locurile sunt ale noastre, închiriat 3 panouri cu staționare interzisă, venit nenea și instalat panourile frumos în fața blocului cu 2 zile înainte. Simplu și eficient, trăiască tehnologia și faptul că uneori și instituțiile publice o folosesc. 

Trandafirii degerați din curtea mea 

Schimbatul locuințelor în Franța este ceva la ordinea zilei. După cum vă spuneam data trecută, foarte mulți oameni aici stau cu chirie, iar unii dintre ei schimbă apartamentele, sau orașele ca pe șosete. Apartamentul vecin de exemplu schimbase trei locatari numai în cursul anului trecut. Văzusem și eu la ei cum se procedează și am făcut întocmai, însă cel mai bun "lucru" de care ne-am bucurat a fost ajutorul prietenilor. Tot aici în Franța mutatul este un eveniment important în viață, așa că majoritatea cunoștințelor sau rudelor trebuie musai să fie prezente și să dea o mână de ajutor. Este... cum să vă spun?... ca o "invitație la mutat", care trebuie onorată și care desigur că se finalizează seara cu "cinstea" de rigoare. În cazul nostru au intrat în joc 5 persoane plus Andrei, deci vă închipuiți că n-a fost nevoie ca eu să fac mare lucru decât cel mult treburi ușoare. În felul acesta cu atâta mână de lucru bărbătească treaba a mers... ceas, ca să zic și eu așa, seara nu târziu eram deja la masă în jurul unei raclete, cu focul arzând în șemineu, pentru că în aceeași după-amiază au venit și lemnele comandate în prealabil.

Duminică: Crăciun în casă, primăvară afară :)) 

Însă duminică, când toată lumea era deja plecată la casele lor, aranjatul nu m-a iertat. După ce Andrei s-a ocupat de treburile electronice, branșat cele nșpe mii de aparate și întins kilometrii de caburi pe care-i deținem, eu m-am apucat să desfac pachetele. Astăzi cutiile au început ușor-ușor să se împuțineze și toate cele să fie aranjate la locul lor. Am terminat deja hainele, bucătăria, baia, wc-ul (știți că în Franța wc ul este separat de sala de baie, nu?!), iar după ce vă scriu aceste rânduri purced la cea mai grea parte, la camera de zi.

Mai rămân o mulțime de făcut, de exemplu momentan n-am mașină de spălat branșată, iar una dintre uși nu se deschide pe motiv de... cabluri. Dar ce contează e timp, până la Crăciun terminăm și apropo de asta, cel puțin bradul nostru e gata, stă frumos împodobit și aprins lângă șemineu. Și apropo de șemineu, nu prea-mi iese treaba cu aprinsul focului de fiecare dată, dar sunt convinsă că în scurt timp o să mă pun la punct și cu asta. Bine măcar că internetul a fost instalat repede.

Vă trebui să rezolvăm și multe treburi administrative, gen schimbat cărți de identitate (că deh, unii sunt francezi), cărți de rezidență, permise de conducere, cărți de sănătate, actualizat adresă pe la diverse instituții, dar e timp și după sărbători. Până una alta tre' să-l ajutăm pe Moș la cumpărat cadourile. 
Aoleo, câte sunt de făcut!!! Vă îmbrățișez, mă întorc la despachetat.

PS1: Dacă vă întrebați cumva cum îi place lui Azorel noua reședința, vă zic că greu mai reușesc să-l bag în casă. Ar sta numai afară în ciuda temperaturilor. Acum îmi dau seama că oricât de "câine de salon" ar fi, este totuși un câine... 

PS2: Pozele sunt făcute cu telefonul, naiba știe pe unde o fi aparatul. Sursă poză 1: aici.

Spor la pregătiri și voua

Share this:

Despre autoare

Sunt Larisa, născută in București, cu domiciliul actual la Amboise în Franța, pe Valea Loarei. Sunt pasionată de natură, fotografie, munte, călătorii, bucate și vinuri bune, iar pe blogul-larisei.com scriu despre experiențele mele franceze, despre locurile interesante pe care le vizitez, despre hobby-urile și activitățile din timpul liber.

26 comentarii:

  1. Cred ca Azorel e marele norocos, daca mi-as lua casa la curte urmatorul pas ar fi catel si nu din considerente de paza ci pentru ca asa imi imaginez eu un caine fericit.
    Spor la treburi, sigur termini pana la Craciun, din-afara pare ca va miscati foarte repede cu toate :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La inceput ma gandeam ca Azorel nu o sa stea prea mult afara singur, fiind genul de catel obisnuit mai mult in casa pe canapea si in parc cu lesa. Dar m-am inselat, cum deschidem usa si iese unul dintre noi, hop si el :)). Si nici nu-i nevoie sa ma plimb cu el, cerceteaza singur toata curtea.
      Multumesc Claudia! Facem tot posibilul ca pana saptamana viitoare sa fie totul cat de cat pus la punct.

      Ștergere
  2. chiar ma gandeam ca probabil Azorel e cel mai fericit (plus ca nici nu tre sa care sau sa aseze :-p)
    ai liliac! ce frumoooos. o sa fie grozav la primavara. deocamdata observ ca la tine e mai frig decat la mine

    ps. se putea ca francezu sa nu pateasca ceva :-p

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, am identificat 2 arbusti de liliac. In mod normal ar mai trebui sa fie unul pe undeva, sau cel putin asa intelesesem de la fostii proprietari, ca sunt 3. Si eu astept primavara, mirosul de liliac este preferatul meu. Cred ca o sa-mi pun un scaun fix sub unul dintre ei si nu mai ma misc de acolo :))

      Ștergere
  3. Poza ta cu bradul si șemineul m-a băgat în boală :)) Am eu așa o iubire pentru ele, cum că merg împreună și fac o atmosferă de zile mari. Numai bine pentru semineu v-ați mutat în acest sezon :)
    Spor la treaba si la... cadouri :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu ma gandeam aseara ca daca ne-am fi mutat vara ar fi trebuit sa asteptam pentru a ne bucura de semineu. Asa, cum am luat casa in primire primul lucru pe care l-am facut a fost sa aprindem focul :)). Din punctul asta de vedere bune ca-i scurta vara la noi :))
      Multam Bia, asemenea si tie :*!

      Ștergere
  4. Multe chestii interesante despre Franta, nu credeam ca trebuie sa inchiriezi locuri in parcare, in Romania te-ai alege maxim cu niste injuraturi dar nimeni nu si-ar bate capul prea tare.

    Faza cu chiriasii, enorm de multi erau si la Londra, nici nu apucai sa te familiarizezi cu mutra vecinului ca deja se mutau. Incet incet asa va fi si in Romania fiindca locuintele sunt tot mai scumpe pentru venituri si mai ales luand in considerare nesiguranta de maine, e tot mai riscant sa te bagi la un imprumut.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, se rezerva locurile de parcare, asta ca sa fii sigur ca in ziua cu pricina le ai la dispozitie. Cand vad panourile de stationare interzisa pentru mutare cu atestatia de la primarie lipita pe ele, soferii in general le respecta. Altfel politia va ridica masinile.

      Lucrurile ar fi mai usoare in Romania si riscurile mai mici daca economia ar fi mai stabila, cu salarii bune raportate la preturi, daca ar exista o legislatie care n-ar mai permite bancilor sa faca ce vor (de exemplu sa dea credite cu 60% grad de indatorare), daca s-ar interzice creditele in valute straine care se pot deprecia in timp in raport cu leul in care omu' isi ia leafa si nu in ultimul rand daca piata imobiliara ar fi ceva mai stabila, sa poti vinde la nevoie.
      Of, dar cand se vor pune in practica toate acestea?...

      Ștergere
  5. mult succes draga mea si sper ca nu esti tu cea de sub cutii :)))

    RăspundețiȘtergere
  6. ma bucur mult ca ati depasit hopul cel mare si ca deja incepeti sa va acomodati. Azorel este fericit, voi doi superfericiti, asa ca... mamica trebuie sa soseasca si sarbatorile pot sa înceapa!
    trandafirii trebuiesc taiati, cam 20-30 cm de sol si acoperiti cu frunze (daca le greblati din curte, nu le aruncati, împrastiatile peste rondoul cu trnadafiri) si cu crengi de brad. Sunt sensibili la înghet si ar fi pacat sa îi pierdeti. Apoi... lasati gradina pe seama lui Azorel, pâna la primavara :))
    Noi împodobim bradul doar în Seara de Ajun - asta e cea mai mare bucurie. Ne adunam toti - fetele cu prietenii lor, si fiecare trebuie sa contribuie la împodobirea bradului.Apoi servim masa - neaparat peste. In timp ce mâncam - vine Mos Craciun ☺ Seara ascultam colinde si despachetam cadouri, povestim si ne bucuram de luminite si brad.
    O saptamâna cât mai frumoasa îti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am depasit intr-adevat hopul cu mutatul si cu aranjatul. Vor urma cel mai probabil alte hopuri cu acomodatul intr-un orasel nou, obisnuitul cu casa, curtea, dar pana una alta ai dreptate, ne bucuram de sarbatori.

      Multumesc pentru sfaturi Carmen. Am observat ca fostii proprietari i-au taiat, dar i-au lasat mult mai inalti, sa zic ca au vreo 60-70 cm. Au taiat practic doar varfurile si cred ca au facut-o devreme, pentru ca au avut timp sa dea noi flori acum la inceput de iarna. Nu stiu daca sa-i taiem noi acum, oare o fi prea tarziu?!
      E foarte frumos cu pregatiti voi sarbatorile, cu decoratiuni, mese in familie si multe bunatati.
      Seara de Ajun si noi o petrecem la fel, mai putin bradul pe care il impodobim in avans :)).
      O saptamana frumoasa asemenea! Spor la toate cele!

      Ștergere
    2. am revenit sa iti dau retetele pentru fursecuri ☺
      http://vis-si-realitate-2.blogspot.de/2014/12/retete-pregatiri-pentru-craciun.html

      despre trandafiri: pe întreaga perioada a înfloririi, trandafirilor li se taie vârful inflorescentei care s-a ofilit sau scuturat. Se taie un pic mai jos de maciulia ce ramâne fara petale, undeva la a doua frunzulita si în asa fel încat terminatia tulpinii sa fie frunza. Noi avem 22 trandafiri si în fiecare saptamâna de vara taiem (cu o foarfeca de gradina) o galetusa plina de flori trecute. E munca multa, dar doar asa vei avea trandafiri frumosi. Daca tai vârfurile, atunci vor iesi noi bobocei. Cred ca asta au facut fostii chiriasi.
      Acum însa vorbin despre pregatirile de iarna. Trandafirii se taie scurt, toate ramurile la aceeasi înaltime, asa cum ti-am scris in primul comentariu. Daca nu a dat înghetul, trebuie sa o faci imediat, pana nu e prea târziu. Si apoi acoperitii cu crengi de brad (mergeti intr-o plimbare în padure) Dar puteti sa îi acoperiti cu pânza speciala pentru protectia florilor - ceea ce presupune o cheltuiala de bani. Trandafirii sunt flori perene insa daca ii prinde înghetul, mor.
      te pup. Mult succes!

      Ștergere
    3. Multumesc mult Carmen, atat pentru retete cat si pentru sfaturile referitoare la trandafiri! Pupici!

      Ștergere
  7. Spor la amenajat, aranjat, invatat... cat de mult imi place ideea unei gradini cu flori, pomi fructiferi, trandafirii sunt o nebunie, iar Azorel imi inchipui ca-i haiduc pe afara. :))
    Noi de cand ne-am apucat de instalatia electrica, multe chestii au ramas ambalate, toate cutiile de la diverse comenzi le-am pastrat si umplut cu lucruri pentru cand va veni momentul sa scoatem tot din casa si sa se faca renovarea. Am un perete numai din cutii. Mutatul nu e o placere, doar gandul unde te vei duce poate fi, corvoada da, multi nervi la pachet si intr-adevar rude care sa te ajuta cu transferul. Dupa, e o usurare, dar apare si confuzia pana cand retii care cum le-ai pus, pana ce fiecare lucru isi gaseste cu adevarat locul. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Mihaela!

      Si mie imi place ideea de locuit la curte si am de gand sa o pun bine in practica in anii ce urmeaza. Iar daca nu-mi iese treaba, pun gazon si am scapat de grija :)).

      E bine ca ati pastrat cutiile, acum va sunt de folos, noi a trebuit sa dam bani pe ele :D.

      Cred ca si renovarile sunt la fel ca mutatul: munca, deranj, stres. Dar finalitatea trebuie sa fie extrem de placuta. Spor si voua!

      Ștergere
  8. Cand ai scris aici eu am citit si comentat destul,dar...? Mutatul e un eveniment important in viata.Eu o singura data am facut-o cu greu.Parca eram intr-o casa straina.Acum, avem 32 de ani,de cand ne-am mutat si nu uit.Ma bucur nespus pentru voi,mai ales ca vin sarbatorile.Ia-o incet si cu rabdare.Vor fi zile de neuitat indiferent de vreme si bucate.O sa te obisnuiesti si o sa te inveti cu toate.Important ca visul s-a realizat.Multa putere de munca,rabdare si veselie,asa se cere acum!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos pentru gandurile bune! E mai complicat acum la inceput pana ma obisnuiesc, asa a fost si la vechiul apartament. Dupa lucrurile devin mai usoare.
      Spor la pregatiri si sarbatori fericite alaturi de cei dragi!

      Ștergere
  9. E super gradina! De semineu + bradut nici nu mai incape vorba. Felicitari, ma bucur pentru voi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Alexadra! Abia astept sa vina primavara :))

      Ștergere
  10. Felicitari pentru noua casa! Sa o stapaniti sanatosi , voiosi si fericiti !
    Stiu ce chin e cu impachetatul si desfacutul cutiilor si aranjatul tuturor lucrurilor, dar fericirea de a te stii in casa ta e coplesitoare.
    Sarbatori fericite si un An Nou cu bucurii va doresc.

    Toate cele bune, Sonia.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos pentru incurajari. Este mai greu acum la inceput, insa cu timpul lucrurile incep sa se aseze.
      Sarbatori fericite asemenea!

      Ștergere
  11. Cand te muti in casa visurilor tale nu poate fi decat o placere. Iar acum ca am vazut semineul pot spune ca aveti gusturi bune. :) E super! :)
    Sa o stapaniti sanatosi si sa va bucurati in fiecare clipa de ea in pace si armonie. :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Ce bine arata totul! Evident ca Azorel se bucura, cred ca orice catel abia asteapta sa alerge prin curte. Dragul de el. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar ca... Cu greu il mai bag in casa, ar sta numai afara :D.
      La multi ani! Un An Nou cu multe realizari!

      Ștergere