La pas prin Amboise: fluviul, oamenii, orașul

Nici nu m-am mutat bine în Amboise că am și început să cotrobăi prin oraș. E drept, m-a determinat și faptul că am avut musafiri de sărbători, așa că în zilele în care nu plecam pe undeva, ieșeam la o plimbare pe lângă casă. Așa, să se așeze mâncarea mai bine. Vremea nu a fost tot timpul frumoasă, au fost zile călduțe, dar și zile extrem de reci, când gerul s-a mai domolit au venit ploile, dar cu o haină mai groasă am rezolvat problema. Și să nu credeți că am mers numai așa, aiurea. Unele plimbări au fost chiar tematice, ca aceasta de față: Amboise: fluviul, oamenii, orașul. Cum am aflat despre ea? 


Păi, răsfoind pagina oficiului de turism local, în căutare de activități în zonă, am descoperit ceva foarte interesant, anume faptul că oficiul Val d'Amboise are o aplicație pe care o poți descărca pe telefon sau pe tabletă și care, pe lângă faptul că este foarte ordonată și face navigarea mai ușoară, conține și o mulțime de informații despre ce să faci în acest micuț oraș. Eu consider în ziua de azi aceste aplicații indispensabile, la fel cum consider și versiunile mobile ale siteurilor, mai ales a celor de turism. Numai acasă 70% din navigarile pe internet le fac de pe telefon sau tabletă, apăi când sunt plecată.
 
În fine, revenind, printre informațiile despre ce să vizitezi, ce să faci unde să mănânci sau să stai, am găsit și câteva drumeții pedestre prin oraș. Sunt foarte bine gândite astfel încât să ajungi în punctele cele mai interesante ale urbei, iar dacă alegi ca telefonul să-ți fie localizat, după ce te-ai poziționat în punctul de départ te ghidează el pe unde să mergi, informându-te în același timp la locurile unde se află obiective interesante sau panoramele deosebite.

Și uite-așa am mers și eu, cu aparatul la gât și telefonul în mână să descopăr orașul Amboise. Am ales prima drumeție din listă: Amboise: l'eau, les hommes, la ville, care pornește fix din fața castelului, lungind Loara până într-un punct unde cotește la deal, pe poteci ce se pierd printre casele trogloditice, ca să coboare mai apoi în centru, pe lângă conacul lui Leonardo DaVinci, Clos Lucé. Însă mie cel mai mult mi-au plăcut punctele de belvedere, destul de multe pe traseu, puncte de unde se deschid panorame interesante către oraș și fluviu. Cu siguranță vederea este mult mai interesantă când natura este verde și cerul senin, dar a mers și așa.


















Acum sunt curioasă cum sunt și celelalte două plimbări propuse de oficiu... 


Click pe prima poză și apoi scroll până la ultima ca să vedeți toate imaginile 
la dimensiunea originală. 

Share this:

Despre autoare

Sunt Larisa, născută in București, cu domiciliul actual la Amboise în Franța, pe Valea Loarei. Sunt pasionată de natură, fotografie, munte, călătorii, bucate și vinuri bune, iar pe blogul-larisei.com scriu despre experiențele mele franceze, despre locurile interesante pe care le vizitez, despre hobby-urile și activitățile din timpul liber.

16 comentarii:

  1. Minunate cadrele, Larisa! Cea in care predomina verdeata parca iti incalzeste sufletul! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc! robabil ar fi iesit mai bine daca era soare, dar asta este, macar verdeata aia, vorba ta, mai incalzeste putin :)

      Ștergere
  2. Mie mi se par chiar frumoase si reflecta orasul real.Vedeata mai acopera din defecte.Am intrat intr-o seara sa vad unde stai.N-am avut adresa ca vedeam si casa.(glumesc).E bine ca o sa ne arati si imprejurimile de aici,din casa si gradina ta.Un weekend placut!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc!
      Cred ca o sa fie mai frumos la vara pe aici, sau cel putin la primavara. Acum atmosfera este destul de trista, nici macar zapada nu este ca sa mai lumineze orasul :)). Totul este destul de trist si deprimat si in oras si in gradina la mine.
      Un weekend placut asemenea!

      Ștergere
  3. Buna seara,
    Eu consider ca faptul ca cei de acolo au implementat o asemenea aplicatie este de bun augur, au deschidere pentru cei nou si au realizat ca tehnologia face parte din viata noastra actuala. Nu trebuie neaparat sa cheltui fara chibzuinta resursele financiare ci doar sa te gospodaresti mai atent si eficient! Felicitari pentru cadre!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt perfect de acord, gospodarirea atenta si eficienta a resurselor poate face minuni. Degeaba altii cheltuie sume imense pe lucuri care nu aduc nici un folos.
      In tehnologie chiar merita investit, versiunile mobile ale site-urilor, aplicatiile pentru smartphone si tablete mi se par esentiale in ziua de azi in domeniul turismului si nu numai.
      Multumesc :)!

      Ștergere
  4. E frumos la voi. E liniste, e putina lume pe strazi, ar fi perfect sa ma refugiez si eu acolo si sa ma apuc serios de scris. Pare mediul ideal...
    Astept si celelalte 2 trasee propuse, inca o dovada ca Franta e dezvoltata bine pe turism si tine pasul cu tehnologia. In Romania ce sa zic, majoritatea zonelor turistice, mai ales cele de munte, nu primesti nici o brosura, harta, nimic ... ce sa avem pretentii la aplicatii ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acum iarna e liniste, nu prea sunt turisti care sa viziteze valea Loarei iarna, iar localnicii din cate am observat nu prea ies pe strada, mai mult cu masina si prin restaurante si localuri :)). Vara este mai animat.
      Da, pun mult accent pe turism si investesc in asta. Mereu zic ca ei si dintr-un bolovan ar face obiectiv turistic. L-ar aranja, l-ar dichisi si l-ar prezenta lumii ca pe ceva extraordinar :)).

      Ștergere
  5. Ce aplicatie interesanta, cred si eu ca esti entuziasmata cu propriul ghid(gratis) dupa tine. Uite asa ceva mi-ar fi placut si mie sa am in timp ce vizitam cetatea Sighisoarei. Cat am fost acolo am avut strania senzatie ca suntem pierduti in timp si spatiu. Mai ales in spatiu. :)) Un ghid de genul ne era foarte de ajutor. :)
    Apropos de ce zicea si Alicee, la Sighisoara am gasit oficiul de informatii turistice inchis. Se pare ca doamna de acolo era in vacanta. Oricum sediul arata cam darapanat. Avea aspectul unei cladiri parasite. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pacat, sunt multe locuri faine in Romania, ca Sighisoara de exemplu, insa dupa parerea mea nu-i suficient doar ca ele sa fie faine ca sa atraga turisti ci sa mai punem si noi mana la treaba macar putin. Si cand zic "noi" ma refer la autoritatile din domeniul turismului, consiliile locale etc. Altfel nu-i de mirare ca nici romanii nu mai sunt entuziasmati sa-si viziteze propria tara.

      Ștergere
  6. E dragalas asa, nu stiu cum sa spun exact, cred ca adorabil :P:P Unde mai pui ca ai si castel!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E mai simpatic vara, mai colorat, mai animat. Dar asta este, din pacate avem 4 anotimpuri :))

      Ștergere
  7. Salut,

    Cand am vizitat Valea Loarei anul trecut am gasit mai multe aplicatii pt Android, eu am instalat vreo 4 facute de Mobitour (am gasit Val d'Amboise, Loiret, Azay-le-Rideau, Châteaux de la Loire). Gasesti mult mai multe in oferta lor: https://play.google.com/store/apps/developer?id=Mobitour

    Dar pe tine s-ar putea sa te intereseze si asta: https://play.google.com/store/apps/details?id=com.mobizel.loireavelo

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daaa, cea cu bicicleta sigur ma intereseaza :))
      Da, sunt mai multe, am mai gasit si eu, ceea ce este foarte bine. Am vazut ca majoritatea sunt facute pe acelasi model, usor de utilizat si ordonat.

      Ștergere