În 2015 mi-ar plăcea să...

Dacă tot am făcut un bilanț al activităților pe 2014 la sfârșit de an, se cuvine ca acum să fac și un plan de bătaie pentru anul ce tocmai a început, nu-i așa? 


În primul rând mi-am propus ca în 2015 să biciclesc cât pot de mult. Dacă tot am învățat să merg pe bicicletă la 30 de ani, iar Mosu' mi-a adus una nouă doar pentru mine, măcar acum în ceasul al doișpelea să recuperz toți anii ăștia în care nu am știut cât de plăcut este să te urci în șa și să pedelezi cât vezi cu ochii. Pe lângă traseul cicloturistic Loire à Vélo, am descoperit o mulțime de bucle interesante de făcut aici în regiune, bucle ce trec printre castele și traversează sate pitorești sau podgorii. Cred că în sezonul cald va fi o activitate de weekend destul de interesantă. 



De asemenea, tot la categoria activități în aer liber, sper că în vara 2015 să reușesc să fac mai mult canoe pentru că anul trecut n-am făcut deloc. Este un sport, sau mai degrabă o activitate pe care am descoperit-o târziu, dar care în ciuda fricii mele de apă, îmi place foarte mult. Iar râuri, slavă Domnului, aici avem din belșug. Pe de altă parte nu-i nici ceva de făcut în fiecare săptămână, este destul de costisitor închiriatul echipamentului, dar din când în când merită efortul. 



Aș vrea și să ajung mai des la piscină să mai practic înotul, deși degeaba mă antrenez eu la bazin că în mare tot frică îmi este. Dar vreau să perseverez, cine știe, într-o zi poate îmi fac și eu curajul să fac scufundările alea de care tot v-am vorbit, dar pe care nu le-am pus încă în practică. Mă tot uit la poza de mai jos, poate culoarea apei mă mobilizează!


Dar să știți că pentru 2015 nu mi-am propus doar activități în natură, ci și ceva activități culturale. În afară de vizitat castele, m-am gândit că ar fi plăcut să merg mai des pe la muzee sau diverse expoziții, mai aproape sau mai departe de casă, în funcție de oportunitățile care apar. De exemplu acum câteva zile am mers la Muzeul de Artă din Tours, unde am vizitat o expoziție foarte interesantă (cu atât mai interesantă cu cât am mers cu grupul ghidat) numită "În lumina impresionismului" a pictorului Edouard Debat-Ponsan (1847-1913). Iar la sfârșitul lui mai opera din Tours ne așteaptă cu Traviata a lui Giuseppe Verdi.

Și că tot veni vorba de castelele Loarei, sper ca și în 2015 să-mi bifez lista cu cel puțin 10, că vorba aia, am de unde alege.


Tot în 2015 mi-am propus să citesc mai multe cărți și să vizionez mai puține filme, sau măcar să echilibrez balanța. Deja am wishlist stufos pe elefant.ro, iar majoritatea cărților preferate sunt acum și în format e-book. Poate chiar o să încerc anul acesta și ceva mai multe cărți în franceză, măcar din cele mai ușurele.

 
Mă gândesc să învăț mai multe despre grădinărit, dacă tot am obiectul muncii acum și poate și despre amenajări interioare. Desigur grădina și casa la care visam nu se obține cu una cu două și în nici un caz nu se obține într-un an, dar putem începe de pe acum cu ceea ce este prioritar.
 
Iar la capitolul călătorii, anul acesta nu am planuri mărețe, dar cine știe ce ne rezervă viața, uneori apar și ieșiri la care nu ne așteptăm. În orice caz, mi-ar plăcea tare mult să ajung la munte pentru niște drumeții cu rachetele, unde să am parte de multă muuuuuultă zăpadă, iar la sfârșitul verii, dacă stelele se aliniază cum trebuie, mi-aș dori să mă văd iarăși pe vaporul ce navighează către Corsica și să realizez ceea ce mi-a rămas restant de anul trecut.
  
 
Și ar mai fi câteva planuri personale, dar mai bine să ne revedem cu bine la sfârșitul anului să discutăm realizările. Că vorba aia, toate-s ușor de zis, dar greu de făcut!

 Voi ce v-ați propus pentru 2015?


Share this:

Despre autoare

Sunt Larisa, născută in București, cu domiciliul actual la Amboise în Franța, pe Valea Loarei. Sunt pasionată de natură, fotografie, munte, călătorii, bucate și vinuri bune, iar pe blogul-larisei.com scriu despre experiențele mele franceze, despre locurile interesante pe care le vizitez, despre hobby-urile și activitățile din timpul liber.

26 comentarii:

  1. Va salut cu drag si in 2015 si va transmit cu drag La Multi Ani!
    Sa fiti mandra ca la aceasta varsta va apucati de "biciclit", mai sunt persoane care nu stiu sa mearga cu bicicleta la 35 de ani sau au o mare temere privind examinarea pentru permisul de conducere. Eu personal cred ca orice miscare sau efort fizic, este un lucru benefic pentru organismul uman, bineinteles facut cu chibzuinta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La multi ani pe 2015! :)
      Clar, miscarea si activitatle in aer liber sunt benefice pt sanatate. Pacat doar ca din ce in ce mai putini oameni isi fac timp pt ele...

      Ștergere
  2. frumos plan, mult succes si sanatate, sa poti bifa întreaga lista!
    vei vedea acum ca ai gradina, ce placut este sa lenevesti la soare cu o carte în mâna si sa arunci câtiva carbuni pe gratar de cate ori ai chef, fara a mai fi necesar sa pleci "la iarba verde" :) Munca la plivit si aranjat florile în rasaduri este grea dar aduce satisfactii enorme.
    Acum sa iti pui pe lista si sa plantezi un rododendon - stiu ce fascinata erai cand ai descoperit planta si intrebai cum o cheama :)) Ba mai bine sa plantezi doua :)) o azalee galbena si un rododendron violet! Alegi sorturi care sa înfloreasca unul în mai si altul în iunie, asa ca splendoarea sa dureze mai mult în gradina ta. Trebuie sa alegi partea de nord a curtii. te pup :-*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru idei Carmen. Sa stii ca o sa le plantez pe ambele ca sunt tare faine, iar aleea de la intare e chiar orientata spre nord. Pupici!
      Abia astept sa vina vara :))

      Ștergere
    2. rododendronul si azaleea sa le plantezi prin aprilie. Depinde cât de mari îi cumperi, dar mai mult ca sigur, anul acesta nu vor mai înflori. Dar în 2016 vei avea o minunatie de alee la intrare! :)

      Ștergere
    3. Am inteles. Multumesc pentru idee!

      Ștergere
  3. Esti hotarata si ordonata,ceea ce va duce la indeplinirea celor propuse.Astept pe parcurs sa vad ce realizezi.Eu nu-mi fac planuri mari si multe,ca am vointa,dar n-am putinta.Vom vedea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu nu obisnuiesc sa fac multe planuri, ca sa nu mai zic ca viata este imprevizibila si uneori ni le da peste cap. Dar mai imi trasez niste "linii" din cand in cand. Toate cele bune!

      Ștergere
  4. La mulţi ani, în primul rând! Să realizezi tot ceea ce ţi-ai propus mai sus... să ai toată sănătatea din lume!
    Cum, nu ştiai să bicicleşti tocmai în ţara Le Tour?! :)
    Cât despre filme, şi pentru mine sunt atât de ispititoare... o să încerc să mai îmi dau peste mână, măcar din când în când...
    Eu în 2015 vreau să fac mai mult sport - alergare,care îmi oferă libertate şi mă eliberează la creier, chiar dacă nu sunt eu cine ştie ce sportivă.
    Mai vreau să plec din Bucureşti de mai multe ori ca în 2014, măcar pentru o zi-două, oriunde, să urc des pe munte (vreau cât mai sus în 2015!).
    Ioana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos!
      E bine ca in Bucuresti ai muntii aproape pentru iesiri de weekend. La mine e mai greu, imi trebuiesc cel putin 4 zile, dintre care 2 pe drum ceea ce e mai mult obositor decat relaxant. Asa ca tu profita din plin!

      Ștergere
  5. Ce de planuri ai pentru 2015! Iti doresc sa le realizezi pe toate! :) Sa stii ca anul asta nu mi-am mai facut niciun wishlist. Sunt asa de trista pentru ca a plecat 2014 incat mi-e teama de ce poate aduce 2015. Mi-am dorit enorm un obiectiv pentru DSLR-ul meu si nu l-am obtinut. Dar stiu ce nu mai vreau. Nu mai vreau sa cheltui atat de mult pe haine si cizme. :)) Hehe, tocmai mi-a venit in minte o ideea simpatica de articol. :D Asta ca sa nu va plictisesc prea mult cu Sighisoara. :P

    Desigur, mi-ar placea sa merg de trei ori pe saptamana la piscina. Dar nu gasesc una rezonabila pe langa casa(adica ieftina si nu foarte aglomerata).

    Cat despre calatorii nici nu imi permit sa visez. Desi tot la Praga ma gandesc... :((

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cine stie, poate noul obiectiv va veni in 2015 ;)
      Cat despre shopping, aici se apropie soldurile de iarna. Eu deja ma uit prin magazine sa vad cam ce ar putea fi la reducere atunci :)).
      Si nu cred ca ne vei plictisi cu Sighisoara, eu una cel putin abia astept sa citesc.

      Oricum, eu iti doresc Nice s ai un 2015 formidabil, sa ti se implineasca toate visurile ;)!

      Ștergere
  6. Buna
    La multi ani!
    Eu imi doresc sa vitez Argentina,iubesc acesta tara minunata si m-as duce mereu acolo,am fost de 3 ori din 2010 ,am calatorit din Buenos Aires spre Patagonia doar cu autobuzul in total 6000 d3 km dus-intors in prima vacanta.A doua oara am stat doar in Buenos Aires doua saptamani,apoi Santiago de Chile,Arica si mai mult in Peru.A treia oara am fost Buenos Aires nu putea lipsi am stat o luna si ceva,Rosario al treilea oras din Argentina,Cordoba,Salta,San Salavador de Jujuy,Iguazu,La Rioja,Mendoza,pot sa spun am vazut aproape toata tara cu autobuzul si sunt tare mandra de asta.In Argentina biletele la transportul aerian este aproape cu cel rutier,exista mai multe clase de calatorie,exista autobuze echipate cu scaune care se fac pat ,unde servesti cina ,ai internet,sunt si cele mai scumpe dar 9e distante lungi se merita.O calatorie incepe de la 1 ora minim dar o medie a fost de 15 ore si pana la 36 petrecute in autobuz.
    Anul asta imi doresc sa vad in sfarsit Brazilia,Ecuador,Panama si poate Bolivia.In Europa vreau sa vad Estonia,Letonia,Lituania,Malta si poate ajung in Cuba.
    Sper sa reusesti sa ajungi si sa faci tot ce ti-ai propus pe anul asta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Argentina suna foarte interesant, sunt convinsa ca este o destinatie deosebita. De fapt cam toate planurile tale suna deosebit. Din pacate eu inca nu-mi permit vacante asa departe, dar cine stie ce ne rezerva viitorul, candva chiar mi-ar placea sa vad Brazilia de exemplu.

      Eu iti doresc sa-ti realizezi toate aceste planuri, si chiar ceva peste ;)

      Ștergere
  7. Oh, ce-mi place planurile tale pentru 2015! Mi-ar placea si mie cateva dintre ele, dar pentru mine nu cred ca-i anul asta... Spor la toate si un an cat se poate de minunat sa aveti! Te îmbrățișez! La multi ani!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La multi ani!
      Mersi, sper sa reusesc sa pun in practica toate cele, sau macar o parte din ele, ceea ce iti doresc si tie ;)! Pup!

      Ștergere
  8. Mi-am propus ca în acest an să fac tot ceea ce-mi place ! La mulți ani !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca asta este cel mai bun plan ! :)) La multi ani!

      Ștergere
  9. ...aia cu bicicleta mi-am propus-o si eu, Dupa o absenta motivata, de doi ani, sper sa ma pot urca din nou in sa...

    PS. un an bun, sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Spor la biciclit in cazul acesta! Un an nou bun asemenea!

      Ștergere
  10. La multi ani si mult succes in indeplinirea celor planificate! Eu pe 2015 mi-am propus in primul rand sa devin mult mai activa fizic, mai sportiva si implicit mai sanatoasa! Momentan atat, restul, planific treptat :P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La multi ani Alexandra!
      Pai in cazul asta spor la toate cele! Cu sportul cred ca este greu pana ne mobilizam, dupa vine de la sine.

      Ștergere
  11. Frumoase planuri! Sper ca la final de 2015 sa ne povestesti despre ele din nou, fiindca sunt sigura ca vei pune planul in aplicare.
    Planurile mele? Nu prea mai fac `rezolutii` de ani de zile, fiindca pur si simplu nu prea ma pot tine de ele si la final de an cand iau lista in fata raman doar cu frustarea ca bifez prea putin. Evident ca imi doresc sa calatoresc cat mai mult, sa citesc noi carti de calatorii (macar 10 pe an) sa continui proiectul cu filme cu calatorii si idei de vacante ieftine de pe blog, sa fac mai multe excursii in Romania, sa imi renovez bucataria, sa il invat pe Kari engleza, sa ma duc 5 km cu bicicleta macar de 3 ori pe saptamana ca pana acum .... dar cel mai important e sa fim sanatosi! Restul sunt doar vise :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu nu prea fac bilanturi si nici planuri de obicei. Nu stiu ce m-a apucat anul asta :)). Probabil pentru ca tot am vazut ca se poarta.
      Eu iti doresc sa-ti pui toate planurile in aplicare, incepand cu cel referitor la calatorii, fireste ;)

      Ștergere
  12. Fara planuri viata nu are sens .

    Planurile se fac intradevar la inceputul anului , si nu trebuie sa ne abatem de la ele , este regula primordiala .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa-i!
      Pana in prezent lista de mai sus merge bine. Sper sa mearga la fel si de aici pana la sfarsitul anului :)

      Ștergere