Alpeggi di Serena: iarnă ca-n povești și un strop de carnaval


În programul primei zile în Aosta era, firește, o drumeție pe munte. Nici nu mai conta cum era vremea, dacă era sau nu zăpadă, dacă venea uraganul sau dacă se anunțase vreun cutremur; eram atât de dornică să-mi pun bocancii în picioare, rucsacul în spate și să urc pe o potecă că nimic nu m-ar fi putut opri. Andrei mă rugase să nu-l mai duc ca anul trecut din prima pe vreun traseu de 8 ore, ci să scot de la catastif o drumeție ușoară pentru început, un fel de încălzire după lunga perioadă în care n-am mai fost pe munte. Vremea nu era chiar optimistă, ne bucurasem noi că ninsese toată noaptea și zăpada se așternuse ca-n basme, dar vizibilitatea se menținea aproape de 0. Nu era neapărat o problemă gravă, traseul nu era unul care să pună probleme de orientare, doar că îmi doream să admir peisajul nu să orbecai prin ceață. Desigur, puteam alege altceva pentru ziua cu pricina, îmi pregătisem și alte activități întocmai pentru astfel de zile neprietenoase, dar zău că acolo, în mijlocul Alpilor și după atâta pauză de munte, nu prea-mi venea să merg la muzeu. 

Așa că ne treziram destul de devreme, nu neapărat forțați de ceas, ci mai degrabă de munte. Ne-am echipat numaidecât cu cele necesare și am coborât în sala unde gazda ne arătase cu o seară înainte că se servește micul dejun. Încăperea cu pricina era extrem de frumos amenajată, într-un stil rustic desăvârșit, cu pereți din piatră și mobilier clasic din lemn, iar micul dejun a fost pe măsură, destul de bogat, cu dulcegării, dar și cu brânzeturi și mezeluri locale. Odată cu terminarea cafeluței, fără de care eu cel puțin aș fi un om mort, ne-am urcat în mașină și-am luat direcția Saint-Rhémy-en-Bosses, ultima localitate înainte frontierei elvețiene, de unde știam că pleacă două trasee ușurele, numai bune de drumetit pentru prima zi.

Ajunși la fața locului, într-o parcare mare, la baza domeniului de schi Cervacol, ne-am învârtit puțin în căutarea intrării pe traseu și în lipsa indicatoarelor am hotărât să mergem să întrebăm pe cineva la telescaun. Am dat peste o doamnă tare amabilă, care ne-a explicat ce doream să știm, ba mai mult, ne-a dat și o hartă ce cuprindea toate traseele de iarnă din Valea Gran San Bernardo. Lămuriți fiind, ne-am îndreptat spre intrarea pe unul dintre trasee; unde s-a terminat asfaltul am încălțat rachetele și duși am fost pe munte. 







Alpeggi del vallone di Serena, cunoscut și sub numele de Arp du Bois (1936m), este un traseu omologat pentru iarnă și rachete de zăpadă, dar am văzut și o mulțime de persoane cu schiuri de tură pe drum. Cei mai îndrăzneți mergeau până în pasul Serena (2544m), dar pentru asta pe lângă curaj ai nevoie de cunoștințe și echipament special de alpinism de iarnă. Prima parte a potecii este destul de ușoară, mergând paralel cu firul unei vâlcele din care se auzea sursurul apei, ocolind câteva stâne, niște căsuțe de piatră extrem de simpatice. Cu o seară în urmă ninsese, așa că peisajul era de vis, cu zăpadă moale pe jos și în copaci, exact ca în amintirile copilăriei. V-am povestit de foarte multe ori despre cât îmi place zăpada. Din păcate aici în regiunea mea am doar 3 anotimpuri, cel care lipsește fiind exact iarna. Nu-i bai, un motiv în plus să plec în căutarea ei, să mă bucur și să profit de ea mai intens decât aș fi făcut-o dacă aș fi avut-o acasă. Așa că dacă primul motiv pentru care mă aflam acolo pe poteca spre Arp de Bois era muntele, al doilea era cu siguranță zăpada. 










A doua bucată din traseu s-a desfășurat într-un urcuș pieptiș prin pădure, bucată care probabil ar fi fost destul de plictisitoare vara, dar în cazul de față bucuria zăpezii mai salva din efort (doar în mintea mea desigur, pentru că practic făcea urcușul mai greu!), ca într-un final să ieșim într-un soi de luminiș de unde cu siguranță am fi avut toată valea Gran San Bernardo la picioare. Asta dacă n-ar fi fost ceață! Dar cum era ceață, m-am mulțumit doar să-mi închipui ce se ascunde dincolo de perdeaua albă și după o pauză de odihnă să coborâm pe unde am venit.
 
Fiindcă am ajuns destul de devreme înapoi la mașină, am hotărât să sărbătorim prima tură cu o bere la cârciuma domeniului schiabil, după care să ne îndreptăm ușor ușor spre un supermarket, hotărâți ca în prima seară să facem economie și să mâncăm în cameră. Cum era duminică, singurul supermarket deschis a fost în Aosta, așa că am mers până acolo de unde am cumpărat ceva mezeluri și brânzeturi locale, plus o binemeritată sticlă de vin. Însă surpriză serii a venit pe drumul de întoarcere la Gignod. 

Ne spusese gazda că în perioada aceea se desfășoară în regiune Carnavalul Văii Aosta, o sărbătoare locală, cu defilări, animații, costumări și alte cele. În fiecare zi personajele mascate se plimbau dintr-un sat în altul, acoperind într-un interval de câteva săptămâni toată valea. Citisem și eu pe internet despre asta, dar nu dădusem prea mare importanță. Ne mai spusese că în ziua cu pricina carnavalul era la Saint-Rhémy-en-Bosses, exact comuna de unde pornea traseul nostru, însă din păcate nu observasem nimic mișcându-se pe acolo. Însă ce să vezi? Exact când să intrăm în Gignod, hop și carnavalul! Ne-am oprit și noi, am coborât din mașină și am căscat gura vreo oră la costumele, dansurile și animațiile paricipantilor. Carnavalul Văii Aosta nu este chiar o manifestație turistică, se adresează mai mult localnicilor, dar cu atât mai bine, am profitat și noi de atmosfera veselă. Ca să nu mai zic că la 10 minute cineva venea să ne servească cu o gustărică și-un pahar de vin.
 






 
Ajunși înapoi la c
ăldura camerei, după o zi petrecută pe munte și prin zăpadă, probabil și puțin amețiți de feeria carnavalului, nici nu mai știu când am mâncat că ne-a luat moleșeala și somnul. A doua zi aveam s-o luăm de la capăt. 


Share this:

Despre autoare

Sunt Larisa, născută in București, cu domiciliul actual la Amboise în Franța, pe Valea Loarei. Sunt pasionată de natură, fotografie, munte, călătorii, bucate și vinuri bune, iar pe blogul-larisei.com scriu despre experiențele mele franceze, despre locurile interesante pe care le vizitez, despre hobby-urile și activitățile din timpul liber.

14 comentarii:

  1. Larisa , m-ai fascinat cu peisajele-astea minunate !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur! Muntele este intotdeauna fascinant ;)

      Ștergere
  2. Ce eleganta e "doamna" din ultima poza :)) Se vede ca e profesionista la mersul pe tocuri :P

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce drăguţă este fereastra cu flori ( cu siguranţă artificiale), o pată de culoare într-un peisaj hibernal. Minunate peisaje.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intr-adevar o pata de culoare in tot peisajul ala alb. Multumesc Cora!

      Ștergere
  4. Ati inceput in forta vacanta, ati avut de toate, zapada, veselie, culoare, contraste si traditie. Oamenii stiu sa se distreze frumos si prin alte locuri, nu doar in Romania. :D
    Peisajele de vis, ca de obicei, nu ma mai saturam sa le admir. :)
    Daca sa le vezi iti provoaca o asemenea senzatie, imi imaginez cum e sa le fotografiezi. :)) :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, eram atat de dornica de munte incat nici nu concepeam sa fac altceva :)). Cel putin in prima zi. Dar a fost o drumetie lejera, deloc obositoare. Din pacate nu mai sunt in forma cum eram in tara cand mergeam lunar aproape pe munte :(. Mi-ar fi placut sa fie soare, peisajele ar fi fost mai luminoase, dar asta a fost, am avut si soare in alte zile.

      Ștergere
  5. Daca ai stiut sa profiti de zapada ,iti va ajunge pana la prima iarna.Nici noi n-am avut prea multe zile cu multa zapada iarna asta.Frumoasa vacanta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Parca acum de cand locuiesc aici si nu am zapada profit mai mult :)).

      Ștergere
  6. frumoasa poveste de vacanta. Nametii-s mari, cred si eu ca lui Azorel i-a placut mai mult în rucksac :))
    O saptamâna cât mai agreabila sa aveti!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ii place si lui in zapada, dar nu pentru mult timp. Dupa ce i se face frig cere in rucsac :))
      Multumim, asemenea!

      Ștergere
  7. Asta da iarna frumoasa! Si voi sunteti minunati si va admir pentru ca faceti aceste drumetii cu mic cu mare:D Carnavalul si el fain dupa cum se vede frigul de afara nu impiedica lumea sa se distreze ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ar fi fost bine sa fie macar un pic de soare, dar bine ca macar n-au fost toate zilele asa. A fost un pic pacat ca n-am putut profita de panorama de sus, am reusit intr-un final s-o vedem intr-o alta zi. Bine macar ca zapada am avut din plin :))

      Ștergere