Refugiul Torino: relaxare la 3300m


A patra zi în Alpi a fost una  de relaxare. Vorba vine de relaxare, că, deși mă gândeam inițial la o plimbare prin oraș sau la vizitarea unui castel, am făcut ce am făcut și tot pe munte am ajuns. Când îmi făcusem conștiincioasă temele pentru vacanța în Aosta îmi pusesem la îndemână și altfel de activități decât drumeții, în cazul în care vremea ar fi urâtă, sau noi am avea chef să diversificăm. În principiu mă gândisem la câteva castele, pentru că Valea Aostei este foarte ofertantă în acest sens, însă, chiar și după trei zile de hoinărit, tot de munte parcă eram dornică. Astfel, pe principiul "castele mai am încă 58 de văzut acasă, munți nici măcar unul", ne-am pornit spre Courmayeur fără un plan anume, gândindu-ne că sigur va apărea vreo sclipire de moment la fața locului. 

Ajunși la destinație, am început cu o scurtă plimbare prin renumita stațiune, mai ales că vremea era însorită și călduță. Mi-a plăcut Courmayeur. Aș putea spune că o prefer în fața surorii de pe partea aialaltă a Mont Blanc-ului, Chamonix, dar ca să ajung la concluzia asta probabil că a jucat foarte mult și perioada, anul trecut am mers la munte în plin sezon de schi, pe când anul acesta era februarie și implicit toată atmosfera din stațiuni mult mai calmă și liniștită.  La Courmayeur ne-am așezat la o terasă din aceea cu măsuțele în stradă și ne-am luat ceva cald, în speranța că inspirația referitoare la cu ce ne vom ocupa ziua nu va întârzia să apară. Și nu a întârziat. Nu știu dacă de vină a fost cafeaua sau imaginea uriașilor din jur, din catastif mi-a sărit în ochi Telefericul Mont Blanc, ce urca la refugiul Torino, tocmai la 3300m, așa că n-am mai stat prea mult pe gânduri.

În drum spre Courmayeur  

 Castello di Sarre

 Castello Saint Pierre

 Și cel mai impresionant castel: Monte Bianco...


Liniște și pace prin Courmayeur...



Am bâjbâit ceva până am găsit telefericul cu pricina; mai erau alte trei în zonă, dintre care unul în construcție. Era aproape gata să renunțăm, când am hotărât să ne întoarcem totuși, pentru că trebuie să fie el pe undeva pe-acolo. Într-un final am văzut cablurile și sfidând indicațiile gps-ului, care ne dusese tot timpul în eroare, ne-am înființat toți trei la casa de bilete.  

Plecarea se face din micuțul sat La Palud, pentru a atinge mai apoi punctul Le Pavillon (2173 m), o etapă panoramică interesantă, pe vârful Mont Frety, unde vara este deschisă chiar o grădină botanică alpină. A doua etapă a tronsonului duce la Refugiul Torino Vechi (3329m), iar de acolo, după un popas pe terasa panoramică, se poate urca la Refugiul Torino Nou (3375m), fie pe jos, pe Drumul Giganților (accesibil numai vara), fie printr-un tunel, învingând cele 228 de trepte. 

La refugiul Torino Vechi (3329m)

 Mont Blanc

Recunosc mi-am cam dat duhul :D  

Surpriza (sau nu!) a făcut ca în teleferic să întâlnim un român care lucra acolo și care ne-a explicat în timpul scurt până la refugiu cum stau lucrurile pe sus, pe unde să ne plimbăm și ce să vedem. Întâlnirea intră, desigur, la categoria "cele mai ciudate locuri unde întâlnești români", categorie pe care probabil o s-o dezvolt cândva într-un articol separat.  

Revenind la refugiul Torino, pentru că despre el este vorba aici, acolo sus este în desfășurare un mare șantier, un proiect îndrăzneț și costisitor, pentru o nouă instalație care să lege Italia de Franța cu un.. cablu. Noul teleferic al Mont Blanc-ului nu e chiar nou, a funcționat și până acum unul, compus din 3 secțiuni. 

Prima secțiune, cea de pe partea italiană, este chiar cea pe care am urcat noi. Construcția a fost efectuată în perioada celui de-al doilea război, deschisă publicului în 1948 și leagă, după cum am scris, La Palud (Courmayeur) cu vechiul refugiu Torino (situat Colle del Gigante, la 3329m), printr-o stația intermediară, Le Pavillon. 
 
Lucrările la cel de-al doilea tronson, pe partea franceză, menite să lege stațiunea Chamonix de vârful Aiguille du Midi, au început 1956, fiind un tronson mai problematic (că deh, nu degeaba este pe partea francez
ă!), cu o diferență de nivel considerabilă și un parcurs măricel. S-a realizat în primul an bucata Chamonix (1030 m)-Plan des Aiguilles (2317 m), urmând ca în anul următor să se adauge și porțiunea ce ajunge până la -celebrul azi- Aiguille du Midi (3842 m).

Și uite-așa, după ce fiecare țară își făcu treaba, al treilea tronson nu a venit decât să lege cele două puncte, oferind un parcurs spectaculos, atât din punct de vedere panoramic, dar mai ales tehnic. Realizarea legăturii care a unit cele două stații de telecabină a fost posibilă grație unei soluții ingenioase: pilonul aerian, care la vremea respectivă a uimit lumea prin concepția sa. Parcursul, numit Telecabina Ghețarilor, sau Telecabina Panoramică a Mont Blanc-ului, se desfășura pe o distanță de aprox 5000m între stația Aiguille du Midi (3778 m- Franța) și Pointe Helbronner (3462 m- Italia), accesul de aici la refugiul Torino făcându-se cu un mic teleferic local . 

Dar nu va mai fi cazul, pentru că noul tronson le va înlocui pe cele existente

Structurile noului teleferic al Mont Blancului, la care se lucrează de zor, sunt mai mult decât moderne, iar stațiile sunt realizate într-un stil futurist din sticlă și oțel, cu mari terase panoramice. Cabinele vor fi în întregime din sticlă, ceea ce va permite vizitatorilor să profite de o panoramă la 360° pe toată durata traversării. C-o fi bine, c-o fi rău, nu știu ce să spun, cert este că deși distrug din autenticitate, astfel de mega-construcții ingenioase fac totuși muntele accesibil tuturor (și, firește, aduc o mulțime de bani beneficiarilor!).

Marele proiect trebuie să fie inaugurat anul acesta, din câte am văzut pare aproape gata - asta dacă ajungeți în zonă și vreți să trăiți experiența copleșitoare pe care o promit investitorii. Sunt convinsă că prețul traversării va fi pe măsura proiectului, dar nici să te urci în telecabină în Italia, să traversezi Alpii, ca să bei o cafea în Franța nu-i de colo. În fine,  dacă aveți porniri inginerești, sau sunteți curioși ca mine, mai multe despre proiect puteți citi AICI. Până una alta sunt deschise tronsoanele Chamonix-Aiguille du Midi (detalii și prețuri AICI) și Courmayeur- Refugiul Torino (detalii și prețuri AICI). 

Revenind la experiența noastră, cuvintele sunt de prisos pentru a exprima cum e sus ... Vederea la 360° deasupra Alpilor, priveliștea spre maiestoșii patrumiari Cervino, Monte Rosa, sau Gran Paradiso și, mai presus de toate, impresia că întinzând mâna poți mângâia pe creștet Mont Blanc-ul sunt cu adevărat o experiență desăvârșită. Eh, categoric satisfacția ar fi fost mai mare dacă-aș fi ajuns acolo cu picioarele, dar o veni ea și ziua aia.  




Am văzut mulți curajoși care coboară pe schiuri de acolo, de asemenea sunt și o mulțime de persoane care practică heliski (știți voi, urcat cu elicopterul în creierii munților și coborât pe schiuri în afara pistelor), sau speed-riding (un sport care asociază parapanta cu schiul). Eu m-am mulțumit cu o drumeție în jurul Pointe-Helbronner; erau persoane și cu rachetele pe acolo, dar la cât de aranjată era zăpada se putea doar în bocanci. 





N-am știut că se pot face plimbari acolo, am primit o hartă odată cu biletul de telecabină. Multe trasee sunt recomandate doar vara, dar în zilele frumoase cu zăpadă stabilă se pot face și iarna câteva, ca cea pe care am făcut-o noi. Mi-a părut un pic rău că n-am știut să ajung mai devreme, poate am fi putut merge chiar mai departe, drumețești la 3000m cu o asemenea priveliște în față nu-i ceva care poți face în fiecare zi. Însă nu e timpul pierdut, n-o fi fost aceasta ultima întâlnire cu Mont Blancul. Sănătoși să fim noi, că el tot acolo rămâne.













Mai mult n-aș avea ce să mai zic, decât că după ce ne-am dat jos de pe munte am mers să ne închiriem schiuri de tură pentru a doua zi. O da, ce aventură a mai fost și asta! Vă povestesc data viitoare. 

 Înapoi la Gignod  

Share this:

Despre autoare

Sunt Larisa, născută in București, cu domiciliul actual la Amboise în Franța, pe Valea Loarei. Sunt pasionată de natură, fotografie, munte, călătorii, bucate și vinuri bune, iar pe blogul-larisei.com scriu despre experiențele mele franceze, despre locurile interesante pe care le vizitez, despre hobby-urile și activitățile din timpul liber.

10 comentarii:

  1. Pai cu asa privelisti, sa-ti tot placa zapada! :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Zapada este intotdeauna mai placuta la munte ;)

      Ștergere
  2. Pana sa citesc articolul tau nu am fost o fana a muntelui.. Poate din cauza frigului, poate din cauza inaltimii, nu stiu nici eu. Dar acum m-ai facut curioasa si mi-as dori sa incerc si eu o astfel de experienta. Peisajul e superb si cred ca este o senzatie unica sa te afli acolo.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai in cazul asta nu pot decat sa ma bucur, Alexadra :)!
      Sa stii ca treaba cu frigul pe munte iarna este relativa, mai repede simti frigul in oras, pe strada, decat pe munte... Daca faci drumetii, odata cu efortul mersului si cu un echipament adecvat nici n-o sa-l simti.
      Pe de alta parte, daca nu te pasioneaza drumetiile cu rucsacul in spate, dar vrei sa te bucuri totusi de peisaje faine, este si telefericul o idee.

      Ștergere
  3. minunate poze! este desavarsit albul acela, eu nu ma dau in vant dupa iarna, dar nu poate sa nu-mi placa!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E drept ca e un pic diferita iarna la munte de iarna in oras...

      Ștergere
  4. Nu sunt o fană a iernii, însă recunosc că genul acesta de fotografii sunt pe sufleţelul meu! De când am fost în 2011 pe Mont Blanc îmi surâdea ideia traversării Alpilor din Chamonix la Courmayeur, din păcate nu a fost timp. Vorba ta, munţii sunt acolo, sănătoşi să fim...
    Excelente fotografiile! Trebuie să o spun de fiecare dată! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca este o experienta destul de speciala si traversarea, acum insa este inchis tronsonul refugiul Torino-Aiguille du Midi pana la finalizarea lucrarilor. Eu sa-ti zic drept visez la un treimirar urcat la picior, dar pentru asta trebuie sa revin in Alpi vara. Eh, stii cum e, fiecare cu "piticii" lui :))
      Multumesc!

      Ștergere
  5. Superbe imaginile ! Si Azorel nu putea lipsi din peisaj , sper ca a fost si el incantat :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc! Nu prea a fost incantat Azorel, dar a fost multumit ca era cu noi. L-am bagat in rucsac la caldurica intr-un final.

      Ștergere