Cărțile poștale: mai trimitem, mai primim?


Cred că v-am mai povestit despre vacanțele copilăriei mele, petrecute alături de ai mei părinți la mare. În fiecare an era câte o săptămână și o așteptam ca și când litoralul Mării Negre ar fi fost cea mai specială destinație din lumea asta. Și chiar era la momentul respectiv, pentru mine, pentru noi, și îmi place s-o păstrez și să mi-o amintesc așa cum era atunci. De obicei alegeam zona Venus-Neptun-Olimp, mult mai pe placul alor mei decât celebra Mamaia și numai gândul astăzi la toate aceste locuri mă încarcă cu un soi de nostalgie, nu atât după marea în sine, cât după acea perioadă dulce și lipsită de griji, numită generic copilărie. Însă nu despre copilărie vreau să vă vorbesc, nici despre litoralul românesc pe care nu l-am mai frecventat de un car de vreme, ci despre... vederi. 

Îmi amintesc că în fiecare vacanță ai mei cumpărau un teanc de ilustrate pe care le trimiteau mai apoi, după ce le scriau frumos și cu grijă, către majoritatea membrilor familiei. Era un obicei de la care nu ne dădeam în lături în niciun an și țin minte că bunica-mea le păstra cu drag pe toate. Am ținut și eu obiceiul vederilor un timp, astfel că mai trimiteam câte o ilustrată călătoare colegilor sau prietenilor chiar și pe vremea liceului. Însă cum în general adolescența este perioada renunțării la obiceiurile bune și migrarea spre cele mai proaste, am renunțat în timp la acesta îndeletnicire plăcută, grijă mea începând să fie distracția și mai puțin trimiterea unui gând bun cunoscuților.

Însă am recăpătat plăcerea vederilor târziu, când am ajuns în Franța. La începutul "sejurului" meu pe Valea Loarei (apropo de asta, parcă nici nu-mi vine să cred că mâine-poimâine se fac 4 ani!) am urmat un curs de franceză în cadrul unei asociații culturale. V-am mai povestit despre asta. Ei bine, profesoarei îi plăcea să ne provoace la un fel joc: de fiecare dată când unul dintre noi pleca în țara de origine, sau în vacanță, trebuia, dacă  avea plăcerea, să trimită o vedere colegilor, pe adresa asociației, vedere care după ce ajungea la destinatar circula din mână în mână atfel că fiecare dintre noi să o citim și să ne bucurăm de cuvintele transmise, profesoara profitând cu aceasta ocazie să corecteze greșelile de gramatică și ortografie :)). Aproape toți am gustat jocul acesta, inclusiv eu, astfel că și acum când nu mai frecventez asociația le trimit celor de acolo câte o vedere de prin locurile pe unde hoinăresc, probabil în spirit de recunoștință că mi-au retrezit în suflet obiceiul acesta frumos.

Odată cu vederile trimise asociației am început să-i trimit și mamei în România, ba chiar uneori mai zboară câte una timidă și pe la prietenii, de aici, sau din țară. Zic timidă pentru că nu știu câți se mai bucură de o vedere în societatea asta agitată în care trăim astăzi. Poate pentru mulți este ceva demodat și nu reprezintă mare lucru, dar mi se pare un gest frumos și tocmai de aceea mă bucur nespus când primesc un gând bun de peste mari în cutia poștală. Le citesc cu drag și mai apoi le așez într-un sertar al biroului de unde le scot din când în când, când simt nevoia de ceva care să-mi însenineze ziua. Ca astăzi...
 

Voi mai trimiteți, mai primiți vederi? 

Share this:

Despre autoare

Sunt Larisa, născută in București, cu domiciliul actual la Amboise în Franța, pe Valea Loarei. Sunt pasionată de natură, fotografie, munte, călătorii, bucate și vinuri bune, iar pe blogul-larisei.com scriu despre experiențele mele franceze, despre locurile interesante pe care le vizitez, despre hobby-urile și activitățile din timpul liber.

28 comentarii:

  1. Si eu locuiesc acum in Franta, de aproape un an. Am si eu acest obicei frumos dar usor demodat. Trimit si felicitari de aniversare, chiar daca au cateva cuvinte in franceza pe coperta dar nu cred ca este asa de rau, cred ca oricine le intelege pana la urma. Imi place sa primesc carti postale insa primesc tot de la prieteni din Franta (de la ei am primit si inainte sa vin aici cu sotul), deci din pacate, romanii nu prea mai au acest obicei. Mi se pare un gest frumos si mai ales azi, cand este atat de rar, dovedeste ca cineva chiar se gandeste la tine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce dragut! Imi place ca mai exista persoane pentru care si o mica ilustrata poate reprezenta un motiv de bucurie :).
      Si eu mai primesc vederi de la prietenii de aici, mai rar de la cei din tara. Se pare ca totusi francezii nu au pierdut acest obicei, sau cel putin nu toti. Dar uite ca felicitari de aniversare nu mai trimit :(... Cu ceva ani in urma orice cadou pentru prieteni era insotit de o felicitare, mai ales dintre cele cu mesaje amuzante. Inca mai pastrez si eu cateva si e placut uneori sa le recitesc.
      In ce zona a Frantei locuiesti? (daca nu sunt indiscreta)

      Ștergere
  2. eu trimit mereu vederi prietenilor din concedii si excursii, si scriu in mod regulat felicitari de Paste, de Craciun si cu ocazia zilelor de nastere. De sarbatori, trimit peste 35 de plicuri! Asta de ani de zile!
    Consider ca nimic nu este mai frumos ca un salut cald exprimat in scris pe o carte postala, o mica dovada de prietenie si respect. ☺ Deja am "contaminat" o multime de bloggeri si ne scriem de 3 - 4 ori pe an: Pandhora, Alina, Floarea, Mihaela, Nicoleta, Diana, Silvia, Anastasia, Angi, Aniela... oho si lista nu se opreste aici :) Ma bucur enorm de cate ori suna postasul! Am un snur lung de 4 metri atarnat în hol si de el agat vederile si felicitarile - pe sezoane, ca sa ma pot bucura de cate ori trec pe lânga ele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daaa, admir mereu snurul tau cu felicitari. Mi se pare o idee geniala!

      Recunosc, felicitari de sarbatori sau pentru aniversari n-am mai scris de un car de ani. Acum ceva vreme cand era ziua prietenilor intotdeauna cadoul era insotit si de o felicitare pe care scriam cateva cuvinte. Daca venea de la mai multi, "ne inghesuiam" toti sa scriem :))

      Ah, mi-am adus aminte ca atunci cand m-am casatorit colegii de la cursul de franceza din Tours, impreuna cu profesoara, mi-au cumparat o felicitare pe care mi-au scris toti cateva urari. Unele urari sunt chiar in limba fiecaruia, iar din cateva nu inteleg o iota, dar felicitarea ma face sa zambesc de fiecare data cand o citesc. E o amintire foarte faina!
      Un 1 Mai cat mai placut draga Carmen!

      Ștergere
  3. Eu trimit si primesc felicitari de aniversare de la cei dragi si f apropiati. Cu ocazia aceasta ne spunem cuvinte frumoase pe care nu am avea curajul sa ni le rostim fata in fata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte frumos Mirela ca ai pastrat acest obicei, de a scrie cateva cuvinte cu ocazia aniversarilor. Eu din pacate l-am cam pierdut. Ca sa nu mai zic ca si mai rau, trmit mai des mesaje pe facebook...

      Ștergere
  4. Batranii mai au acest obicei.Imi place sa trimit,dar imi place sa si primesc.Am pastrat cam din ultimii 15-20,erau prea multe.Adresa pe mail si intrii in cerc.- ffllooaarreeaa @yahoo.com -O zi buna !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am observat ca parca tinde sa se intoarca obiceiul, cunosc si persoane tinere care-l tin, dar din pacate prea putine. Acusica trimit mail :). Un 1 Mai cat mai placut!

      Ștergere
  5. Noi, pe lângă faptul că le trimitem, le și producem:) Așa că, data viitoare când ajungeți la mare în România, căutați vederile Editurii City Walk Guide (ca să ne facem și publicitate cu ocazia asta). :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ooo, si mai frumos! Chiar o s ale caut daca ajung, nu stiam de ele.

      Ștergere
    2. Ne-am dezvoltat: http://www.merglamare.ro/ :) și https://www.facebook.com/ConstantaCityGuide?ref=hl
      Mulțumim mult!

      Ștergere
  6. Imi place sa trimit de fiecare data cate o vedere catre cei dragi. Mi se pare ca nu se demodeaza niciodata trimiterea unei carti postale!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu cred la fel ca trimisul vederilor nu se demodeaza niciodata, insa din pacate nu toti cred la fel...

      Ștergere
  7. Ridic stacheta: ce-ai zice de-o scrisoare scrisa de mana in defavoarea telefonului ori e-mail-ului? Cu vederile te scoti ieftini ca bagi 3-5 cuvinte si gata gestul! Recunosc, eu nici asta n-am fost in stare sa fac numai ca mi-am adus aminte de zecile de scrisori primite dar si scrise si ma trece o asa nostalgie ca tare m-as apuca de scris una :) Cand ma mut in august in Colorado o sa-ti cer adresa ca sa-ti trimit ilustrate si de la mine :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pfff, cred ca n-am mai scris o scrisoare de mana de nu stiu cand :D. Incep sa cred ca generatiile viitoare nici n-o sa mai stie sa scrie de mana, or sa invete direct pe tastatura :)). Pe de alta parte cred ca nici n-as indrazni sa scriu una, decat daca este vreo persoana care stiu ca ar "gusta" ideea. Sunt convinsa ca multi ar crede ca m-am tacanit :)). Dar sa stii ca si mie mi se face uneori dor de scris, nu de tastat...

      Ștergere
  8. Cred ca n-am mai trimis/primit vederi din adolescenta. Adica din precambrian. :)) E adevarat ca imi place sa le cumpar(ultima data parca in Spania cautam vederi frumoase) dar le pastrez pentru mine, nu le trimit nimanui. :))
    Apropos, am achizitionat din Praga vreo 10 magneti. Am zis sa fie, gasesc eu la cine sa dau in Romania. Insa, mi-au placut atat de mult toti magnetii incat, la final, mi-a fost tare greu sa ma despart de ei. Si cum niciun cititor de pe blog nu a ghicit locul meu preferat din Praga, ma vad nevoita sa raman cu toti. :)) Da, da, stiu, ma da generozitatea afara din casa. Las ca sunt altii darnici si pentru mine. :P :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eh, nici eu nu am prea multe persoane carora sa le trimit, iar uneori cumpar si eu doar pentru mine. Oferta e variata, imaginile sunt superbe astfel ca de multe ori cumpar chiar daca fac la randul meu poze :)). Uneori chiar ma intreb de ce...
      Cumpar si magneti dar nu multi, recunosc. Unul imi ajunge. Insa al meu sot cred ca s-ar intoarce acasa cu 100 :)). Mie imi plac amintirile din vacata mai folositoare, gen o cana, o vaza, un suport pt ceva...

      Ștergere
  9. de ani de zile nu am primit una, drept sa-ti zic...nici nu am trimis!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai... Niciodata nu e prea tarziu, nu-i asa?

      Ștergere
  10. Nu am trimis si ni primit de multi ani, insa scrisori ocazional da. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E bine si asa. Eu nici nu-mi mai amintesc de ultima scrisoare, dar vederi am inceput sa trimit de fiecare data cand plac pe undeva...

      Ștergere
  11. Cred că ultima vedere am trimis-o acum vreo 11-12 ani, de la mare, din practica din timpul facultății. Eram îndrăgostită nebunește de un băiat și el era destinatarul.
    Ultima dată am primit o vedere tot de la un băiat, și tot de la mare, prin clasa a XII-a.
    Oricum, mi-e dor de acele obiceiuri :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ooo, a trecut ceva timp :p!
      Niciodata nu e prea tarziu sa reiei obiceiul. Trebuie doar gasiti destinatarii potriviti care sa aprecieze gestul.

      Ștergere
  12. Imi amintesc si acum ce senzatie placuta aveam cand saream (eram prea mica sa ajung direct la cutia postala:)) ) sa vad ce mai e prin cutie si gaseam vederi frumos colorate :P:P Din cand in cand imi mai punea vederi in posta si colegul de clasa care statea chiar la scara vecina :))

    RăspundețiȘtergere
  13. Mi-e dor să mai primesc scrisori ... îmi amintesc și acum ce emoție mă cuprindea când, înainte de a pleca în tabere, notam cu mare atenție adresele de acasă pentru a le trimite o mică bucurie sub forma unor rânduri puerile..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu si-acum am cateva adrese intr-o agenda, le iau cu mine can plec in vacante ca sa trimit persoanelor respective vederi...

      Ștergere
    2. Într-o vreme am încercat chestia asta ca o leapșă blogosferică, dar...nu a ținut prea mult :(

      Ștergere
    3. Da, am mai observat si eu tendinta asta in blogosfera. Chiar am primit de la cativa bogeri, dar vorba ta, nu a tinut mult...

      Ștergere