În grădina mea au înflorit trandafirii!

În sfârșit revin pe blog cu un articol live, ultimele trei fiind scrise cu ceva timp în urmă și programate spre publicare astfel încât să nu se aștearnă prea mult praf pe blog cât timp fusei plecată în vacanță. După cum probabil cei dintre voi care mă urmăriți pe facebook știți (iar dacă nu mă urmăriți încă vă invit AICI să o faceți!), tocmai ce m-am întors acasă după două săptămâni petrecute la mare, la soare, în Corsica. Nu prea mă descurc când plec pe undeva să scriu pe ipad, laptop nu mai am, iar pe telefon nici nu se pune problema, și-apoi prefer mai degrabă să mă bucur de locurile vizitate decât să stau cu ochii în monitor, și-așa vacanțele trec repede. Or să vină ele și impresiile de călătorie, dar cel mai probabil vor mai dura un pic, numai sortarea și editarea pozelor cred că îmi vor lua o veșnicie.  


Însă trista întoarcere acasă a fost de data asta înveselită de micuța noastră grădină. De cum am tras mașina în fața porții m-a lovit un miros îmbietor, abia când am făcut turul curții (imediat cum am ajuns, la 4 dimineața!) am realizat că cei 40 de arbuști de trandafir au înflorit generos. A doua zi, duminică, cred că am stat numai printre ei. I-am mirosit pe fiecare în parte, i-am admirat, i-am udat, i-am bibilt, nici nu-mi mai venea să intru la culcare, parcă-aș fi scos patul în curte. Nu sunt soiuri dintre cele fițoase cum am văzut c-au apărut acum, ci mai degrabă soiuri rustice, plantate cu ceva timp în urmă judecând după grosimea butucului. Dar îmi sunt dragi de nu mai pot! Oare numai mie trandafirul mi se pare cea mai nobilă și elegantă floare? 

Și că veni vorba de trandafiri, pe Valea Loarei există satul Chédigny, singurul sat din Franța clasat drept "grădină remarcabilă". Primarul său, în loc să fure din banii publici, a transformat străzile, amenajând trotuarele în zone cu flori. La Chedigny există astăzi 800 de arbuști de trandafir, dintre care 250 soiuri și peste 2000 de alte plante. Anul acesta între 30-31 mai se va ține Festivalul Trandafirilor, ajuns anul acesta la 10-a ediție, un eveniment cred eu deosebit, menit să sensibilizeze publicul în sensul cunoașterii și respectării naturii înconjurătoare. Vor fi prezenți se pare 80 de expozanți, grădinari, pepinieri, artizani, asociații. Anul trecut l-am ratat, anul ăsta am de gând să fiu acolo. 



















Click pe prima poză și scroll/săgeată dreapta până la ultima
 să le vedeți în format original! 

PS: Următorul articol va fi despre Corsica. Promit!   

Share this:

Despre autoare

Sunt Larisa, născută in București, cu domiciliul actual la Amboise în Franța, pe Valea Loarei. Sunt pasionată de natură, fotografie, munte, călătorii, bucate și vinuri bune, iar pe blogul-larisei.com scriu despre experiențele mele franceze, despre locurile interesante pe care le vizitez, despre hobby-urile și activitățile din timpul liber.

24 comentarii:

  1. Vaaai cât iubesc și eu trandafirii!! Sunt superbi ai tai si Festivalul ala de care zici pare a fi ceva ce mi-ar placea la nebunie si mie!
    P.S, Buna ideea cu articolele scrise in avans, mie nu prea imi iese si uite ce se mai asterne praful si la mine :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi. Nu este meritul nostru, i-am gasit aici. Noi doar i-am taiat si chiar am avut emotii ca poate nu i-am taiat bine si nu mai infloresc :))

      Nici mie nu-mi iese de fiecare data cu articolele in avans, uneori se asterne praful si fara sa plec pe undeva, pur si simplu din lipsa de inspiratie. Insa inainte sa plec in Corsica am avut si timp si am fost si "cu chef" ca sa zic asa :)).

      Ștergere
  2. Răspunsul la întrebarea ta este NU! :)
    Frumoase soiuri aveţi, chiar dacă nu sunt soiuri "fiţoase". Apropo de asta. Acum 2 ani am cumpărat 3 trandafiri pe picior cu port înalt. Anul trecut au fost superbi, plini de flori, o minunăţie. În această iarnă i-am pierdut pe toţi. Au îngheţat pur şi simplu, char dacă au fost protejaţi. Trandafirii fiţoşi sunt foarte sensibili, aşa că, mai bine cultivi trandafiri clasici care sunt şi foarte rezistenţi. Dacă vrei să-ţi măreşti colecţia de trandafiri, sau poate vrei să înlocuieşti trandafirii bătrâni, îţi recomand soiul Double Parfume. Garantez că îţi vei muta patul în grădină în perioada în care acesta este înflorit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. I-am gasit pe toti aici, clar fostii proprietari aveau o pasiune pentru trandafiri :)). Sunt destul de batranei, au butucul gros, dar sunt inca sanatosi toti. Am tot citit si eu despre soiurile noi si chiar am auzit pe la diverse persoane ca nu ar fi atat de rezistente ca cele rustice. Chiar o vecina imi spunea de curand ca a patit la fel ca tine... Pacat, pentru ca arata absolut superb.
      In Tours se tine saptamanal o piata de flori si de fiecare data cand trec pe acolo imi place sa arunc un ochi, in special la trandafiri. Este impresionat cate culori, cate combinatii, cate forme au de vanzare. Nici n-as sti ce sa aleg :))
      Multumesc de recomandare, chiar o sa caut.

      Ștergere
    2. Sunt cele mai nobile flori şi sunt sigură că nu există nicio grădină fără măcar un singur trandafir.Nu ştiu cum stă treaba, eu am plantat în ultimii 3 ani 63 de trandafiri. Toţi s-au prins, toţi s-au dezvoltat, însă nu toţi au înflorit în primul an. Toţi fac parte din categoria de trandafiri la modă. Fie că sunt căţărători sau tufă, toţi au rezistat peste iarnă fără nicio problemă. Ăştia pe picior sunt altceva, iar specialiştii în trandafiri m-au atenţionat de la început că nu o să reziste. Fie că nu vor trece peste iarnă, fie că vor face anumite boli şi nu mai pot fi salvaţi. În afară de banii pe care i-am dat pe ei, mi-a părut rău că nu i-am plantat în ghiveci, poate aveau mai multe şanse de viaţă.
      La partea cu alesul într-adevăr e complicat. :) Eu am nişte criterii după care mă ghidez. În primul rând trebuie să fie parfumaţi, apoi evident culorile mă interesează şi apoi forma lor. Citesc despre fiecare soi în parte ca să ştiu dacă pot să le ofer ceea ce au nevoie. Oricum, chiar dacă nu au miros, unii trandafiri sunt frumoşi ca şi aspect şi merită să ocupe un loc în grădină.

      Ștergere
    3. Intentionez si eu sa mai umplu golurile, sa vedem cum se vor comporta cei pe care o sa-i cumpar. O sa ma mai documentez si eu...
      Cel putin cu frigul nu avem probleme aici, sunt si nopti cu temperaturi sub 0 grade dar nu foarte multe. In plus am vazut ca exista tot felul de protectii de iarna pentru plante. Multumesc oricum pentru informatii si sfaturi, Cora!

      Ștergere
  3. Bine ai revenit din vacanta, draga Larisa. :) Eu nici pana acum nu am terminat de editat fotografiile din Praga, desi a trecut mai bine de o luna de la intoarcerea in tara. Deh, 4000 de poze nu sunt de colo. :))
    Esti o norocoasa sa ai langa tine atatea flori minunate, sa-ti insenineze fiecare dimineata, sa-ti inmiresmeze dupa-amiezile de primavara/vara. In imaginea nr 7 este un trandafir uluitor. :) Preferatul meu absolut. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine te-am gasit! Wow, 4000 de poze?! Pai nu-i de mirare ca nu ai terminat inca :)), banuiesc ca nici la tine timpul liber nu-i nelimitat :D. Eu abia m-am apucat de ele, ca sa nu mai zic ca intre timp am mai facut alte poze, printre care si cele de fata.

      Trandafirul mov este si preferatul meu. E bine ascuns printre altii, abia l-am identificat. Cred ca este un soi ceva mai nou judecand dupa culoare, dar si dupa butuc, care este mai subtire decat la ceilalti.

      Ștergere
  4. noi avem 25 butucei de trandafiri, toti nobili (englezesti, triplii si foarte parfumati) si ne înfrumuseteaza gradina de 4 ani. E drept ca ii ingrijim. Chiar saptamâna aceasta i-am stropit (o data pe an, la sfârsit de mai) impotriva ciupercilor tipice trandafirilor. In rest nu le facem mare lucru in afara ca ii udam printr-un furtun poros ingropat la baza butuceilor - pentru ca trandafirilor nu le place sa fie udati de sus (frunzele umede sunt redispuse la imbolnaviri), pamântul la baza tulpinilor este din cand in cand afanat, florile trecute le taiem cu grija, toamna târziu ii tundem (nu si pe cei agatatori), si ii acoperim cu crengi de brad. Pentru ca tot mai greu facem rost de crengi (de la florarii - cele care fac coroane), anul acesta am cumparat vatelina speciala, metraj. Nu am pierdut niciun trandafir :) Sunt toti frumosi ca in primul an, sau si mai si :)
    Problema este ca la noi, pentru ca iarna e iarna - cu zapada si temperaturi sub zero grade, trandafirii abia au imbobocit. Inca nu are niciunul floare, dar abia ii astept! Tocmai am taiat ultimele lelele pentru vaza - pentru ca de doua zile au inceput ploile si se vor strica oricum in gradina.
    O saptamâna frumoasa sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aici nu prea avem probleme iarna, in sensul ca rezista fara sa fie acoperiti. Sunt si nopti cu temperaturi sub 0 grade dar nu foarte multe, iar de zapada nici nu se pune problema :)) -(din pacate pentru mine).
      O sa mai completam si noi cu alte soiuri, chiar am identificat nist goluri. As vrea sa cumpar si din cei agatatori- am "gandit" eu un loc in gradina unde sa-i plantez. Momentan toti pe care-i avem i-am mostenit de la fostii proprietari. Sunt destul de batrani, dar inca frumosi :).
      Multumesc pentru sfaturi. Nu stiam treaba cu udatul la radacina. Pana acum n-a fost nevoie, ca a tot plouat aici la noi dar e bine de stiut oricum.
      Seara faina, Carmen!

      Ștergere
  5. Wow, sunt superbi trandafirii tai! Si eu am planuri mari pentru viitoarea mea gradina, ramane de vazut cat timp o sa am pentru ea si cat ma pricep, eu, care am crescut la etajul 3.
    Eu imi doresc tare mult si o magnolie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eh, nici eu n-am experinta, dar acum cu internetul asta ai toate informatiile la un singur click distanta. Totul este sa-ti placa si sa ai ceva mai mult timp liber.
      O da, sunt superbe magnoliile!

      Ștergere
  6. Este divin! Ador trandafirii si desi m-am chinuit mult sa-mi sadesc si eu in gradina, planurile nu mi-au iesit deloc :( Sper sa reusesc sa-mi pun la toamna ca anul viitor sa ma pot bucura si eu de ei.
    Pupicei lui Azorel!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu s-au prins?
      Sigur o sa reusesti pana la urma.
      Azorel primeste bucuros pupiceii si iti transmite altii inapoi ;)

      Ștergere
  7. N-ar fi o idee rea cu patul in gradina! :)) sau cel putin un hamac, un balansoar ceva :P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, da, ai dreptate! Un la un sezlong confortabil ma gandesc eu...

      Ștergere
  8. Foarte frumusi ti s-au facut trandafirii si nu am putut sa nu observ catelul dulce din poza :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ...si noua ne era teama ca i-am taiat prost si nu mai infloresc :))

      Ștergere
  9. ooo, ii ador :)
    sa nu uiti de apa de trandafiri, neaparat sa-ti prepari!

    RăspundețiȘtergere
  10. Ce trandafiri splendizi! Minunați!

    RăspundețiȘtergere
  11. Or fi buni de dulceata de trandafiri? Ador trandafirii, si mie mi se par printre cele mai elegante si nobile plante.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu sunt toti prea parfumati. Nu cred ca merg in dulceata...

      Ștergere