O, brad frumos: natural sau artificial

Iată că a venit luna decembrie cu dilemele ei specifice. Impodobim sau nu împodobim brad? Cumpărăm brad natural sau alegem unul artificial? Sau poate avem idei ingenioase să împodobim vreo plantă de interior, ori să realizăm un brăduț din... cărți, de exemplu. Nu știu cum este pe la voi, dar pentru mine sărbătorile de iarnă ar fi lipsite de farmec dacă nu ar există un brad împodobit în casă, iar de-a lungul timpului am probat aproape toate variantele de mai sus. Intr-un singur an n-am împodobit brad deloc, a fost Crăciunul din 2011 pe care l-am petrecut în România. Dar n-a fost bai, am găsit un brad la destinație. 


Cel mai des am ales brăduți naturali, din aceia tăiați. Cred că sunt cei mai populari peste tot în lume, piețele sunt pline de comercianți care-i vând în această perioadă. Brazii tăiați sunt cei mai populari și aici, la francezi, probabil pentru că nu-s foarte scumpi, sunt autentici și-i găsești la tot pasul, sub toate formele și mărimile. Cunosc multe persoane care nu ar concepe Crăciunul fără un brad natural. Trebuie să recunosc și eu că are un farmec aparte, este tradițional, miroase, împrospătează aerul din casa și contribuie negreșit la atmosfera specifică sărbătorilor. Dacă face parte din cei tăiați legal, astfel că nu s-a ciopârțit pădurea că să ne decorăm noi casa, e și mai bine. E drept că, cel puțin pe aici, pe tărâmuri franceze, doar câțiva brazi mai provin din păduri, majoritatea fiind aduși din pepiniere, ei fiind plantați special cu scopul de a ne însufleți casele de Crăciun. Apoi avantajul esențial al bradului natural este faptul că-i biodegradabil și poate fi reciclat.


Bradul natural are și ceva dezavantaje, primul fiind acela că trebuie să investim în el în fiecare an. Insă pentru mine principala problemă a fost mizeria pe care o lasă din cauza acelor. Sau poate numai eu am avut ghinion de brazi care se scutură?! De curând am mai citit o curiozitate: cică bradul intră în casele noastre cu peste 25000 de creaturi care trăiesc pe crengile lui, gândăcei, păduchi de plante, purici de copac, păianjeni, molii mici, etc... M-a făcut să zâmbesc. Apoi mai este și problema descotorosirii după. In Tours, de exemplu, îl duceai lângă un tomberon din stradă, de unde era luat de mașina de gunoi dimineața. Aici la Amboise mașina nu ia resturi vegetale, deci ar trebui fie să-l toc singură (no problem, avem mașină pentru tocat vegetale) și să-l fac compost, fie să îl duc la deșeterie, locul acela unde se colecteaza deșeurile. Insă nu peste tot lucrurile sunt organizate, cu toții am văzut brazi în ianuarie aruncați pe te miri unde.

Intr-un an chiar cumpărat brad viu în ghiveci, a fost frumușel, însă mi-am dat seama că nu-i așa simplu cu el precum pare, de regulă este destul de pretențios. Am citit că trebuie ținut într-o încăpere cu temperatură optimă, nu prea caldă, nu prea uscată, bine aerisită, condițiile din casele noastre nefiind de cele mai multe ori prielnice. Iar dacă ajunge viu în primăvară intervine și plantatul. Al meu n-a ajuns viu, mai bine într-un fel, la vremea respectivă stăteam în apartament, ar fi fost cam greu de găsit un loc de plantat. Si nici acum când stau la curte nu mă încântă ideea, nu intenționez să am pădure de brazi peste zece ani.


Așa că de vreo trei ani testăm varianta de brad artificial. Am cumpărat unul de bună calitate, o replică destul de reușită a unuia natural. E drept că nu umple camera cu miros de ace și rășină, dar are câteva avantaje care trebuie luate în considerare, primul fiind economia pe care o facem, folosindu-l ani la rândul. Apoi ne scutește să mergem la piață să căutăm, trebuie să recunosc în fiecare an pe vremea când cumpăram brazi naturali întâmpinam probleme de formă și mărime nesatisfăcătoare. Asta din plastic zău că arată că în reviste. Desigur că brazii artificiali prezintă și ceva inconveniente:
sunt făcuți din PVC, una dintre cele mai dăunătoare substanțe pentru mediu, nu sunt deloc o opțiune ecologică, pentru că nu-s biodegradabili și nici nu pot fi reciclați. Dar mai este până ajunge la gunoi, al nostru deocamdată se ține destul de bine. 

Am văzut
și câteva idei simpatice de brad artificial din diverse materiale, carton, lemn, metal, pentru cine se simte îndemânatic. Eu nu prea mă simt când vine vorba de brazi și apoi, fie vorba între noi, deși apreciez creativitatea și munca depusă, nu mă atrage ideea pentru la mine acasă. Fiecare cu gusturile lui, eu  rămând la varianta clasică.

PS: Pozele-s de acum doi ani, dar și anul acesta arată cam la fel. O să-l pozez poate zilele următoare, aștept să apară și cadourile sub el :)) 


Voi cu ce fel de brad așteptați Crăciunul? 

Share this:

Despre autoare

Sunt Larisa, născută in București, cu domiciliul actual la Amboise în Franța, pe Valea Loarei. Sunt pasionată de natură, fotografie, munte, călătorii, bucate și vinuri bune, iar pe blogul-larisei.com scriu despre experiențele mele franceze, despre locurile interesante pe care le vizitez, despre hobby-urile și activitățile din timpul liber.

13 comentarii:

  1. Io de cand am ajuns in State am avut: in 2011 am reusit sa luam primul nostru brad de America, unul natural si inalt, nu foarte bogat ptr ca am ajuns acasa pe 23 decembrie cand toate magazinele erau devastate si golite; in 2012 ne-am facut bradul in hotel, in Colorado, unul mic si artificial....mai mult simbolic dar foarte cochet; in 2013 am avut cel mai atipic brad, tot in Colorado, de data asta intr-o cabana extrem de mica dar incredibil de placuta, bradul nostru in anul ala a fost o scara de lemn "imbodobita cu o instalatie, o coronita si inca vreo cateva chestii de Craciu....a fost un "brad" unic!; in 2014 am facut bradul in New Hampshire in cea mai faina cabana ever, cu semineu pe lemne, fara internet ori televizor, intr-un orasel uitat de lume, de fapt au fost doi brazi...cel mic l-am luat din Tennessee in drum spre cabana iar pe cel mare l-am luat din Maine, Portland, un brad alb plin de luminite :) Au fost absolut superbi ca toata vacanta petrecuta acolo. Anul asta am exagerat cu decoratiile, bugetul s-a dus naibii de mult :)) Ne-am tot luat decoratii inca din octombrie si era cat p-aci sa ne luam un alt brad. Vom impodobii brazii de anul trecut de data la noi acasa unde vom petrece primul nostru Craciun, in Colorado nu departe de locul unde-am avut vacanta de iarna din 2012. In 2015 Colorado nu mai e doar destinatia noastra de vacanta...e in primul rand, acasa! Poate si de-asta ne-am rasfatat cu tot felul de ornamente :D. Si ca sa nu rupem traditia pe 27 decembrie ne ducem ptr doua zile in cabana unde am fost in iarna lui 2013. Abia astept sa ajung acasa, abia astept sa simt iar sentimentul de "ce bine e cand esti la tine acasa" :)
    Ptr la anul imi doresc un brad care are vreo 750 de luminite pe care le poti schimba cu o telecomanda. Americanosii astia fac niste brazi dementiali insa scumpi al naibii!

    In Romania am avut brazi naturali apoi artificiali insa multi ani la rand am luat bradul de Craciun de la o florareasa foarte talentata care facea braduti din crengi, era absolut superb!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ah, ce ma bucur, Renutzule! Stiu ca iti doreai foarte mult un nou "acasa". Super, sa fie intr-un ceas bun si sa petreceti un Craciun pe cinste la voi acasa! Imi pare rau ca ai lasat balta blogul ala, mi-ar fi placut sa mai citesc despre experientele tale americane, asa bune sau rele, cum sunt ele. Poate revii totusi candva...

      Pai daca brazii si ornamentele americanilor arata ca in filme, atunci e clar, sunt dementiale :))!

      Ștergere
  2. La noi e o tradiţie de nişte ani - în după-amiaza de Ajun mergem la mama să împodobim bradul, apoi vine sor-mea cu copiii.... vine şi Moşul...
    Dacă tot ai pus problema mai sus, e brad natural, tăiat - că nu am reuşit să o conving de unul măcar în ghiveci; ca să nu mai vorbesc ce unul „în mărime naturală" artificial.
    Acasă nu mă omor cu „tradiţia" - în garsoniera asta de juma' de metru, numa' bradu' lipseşte...!
    Ioana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce dragut! Trebuie sa fie tare fain cand se strange toata familia de sarbatori, mai bine zis sa ai o familie mare!

      Un mini-brad din carti poate ar merge. Se poarta si sunt convinsa ca material ai destul ;)

      Ștergere
    2. Nu e cine ştie ce desfăşurare de forţe - 4-5 adulţi şi 3 copii :)
      Am văzut multe poze cu „brazi" din cărţi şi să ştii că mă tentează... mă mai gândesc... dar problema spaţiului tot nu am rezolvat-o :)

      Ștergere
  3. Artificial de cand sunt in Grecia. Aici e o raritate bradul natural. Anul asta nici n-am vazut sa se vanda la pepiniere. Criza.
    Mirosul de sarbatoare il da coronita de Craciun pe care o impletesc din ajun. Cu crengute de plante aromatice si cateva ramuri de pin.
    Al tau arata atat de bine, ca nici nu se observa din poze ca e de plastic :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. L-am cumparat acum 3 ani dintr-un hipermarket din orasul nostru. A fost un pic mai scump, dar a meritat investitia. N-arata rau :).
      Ai dreptate, o coronita de Craciun poate parfuma casa. De obicei asa fac si eu de cand am brad artificial. Desi in ultimii ani am observat ca nici crengutele nu mai miros :(

      Ștergere
  4. Nu am avut niciodata brad artificial, dar in fiecare an m-a batut gandul... amanand bineinteles pentru anul urmator si tot asa. Nu stiu de ce, pentru ca evident ar fi mult mai comod (lipsa acelor in primul rand), dar parca mi-e frica ca nu o sa imi placa si nu o sa il "simt" asa cum trebuie. Anul asta, din nou dubiile, asa ca mai bine las la alegerea socrilor (acolo il facem).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil ca depinde de fiecare, eu de exemplu n-am nicio problema ca este din plastic, tot simt spiritul Craciunului :)), dar desigur este stric parerea mea. Poti sa incerci intr-un an, cel putin asa vei fi sigura de ce preferi :)

      Ștergere
  5. E clar ca bradul "la ghiveci" nu rezista la plantat! nu este posibil asa ceva si cine crede lozinca vânzatorilor, se autoamageste! Brad de plastic... hm! Daca nu exista alta posibilitate, asta este! Dar bradul natural, este singurul care aduce în casa atmosfera specifica Craciunului -prin forma, culoare si parfumul unic.
    Bineînteles ca brazii pusi in vânzare de piete sunt taiati legal si adusi din pepiniere. Nu am patit niciodata sa-mi faca mizerie sau sa intre in casa data cu el, paduci sau molii... Cumparam mereu brazi "nordic argintiu" si ramâne pâna la Boboteaza cu crengile arcuite in sus, verde si proaspat. "Mizerie" face doar cand il jumulim la despodobire :) Si da, brazii sunt adunati dupa sarbatori de catre primarie si ajung in cea mai mare parte la gradinile zoologice sau parcurile de animale - bradul fiind un aliment delicios pentru elefanti, antilope, lame si cerbi.
    Sarbatori fericite sa aveti, Larisa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stiu ca tu esti pentru bradul natural, am observat din anii trecuti ;). Stii cum se zice, fiecare cu gusturile lui, e bine ca avem posibilitati si putem alege :).

      Da, aici in tarile civilizate lucrurile sunt in regula,nici nu ma gandeam ca in Gemania ar fi altfel. Dar ma indoiesc ca in Romania de exemplu toti brazii din piete provin din pepiniere sau au fost taiati legal. La fel si cu reciclarea lor dupa sarbatori. Poate lucrurile s-au mai ameliorat intre timp, dar cand locuiam acolo, Bucurestiul arata dezolant dupa Craciun, cu brazi aruncati peste tot in strada, masinile de gunoi refuzand sa-i ia...
      Multumim, la fel va dorim!

      Ștergere
  6. Este foarte bine ca ai scris despre avantaje si dezavantaje si sunt total de acord cu acest articol. Parerea mea este ca alegerea bradului tine de fiecare familie, iar pentru mine a reprezentat un ritual de fiecare data cand vin sarbatorile. Se cumpara brad natural, se taie porcul, se gatesc cozonaci, etc... Noi cei de acum am crescut cu brazi naturali, nu erau pe vremea copilariei brazi artificiali si eram incantati de mirosul de brad (cel putin eu eram incantat:) nu stiu daca si voi). Am doi copii si acum ca au 6 anisori, nu le-as cumpara brad natural din motivul ca se inteapa in acele bradului, cand trag de globuri sau dulciurile atarnate pe crengute. Insa pentru mine bradul natural ramane alegerea ce ma duce cu gandul la copilarie si la ritualul din familia mea. Sarbatori Fericite!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din pacate nu toti brazii naturali mai miros astazi. Sunt multi pe piata, crescuti repede in pepiniere, cu ingrasaminte si diverse alte substante stimulante. Pana sa iau bradutul acesta artificial cum 3 ani am tot cumparat brazi naturali, dar intotdeauna am ramas dezamagita la capitolul miros. In rest, avantaje si dezavantaje, gusturi si preferinte...
      Sarbatori fericite asemenea!

      Ștergere