Ceaiul, această licoare magică

De ceva vreme sunt mare amatoare de ceai, vă mărturisesc. Probabil cei care mă urmăriți pe instagram (da, exist și acolo!) v-ați prins de lucrul acesta, datorită numeroaselor poze din categoria #teatime, cu ceaiuri, ceșcuțe și ceainice în mai multe ipostaze. Deci, da, zici c-am intrat în transă, sau că l-am descoperit pe sfântul Graal, dar îmi plac ceaiurile de mor și beau fără număr în ultima vreme. Mai mult decât atât, m-am îndrăgostit nu numai de băutura în sine, ci și de ritualul ei, astfel că după masa de prânz și cea de seară e lege: prepar și beau ceaiul. Nu știu dacă am greșit sau nu țara, dar mi-am tot achiziționat mai multe ustensile pentru servit în ultima vreme, asta pe lângă felurite sortimente de ceai și amestecuri de plante. Mai mult decât atât, am încropit și un proiect de fotografiere a ceaiului, asta că să mă stimuleze să pozez mai mult, chiar și cu telefonul, apropo de ce vă ziceam nu demult despre planurile mele pentru primăvara aceasta. 




Ca o mică lămurire, înainte să intru în lumea ceaiului, majoritatea știm probabil că termenul ceai se referă la băutura obținută prin macerația, infuzia sau decocția frunzelor arbustului de ceai, cu toate că în limbaj curent folosim același cuvânt și pentru a desemna infuziile altor plante, flori sau fructe, care de altfel poartă numele de tizană. Eu ca să vă zic sincer n-am știut de termenul tizană până să-l învăț în franceză (tisane), pentru mine întotdeauna ceai a fost cumva sinonim cu băutura obținută prin infuzia unor plante, indiferent care ar fi ele. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, nici n-am cunoscut foarte mult timp frunzele arbustului de ceai, acesta nefiind foarte popular în România pe vremuri. 

Și că veni vorba de vremuri, n-am băut dintotdeauna mult ceai, dar nici n-am fost împotriva lui, să nu-mi placă sau să-l detest. Ba chiar provin dintr-o familie unde se obișnuia să se bea ceai, e drept, nu sub forma și cu scopul cu care îl beau eu astăzi. Bunica mea îmi făcea uneori ceai de tei la micul dejun, probabil de aceea până astăzi ceaiul meu preferat a rămas infuzia acestei plante. Firește că în niciun ceai cumpărat n-am mai găsit aroma aceea curată de tei a copilăriei, dar probabil că nici nu se putea altfel, e greu să egalam în minte acea perioadă unică. Chiar și ai mei părinți obișnuiau să facă ceaiuri și nu numai atunci când eram răciți, uneori și doar așa, de plăcere, sau pentru a înfrunta gerurile năpraznice ale iernilor de altădată din câmpia Bărăganului. Beam de obicei amestecuri: musețel, sunătoare, gălbenele, etc în diverse combinații și doze, naturale, culese nu cumpărate, îndulcite cu zahăr și parfumate cu lămâie. Ba chiar îmi amintesc că ai mei, lucrând în domeniul plantelor medicinale și aromatice, preparau amestecuri și pentru alții. Însă cum obiceiurile bune se pierd cel mai ușor, în adolescență și chiar un pic după am lăsat-o cam baltă cu ceaiul, excepție făcând periodele în care eram răcită sau cele friguroase. Mai târziu am reînceput să mai îmi fac câte unul din când în când, timid la început, dar cu din ce în ce mai mult curaj pe parcurs, astfel că în ultimul an pot spune că am băut mai mult ceai decât în toți anii adunați de până atunci. 

M-am reapucat de ceai fără un motiv anume. M-am gândit totuși că-mi va face bine, mă tot încercau niște simptome de colon iritabil acum câțiva ani, cu balonări și alte neplăceri de genul, în plus ar fi fost o șansă să reduc diverse băuturi carbogazoase cu care eram prietenă la cataramă la acel moment. Am început tot cu infuziile de fructe sau plante pe care le cunoșteam, în diverse combinații și amestecuri. Lipsită de îndrăzneală  am ajuns într-un final și la ceaiul adevărat. Întâlnirea n-a fost una prietenoasă, trebuie să recunosc. Ceaiul negru a mai mers cum a mai mers, însă când am gustat prima dată un ceai verde am crezut că nu poate exista ceava mai oribil pe acest pământ. Ce amuzant mi se pare acum când îmi amintesc! Ceaiul verde cu iasomie este astăzi preferatul meu. 

De atunci și până astăzi am încercat o mulțime de ceaiuri și amestecuri de plante. Am citit, am experimentat și m-am documentat, ca în final să mă aleg cu o frumoasă și interesantă pasiune. Am aflat că ceaiul verde se infuzează cu apă călduță timp câteva minute, drept urmare nu mai este chiar amar la gust precum credeam, în timp ce cel negru cu apă clocotită și un pic mai mult timp. M-a fascinat de curând ceaiul alb, dar n-am devenit nici până astăzi prietenă cu roiboosul. Am testat pe propria piele efectele teinei, substanța excitantă din ceai, astfel că astăzi știu care-s ceaiurile de băut până-n ora 14 și care după. Am citit despre ritualuri și despre servire, astfel că mi-e mai mare dragul când cineva vine în vizită și-l pot servi cu un ceai. Firește, nu toți îmi împărtășesc entuziasmul pentru licoarea magică, dar m-am obișnuit cu asta, fiecare cu gusturile lui până la urmă, ca să nu mai zic că mulți nu apreciază pentru că nici nu cunosc, sau nu sunt obișnuiți.  

Cumpăr de regulă ceaiuri de unde apuc și ce îmi face cu ochiul. Dimineața nu beau ceai, ci cafea, dar după masa de prânz și cea de seară este indiscutabil. Am testat o mulțime, însă în ultima vreme am rămas la cele de la Nature et Découvertes, un lanț de magazine care comercializează și o gamă destul de variată de ceaiuri, printre alte produse interesante (outdor, aromoterapie, cărți, produse de "bien-être" în general). Îmi plac pentru că sunt simple, natuarle, majoritatea bio, fără combinații stridente sau gusturi fițoase. Colecția mea în prezent nu numără chiar foarte multe ceaiuri, în general iau ce beau, nu păstrez mult timp, dar aș putea să le împart în 3 categorii: 

-ceaiurile de zi, vreo două sortimente de amestec de ceai negru cu fructe, alte câteva sortimente de ceai verde (cu iasomie, preferatul meu, cu căpșuni, cu lamaie verde) și mai nou, ceai alb cu piersici și caise - absolut demențial!; 
-ceaiuri de seară, mai exact tizane, amestecuri de plante, fructe și flori - în ultimele luni m-am rezumat la colecția Jolie Tisane de la Nature et Découvertes în cele patru variante ale sale; 
-ceaiuri pe care le beau rar- în general ceaiuri de Crăciun, care m-au atras dar nu s-au menținut  printre preferințele mele.
  
Despre beneficiile ceaiurilor nu mai are rost să vă vorbesc, cred că le cunoaștem cu toții. Mai bine vă las cu câteva poze. 


 Ceai verde cu capsuni si rubarba


Ceai verde cu lamaie verde si portocale rosii + un album foto cu Paris <3
 


 Ceaiul meu preferat, verde cu iasomie + o zi insorita si calduta :)

 Tizana cu piersici, verbina si portocale rosii

 Tizana cu mere, caramel si condimente dulci

 Tizana mea preferata din colectia Jolie Tiane: caise, flori de tei si capsuni

 Tizana cu zmeura, migdale si flori de soc

 Ceai alb cu piersici si caise, absolut demential, cu o aroma magnifica

 Un alt sortiment de ceai verde cu iasomie

 Un ceai negru foarte tare, potrivit mai degraba dimineata la micul dejun

 Un ceai negru foarte bun si parfumat, cu fructe rosii (zmeura, mure, afine,etc)

Doua ceaiuri foarte parfumate, poate prea parfumate pentru gusturile mele. Tind sa cred ca nu-mi plac ceaiurile Dammann, nimic din ce am incercat pana acum nu a fost pe gustul meu :(


Voi cum stați cu ceaiurile? 
  


PS: acesta nu este un articol publicitar, nu m-a plătit nimeni și nici nu mi-a oferit ceaiuri gratis. Articolul este bazat exclusiv pe experiențele mele, pe gusturile și preferințele personale. 

Share this:

Despre autoare

Sunt Larisa, născută in București, cu domiciliul actual la Amboise în Franța, pe Valea Loarei. Sunt pasionată de natură, fotografie, munte, călătorii, bucate și vinuri bune, iar pe blogul-larisei.com scriu despre experiențele mele franceze, despre locurile interesante pe care le vizitez, despre hobby-urile și activitățile din timpul liber.

12 comentarii:

  1. Join the club, noi am adunat ceaiuri cat pentru 7 vieti in toti anii astia de calatorit :P Beam si eu tot soiul de combinatii pe vremuri, intre timp insa am mai citit despre asta si m-am domolit, evit orice combinatie (cu mici, foarte mici exceptii care au legatura cu martipanul :P) si beau doar ceai verde pur sau cu iasomie, daca gasesc si ceai alb cu atat mai bine, se pare ca ar fi cel mai sanatos. Iti recomand ceaiurile Dilmah, sunt senzationale. Din pacate in Europa nu se prea gasesc decat anumite tipuri, cea mai mare varietate de Dilmah tot in Sri Lanka am gasit-o si vreau sa zic ca sunt unele al naibii de scumpe, n-as fi crezut daca n-as fi vazut cu ochii mei. Dar hei, ce nu facem noi pentru un ceai bun, nu?! ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc de recomandare, Ioana. Am aruncat acum o privire pe internet, pare ceva interesant, dar cred ca ai dreptate, o sa fie cam greu de gasit pe aici. O sa mai studiez problema... Sau sa-mi fac drum prin Sri Lanka :p

      Ștergere
  2. Eu votez pentru Darjeeling. Iar in materie de ceai aromat, Earl Grey. Dar in decursul saptamanii beau mai mult ceaiuri de plante si le amestec dupa cum imi vine inspiratia. Salvia e printre favorite. E fascinanta lumea ceaiurilor :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, nu sunt rele. Nu cred sa fi cumparat vreodata, dar am baut prin oras si mi-au placut.

      Ștergere
  3. Buna ziua, am renuntat la ceai incepand cu luna Ianuarie, am ajuns sa servesc la micul dejun si o cana la pranz, momentan va recomand combinatia de mere si scortisoara, pentru mine este excelent :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Ice tea for me! Glumesc, stii ca sunt o adoratoare a cafelei, insa de curand am descoperit ceaiul de papadie. Il recomand cu caldura tuturor, e delicios si sanatos! Nici cel de urzica nu e mai prejos.
    Super imaginile, mi-au facut pofta de ceai. Un ceai alb ar merge la fix cu atmosfera varatica din Bucuresti. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-am baut niciodata ceai de papadie, dar daca zici chiar o sa incerc. Am ceva papadie in curte, deci va fi si bio pe deasupra :p

      Cafeaua si mie imi place, dar doar dimineata dupa micul dejun. Mai tarziu, sau mai multe pe zi imi fac rau, ma agita, imi dau o stare proasta. Acum ceva ani mai beam o cafeluta si dupa masa de pranz, acum nu mai pot, decat foarte rar si una foarte mica. Chiar si cafeaua de dimineata numai cafea nu se poate numi: slaba si cu mult lapte :))

      Ștergere
  5. si eu sunt mare amatoare, mai ales vara si reci...in ultima vreme imi fac din fructe pe care le deshidratez eu!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Super! Fructe deshidratate acasa -suna foarte bine!

      Ștergere
  6. Cateva din cele mentionate de tine nu le-am incercat niciodata :D As fi curioasa, insa preferatul meu (cu care m-a invatat mamaia) este cel de Cimbrisor :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-am baut niciodata ceai de cimbrisor, dar uite ca mi-ai dat o idee sa incerc daca imi iese in cale ;)

      Ștergere