In ultima vreme...

... mi-am dat seama ca sarcina si Erika mi-au schimbat viata. Clar. Si ca desi lucrurile incep sa se mai aseze, multe parca se aseaza intr-o cu totul alta ordine decat cea de dinainte. Intr-un ritm nici de mine inteles sau stiut revin molcom la viata, la vechile lucruri si activitati, mai putin la blog se pare, tare anevoios mi se pare acum scrisul, parca povestile stranse aici, pe care le mai rasfoiesc cu nostalgie din cand in cand, ar fi dintr-o alta viata. Si nu e vorba ca nu as avea despre ce scrie, desi e drept ca subiectele despre care povesteam pe vremuri nu mai sunt toate de actualitate. Ba as avea chiar si vreme, dar nu mai simt, sau cel putin nu la fel ca inainte. 

Nici cu pozele nu stau prea bine, nici macar noul aparat Sony, usor ca o pana, ca cine sa mai care un DSLR dupa el cand sunt atatea altele de carat, nu ma starneste prea tare. Desigur ca imortalizez moaca Ericutei aproape zilnic, chiar ma si uit la pozele din urma cu drag, nu ma satur parca sa-i  parcurg iar si iar evolutia, insa in rest nimic nu pare sa imi faca cu ochiul. Poate doar vacanta din septembrie sa fie ultima speranta, prima noastra escapada in patru, la munte. Dar pana atunci ne mai ramane o luna de vara, o luna cu soare, caldura-uneori cam multa ce-i drept, alteori deloc, cu oameni dragi, cu plimbari si evenimente -speram -frumoase.

Noi sa fim sanatosi ca timpul le aranjeaza pe toate. Si s-o intoarce si cheful de scris candva. Va imbratisez cu drag.
Erika 7 luni 😍

Share this:

Despre autoare

Sunt Larisa, născută in București, cu domiciliul actual la Amboise în Franța, pe Valea Loarei. Sunt pasionată de natură, fotografie, munte, călătorii, bucate și vinuri bune, iar pe blogul-larisei.com scriu despre experiențele mele franceze, despre locurile interesante pe care le vizitez, despre hobby-urile și activitățile din timpul liber.

9 comentarii:

  1. Mare bucurie,mare! Pentru micuta zambareata (O Larisa mica???)si pentru gandurile transmise. Bucurati-va de copil, de sot, de Azorel si de vara franceza.
    Cu drag,Liliana

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte bine, mămicuțo,foarte bine!
    Când am o multumire sufletească (mai ales când e vorba de o constructie a unei relații dintre mine si oricine altcineva) tac mai mult, și oral, și în scris, în ceea ce priveste acea mulțumire :) sau chiar si când am o experiență nouă... de aceea, mă gândesc, printre altele nu îți vine să scrii si din cauză că este ceva mai personal, la care ții foarte mult și nu simți nevoia să împărtășești bucuria.

    Cred și eu că ți s-a schimbat viața... şi cred că ți se va mai schimba odată cu micuța :) Mă uit cu drag la fiecare poză pe care o postezi cu mititica, este o scumpete de fată. Să vă trăiască și să vă bucurați de ea! Mulțumim că ne-ai scris! :) Pupicei!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim, Maria! Te imbratisez cu mare drag! Pupici.

      Ștergere
  3. Acum prioritatiel sunt altele.E normal sa ne schimbam si sa vrem cu totul altceva.Sa fiti sanatosi si sa aveti o vacanta cum iti doresti!

    RăspundețiȘtergere
  4. Buna seara, si luna septembrie are farmecul ei, toamna in general ne bucura "simturile", asadar, vacanta in patru va fi ceva frumos si o experienta unica fiind alaturi de cea mica, pana atunci va doresc o vara frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim mult! Noi in general preferam luna septembrie pt vacante. E mai putina aglomeratie, iar preturile sunt avantajoase.

      Ștergere