Sus la 1800m și o plimbare prin satul Saint-Floret

Ultima zi a vacanței în Auvergne era ultima noastră șansă să urcăm la Puy de Sancy, cel mai înalt vârf din Masivul Central și să admirăm panorama deosebită pe care acesta o oferă. Am avut o tentativă și în iarna lui 2013, care nu s-a materializat decât pe jumătate, în sensul că am urcat până la punctul terminus al telefericului și acolo am rămas, ceața împiedicându-ne să luăm la pas traseul spre vârf. Am urcat degeaba mai bine zis, nu se vedea absolut nimic. Am dat vina pe sezonul rece, deh, iarna ai șanse mai mari de vreme urâtă, așa că în urcarea din acest an îmi pusesem toate speranțele, mai cu seamă că era septembrie, iar prognoza consultată de mine nu arată chiar rău. Însă n-a fost să fie nici de acestă dată, mama lor de ceață și vânt, uneori mă întreb de câte ori tre' să mai merg în Auvergne ca să urc și eu pe Puy ăsta de Sancy? 



Există două variante de urcare pe Puy de Sancy cu telefericul, pentru că pe jos cu Erika în marsupiu nu m-aș fi încumetat, mai ales că nu cunoșteam traseul: una din Mont Dore, de la Pied du Sancy, un pic în afara stațiunii și alta de pe partea opusă, din stațiunea Super Besse. Niciuna din variante nu duce pe vârf, mai rămâne ceva de urcat și la picior, mai puțin din Mont Dore, mai mult din Super Besse, dar acceptabil, zic eu, cu un port-bebe în față, mai ales că poteca este foarte bine amenajată, cu podețe și trepte de lemn peste pasajele dificile. Pe jos sunt mai multe trasee, foarte faine din câte am văzut, unul care parcurge toată creasta, așteptăm doar ca Pisica să mai crească să le încercam. 

De data aceasta ne gândisem să luăm telefericul din Super Besse și chiar dacă dimineața vremea nu arăta foarte bine, ne-am pornit totuși într-acolo, s-o mai îmbunătăți pe parcurs, ne-am zis. Drumul e același cu cel până la lacul Pavin, încă câțiva kilometrii în plus și iată-ne  în Super Besse, una dintre cele mai populate stațiuni de schi din Masivul Central. Iarna, că în septembrie locul era foarte pustiu și dezolant și nici vremea nu ajuta cu mult peisajul să pară mai vesel, era parcă mai frig și mai închis decât atunci când plecasem de la camping. Am găsit totuși o braserie unde să mâncăm ceva, după ce am făcut o tură de recunoaștere, sperând din tot sufletul că soarele o să iasă. N-a ieșit deși se chinuia, cel puțin platoul schiorilor, cu specialități locale, a fost bun. 

  


Ce să facem, ce să facem, hai totuși să urcăm, să nu fi venit degeaba. Am urcat și desigur că sus nu am văzut nimic, ba chiar era mai rău decât îmi imaginasem, așa că am coborât rapid în căutare de un plan B. Nu înainte de câteva poze, măcar să nu uit că am trecut pe acolo. 

Puy de Sancy pe fundal :))

 Bun, și acum ce facem cu după-amiaza rămasă? 

Când îmi făcusem temele pentru vacanța în Auvergne căutasem pe internet și câteva sate remarcabile. Și chiar găsisem, le notasem pe listă, însă dornici mai degrabă de plimbări în natură le-am lasat deoparte. Ce  bine că le-am căutat totuși, au fost bune în final, le-am scos de la catastif în acea ultimă după-amiază mohorâtă, în lipsă de altceva de făcut. Așa că de la Super Besse ne-am pornit spre satul Saint Floret, sat clasat printre cele mai frumoase din Franța. 

Îmi plac satele francezilor, v-am mai zis. Nu doar cele clasate, ci majoritatea în general, pentru că sunt o mulțime și dintre cele neclasate care au multe de arătat. Le caut în mai toate excursiile mele, mai aproape sau mai departe de casă și le admir neîncetat, nu doar pentru frumusețea, arhitectura, patrimoniul sau tradițiile pe care le păstrează, ci mai cu seamă datorită modului în care acestea au fost conservate de-a lungul timpului și a felului în care sunt întreținute și valorificate în prezent. Desigur că asta înseamnă reguli de urmat și planuri de urbanism stricte de respecat pentru localnici, însă oamenii au înțeles și s-au conformat, în final și lor le face plăcere și le aduce beneficii acest peisaj armonios din oraș. 

Cam așa stă treaba și la Saint Floret. Păcat de ziua mohorâtă, în rest satul a fost foarte fain. Ne-am delectat cu o plimbare pe străduțele înguste, printre casele de piatră, am admirat biserica și castelul, sau mă rog, ce a mai rămas din el, am traversat râulețul ce taie satul în două, am urcat un pic pe deal, ne-am dus, ne-am întors și, curios, nu ne-am întâlnit cu nimeni, Saint Floret a fost ca o plimbare printr-un muzeu în care fiecare casă este un exponat. Mai jos câteva poze. Restul le găsiți pe google photos


 satul Saint Floret

 satul Saint Floret

 satul Saint Floret

 satul Saint Floret

 satul Saint Floret

 satul Saint Floret

Castelul din pacate era inchis (satul Saint Floret)

 satul Saint Floret

 satul Saint Floret

 satul Saint Floret

 satul Saint Floret

 satul Saint Floret

satul Saint Floret

 satul Saint Floret

 satul Saint Floret

 satul Saint Floret

***
În drum spre Saint Floret am trecut întâmplător prin satul ăsta. M-am oprit pe marginea drumului și am făcut câteva poze să mă asigur că nu m-am întors cumva în timp, după cum arată locul așa am avut impresia. Habar nu aveam de el, Saurier se numește. 

 Saurier


Saurier

 Nu puteam pleca fără o poză cu o cireadă de vaci :p 



Share this:

Despre autoare

Sunt Larisa, născută in București, cu domiciliul actual la Amboise în Franța, pe Valea Loarei. Sunt pasionată de natură, fotografie, munte, călătorii, bucate și vinuri bune, iar pe blogul-larisei.com scriu despre experiențele mele franceze, despre locurile interesante pe care le vizitez, despre hobby-urile și activitățile din timpul liber.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu