Pe urmele troglodiţilor de la Amboise

De multă vreme aveam poftă de o plimbare cu Erika prin Amboise, dar nu una oarecare doar prin centru, ci din aceea lungă și obositoare, sus pe deal, prin părțile neumblate ale orașului și obligatoriu cu cât mai puține haine pe noi. Și cum săptămâna aceasta vremea a fost numai bună, am zis să punem planul în aplicare și să pornim amândouă pe urmele troglodiţilor de la noi din oraș. Troglodiţii mi se par o adevărată curiozitate a Văii Loarei, un mod de viață ancestral ce face parte din istoria și moștenirea acestei regiuni. Patrimoniul trogloditic de pe malurile Loarei este abundent și variat, tocmai de aceea mi-am propus ca anul acesta să-i acord mai multă atenție. Mi-am programat mai multe vizite și experiențe troglo, acum să vedem câte reușesc să desăvârșesc. Dar și dacă nu reușesc multe nu e bai, nu părăsim prea curând Touraine. Am început cu o incursiune pe urmele troglodiţilor din Amboise, oraș bogat in astfel de habitate, ar fi fost și păcat să nu o fac, doar se găsesc aici, chiar sub nasul meu. 


Ce sunt habitatele trogloditice de fapt? Habitatul trogloditic este, încă din preistoie, o arhitectură rudimentară sau somptuoasă, prezentă în diverse regiuni ale globului, ce constă în amenajarea de locuințe subterane sau săpate în piatră. Discrete, un horn sau o fereastră montate în stâncă sunt de regulă singurele semne ce  marchează prezența unei case trogloditice. Plimbându-ne prin Touraine și Anjou, vom observa negreșit o varietate destul de mare de troglodiți pe falezele calcaroase ce mărginesc Loara. Extracția tufului, roca necesară in  Evul Mediu construcției castelelor și orașelor, a lăsat mii de kilometrii de galerii subterane, iar oamenii au știut repede să profite de excavații amenajându-și locuințe. Astăzi ele sunt restaurante, ateliere artizanale, pensiuni, muzee, dar mai ales locuințe particulare, numeroși fiind cei care, renovându-le cu gust, au reînviat această arta de vivre en troglodyte.

Traseul printre troglodiţii din Amboise este o invenție personală, nu am urmărit nici un itinerariu turistic tematic. M-am folosit doar de cunoștințele mele în ceea ce privește orașul in care locuiesc, cam pe unde știam eu ca voi găsi astfel de habitate, cunoștințe căpătate, fireste, după numeroase plimbări prin oraș. De fapt exista cateva trasee tematice, propuse de oficiul de turism pentru a descoperi orașul Amboise, pe care eu le parcursese cu ceva timp în urmă și observasem pe parcursul lor și troglodiți. Nu mi-a rămas decât să ochiesc o după-amiaza cu vreme frumoasă și să plec la explorat. 

De acasă, de pe malul meu de Loara, am traversat podul pentru a ajunge în centru, numai că nu am făcut dreapta, ca de obicei, ci stânga, lungind cheiul Loarei până la intersecția cu rue du Tunnel. Acolo am pătruns printre casele îngrămădite ce brodează fluviul, făcând imediat dreapta pe străduța îngusta Rocher des Violettes, una dintre cele mai vechi din Amboise. După o coborâre accentuată am luat-o la dreapta pe rue des Chatelliers, ce urcă pieptiș până  sus pe platou, făcând cateva curbe, una dintre ele pe lângă Maison des Pages, o casă interesantă jumatate trogloditică, dar cu o fațada renascentistă, vechea casa a plajilor regelui Charles al VII-lea. Strada, ruptă parcă din Evul Mediu, este ca o fortăreață, mărginită de ziduri de piatră pe de o parte și de alta. N-am zăbovit prea mult, am continuat până pe platou, am trecut de punctul de belvedere, și am luat-o in jos pe strada Léonard Perrault, bogată si ea in habitate trligoditice, majoritatea locuite, pana jos la conacul Clos-Luce, iar de acolo pe strada Victor Hugo până în centru.

Vă spuneam că sunt mulți cei care locuiesc în case trogloditice la Amboise. Odată transformate și amenajate, găurile săpate în piatra nu mai au nimic de a face cu niște grote, ele apropiindu-se foarte bine de casele tradiționalele de suprafață. Habitatele trogloditice prezintă numeroase avantaje, cel mai important fiind acela că sunt ecologice. Într-ocasă  troglo temperatura este în mod natural mai scăzută vara și mai crescută iarna. Am vizitat de curând o astfel de încăpere troglo, iar temperatura plăcută, fără nici un fel de sursă de caldură, a fost primul lucru pe care l-am sesizat. Dincolo de faptul că aceste case oferă o bună  economie de energie, ele sunt scobite în roci calcaroase ceea ce implică absența totală a materialelor de constricție precum betonul, cunoscut drept nociv pentru mediul înconjurator. Și nu in  ultimul rând, casele troglo sunt solide, majoritatea au fost săpate acum cateva sute de ani și sunt încă intacte. În plus, tehnicile de renovare moderne vin astăzi să consolideze și să  înfrumusețeze structurile.

Exista desigur și inconveniente. In  primul rând renovarea acestor case nu este mereu facilă, aceasta necesitând cunoștințe de specialitate. Apoi, luminozitatea este destul de fiabilă în majoritatea încăperilor, in  general o singură fațadă a casei beneficiind de deschideri spre exterior. Aerisirea este ceva mai complexa, fiind necesară adesea o gaură de decompresie, un put ce dă afară din fiecare cameră, sistemele de ventilație clasice nefăcând față. Și nu in ultimul rând, umiditatea este o reala problemă a caselor troglo, aerul interior trebuie uscat, dar nu prea tare, pentru a-i permite pietrei să respire. In fine, ar fi multe detalii interesante, eu m-am mulțumit doar să le admir din exterior, bucurându-mă totodată de o plimbare agreabilă prin oraselul meu, care, asa micuț cum este el, nu încetează deloc sa  mă surprindă.

Casa troglo pe strada Rocher des Violettes

Cel mai probabil o crama troglo, tot pe strada Rocher des Violettes

Maison des Pages, o casa interesantă jumatate trogliditica cu o fațada renascentista, vechea casa a plajilor regelui Charles al VII-lea pe rue des Chatelliers

Rue des Chatelliers

Rue des Chatelliers, rupta parca din Evul Mediu, este ca o fortăreața, mărginită de ziduri de piatra pe de o parte și de faleza stâncoase pe de alta

Rue des Chatelliers

Interior intr-un habitat trogloditic părăsit pe rue Léonard Perrault

Rue Léonard Perrault

Rue Léonard Perrault

Rue Léonard Perrault

Troglodiți pe rue Victor Hugo


Pozele urmaatoare sunt ceva mai vechi, dar reprezentative zic eu

Casa troglo parasita pe rue Victor Hugo

Casa troglo locuita pe rue Victor Hugo

Casa troglo locuita pe rue Victor Hugo

Maison des Pages pe rue Chatelliers

Troglodiți pe Rue Victor Hugo

Casa troglo locuita pe rue Victor Hugo

Vedere de ansamblu asupra orașului și a falezei cu habitate trogloditice

Restaurantul trogloditic La Cave aux Fouées

Case troglo locuita pe rue Victor Hugo

Share this:

Despre autoare

Sunt Larisa, născută in București, cu domiciliul actual la Amboise în Franța, pe Valea Loarei. Sunt pasionată de natură, fotografie, munte, călătorii, bucate și vinuri bune, iar pe blogul-larisei.com scriu despre experiențele mele franceze, despre locurile interesante pe care le vizitez, despre hobby-urile și activitățile din timpul liber.

6 comentarii:

  1. foarte interesant articolul. despre Amboise am auzit numai de castel. casele troglo un subiect aparent minor dar poate fi si interesant. felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc pentru aprecieri! Sunt sigura ca pentru oricine vine in vacanta pe Valea Loarei și ajunge la Amboise prioritatea o reprezintă castelul. Dar e păcat sa nu aruncam o privire și pe străduțele din jurul lui, la habitatele trogloditice, printre altele. Mai ales ca sunt in drum, o mulțime chiar prin centru.

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte fain. Am fost de două ori pe Valea Loarei, dar nu am reușit să prind căsuțele de acest fel, oferite spre vizitare turiștilor, deschise.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai mult din exterior se pot admira, majoritatea sunt private. Dar exista cateva muzee dedicate lor, in caz ca mai ajungi prin zona: Vallée Troglodytique des Goupillières (Azay-le-Rideau) si Village troglodytique de Louresse-Rochemenier (langa Saumur). Altfel, castelul trogloditic Brézé, restaurante si crame troglo ce se pot vizita, cu degustare, desigur :p.

      Ștergere
  4. minunata plimbare, Larisa draga! multumim! :-)
    Unde este Erika? las-o sa ne dea si ea cateva indicatii despre locurile ei natale ;-)
    Va pup. O saptamana placuta sa aveti!

    RăspundețiȘtergere
  5. Mulțumesc pentru aprecieri, Carmen!☺️ Deși nu apare in poze, Erika a fost foarte incantata de plimbare. Pupici și o săptămâna excelenta!

    RăspundețiȘtergere