Duminică pe Valea râului Cher (I): Montrichard

Unul dintre obiceiurile pe care le admir la francezi este că nu prea se dau peste cap cu pregătiri pentru marile sărbători religioase, precum Paștele sau Crăciunul. Nimeni nu exagerează cu timpul petrecut în bucătărie, cu prepararea unor rețete elaborate, nici cu bucate felurite ori mese prea imbelsugate. Dacă tot sunt niște zile libere oamenii din regiunea mea profită mai degrabă pentru a se odihni, a ieși la plimbare în oraș sau prin împrejurimi, a merge la restaurant, sau a petrece timp agreabil în compania familiei sau a prietenilor. După exemplul lor petrecem și noi sărbătorile în ultimii ani, simplu și reconfortant, fie cu ieșiri prin împrejurimi, fie mese la noi în curte, dacă vremea permite, fără sindrofii pline de excese de tot felul.  




Anul acesta Paștele Catolic a picat destul de devreme astfel că am avut ceva emoții în ceea ce privește vremea. Îmi pusesem în gând o plimbare de o zi ce includea prânzul în oraș și o vizită la un castel, astfel că îmi doream o zi însorită și căldută. Cu câteva zile înainte am deschis harta Văii Loarei, a mea personală, desigur, unde am marcate toate obiectivele, văzute sau de văzut, și am ales pentru această primă ieșire pe anul acesta-că deh, vremea n-a fost chiar potrivită de plimbări până în aprilie!-o incursiune pe valea râului Cher, zonă ceva mai neexplorată, dar pe care o vizam mai demult. M-am oprit la orășelul Montrichard, pe unde mai trecusem de câteva ori dar fără să-l aprofundez prea tare și la un castel aflat în apropiere, Montpoupon. Am stat cu ochii pe vreme ca pe butelie, temperaturile nu prea contau, punem o haină mai groasă, numai să nu plouă îmi doream. În fine, nu a fost chiar ziua perfectă la care am visat, dar nici rea nu s-a dovedit. Am avut un pic de soare, temperaturi bunicele și, cel mai important, nu a plouat deloc. 

Montrichard este un orăsel din Touraine, între Tours și Vierzon, situat chiar pe malul râului Cher. Nu este la fel de turistic ca Amboise, Chinon sau Blois, dar posedă și el un patrimoniu istoric și cultural interesant, printre care ruinele unui castel, un centru medieval simpatic ce include câteva case cu bârne de lemn, specifice regiunii, biserici și o promenadă încântătoare pe malul râului Cher, plus crame și câteva habitate trogloditice. 
  
Cel mai reprezentativ monument din oraș este castelul, sau ceea ce a rămas din el, turnul principal-donjonul, situat în plin centru al orașului. Castelul Montrichard a fost unul fortificat, construit de  Foulques Nerra, conte de Anjou, la începutul secolului XI, pe colina ce domină Cherul, spre a-i servi ca loc strategic în bătălia contra contelui de Blois. Hugues I d’Amboise realizează numeroase lucrări de extensie a castelului, în timp ce regele Philippe Auguste îl distruge parțial. Familia Harcourt îl schimbă cu regele Louis XI contra altui domeniu, castelul intrând astfel în posesia coroanei. Donjonul, transformat astăzi în muzeu, se vizitează, însă noi nu am făcut-o, parcursul fiind un pic mai anevoios cu un copil mic. Data viitoare. 

Așa că am preferat mai degrabă o plimbare pe strădutele înguste din centrul istoric. Interesantă aici este Biserica Sainte-Croix de Montrichard, situată chiar la piciorul donjonului, unde regele Louis XII a luat-o în căsătorie pe Jeanne de France, viitoarea regină, în 1476. Cu toate că de-a lungul timpului a suferit mai multe distrugeri sau modificări, biserica păstrează câteva elemente din secolele XI și XVII. 
  
După ce ne-am plimbat prin centru am ieșit la malul Cherului unde am lungit promenada, după care am traversat podul pe malul opus unde ochisem un parc drăgut. Podul peste Cher de la Montrichard, emblemă a orașului alături de donjon, pare teleportat parcă din Evul Mediu în zilele noastre. Construit de englezi, pe vremea când stăpaneau Anjou, pe el trecea drumul ce lega Paris de Bordeaux. Podul original a fost demolat în secolul XIX, odată cu canalizarea râului Cher, modelul pe care îl vedem astăzi fiind o replică aproape identică a celui de la 1680. 

Pe malul opus centrului am găsit un parc unde vara functionează, se pare, și un mic ștrand natural, amenajat pe malul Cherului. Desigur, nu era vreme de plajă, dar fiindcă era un loc fără circulație și Erika putea alerga în voie, am decis să intrăm și să facem un tur. 
  
Vizam și cramele Monmusseau, parcursul trogloditic propus ca o incursiune în lumea vinurilor spumante pe care familia le produce din 1886 părea interesant, însă se făcuse repede ora prânzului și știm cu toții că în Franța această oră se respectă cu sfințenie. Crama fiind inchisă am mers și noi la masă, la un micuț restaurant din centru care s-a dovedit foarte simpatic iar preparatele foarte gustoase. Ca să nu mai zic că cel care ne-a servit fusese în România, la Cluj. Poate că de aceea la aperitiv am avut, printre altele, ceva asemănător unor murături 😂. 
  
Mic orășelul Montrichard, dar simpatic. Ne-a plăcut, mai venim! 

Maison Ave Maria, construita la sfarsitul secolului XV, clasata monument istoric, este una dintre cele mai reprezentative case cu structura de lemn din oraș.

Intrarea la Muzeul Donjonului

Poarta renascentista


Biserica Sainte-Croix de Montrichard


Hotel Effiat, in stil Renaissance

Hotel Effiat, in stil Renaissance


Donjonul văzut de pe malul Cherului 

Donjonul și clopotdinta Bisericii Sainte-Croix


Raul Cher la Montrichard

Vedere de pe malul opus al Cherului



E clar, are cine sa îl plimbe pe Azorel 😂






Share this:

Despre autoare

Sunt Larisa, născută in București, cu domiciliul actual la Amboise în Franța, pe Valea Loarei. Sunt pasionată de natură, fotografie, munte, călătorii, bucate și vinuri bune, iar pe blogul-larisei.com scriu despre experiențele mele franceze, despre locurile interesante pe care le vizitez, despre hobby-urile și activitățile din timpul liber.

6 comentarii:

  1. Ce simpatici sunt Erika si Azorel! Vad ca s-au imprietenit ;)
    Noi de Pastele catolic am avut ninsoare, viscol si apoi soare, si la fel ca tine, numai ploaie nu voiam. Vad ca de Pastele ortodox, vremea este buna, mai ca te imbie la o iarba verde, daca nu ar fi pamantul inca rece!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, s-au împrietenit. Erika e topita după el, s-ar juca mereu, îl mângâie, îl trage, vrea sa-l ridice și in brate, împarte toată mâncarea cu el (spre disperarea mea uneori!), când ieșim vrea sa țină ea lesa... El e mai reticent, dar e mult mai prietenos și mai atasat de ea acum fata de la început, când credeam ca va muri de gelozie 😂.

      Ștergere
  2. Ce haioasa e Erika ducându-l pe Azorel în lesa ☺☺☺ Cred ca daca Azorel ar fugi dupa un soricel, Erika ar ateriza pe burtica :-)
    Frumoasa plimbarea voastra, zona e absolut romantica.
    Pentru noi, sarbatorile sunt sfinte. Noi folosim alte zile pentru plimbari. De Paste, nu facem sindrofii si nici excese, dar organizam mese cu membrii familiei sau cu prietenii. Este atât de placut! In Bavaria traditiile se respecta, ca si în Transilvania de altfel ☺ (eu sunt nascuta în Bucuresti, insa de la 7 ani am trait in Sibiu, deci mi-s ardeleanca ☺) Daca nu serbam Pastele de Paste, atunci când?! ☺☺☺ Ma gândesc ca dupa ce se vor marita fetele mele si noi nu vom mai avea atâta putere sa organizam mesele festive, vor prelua traditia ele si noi vom veni invitati :-)
    O saptamana minunata in continuare sa aveti, Larisa draga!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Noi și dacă am vrea, nu avem familie cu care sa sărbătorim aici in Franța, iar prietenii pe care ii avem sunt printre ai lor de Paste. Deh, avantajele și inconvenientele vieții in străinătate. Asa ca ne-am cam înstrăinat, fără sa vrem, de obiceiurile de acasă. In plus, francezii nu dau importantă Pastelui, asa cum dau, spre exemplu, Crăciunului. Paștele trece destul de neobservat, cel puțin in regiunea mea. Uneori mai pregătim diverse bucate tradiționale de Paștele ortodox, cozonac, oua, miel și așezăm masa acasă, chiar dacă suntem doar noi. Dar anul acesta am ales varianta mai usoara😂
      O săptămâna făina și ție!

      Ștergere