Duminică în Vendée: Marais Poitevin și Abația Maillezais

Unul dintre lucrurile care îmi plac în Franța, turistic vorbind, este acela că fiecare colțisor de țară ascunde locuri foarte interesante de văzut, mai ales dintre cele mai necunoscute și mai ocolite de turismul în masă, adevărate oaze de petrecut timp liber de calitate pentru noi, localnicii, dar și pentru călătorii interesați să ocolească, chiar și pentru pentru puțin timp, cărările bătute ce duc spre marile destinații. Mai îmi place și că aceste obiective sunt foarte bine valorificate, îngrijite și orânduite pentru cei care aleg să poposească în zonă, că sunt promovate și că există drumuri accesibile care să ducă la ele, dar deja alunec într-o altă discuție. Un astfel de loc este Maillezais. Firește, nimeni nu a auzit de el. Nici eu, recunosc, până de curând. Câți turiști vin în Franța să meargă la Maillezais, să descopere Marais Poitevin și ruinele Abației Saint-Pierre, după care să se relaxeze cu o specialitate locală din Vendée la un restaurant așezat chiar pe malul canalului? Foarte puțini, sunt convinsă. Și pe bună dreptate să fie așa, excursiile noastre sunt întotdeauna limitate pentru câte locuri interesante există în lumea asta mare, ori câte ne-am dori să descoperim. Însă noi am poposit întâmplător la sfârșit de aprilie la Maillezais, fără teme pregătite de acasă și a fost o experiență minunată.  



Se făcea că eram invitați la niște prieteni în Vendée, pentru a-l cunoaște pe cel mai nou membru al familiei. Sambăta seară aveam să ne-o petrecem la ei, la un grătar în curte, că doar anul ăsta am avut parte de vreme cu adevărat de vară în aprilie, duminica urmând să facem o plimbare pe undeva prin zonă, doar noi. Zis și făcut, numai că nu prea știam unde să mergem. Aveam de ales între orașul La Rochelle, dar nu prea ne tenta pentru că fusesem de curând, o plajă prin zonă, dar apa nu era de bălăceală și nici statul în soare nu prea mă încânta, sau orășelul Fontenay le Compte, cu centrul său istoric, ce îmi tot făcea cu ochiul, ca într-un final să ajungem la Maillezais, care nici nu era pe listă. Cum am ajuns acolo? Păi... 

Fiindcă nu doream să-i înghesuim pe amicii noștri, am ales de această dată să ne rezervăm o cazare în zonă. Am găsit ceva super drăgut într-un vechi manoir, un fel de conac, cu o grădină magnifică. Rezervarea am făcut-o pe Airbnb, site ce a devenit preferatul meu în ultima vreme în materie de rezervări, nu numai pentru utilitatea lui, oferte sau prețuri, dar mai ales pentru experiențele pe care le oferă, de a întâlni oameni și a face schimb de impresii și experiențe. Astfel, am aflat cu bucurie că gazdele noastre, care au fost super primitoare de altfel, vizitaseră România într-un circuit cu mașina pe ruta Transilvania-Moldova-București și le plăcuse destul de tare. Românii li s-au părut foarte ospitalieri (ciudat, mie nu mi se par în general, dar am tăcut din gură!), iar Transfăgărăsanul magnific, în caz că sunteți curioși. La plecare, cerându-le câteva recomandări despre ce am putea vizita în zonă, ne-au orientat spre Maillezais. Și am luat de bună recomandarea lor. Ajunși la Maillezais, ne-am făcut rapid planul pentru ziua respectivă: plimbat cu barca prin Marais Poitevin, vizitat ruinele abației și luat prânzul la terasă, pe malul apei. Dar stai, ce e Marais Poitevin? 
Marais Poitevin este o regiune naturală mlăstinoasă, a doua cea mai mare zonă umedă din Franța după Camargue, situată între departamentele Vendée, Deux-Sèvres și Charente-Maritime. Cea mai pitorească parte se constituie într-un parc natural, parc naturel régional du Marais poitevin, numit și Veneția Verde, clasat Grand Site de France. Cum ziceam, totul este super-valorificat la francezi. Geografic vorbind, se pare că spațiul abandonat de-a lungul timpului de ocean s-a umplut progresiv de sedimente, formând astfel o întindere plană, cu o altitudine foarte joasă, între 0 și 8 M, destul de aproape de nivelul mării. Această zonă mlăstinoasă cuprinde de fapt o parte uscată și alta umedă, traversată în mare parte de canale. Astăzi zona umedă este, printre altele, exploatată turistic, mai multe companii propunând plimbări cu barca pe canale, mai scurte sau mai lungi, cu sau fără ghid, combinate sau nu cu trasee de drumeție prin pădurile ce mărginesc apa. Noi am ales o plimbare de o oră cu barca pe cont propriu, plimbare ce s-a dovedit a fi foarte interesantă pentru a descoperi peisajele, flora și fauna zonei, dar mai ales pentru liniște și relaxare. Vorba vine liniște și relaxare, cu un copil mic nu cred că ai vreodată parte, mai ales că Erika s-a tot foit fără să-și găsească deloc locul, ca să adoarmă tocmai la final când ne îndreptam spre debarcader.  
După plimbarea cu barca am intrat să vizităm ruinele abației. Fosta catedrală Saint-Pierre de Maillezais, de rit romano-catolic, a fost construită în stil gotic între secolele XI și XV. Astăzi un parcurs foarte interesant printre ruinele acesteia este propus vizitatorilor, contra cost. Mi-a plăcut foarte tare curtea abației, cu peluze întinse, unde te puteai tolăni în voie. Însă cel mai mult m-a impresionat atenția și strădania cu care acest monument, aparent nesemnificativ pe harta turistică a Franței, este îngrijit și valorificat. 

După plimbarea prin curtea vechii catedrale am mers la masă, întrucât se făcuse deja ora prânzului. Ochisem un restaurant simpatic, genul acela rustic, ce emană de afară o atmosferă caldă și familială, așezat chiar pe malul apei, așa că nu ne-a rămas decât să ne asezăm. Iar alegerea a fost chiar inspirată: ambianța s-a dovedit extrem de plăcută, iar preparare foarte gustoase.  

Așa cum ne propusesem, după masă am luat rapid drumul casei. Fiindcă Erika urma să doarmă, am vrut să profităm de moment pentru a avea un drum liniștit. Ceea ce s-a și întâmplat de altfel. Ba chiar a părut mai scurt decât la dus, încheind astfel un weekend tare simpatic în Vendée. 

PS: Mai jos câteva poze. În ultima vreme am optat pentru varianta comodă și mai toate pozele le-am făcut cu telefonul, slavă cerului că Apple a mai imbunătătit calitatea camerei la Iphone, altfel nu știu ce mă făceam. Cine să mai care aparatul, fie el și unul mic (că la DSLR oricum am renunțat demult)?😬🙈 




































Share this:

Despre autoare

Sunt Larisa, născută in București, cu domiciliul actual la Amboise în Franța, pe Valea Loarei. Sunt pasionată de natură, fotografie, munte, călătorii, bucate și vinuri bune, iar pe blogul-larisei.com scriu despre experiențele mele franceze, despre locurile interesante pe care le vizitez, despre hobby-urile și activitățile din timpul liber.

5 comentarii:

  1. Intr-una din poze apare si conacul la care v-ati cazat? Mi-ar placea sa il vad si cu poze din interior. Escapada e faina!
    Abatia imi aminteste de cea de langa Cartisoara despre care am scris candva pe blog.

    Toate cele bune, Larisa!
    Xox

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu, n-am făcut poze. Îmi pare rau acum ca n-am făcut măcar cu gradina, era superba.
      Mulțumesc, Mihaela, asemenea!

      Ștergere
  2. Ce fain, o plimbare intima cu barca printre canale! O prima experienta pentru Erika! Sau poate deja ati fost pe Loara...
    Si noi am aflat de Marais Poitevin cand am fost la La Rochelle :) Dar am dat-o pe insulele de langa: Oléron, Aix, Ré. Un motiv sa mai revenim, ca ne-a placut mult zona.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Când mai ajungeți in zona (și sigur veți ajunge ca știu ca va place!😉),puteți da o fuga.

      Nu am mai fost pana acum cu barca in formație de trei. Nu știu nici cât de curand vom repeta experiența, Erika s-a cam foit.. Sper sa fi fost doar ceva de moment, ca noua tare ne mai place cu barca.

      Ștergere
  3. Buna seara, din cele relatate si din pozele frumoase chiar isi merita titulatura de "Venetia verde". Poate farmecul aparte al regiunii vine si din faptul ca nu este foarte intesata de turisti, multumim pentru "calatorie", toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere